Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Armata cehă face primele teste ale sistemului antiaerian ”Spyder”, dar fără a lansa vreo rachetă. Ar putea România să procedeze la fel?
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
În această vară, România a anununțat că va achiziționa sistemul antiaerian Spyder de la compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems.
Sistem antiaerian Spyder. Photo source: Rafael
Sistem antiaerian Spyder. Photo source: Rafael

MApN a anunțat în această vară câștigătorul pentru una dintre cele mai importante achiziții de tehnică militară: Programul SHORAD/VSHORAD, un acord de peste 2 miliarde de euro fără TVA care presupune dotarea Armatei României cu sisteme antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune.

Dar România va fi a doua țară din Europa care va opera Spyder. Cehia e primul stat european care a achiziționat astfel de sisteme. Pe 27 septembrie 2021 Cehia a semnat contractul cu Rafael pentru patru sisteme, în valoare de aprox. 540 de milioane de euro, iar primele elemente au ajuns în Cehia în luna iulie 2024.

Cele patru baterii Spyder ale Cehiei au ajuns deja, iar Armata pregătește primele teste militare începând cu luna noiembrie 2025, a confirmat un purtător de cuvânt al armatei, pentru publicația Novinky.

Cu toate acestea, testele inițiale vor verifica doar parametrii tactici și tehnici: ”În timpul testelor militare nu se va efectua foc real. Întrucât sistemul este verificat în luptă, se vor verifica protocoalele de la focul real furnizate de furnizor”, a explicat oficialul, care precizează totuși că  tragerile cu rachete reale sunt planificate abia după implementarea completă, care va avea loc abia spre finalul anului 2027.

 

Teste fără nicio lansare. Ar putea România să procedeze la fel?

Sistem de apărare aeriană Spyder cu rază scurtă și medie de acțiune. Imagine: Rafael Advanced Defense Systems

Achiziția de către România a sistemelor SHORAD-VSHORAD (rachete cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune) se derulează prin licitație publică și se ridică la aproximativ 1,9 miliarde de euro fără TVA. 

Trebuie menționat că sistemele antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă care vor fi cumpărate de România vor fi diferite de achiziția Cehiei. Sistemele Spyder pentru România vor fi o versiune ”hibridă”, personalizată pe cerințele Armatei României, nu versiunea clasică a Spyder utilizat de IDF sau chiar cel livrat Cehiei.

Spre exemplu, Cehia primește sistemul Spyder integrat cu radare israeliene EL/M-2084. Dar întârzierile programului ceh SPYDER sunt legate în primul rând de problemele cu radarele EL/M-2084 livrate din Israel.

Probabil, tocmai pentru a evita eventuale întârzieri în derularea programului, sistemul propus România ar putea include radare de la compania italiană Leonardo.

O altă diferență majoră față de programul Cehiei este că sistemele Spyder destinate României vor integra nu doar rachetele israeliene Python 5 (cu ghidare în infraroșu și rază de până la 20 km) și Derby (cu ghidaj radar și rază de până la 50 km). Potrivit surselor DefenseRomania, sistemul va  include și rachete poloneze Piorun, cu ghidare infraroșu și o rază similară de acțiune, în jur de 20 km.

Cehia are o configurație a sistemului Spyder deja folosită în luptă; problema e doar cu termenele de livrare. În schimb, varianta propusă României integrează elemente precum radarul Leonardo și rachetele Piorun, ceea ce presupune testări suplimentare față de configurația ”standard”.

