Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
America lui Trump nu crede în globalism, crede doar în patriotism
Strategica
Data publicării:
În discursul său la deschiderea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, președintele Trump a dat o lecție de patriotism, rar întâlnită, în interiorul chiar al templului globalismului promovat arogant şi dictatorial.
Donald Trump
EXCLUSIV
Donald Trump

Modul de prezentare a mesajului a fost radical schimbat, de la marca trumpiană a gesticulaţiei cu care ne-a obișnuit președintele american, până la tonul vocii, mesajul a fost pe cât de politic pe atât de auster.

În fața lumii s-a prezentat un Trump stăpân pe sine, calm și autoritar

Textul său a fost de substanță, dovedind că, după aproape doi ani de președinție, Donald Trump a învățat atât simbolistica funcției prezidențiale cât și folosirea puterii globale pe care aceasta o oferă. Iar cuvântarea sa a cuprins mai multe nivele de adresare și mai multe ținte din publicul mondial.

În primul rând, pentru prima dată în mulți ani, președintele american a vorbit despre reușitele țării pe care o conduce în raport cu eșecurile înregistrate de ideologiile globaliste, dând exemplul socialismului. Fără a prezenta nici cea mai mică umbră de îndoială, limbajul folosit a fost cel al capitalismului național cel mai puternic de pe planetă. Limbajul clar al națiunii este și intră în conflict, întotdeauna, cu limbajul internaționalist și globalist. Iar Donald Trump a declarat clar că el se adresează unei organizații formate din națiuni suverane și independente.

Un alt nivel de adresare a fost acela al definirii dialogului egal pe care SUA le au cu toate puterile lumii

În decursul ultimilor administrații americane limbajul, atât al lui Bush Junior cât și al lui Obama, a fost un limbaj al solicitărilor, primul cerând ajutor pentru războiul împotriva terorismului și al doilea cerând ajutor pentru impunerea unor agende globale de stânga şi revanșarde din punct de vedere ideologic, impunând canoane și reguli  care se situau pe poziții antinaționale și globaliste.

Cel mai important nivel de adresare a fost acela prin care președintele Trump a transmis mesajul american de impunere a naționalismului economic împotriva globalismului economic, definind ca furt orice compromis negativ, făcut de administrațiile anterioare, în raport cu independența SUA.

Liderul american a subliniat, în toate exemplele pe care le-a dat, că a vorbit despre războiul tarifelor cu China, că s-a referit la Germania în privința dependenței sale de gazul rusesc, faptul că zilele în care oricine putea să  înșele America au apus.  Toate acestea au fost prezentate într-un limbaj fără echivoc.

Mesajul său livrat pe un ton extrem de calm, dar extrem de ferm a rezonat cu o mare parte a electoratului american, de la tribună ONU el vorbind, de fapt, națiunii americane. Așa cum a declarat adeseori, Donald Trump a spus-o și astăzi la New York că el apără exclusiv interesele Statelor Unite, că el apără interesele națiunii americane. Fără a face rabat de la această definiție el cerut, celor care îl ascultau, să se comportă ca națiuni independente și suverane. Această solicitare adresată tuturor membrilor Națiunilor Unite de a se comporta ca națiuni suverane în raporturile lor cu Statele Unite, reprezintă cheia discursului de astăzi.

Președintele Trump a declarat, prin utilizarea acestor noțiuni, că nu îl interesează organizațiile internaționale și în special organizațiile globale care își impun punctele de vedere, în numele unei birocrații nedemocratic alese, asupra statelor suverane și națiunilor acestora. Cheia relațiilor internaționale cu Washington va fi, sub administrația Trump, reprezentată numai de către noțiunea de suveranitate. Lipsa, din mesaj, al unui atac activ la adresa Rusei a surprins mai ales că atacul la adresa Iranului a fost extrem de virulent și extrem de clar. În cheia identității naționale se află și referința critică cu privire la Germania în contradicție cu laudele aduse Poloniei. Iar esența acestui exemplu reprezintă cheia viitoarei politici europene a administrației Trump.

Este foarte clar acum, că politicile energetice nesuverane şi de raliere generală a intereselor politice românești la Germania, ale președintelui Iohannis, se află pe un curs de coliziune cu politica de suveranitate directă promovată de către administrația Trump. Cum a devenit foarte clar pentru toată lumea că președintele american va continua să echivaleze suveranitatea națională a oricărui interlocutor cu securitatea și resursele energetice.

În aceeași frază Donald Trump a folosit noțiunea de suveranitate ca fiind egală cu securitate plus energie. Declarându-se la ora actuală, ca fiind cel mai mare producător de energie din lume și consolidând politica de independență totală față de oricare alt potențial rival, Donald Trump a declarat, de fapt, o suveranitate națională  recâștigată a Statelor Unite în fața lumii. Prin această echivalare, prin această declarație, administrația Trump recunoaște faptul că, în ultimele decenii, politica americană a fost aceea de subordonare față de diverse interese globaliste care au dus la reducerea importanței Americii în raporturile politice, militare și industriale cu restul lumii.

De aceea sublinierea făcută, în cadrul declarației de la ONU, cu privire la egalitatea totală dintre economia națională americană și totalitatea economiei mondiale reprezintă nu numai recunoaşterea unei realități ci și un avertisment. În contextul în care resursele energetice sunt din ce în ce mai rare și accesul la acestea este din ce în ce mai greu de obținut, președintele american a anunțat că Statele Unite nu au această problemă și că orice dependență a celorlalți interlocutori sau aliați de resursele energetice și de culoare de transport aparţinând competitorilor SUA înseamnă, de fapt, o reducere a gradului de suveranitate și independență. Acest lucru administrația Trump nu îl va mai accepta în viitor, asigurând că securitatea energetică înseamnă suveranitatea unei națiuni, deci că SUA  vor încuraja exclusiv un astfel de dialog politic.

Este foarte clar că Donald Trump a dorit ca acest discurs, care reprezintă nu numai o victorie de etapă la împlinirea a aproape doi ani din mandatul actual, să reprezinte și un avertisment clar adresat tuturor membrilor ONU că Statele Unite nu vor mai accepta nici un fel de compromisuri în ceea ce privește suveranitatea asupra drepturilor sale. Mai mult a reconfirmat temerea marilor birocraţii că independența națiunii americane nu va fi transferată niciodată unor organisme globale sau globalizate.

America lui Trump iubește patriotismul și nu globalismul

Acest principiu fundamental, această clarificare ideologică și doctrinară făcută astăzi de către administrația Trump reprezintă piatra de temelie a noii puteri americane. Această clarificare de limbaj este și un semnal foarte convingător la adresa celor care promovează în Europa, în Asia sau în Africa formule globaliste, care reduc suveranitatea și independența națiunilor. Lipsa totală a elementelor de discurs globalist, foarte prezente în timpul ultimilor administrații Clinton, Bush și Obama, reprezintă cheia de boltă a schimbărilor structurale pe care scena relațiilor internaționale şi mondiale le va cunoaște în anii următori.  


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte

Ştiri Recomandate

Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Întâlnirea din Miami. Oficialii europeni vor participa la discuțiile de pace dintre Umerov și Witkoff
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
pixel