Respectivele drepturi fuseseră suspendate ca răspuns cu caracter sancționatoriu la anexarea / „recuperarea” Crimeii de către Federația rusă și implicarea Moscovei în conflictele secesioniste din estul Ucrainei.
Potrivit discursului oficial, Consiliul Europei este gardianul democrației, legalității (statului de drept) și drepturilor omului în statele membre. Gestul făcut nu poate fi interpretat în alt fel decât în sensul în care acest gardian a acceptat că desprinderea Crimeii de Ucraina și integrarea sa în Federația rusă este un act legitim sau în cel mai rău caz acceptabil în ordinea internațională. Aceasta înseamnă că fie modificarea de frontieră în cauză a fost conformă Actului final de la Helsinki, fie că Actul final este caduc.
Nu trebuie să fii un mare specialist în dreptul internațional pentru a conchide că ipoteza din urmă este cea confirmată de o demonstrație corectă.
Într-adevăr, Actul final de la Helsinki prevedea că modificările de frontieră și transferurile de teritoriu se pot realiza numai prin acordul statelor direct implicate. Această prevedere a fost încălcată deja în Kosovo, iar din Cutia Pandorei astfel deschisă de NATO și UE, au ieșit apoi Abhazia și acum, iată, Crimeia. Pentru prima oară, însă, o organizație care îi include pe toți actorii europeni – occidentali și orientali, deopotrivă – admite, fie și numai implicit, că actul Final de la Helsinki, cheia de boltă a ordinii mondiale bipolare, dispărută la începutul anilor 1990 fără ca dreptul internațional născut întru structurarea și disciplinarea ei să fi fost adaptat noilor realități, și-a pierdut relevanța și forța.
Cum de a fost posibil ca asta să se întâmple? Ce a făcut ca membrii Consiliului Europei să recunoască de fapt anaxarea Crimeii?
Să observăm mai întâi că trei sunt țările care domină din punct de vedere politic Consiliul Europei și anume: Germania, Franța și Marea Britanie.
Între primele două, de la bruderschaft-ul („frăție” / „înfrățire”) dintre de Gaulle și Adenauer, tradiția spune că s-a născut o „relație specială” care a făcut din tandemul franco-german „motorul” UE. Conținutul acestei relații s-a modificat însă odată cu trecerea timpului, pe măsură ce Germania a renunțat la a mai fi europeană pentru a face ca Europa să fie germană. Astfel s-a ajuns ca relația Merkel-Macron să fie o pastișă a relației Hitler-Mussolini.
După câțiva președinți francezi care au cedat Germaniei conducerea politică a tandemului, Emmanuel Macron încearcă o recuparare a terenului forțând o federalizare europeană care depășește chiar și visele imperiale germane. Amândouă și fiecare au nevoie de un sprijin rusesc pentru a domina continentul dar, mai ales, amândouă doresc plecarea SUA din Europa, respectiv încetarea rolului SUA de actor european.
În ceea ce privește Marea Britanie, relația sa specială tradițională este cu SUA. Și totuși, din câte se pare, Londra, expertă a echilibrului puterilor, mai ales sub presiunea Brexitului, a ales, cel puțin pentru moment, să privească spre uscat și să se întoarcă cu spatele spre Atlantic. Ceea ce, în logica perfidului Albion, redeschide interesul pentru Rusia. Alături de ruși britanicii au mai multe șanse să îi domolească pe germani.
Asta dacă nu cumva, așa cum o sugerează recenta și fastuoasa vizită de stat a Președintelui Trump la Londra (unde a refuzat să se întâlnească cu reprezentanții stângii pro-UE), ambele state înțeleg să își unească dinnou forțele cu Rusia, pentru a stăvili ascensiunea celui de la patrulea Reich.
Să fie oare restabilirea statutului Rusiei în Consiliul Europei și rezultatul acestor calcule? Probabil că da. Oricum, Rusia revine în Europa.
Jocul dublu al Germaniei în relația cu Rusia este deja clasic.
Încă din zorii celui de al doilea Reich, cancelarul Otto von Bismarck atrăgea atenția că Germania trebuie să evite un război pe două fronturi, cu Franța în vest și Rusia în est. La Congresul de la Berlin (1878), în calitatea autoasumată de „honnest broker” („intermediar onest”), Bismarck a deschis Rusiei porțile Europei, ferecate de Napoleon al III-lea la Congresul de la Paris (1856), împingându-o însă spre Balcani, unde ar fi urmat să se bată cap în cap cu Imperiul Otoman și cel Habsburgic.
Pactul Ribentropp–Molotov a fost tocmai expresia acestei concepții strategice, după care tentația expansiunii spre est (Drang nah Osten) a împins Germania spre dezastrul militar, urmat de cel geo-politic.
Izbucnirea Războiului Rece a confirmat profeția lui Hitler potrivit căreia, confruntați cu puterea și ascensiunea Rusiei, aliații occidentali vor face apel la Germania pentru a stăvili împreună valul rusesc. Chiar și în aceste condiții, deviza sub care s-a născut NATO a fost „America in. Russia out. Germany down.” Ceee ce se traduce astfel: „America să fie prezentă în Europa ca putere europeană și garant al securității acesteia. Rusia să fie ținută în afara Europei, fără aptitudinea de a-i influența ideologia și deciziile politice. Germania să fie păstrată în starea de a nu mai putea să provoace un alt război mondial.” Cu precizarea că în această formulă prin Europa se înțelegea de fapt spațiul euro-atlantic sau regiunea geografică a Atlanticului de Nord (Europa occidentală, inclusiv RFG și Italia, plus America de Nord minus Mexicul).
Cu al său Ostpolitik, cancelarul Willy Brandt a început să erodeze acest edificiu geopolitic, văzând, desigur, în apropierea de Rusia (sovietică), ca și în apropierea acesteia de Europa occidentală, o cale pentru a scăpa de cea de a treia componentă a sloganului amintit, care preconiza ținerea Germaniei la pământ. Când, în fine, Zidul de la Berlin a căzut, de la statutul Germaniei europene, adoptat și păstrat oficial începând cu Konrad Adenauer și până la Helmuth Kohl, s-a revenit la proiectul Europei germane, conceput chiar în zilele celui de al Doilea Război Mondial de Joseph Goebbels, Hjalmar Schacht și alții. Pas cu pas filosofia inițială a NATO s-a schimbat fiind sintetizată acum în formula berlineză (merkeliană) „America out. Germany in. Russia down.” (America afară – din Europa. Germania înăuntru – în sistemul de putere european. Rusia jos – la pământ.)
Angela Merkel a înțeles că nu poate scoate SUA din Europa și nu poate domina continentul european fără sprijinul Rusiei, și, în același timp, că nu poate ține Rusia în neputință fără ajutorul SUA. Tot cancelarul Merkel a constatat că puterea Europei germane depinde de resursele energetice rusești (petrol și gaz). La fel de importante pentru occidentul european azi, precum altădată au fost cărbunele și oțelul. Cu cât le obține mai ieftin, cu atât mai bine pentru Germania și cu atât mai rău pentru Rusia. Iată de ce Rusia trebuie supusă sancțiunilor internaționale. Sancțiuni care nu au nici o eficiență fără implicarea SUA.
Se înțelege acum de ce Berlinul a incitat constant Washingtonul cuplului „democrat” Obama-Clinton să se arate intransigent față de regimul „democrației iliberale” („suverane” sau „controlate”, cum i s-a mai spus) a lui Vladimir Putin, diabolizat la nivel mondial (în același fel și cu aceleași mijloace cu care, la scară redusă, au fost diabolizați Adrian Năstase și apoi Liviu Dragnea în România), în timp ce nemții construiau împreună cu rușii gazoducte prin Marea Baltică, pe trasee care să evite tranzitarea teritoriilor celor mai fideli parteneri ai Americii din regiune – Polonia și statele baltice. De asemenea se înțelege de ce a fost declanșată campania de calomniere a Președintelui SUA și pusă la punct înscenarea privind presupusa conivență dintre Donald Trump și trimișii Kremlinului, pentru influențarea rezultatului alegerilor prezidențiale americane.
Pe cine putea speria normalizarea relațiilor americano-ruse, anunțată de Președintele Trump?
Pe cei care, prin tot feluri de embargouri aplicate Rusiei de SUA sau cu contribuția indispensabilă a SUA, o obligau pe aceasta să își vândă resursele naturale în cantități tot mai mari, la prețuri tot mai mici; cu atât mai mult cu cât ea trebuia să își finanțeze industria militară spre a fi capabilă să răspundă extinderii NATO până la granițele sale. Nu ne convine asta, dar oricine ar fi făcut la fel.
De asemenea, îi deranja pe cei care vedeau într-o antantă americano-rusă calea către o nouă ordine mondială, concepută fără participarea lor, precum și către o nouă formă de încercuire menită să îngrădească exprimarea veleităților lor hegemonice. Așa cum s-a întâmplat cu Antanta franco-anglo-rusă înaintea Primului Război Mondial, în raport cu Puterile Centrale, dominate și atunci tot de Germania imperială.
Prin urmare, cui a profitat scandalul în care a fost implicat Președintele Trump și care a blocat dialogul la nivel înalt (singurul eficient între două republici prezidențiale) între SUA și Rusia timp de doi ani? Evident, Germaniei. Nu poate fi nici un dubiu.
De îndată ce acest scandal s-a încheiat, cuplul franco-german a restabilit drepturile Rusiei în Consiliul Europei ca nu cumva să rămână în afara jocului, ca urmare a reluării dialogului dintre Moscova și Washington. Lucru ce a implicat recunoșaterea caducității arhitecturii de securitate în Europa, convenite în 1975 la Helsinki, de către vest-europeni în favoarea Rusiei. Pentru prima oară, fie și numai tacit, Occidentul european și Rusia s-au pus de acord asupra acestui aspect. După împărțirea unilaterală a Iugoslaviei a venit sacrificiul cvasiconsensual al Ucrainei. Era de mult evident că Berlinul păstrează Ucraina ca pe o carte de schimb.
Bipolarismul și-a dat duhul. Unipolarismul a implodat. Se revine la concertul națiunilor în cadrul globalismului multipolar.
Proaspăt scăpat cu bine din ancheta subsecventă denunțului calomnios al unui fost agent de informații britanic, prin care, dacă este să ne ghidăm după modul de operare, mai mult ca sigur au acționat serviciile germane, Președintele Trump a aterizat la Londra cu doar câteva zile înainte ca premierul britanic Theresa May, răpusă de eșecul aterizării line a Brexitului, să elibereze locul unui nou guvern. De ce a făcut-o? De ce protocolul Regatului (încă) Unit a acceptat vizita în asemenea condiții, după ce descinderea precedentă a locatarului Casei Albe a avut loc într-o admosferă tensionată, plină de schimburi de amabilități acide? De ce nu s-a așteptat formarea noului guvern astfel încât șeful administrației americane să se întâlnească cu un șef al executivului britanic care să nu fie demisionar?
Răspunsul este simplu. Donald Trump a vrut să influențeze pasul următor al politicii britanice, atât din perspectivă europeană, cât și transatlantică. În acest sens a reluat o propunere anterior refuzată la Londra: un acord economico-comercial amplu anglo-american contra unei desprinderi brutale, totale și definitive a Marii Britanii de UE.
Pentru ca alternativa să fie și mai clară, Președintele SUA a precizat că este gata să conlucreze cu orice viitor guvern britanic, cu excepția unuia laburist, considerat a fi neomarxist și eurofederalist. De aceea, cu totul nediplomatic, a și refuzat orice întlnire cu liderul Partidului laburist, Jeremy Corbyn. Ori Marea Britanie acceptă să fie portavionul geopolitic al Americii în apele teritoriale ale Europei germane, și atunci SUA o vor alimenta cu combustibilul necesar, ori renunță la suveranitate prin integrare în Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană reînviat, ori se dezintegrează în siajul unei relații ambigui cu cele două maluri ale Atlanticului. Washington dixit!
Care ar fi însă rostul acestei adevărate confederații transatlantice anglo-americane? Categoric este vorba de formarea unui bloc menit să contrabalanseze blocul german sau germano-francez. Un asemenea bloc va fi suficient de puternic pentru a motiva Rusia să ajungă la o înțelegere cu el, preferându-o pe aceasta unui nou pact ruso-german, în timp ce, pentru a-și atinge obiectivele strategice, va avea nevoie el însuși de o înțelegere cu Rusia. O înțelegere devenită acum posibilă după ce enigma amestecului rusesc în alegerile prezidențiale americane a fost elucidată: nu Rusia a decis soarta alegerilor din SUA, ci Germania a blocat timp de doi ani efectele acestor alegeri, respectiv opțiunile administrației legitime a SUA, prin pactizarea cu „statul subteran” ilegitim american. Nu se știe cât și cum Rusia a influențat politica SUA, amestecându-se în afacerile interne americane (la urma urmelor toate marile puteri procedează la fel), dar este cert că Germania a făcut-o și încă eficient, încălcând toate liniile roșii trasate pe timpul Războiului Rece și la încetarea acestuia.
Astfel, prin reinventarea relației speciale dintre SUA și Marea Britanie se are în vedere atât garantarea unei noi ordini europene, dar și stăvilirea influenței chineze în Europa, ca premisă a integrării Chinei (și a altora, precum Iranul, India sau Pakistanul) într-o ordine mondială multipolară în care, chiar dacă nu va mai fi șeriful global, America să fie dinnou atât de măreață încât să poată candida cu succes la primul loc între egali.
Nu este de mirare că în aceste condiții presa germană a relatat la unison, în termenii cei mai depreciativi vizita Președintelui SUA la Londra, mergând până acolo încât să acuze America de brutalități generatoare de numeroase victime colaterale în rândul civililor, săvârșite în al Doilea Război Mondial, pe teritoriul prietenului special al Berlinului, Franța (petenista de ieri, macronista de astăzi), care l-ar fi lăsat perplex până și pe mult mai „umanul” Adolf Hitler (sic!). Că armatele aliate au comis excese în ultimul război mondial este un lucru de care s-a mai vorbit. Acuza că atrocitățile anglo-americane au fost mai severe decât cele naziste, venită chiar din presa germană este, însă, fără precedent. Ea arată nu doar nivelul la care au ajuns tensiunile între SUA și Germania, ci și siguranța de sine la care a ajuns Berlinul și care îi dă avânt în revizuirea concluziilor precedentei conflagrații mondiale.
Elogiul adus recent de cancelarul Angela Merkel, la Sibiu, succesorilor Grupului Etnic German, precum și intervențiile brutale pentru lichidarea prin asasinat moral a unor lideri politici români incomozi (așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în perioada interbelică), documentate de serviciile de informații americane, nu fac decât să confirme recăderea politicii germane pe panta revizionismului.
Ceea ce impune revenirea SUA în Europa, ca și cooperarea americano-rusă pentru a salvgarda pacea continentului în cadrul unei ordini mondiale inevitabil multipolare, preferabil cu geometrie variabilă și în mod necesar simetrică.
Cum și dacă se va ajunge la acestea, vom vedea. Suntem însă obligați să luăm toate măsurile pentru ca istoria secolului XX să nu se repete. Românii nu trebuie să se lase seduși de speranța că, la fel ca în trecut, în cele din urmă, excesul de noroc va compensa deficitul de viziune strategică. Speranța nu este o politică, iar norocul este un aliat nestatornic.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
O declarație neobișnuită a președintelui polonez, Karol Nawrocki, în timpul unei vizite la Paris, a stârnit dezbateri în peisajul politic european. Vorbind despre o „partajare nucleară”, Nawrocki s-a referit, în premieră, la Franța ca partener militar de încredere, dispusă, în opinia sa, să-și amplaseze o parte din arsenalul strategic pe teritoriul Poloniei.
Într-un gest de auto-sabotaj mediatic, mașina de propagandă a Kremlinului a contribuit, fără să vrea, la demascarea unuia dintre cele mai eficiente și mai secrete proiecte militare ale Rusiei: Centrul pentru Tehnologii Avansate fără Pilot „Rubicon”. Ceea ce trebuia să fie o facilitate militara secreta s-a transformat într-o țintă precisă pentru forțele ucrainene, iar în centrul acestei dezvăluiri stă o eroare incredibilă de producție dintr-un reportaj al propagandistului Vladimir Soloviov.
Arabia Saudită şi Pakistanul au semnat miercuri un "acord strategic de apărare reciprocă", angajându-se să se apere reciproc în cazul unui atac, la mai bine de o săptămână după ce Israelul a lovit gruparea palestiniană Hamas în Qatar, notează Agerpres.
Un atac al Rusiei asupra teritoriului polonez, un atac considerat de unii analiști drept punctul de cotitură al războiului, a declanșat o mișcare fulgerătoare din partea NATO și a Statelor Unite. La doar câteva zile după ce o dronă rusească a încălcat spațiul aerian al Poloniei, administrația Trump, care a afișat în ultima perioadă o atitudine ezitantă față de Ucraina, a aprobat primele pachete de ajutor militar în cadrul noului mecanism PURL. Este un răspuns neașteptat și rapid, finanțat de aliați, dar cu arme direct din stocurile americane, o formulă menită să contracareze ofensiva rusească și să demonstreze că Moscova, chiar dacă este susținută de China, nu poate acționa nestingherită.
Într-un peisaj geopolitic tensionat, în care ecourile conflictului din estul Europei răsună tot mai aproape de granițele noastre, o temă revine în discuția publică: pregătirea militară a populației. Nu sub sentimentul obligației, ci sub cel al voinței, o majoritate covârșitoare a românilor se declară favorabilă introducerii stagiului militar pe bază de voluntariat.
Uniunea Europeană a dat derogare pentru importul de petrol rusesc, până la sfârșitul anului 2027. Deci ar mai fi cel puțin doi ani în care Europa alimentează cu bani mașina de război a Rusiei, perioadă în care mai mor militari pe front și civili ucraineni, inclusiv copii, în casele lor și pe străzi, sunt bombardați sau vânați, precum animalele, de dronele rusești.
Ce s-ar întâmpla însă, dacă Europa ar renunța brusc, până la finalul lui 2025, la importul de petrol rusesc? Ar fi suficient acest cutremur pentru a forța Rusia să accepte pacea?
Premierul Plenković al Croației a anunțat recent că țara să oferă Ungariei și Slovaciei o alternativă la petrolul rusesc.
Într-un interviu acordat publicației Kyiv Post, generalul în retragere Philip Breedlove, fost Comandant Suprem al Forțelor Aliate în Europa, a explicat de ce baza militară Mihail Kogălniceanu (MK) din România este considerată esențială pentru a contracara agresiunea Rusiei și a asigura stabilitatea în Ucraina.
Recent, tensiunile geopolitice au atins un nou punct critic, atunci când drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Incidentul, care nu a fost izolat, a declanșat o reacție imediată și fermă din partea Alianței Nord-Atlantice. Avionanele de vânătoare au fost ridicate de la sol, spațiul aerian a fost securizat, iar cetățenii de pe flancul estic au primit asigurarea că cerul lor rămâne apărat. Este o demonstrație a eficienței NATO Air Policing, o misiune esențială și continuă, menită să protejeze fiecare centimetru al teritoriului Alianței.
Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu și a grupării paramilitare a lui Horațiu Potra de către Parchetul General este mai mult decât un simplu dosar penal. Este o radiografie brutală a unei vulnerabilități naționale pe care o ignoram, pe care o minimizam de ani buni: România a fost, este și va rămâne o țintă predilectă a războiului hibrid dus de Federația Rusă. Iar acum, procurorul general Alex Florența a pus punctele pe „i”, demascând un mecanism complex, care a exploatat tocmai fragilitățile noastre ca societate.
