Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ankara construiește „Pentagonul turcesc”. Erdogan spune că noua bază va inspira teamă inamicilor Turciei
01 sep, 20:16
Turcia a început să construiască o bază militară uriaşă pentru stafful prezent în Departamentul de Apărăre al ţării, clădirea fiind supranumită „Pentagonul turcesc”, conform Business Insider, notează agenția de presă Mediafax. 
„Pentagonul turcesc”. Sursă foto: @Selim Koru Twitter

Luni, în timpul ceremoniei de inaugurare a lucrărilor, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat că noua clădire – numită provizoriu „Steaua şi semiluna” – va „inspira teamă” inamicilor Turciei.

Complexul va avea o suprafaţă de 12,5 milioane de metri pătraţi, dintre care 882.000 de metri pătraţi vor fi dedicaţi birourilor, urmând să găzduiască până la 15.000 de persoane.

Prin contrast, birourile Departamentului de Apărare din Statele Unite se întind pe 600.000 de metri pătraţi, iar întreaga suprafaţă a Capitolului SUA ar putea intra într-una dintre cele cinci laturi ale Pentagonului.

O reprezentare a unui artist arată că viitoare clădire ar avea o structură similară cu cea a Pentagonului, fiind modelată însă după steagul turcesc. Data de încheiere a construcţiilor este programată pentru mai 2023.

G Ad:

„Vom crea o structură care va inspira teamă inamicilor noştri prin amploarea sa şi va oferi încredere prietenilor Turciei”, a spus Erdoğan în timpul ceremoniei, care a aniversat 99 de ani de la Ziua Victoriei, Turcia marcând astfel una dintre bătăliile majore din timpul războiului de independenţă din anii 1920.

„Steaua şi semiluna” reprezintă cel mai recent efort al lui Erdoğan de a creşte forţa militară a Turciei, încercând astfel să îşi alimenteze nivelul de popularitate înaintea alegerilor din 2023, în timp ce ţara se confruntă cu focuri sălbatice, inundaţii şi o rată tot mai ridicată a inflaţiei.

Turcia s-a concentrat constant asupra producţiei locale de arme şi echipament de război, dezvoltând drone cu sarcini utile ce ar concura cu modelele Reaper create de Statele Unite.  

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

Șoigu, derapaj: NATO e tot mai aproape de granițele Rusiei. Germania ar trebui să știe cum s-a sfârșit ceva similar pentru ea
Erdogan a anunțat expulzarea a 10 ambasadori. Turcia declară persona non grata ambasadori inclusiv din SUA, Germania sau Franța
F-35 e istorie. Turcia a demarat procedura de înzestrare cu F-16 americane la standardul Viper și modernizarea actualei flote
Președintele Ucrainei îl va schimba pe Andrei Taran din funcția de ministru al apărării
Cum se poziționează românii în cazul unui război între SUA și China. Dungaciu: România a fost isterică în ambele direcții
Alianțe în cadrul Alianței. Turcia spune că acordul de apărare dintre Grecia și Franța va dăuna NATO
SUA au anunțat uciderea unui important lider Al-Qaida într-un atac aerian al unei drone în Siria
Rușii contraatacă în disputa cu tehnologia SUA. „Su-57 surclasează avioanele americane la mai toate sistemele. F-35 și F-22 pot fi doborâte”
Trei calde și una rece în programul hipersonic al SUA. Lansarea unui focos hipersonic s-a soldat cu un eșec
Ucraina ar putea primi rachete Brimstone din Marea Britanie pentru echiparea navelor și avioanele de luptă
Scutul de la Deveselu, „bombardat” intens de Kremlin. Putin: Cu un singur click SUA pot transforma sistemul în armă ofensivă
Ministrul german al apărării: NATO trebuie să-i demonstreze Rusiei că este gata să folosească armele
România ar fi interesată să cumpere două escadrile de F-16 din Norvegia
Sursă foto: Nicolae Ciucă @official Facebook
EXCLUSIV
Nicolae Ciucă, de Gaulle și Eisenhower. Într-un război pe care România îl pierde politic, Armata are cea mai mare cotă de încredere
Șeful Pentagonului face apel la calm după afirmațiile lui Biden despre o intervenție militară americană pentru Taiwan
Liderii NATO au discutat despre amenințările sistemelor de rachete rusești și angajamentul după războiul din Afganistan
Arestarea a doi foști militari germani sub acuzația de terorism
Merkel, ovaționată la ultimul summit UE. Michel: Sunteți un monument. Fără Angela e ca Roma fără Vatican sau Parisul fără Turnul Eiffel
Putin nu crede în aderarea Ucrainei la NATO, dar Rusia se simte „serios amenințată” de dezvoltarea militară a Kievului cu sprijin occidental
Putin promite livrare rapidă de gaze către UE prin Nord Stream 2, imediat ce funcționarea gazoductului va fi aprobată de Germania
Joe Biden avertizează că SUA vor interveni militar în cazul în care China invadează Taiwanul
Distrugerea navei USS Richard Bonhomme | US Navy dă vina pe reacţia şi pe nivelul de pregătire al echipajului navei
Turcia susține că a destructurat o rețea a Mossadului care activa inclusiv în România
Franța a prezentat pentru prima dată interiorul celui mai nou submarin nuclear din clasa Barracuda (Foto/Video)
Nicolae Ciucă, prima reacție după ce a fost nominalizat premier de Iohannis: Mandatul meu, un gest de responsabilitate în momente dificile
Nicolae Ciucă: Chem toţi actorii politici responsabili să ne sprijine pentru a depăşi criza medicală şi economică
Industria poloneză de apărare se poate mândri cu proiectul unui nou complex mobil de apărare antiaeriană
Rusia alimentează un scenariu fals. Șoigu: Din România, SUA pot lansa rachete de croazieră Tomahawk
Securitate energetică | Polonia avertizează că Nord Stream 2 va spori riscurile privind aprovizionarea cu gaze a UE
Apărare împotriva oricărui potenţial atac din partea Rusiei. NATO va aproba un nou master plan
Ministrul Ciucă a salutat decizia SUA: României i s-a facilitat accesul la tehnologie americană de ultimă generație
Nicolae Ciucă este premierul propus pentru formarea unui nou guvern în România
În Ucraina se consideră că Lituania înșală Kievul cumpărând energie electrică din Belarus
Atac cu drone kamikaze la o bază militară folosită de coaliția condusă de SUA în Siria (Video)
Rusia spune că aderarea Ucrainei e un pas extrem de periculos. Rudenko: NATO știe că vor exista consecințe
Submarinul rus Kniaz Oleg a lansat din imersiune cu succes o rachetă balistică Bulava
Exercițiul naval Danube Protector 21 | Instruire în zona maritimă a fluviului Dunărea
Ucraina a livrat către Statele Unite un tanc principal de luptă T-84BM Oplot - mândria industriei ucrainene de apărare
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro