Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie devine interesată de proiectul tancului franco-german. Main Ground Combat System, în atenţia armatei britanice
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Ministerul britanic al Apărării a început să poarte discuţii cu Franța și Germania cu privire la înscrierea în calitate de observator la proiectul pentru viitorului tanc principal de luptă franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS), potrivit mai multor oficiali guvernamentali din Marea Britanie și Germania, citaţi de publicaţia Defense News.
Concept proiect MGCS (Eurotank) - expoziţia militară Eurosatory 2018
Concept proiect MGCS (Eurotank) - expoziţia militară Eurosatory 2018

Detalii cu privire la ce informaţii vor avea acces britanicii în cadrul programului Main Ground Combat System, rămân încă neclare, deoarece semnarea un posibil acord de participare nu este luat în calcul până la sfârșitul acestui an. 

,,Statutul de observator este acordat Regatului Unit pentru programul franco-german Main Ground Combat System", a declarat un oficial al Ministerului Dezvoltării de la Londra.

Germania și Franța au lansat proiectul comun MGCS în 2012. Proiectul este împărțit în cinci faze majore: analiză nevoilor operaționale, studiul, dezvoltarea și verificarea capacității tehnologice, integrarea și, în final, producția în serie. Primele două faze au fost deja finalizate cu succes. 


Proiectul a început să fie dezvoltat începând cu ianuarie 2017


 
Proiectul MGCS (Main Ground Combat System) va avea ca obiectiv înlocuirea tancurilor germane Leopard 2, cât și a celor franceze AMX-56 Leclerc, începând de la mijlocul anilor 2030.

Proiectul este realizat de firma KNDS, creată în 2015 prin fuziunea Krauss Maffei Wegman (KMW) şi Nexter care produce în special tancuri Leclerc, tunuri Caesar şi blindate VBCI. Tancul EMBT, de fapt un hibrid alcătuit pe baza saşiului tancului german Leopard 2A7 dar cu turela tancului francez Leclerc, a fost dezvăluit în 2018 de către ministrul francez al Apărării, Francoise Parly, cu ocazia salonului Eurosatory organizat la Villepinte, în apropiere de Paris.

Citeşte şi: Franța și Germania vor aloca 200 milioane de euro pentru viitorul tanc franco-german

Un purtător de cuvânt al KMW a declarat pentru Defense News că compania are cunoştinţă despre discuțiile în curs care vizează primirea Marii Britanii în calitate de observator al proiectului MGCS, dar la rândul său a adresat întrebări suplimentare Ministerului german al Apărării.

Ministerul german al Apărării nu a avut probleme cu privire la implicarea Regatului Unit, deși o purtătoare de cuvânt a subliniat că MGCS să fie un proiect internaţional la care să ia parte mai multe state europene, precizează Defense News. Statutul de observator ar preceda un rol mai formal pentru cooperarea cu noile țări interesate să participe la programul MCGS.

,,Aducerea de noi membri în cadrul programului MCGS este în concordanță cu aspirațiile Germaniei de a promova consolidarea în industria europeană de apărare", a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării, într-un e-mail pentru Defense News.

Interesul britanic față de MGCS, în funcție de cum evoluează acesta, are toate şansele să reprezinte calea către dezvoltarea unor programe comune într-o Europă post-Brexit. Liderii militari și guvernamentali din ambele părți au promis să lase neatinsă cooperarea în domeniul apărării după laborioasa procedură de ''divorț'' care a pus capăt calităţii de stat membru a Marii Britanii la Uniunea Europeană. 

Faptul că Marea Britanie urmărește proiectul a ceea ce mulţi numesc ’’tancul european’’ este un pas în direcția cea bună pentru a schimba percepţia celor care au crezut că rolul tancurilor pe câmpul de luptă a luat sfasit, asta cel puţin pentru Armata britanică.

De amintit că, în luna august a anului 2020, publicaţia Daily Mail a relatat că Armata britanică ar putea să-și scoată din înzestrare toate tancurile Challenger 2, în baza unui plan de reducere a costurilor și de modernizare, urmând să se concentreze asupra războiului cibernetic și a altor amenințări din secolul XXI. 

Secretarul britanic al apărării, Robert Ben Wallace, a negat, în septembrie, informațiile apărute în mass-media națională, potrivit cărora armata britanică ar putea renunța la tancuri și vehiculele blindate de luptă ale infanteriei, ca parte a unui plan de reducere a cheltuielilor de modernizare a armatei. Cu toate acestea, el nu a spus câte tancuri vor actualiza britanicii.

 

Forţele terestre britanice intenționează să folosească tancurile Challenger 2, cel puțin până în anul 2035

 

Ca parte a acestei intenţii, încă din anul 2013, Ministerul britanic al Apărării a făcut demersuri pentru începerea lucrărilor de modernizare a acestor tancuri, atribuind această sarcină companiei britanice BAE Systems și concernului german Rheinmetall.

Citeşte şi: Tancuri germane Leopard 2 pentru Forțele Armate Britanice?

Ministerul britanic al Apărării a acordat, la 22 decembrie 2016, contracte separate în valoare de 23 de milioane de lire sterline către BAE Systems și Rheinmetall Land Systeme pentru faza de evaluare a programului de modernizare a tancurilor Challenger 2.

În toamna anului 2018, BAE Systems a prezent versiunea modernizată pentru tancul Challenger 2, denumită Black Night. Pe 3 octombrie, compania BAE Systems, cea mai mare companie europeană din industria apărării, a prezentat primul prototip modernizat pentru Challenger 2 Main Battle Tank (MBT) - Black Nigh.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Criză istorică la nivelul industriei militare americane: SUA recunosc oficial că nu mai au capacitatea să construiască două avioane de generația a șasea simultan
Tensiuni în Europa: Germania evaluează aderarea la programul rival de avioane de luptă GCAP, pe fondul blocajului cu Franța
Ce înseamnă să fii considerat încă aliat cheie al SUA pe Flancul Estic al NATO: Polonia a reușit să obțină o flotă de 250 de blindate Stryker la prețul simbolic de un dolar
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Rusia vânează avioane F-16 schimbând periculos tactica: În premieră, rachete aer-aer R-60 au fost integrate pe drone (Foto)
Recorduri în industria de apărare: "Tigrii" europeni și asiatici au avut o creștere spectaculoasă, dar SUA încă domină jumătate din piață
Dacă și Eurotank cade, Franța rămâne descoperită. Câte tancuri Leclerc are Franța și de ce presiunea e pe ea în „disputa” cu Germania
Avioanele saudite F-35, mai puțin avansate decât versiunea israeliană, nu vor survola Riadul mai devreme de cel puțin patru ani
Cum au reușit israelienii și românii să dezvolte o versiune SPIKE care costă doar o treime din prețul rachetei: „Performanțe similare. Racheta va fi un boom”
Dilema strategică a Canadei: Avantajele tactice ale F-35 ,,cedează teren'' în fața autonomiei industriale promise de Gripen

Ştiri Recomandate

Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
pixel