Rusia și Belarus au exersat lansarea de arme nucleare tactice în timpul manevrelor militare comune. Potrivit Reuters, președintele belarus, Alexander Lukașenko, a declarat acest lucru astăzi (16.09.2025), precizând că exercițiul comun ruso-belarus nu este menit să amenințe pe nimeni. Anterior, Ministerul rus al Apărării anunțase că bombardiere strategice Tu-160 au îndeplinit misiuni de luptă deasupra Mării Barents, inclusiv lansarea de rachete de croazieră.
Într-un război modern, definit de precizia dronelor și de atacurile nemiloase cu rachete de croazieră, o piesă de artilerie antiaeriană dezvoltată în anii '60, la apogeul Războiului Rece, a devenit un simbol al rezistenței ucrainene. Este vorba despre sistemul Gepard, "micul vânător" autopropulsat, care demonstrează că ingeniozitatea și adaptarea pe câmpul de luptă pot învinge tehnologia nouă. Povestea sa nu este doar despre un succes militar, ci și despre o nouă formă de cooperare industrială, construită din mers, direct pe liniile frontului.
Pentru cei ce au ambiții de a fi putere mondială atunci ei să rezolve problemele grele ale omenirii, cum ar fi războiul din Ucraina cu un impact economic mondial mult mai mare decât tarifele impuse de Donald Trump. Problemele simple le poate rezolva oricine.
Bucureștiul cântărește cu prudență fiecare cuvânt, în timp ce ecourile războiului din Ucraina se aud tot mai puternic la graniță. Poziția președintelui Nicușor Dan, exprimată recent, a ridicat întrebarea dacă confirmă o abordare calculată, pragmatică, care evită escaladarea conflictului și menține un echilibru fragil între solidaritatea cu Ucraina și imperativul de a proteja teritoriul național sau este o ezitare pentru a nu escalada tensiunile din regiune?
Într-un apel disperat, dar plin de hotărâre, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat o poziție tranșantă din partea lui Donald Trump. Într-un interviu exclusiv acordat postului britanic Sky News, liderul de la Kiev a subliniat că singura cale de a pune capăt războiului este stabilirea unor garanții de securitate clare, garantate de Statele Unite și de aliații europeni, înainte de încheierea conflictului.
O dronă a fost neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din centrul Varșoviei, a anunțat premierul polonez Donald Tusk, un incident care subliniază fragilitatea securității regionale, în contextul unor tensiuni deja ridicate. Două persoane, cetățeni belaruși, au fost reținute, iar poliția investighează.
Am aflat de la guvernul României ca o dronă aeriană rusească explozivă a stat nestingherită în spațiul aerian al României timp de aproape o oră după care a intrat în spațiul aerian ucrainean.
Decizia Uniunii Europene de a construi un „zid de drone” la granița estică, cu o implicare directă a Ucrainei, este răspunsul logic la o serie de provocări tot mai acute. Pe 10 septembrie, nouăsprezece drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez, iar câteva zile mai târziu, România a confirmat o intruziune similară. Aceste incidente, deși aparent minore, au arătat o vulnerabilitate majoră a NATO: capacitatea Moscovei de a testa apărarea alianței cu echipamente ieftine, care obligă la un răspuns costisitor.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este în război cu Rusia și participă efectiv la acesta prin furnizarea de sprijin direct și indirect Ucrainei, a declarat luni (15.09.2025) purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției de stat TASS. Cu puțin timp înainte, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, avertizase că Moscova va considera protecția spațiului aerian ucrainean de către forțele NATO ca o declarație de război, potrivit rapoartelor DPA și ale revistei Newsweek.
Franța, una dintre puterile nucleare ale Europei, a decis să trimită un mesaj clar, concretizând promisiunile președintelui Emmanuel Macron. Avionul Rafale, capabil să transporte arme nucleare, a aterizat pe teritoriul polonez, o decizie simbolică menită să reasigure aliații de pe flancul estic al NATO și să demonstreze că Parisul este gata să joace rolul de garant al securității continentului.
Într-un context regional tot mai tensionat, marcat de acțiunile militare ale Chinei și de arsenalul în creștere de drone al Coreei de Nord, Japonia își reevaluează fundamental strategia de apărare. O națiune pacifistă, constrânsă istoric de Constituție, se pregătește să investească masiv în tehnologii de ultimă oră pentru a-și securiza granițele. Piesa centrală a acestei noi viziuni este un proiect ambițios, un „scut” modern, adaptat la realitățile războiului din secolul XXI: sistemul Synchronized, Hybrid, Integrated and Enhanced Littoral Defense (SHIELD).
Expertul militar german, Julian Röpke, a ajuns la concluzia că Federația Rusă și Republica Belarus simulează un atac asupra țărilor NATO în cadrul exercițiului strategic Vest-2025 (Zapad).
Analistul german consideră că forțele aliate din Rusia și Belarus, care spun că practică apărarea regiunii Kaliningrad în timpul manevrelor, se pregătesc, de fapt, să străpungă coridorul Suwalki, care se întinde de-a lungul graniței dintre Lituania și Polonia. Potrivit lui Röpke, Moscova și Minskul vizează cea mai îngustă zonă dintre enclava rusă și Belarus.
China se înarmează masiv, dar în același timp, este și într-o ofensivă de imagine de o agresivitate fără precedent. Parada militară de pe 2 septembrie a fost cea mai vizibilă mostră de ”PR politico-militar”, însă zilnic suntem bombardați cu informații privind inovațiile și capacitățile Armatei Republicii Populare Chineze.
Într-adevăr, China a recuperat uluitor decalajul de performanță și calitate privind produsele sale, cel mai bun exemplu fiind industria telefoanelor inteligente, a semiconductorilor sau chiar și cea a autovehiculelor electrice, iar viitorul pară să-i aparțină Beijingului.
Cu toate astea, nu trebuie uitat că în domeniile ”civile” autoritățile comuniste de la Beijing au avut un avantaj pe care nu-l pot valorifica la același nivel în industria militară: ”împrumutul” de tehnologie occidentală, companiile chineze beneficiind de pe urma replicării și îmbunătățirii echipamentelor americane și europene care se produceau în fabricile chineze.
Declarațiile care vin dinspre Beijing trebuie procesate ținând cont, atât de nivelul tehnologic incontestabil al Chinei, dar și de capacitatea mașinăriei chineze de propagandă de a provoca frică în rândul occidentalilor.
„România și miliardele SAFE: între birocratie, datorii și șansa de a renaște industria de apărare”, un editorial pe care Vasile Dîncu, vicepreședinte al Delegației Parlamentului European la Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO) și fost ministru al Apărării în România îl semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania. E vorba de programul european prin care România primește 16,6 miliarde de euro pentru înarmare, miliarde care sunt de fapt un împrumut, e adevărat la dobânzi avantajoase, dar care vin cu obligativități privind achiziții comune europene și cu un preț: Adio contractelor pe termen lung cu SUA, industrie parteneră pe care România și-a construit securitatea, precum și cu provocări birocratice. Însă marea provocare va fi renașterea industriei de apărare și cum va reuși România să implice industria de apărare în SAFE, în așa mod încât să devenim producător și nu doar cumpărător. Redăm integral textul opinie semnat de Vasile Dîncu pentru DefenseRomania.
Belarușii construiesc o bază de rachete, arată imaginile din satelit. Șantierul este situat la 60 de kilometri sud de capitala Belarusului, Minsk, și la 245 de kilometri de granița cu Polonia. Experții spun că baza ar putea fi folosită pentru a găzdui rachete rusești Oreshnik sau chiar arme nucleare.
Succesul NATO de a doborî câteva drone rusești în spațiul aerian polonez pare, la prima vedere, o demonstrație de forță. Avioane F-35, sisteme Patriot, tehnologie de ultimă oră - tot arsenalul a fost mobilizat. Dar, dincolo de retorica triumfalistă a Alianței, se ascunde o vulnerabilitate majoră, una care arată că apărarea europeană nu este deloc pregătită pentru războiul de azi.
Singura plasă de siguranță pentru NATO este investiția masivă în apărare și nu cuvântul lui Putin. Alianța nord-atlantică trebuie să investească miliarde pentru a se apăra împotriva Rusiei după orice acord de pace semnat cu Putin, a declarat Denys Shmyhal într-un interviu pentru The Times, publicat pe 11 septembrie.
Primorsk, principalul port de încărcare a petrolului din Marea Baltică, a fost ținta unui atac masiv cu drone, un eveniment care marchează o escaladare a conflictului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Atacurile au vizat o navă și o stație de pompare din port, un punct vital pentru economia rusă, amplificând temerile legate de capacitatea de apărare a Rusiei în fața unor acțiuni tot mai îndrăznețe.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 12.09.2025, a început executarea exercițiului strategic comun al Forțelor Armate din Federația Rusă și Republica Belarus cu numele de cod Vest-2025 (Zapad). Potrivit oficialilor militari ruși, manevrele vor avea loc pe terenurile de antrenament ale ambelor țări și în apele Mării Baltice și Mării Barents.
Ucraina ar putea rupe actualul blocaj militar prin lovirea a opt obiective strategice ale Rusiei, majoritatea pe teritoriul Federației, susține un raport publicat de Hudson Institute, un important think tank american cu sediul la Washington.
Pe 10 septembrie 2025, o acțiune a aviației NATO, menită să apere spațiul aerian polonez de o incursiune de drone rusești, a scos la iveală o vulnerabilitate majoră: folosirea unor rachete de milioane de dolari pentru a doborî ținte care costă de sute de ori mai puțin. Incidentul, care a marcat prima distrugere de echipamente militare rusești pe teritoriul NATO de la invazia Ucrainei, a generat un val de discuții aprinse în cercurile militare și politice, punând sub semnul întrebării strategia Alianței în fața unui război hibrid tot mai sofisticat.
În seara zilei de joi, 02.10.2025, alte două avioane de vânătoare F-16 aparținând Forțelor Aeriene Slovace au aterizat pe aeroportul militar din Kuchyna, lângă Malacky. E vorba de F-16 Fighting Falcon Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american.
George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională și actual CEO al think tank-ului New Strategy Center, a avertizat că orice reducere a prezenței militare americane în Europa, în special pe Flancul Estic, ar fi o greșeală strategică gravă. Acesta prezintă trei argumente geopolitice solide pentru care România e norocoasă să aibă un as în mânecă în ceea ce privește prezența trupelor americane.
România trăiește un paradox, adică încă unul dintre nenumăratele paradoxuri și ciudățenii. Avem unul dintre cele mai dinamice sectoare IT din regiune, cu centre de excelență care exportă competență și inovație, dar acest avantaj nu reușește să difuzeze în restul economiei. Raportul DESI/Digital Decade Country Report 2024 arată o realitate îngrijorătoare: competențele digitale de bază rămân la doar 27,7% din populație (față de 55,6% media UE), iar ponderea specialiștilor TIC este de 2,6% din forța de muncă (aproape jumătate din media europeană - 4,8%) . În același timp, doar 19% dintre IMM-uri adoptă tehnologii digitale avansate, comparativ cu 55% în UE.
Cincisprezece drone au fost observate survolând baza militară belgiană de la Elsenborn, în estul provinciei Liege, biroul ministrului belgian al Apărării, Theo Francken, confirmând producerea incidentului, în urma căruia armata a deschis o anchetă, a relatat vineri agenţia de presă belgiană VRT News.
Dronele ucrainene au atacat vineri dimineață uzina chimică Azot din regiunea Perm din Rusia.
Rusia încearcă să perturbe funcționarea sateliților militari britanici în mod regulat, a anunțat generalul-maior Paul Tedman, șeful Comandamentului Spațial al Regatului Unit, relatează agențiile Agerpres și DPA.
Ministrul german de externe creștin-democrat, Johann Wadephul, a îndemnat în repetate rânduri țara să reintroducă serviciul militar obligatoriu, parțial din cauza îngrijorărilor legate de atacurile rusești asupra Europei.
"Unele ţări încearcă să îşi interzică adversarii politici, care câştigă deja mai multă legitimitate, mai multă încredere din partea alegătorilor. Noi ştim, am trecut prin asta". "Dar nu funcţionează. Interdicţiile nu funcţionează", a spus Putin în intervenţia sa la sesiunea plenară a Clubului de discuţii Valdai, ce se desfăşoară la Soci, relatează Agerpres.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Kremlinul monitorizează îndeaproape 'militarizarea crescândă a Europei', promițând un 'răspuns la amenințări', în contextul în care țările europene își intensifică investițiile militare de la atacul Rusiei asupra Ucrainei în 2022, relatează agențiile Agerpres și AFP.
Cinci avioane de vânătoare americane s-au apropiat joi de coasta Venezuelei, a declarat ministrul venezuelean al Apărării, Vladimir Padrino López, descriind incidentul ca o amenințare din partea Statelor Unite.
Incidentul a fost condamnat vineri seară și de Ministerul de Externe venezuelean, afirmând că este vorba de o incursiune ilegală într-o zonă aflată sub control aerian venezuelean, care amenință siguranța aviației civile și comerciale din Caraibe.
Rusia și Ucraina au schimbat prizonieri de război: Câte 185 de militari și 20 de civili din fiecare parte au revenit în țările lor.
Președintele rus Vladimir Putin, un simbol al dictaturii de zi, a lansat un avertisment direct, isteric și tăios către elitele conducătoare ale Europei, acuzându-le că „stârnesc isteria” unui presupus „război cu rușii” și promițând un răspuns „rapid” și „foarte convingător” la ceea ce a numit „escaladarea militarizării Europei”. Declarațiile, făcute în cadrul discursului său anual de la Clubul de Discuții Valdai din Soci, subliniază o adâncire a prăpastiei dintre Moscova și Occident, cu Ucraina ca epicentru al celei mai mari confruntări de la Criza Rachetelor din Cuba din 1962.
De la „artizanul păcii” la facilitatorul de atacuri la mare distanță, retorica lui Donald Trump față de conflictul din Ucraina ar putea să i-a o turnură neașteptată și extrem de riscantă? Decizia recentă de a autoriza agențiile de informații și Pentagonul să sprijine Ucraina cu date pentru identificarea țintelor din sectorul energetic pe teritoriul rusesc nu este o simplă speculație, ci un semnal clar și al unei noi etape de escaladare. Este o mișcare strategică menită să pună presiune reală pe Kremlin sau doar o reacție de moment, alimentată de frustrarea președintelui american față de încăpățânarea lui Vladimir Putin?
Cine credea că luptele aeriene de tip dogfight sunt de domeniul trecutului s-ar putea înșela foarte mult. La intersecția spațiului rusesc cu cel al NATO se vor vedea tot mai des abilitățile piloților puse la încercare.
Oficiali ucraineni și occidentali au declarat că Rusia a reușit să își modifice tactica de lovire cu rachete balistice pentru a evita apărarea aeriană ucraineană. Numărul de interceptări reușite ale rachetelor Patriot împotriva rachetelor rusești este tot mai redus, deoarece rachetele rusești își schimbă acum tot mai frecvent traiectoria de lovire.
La aproape două decenii de la retragerea să oficială, silueta triunghiulară și inconfundabilă a legendarului avion stealth F-117A Nighthawk reapare pe cer, stârnind un val de speculații. Observarea recentă a două aeronave F-117A zburând în formație cu un avion-cisternă al Forțelor Aeriene ale SUA, în apropiere de granița cu Mexicul, trebuie interpretată doar o nostalgie aviatică sau este un semnal strategic puternic, se întreabă deja comunităţile de analişti militari pe reţelele de socializare.
Olanda confirmă o premieră istorică: un avion de luptă F-35A al Forțelor Aeriene Regale Olandeze (RNLAF) a doborât o dronă rusească de tip Shahed/Gerbera, în timpul incursiunii fără precedent în spațiul aerian polonez din noaptea de 9 spre 10 septembrie 2025. Incidentul, care a determinat Varșovia să invoce Articolul 4 din Tratatul NATO, a pus în lumină rolul crucial al noii generații de avioane de vânătoare în apărarea flancului estic al Alianței.
Achiziția anunțată de România pentru 216 de tancuri noi, împreună cu 76 de derivate, inclusiv tractoare de evacuare, poduri mobile de asalt sau dragoare de mine, intră fulgerător în topul celor mai scumpe programe de înzestrare din istoria Armatei României, umăr la umăr cu F-35, viitoarele avioane de generația a 5-a pentru care țara noastră a optat. Dar ce știm despre viitoarea achiziție de tancuri?
Rusia încearcă cu disperare își consolidează liniile de front cu o nouă tranșă de vehicule blindate BMPT „Terminator”, echipate cu un nou blindaj și sisteme de apărare anti-dronă. Livrarea cestui nou lot de blindate vrea să scoată în evidenţă o aşa-zisă schimbare de strategie a Rusiei, care acum pune mai mult accentul pe supravieţuirea militarilor și tactici de luptă combinate în fața pierderilor masive.
Ungaria va cumpăra 4 miliarde de metri cubi de gaze de la compania franceză Engie între 2028 și 2038. Acordul de furnizare a gazelor a fost semnat la Budapesta de reprezentanții Engie și ai companiei energetice maghiare MVM, chiar dacă Ungaria va continua să cumpere și gaze rusești.
Ameninţarea cu drone nu mai este doar o chestiune legată de vecinătatea cu Rusia, iar zidul anti-drone ar putea fi operaţional în câteva luni, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan, la sosirea la reuniunea Comunităţii Politice Europene.
Grupul rusesc Aeroflot va primi opt aeronave cargo Boeing care au aparținut anterior companiei Volga-Dnepr și intenționează să le folosească ca donatori de piese de schimb pentru propria flotă.
Autoritățile turce au detonat controlat o dronă maritimă ucraineană în Marea Neagră. E vorba de o dronă kamikaze ucraineană de tip Magura, cunoscută pentru lovituri aplicate navelor ruse din Flota rusă a Mării Negre.
Programul de pregătire va avea o durată de până la patru luni şi va putea fi urmat de către cei care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă.
Statele Unite vor furniza Ucrainei informații pe care aceasta le poate folosi pentru a lansa atacuri împotriva infrastructurii energetice din interiorul Rusiei, relatează The Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali americani anonimi.
Soldați francezi au urcat la bordul unui petrolier în largul coastei de vest a Franței, afiliat așa-numitei flote din umbră a Rusiei. Agenția franceză de știri BFMTV a relatat că două persoane au fost arestate.
Forțele speciale finlandeze au preluat controlul asupra tancului petrolier rusesc Eagle S după ce acesta, în mod deliberat sau nu, a târât ancora și a secționat un cablu electric crucial subacvatic. A fost prima dată de la cel de-Al Doilea Război Mondial când Finlanda a sechestrat o navă străină. Acest incident petrecut în decembrie anul trecut nu a fost un eveniment izolat, ci vârful de aisberg al unei agresiuni mult mai ample.
Presa rusă din 01.10.2025 a semnalat faptul că, în cercurile politice și militare de la Moscova, se discută despre reluarea practicii de acordare a gradului de mareșal unor lideri militari, care s-au distins în timpul unor operațiuni militare importante.
"Sarcofagul" care izolează reactorul 4, distrus în accidentul nuclear din 1986, a rămas fără alimentare electrică.
'Președintele american respectă suveranitatea altor țări, el m-a întrebat doar care este situația - este o diferență importantă, el nu este' ca europenii, 'care sunt mai agresivi decât americanii', a declarat Viktor Orban.
Rusia și-a intensificat atacurile aeriene cu rachete și drone cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei în septembrie. Acest lucru a fost scris astăzi (01.10.2025) de agenția AFP, care a analizat date prezentate de Forțele Aeriene ucrainene.
Pentru Donald Trump, recunoașterea publică și titlurile onorifice par să fie o monedă de schimb la fel de valoroasă ca pacea însăși. Pe măsură ce se apropia anunțul laureatului Premiului Nobel pentru Pace în 2025, președintele american și-a exprimat public și fără echivoc convingerea că prestigiosul premiu ar trebui să îi revină.