Piorun, un sistem la bază de tip MANPADS produs de Mesko (o subsidiară a grupului de stat polonez PGZ), și-a dovedit eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina și a fost deja exportat către state NATO precum Norvegia, Estonia și Letonia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rebeliunea spaniolă: Spania renunță oficial la intenția de a cumpăra avioane F-35. Va alege acum din două alte opțiuni
Rușii ar fi integrat racheta lor hipersonică de „neegalat” pe Su-57 și visează la o flotă de „sute de Su-57” până în 2030, deși au livrat abia 20 de avioane
România așteaptă F-35, statele europene le înarmează deja cu rachete de ultimă generație JASSM-ER și LRASM. Contract gigant pentru rachete de ultimă generație AGM-158
Încă o bătaie de cap pentru Kiev: Bombele aeriene rusești pot plana acum peste 100 de kilometri
Armata SUA din Europa pregătește sistemul anti-dronă al viitorului: Proiectul Flytrap
Cum contestă „umbrela” aeriană a Europei dominația Patriot american: Producția de rachete ASTER turată la maximum. Bonus, pas spre interceptori de hipersonice
India spune ”nu” avioanelor F-35 și pare că alege varianta Su-57 ”made in India”
Rușii provoacă intens, dar de fiecare dată F-urile României sunt acolo. Imagini video specatuloase de la misiunile F-16 din Lituania. Cmdr. Vasile Petrea: Stăm împreună, luptăm împreună!
Un F-35C al U.S. Navy s-a prăbușit în California: Avionul aparținea unei escadrile de instruire (Foto/Video)
Ucraina primește radare TRML-4D și SPEXER 2000 de la Hensoldt. Radarele, integrate inclusiv pe sistemele antiaeriene IRIS-T și Skyranger 30
Avioane USR Craiova. Ultima șansă pentru IAR-99 și resuscitarea unei companii căpușată și băgată în comă?
De unde a început isteria Iron Dome în România? Sistemele Spyder personalizate pentru România vor fi o versiune hibridă cum nu s-a mai văzut
JAS 39 Gripen a primit botezul focului. Cum s-au descurcat avioanele Gripen în primele misiuni reale de luptă
Iranul „așteaptă” următoarele lovituri ale F-35I cu sisteme rusești S-400. Rusia a livrat S-400, într-o mișcare menită să schimbe radical echilbrul de putere în regiune
Luftwaffe va proteja România. Avioane Eurofighter germane au ajuns în țară unde alături de F-16 ale României vor asigura protejarea spațiului aerian
Avioanele Su-35 vânează F-16 în Ucraina. În premieră rușii au aruncat în luptă Su-35 cu noile rachete aer-aer R‑77M
Belgia, Franța și Marea Britanie, misiune de supraveghere aeriană deasupra Mării Negre (FOTO): Scopul a fost „întărirea securității europene în apele internaționale''
Concluzii îngrijorătoare: SUA au folosit în 12 zile producția pe 10 ani a sistemelor imbatabile THAAD, pentru a intercepta rachetele iraniene
De ce aviația militară rusă a eșuat să domine spațiul aerian în Ucraina. Su-34 pe post de „artilerie aeriană” iar piloții ruși nu au mai intrat de un an în Ucraina
Avioanele A400M ale Germaniei vor fi protejate de sisteme de autoprotecție DIRCM. Sistemul contracarează rachetele ghidate, în special cele lansate de MANPADS
Un joc de-a v-ați ascunselea: Cum îşi protejează Ucraina flota de F-16 de atacurile cu rachete ruseşti (Video)
F-35 ca „punte” către F-47: Compania Lockheed propune un ,,upgrade strategic'' după eșecul contractului NGAD
Polonia, centrul de greutate al NATO în Est cu sprijin american: Flota de avioane F-16, modernizată pentru a consolida Flancul Estic al Alianţei
Tensiunile se intensifică în urma atacului avioanelor de vânătoare thailandeze F-16 asupra forțelor cambodgiene (Foto/Video)
De ce sistemul de rachete MIM-23 Hawk, fabricat în SUA, vechi de 60 de ani, încă mai satisface nevoile de apărare aeriană ale Ucrainei?
Ucraina anunță un contract militar uriaș de drone pentru SUA. ”Ne-am înțeles cu Trump; vor cumpăra de 10-30 de miliarde”
Trei din zece au fost bifate. Ucraina a anunțat cine îi va livra primele 3 sisteme Patriot din cele 10 necesare
SUA frânează achizițiile de F-35: Doar 26 de avioane în următorul an, până la rezolvarea întârzierilor cu următoarea versiune de F-35
FCAS la răscruce: Între problemele interne și presiunea SUA, proiectele militare europene de top bat pasul pe loc
Avioanele F-35 și F-16 interceptează bombardiere rusești ce testează din nou aviaţia americană în Alaska (FOTO)

Ştiri Recomandate

Polonia deschide o discuție delicată, dar care ar putea ajuta România: ”Dronele din Est ar trebui doborâte”
”O crimă odioasă”. Trupele ruse au lansat o bombă cu planare asupra unui sat: Cel puțin 21 de persoane au fost ucise în timpul distribuirii pensiilor
Discurs halucinant la Moscova: Zidului Berlinului este ”o practică de tip occidental”, ne informează Lavrov
Dronele și rachetele ucrainene au lovit poziții rusești din Donețkul ocupat. Lacune mari în apărarea antiaeriană rusă de pe front
Armata cehă face primele teste ale sistemului antiaerian ”Spyder”, dar fără a lansa vreo rachetă. Ar putea România să procedeze la fel?
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt
Petrolierul rus Pegas, sursă foto: ShipTechnology.com
EXCLUSIV
„Flota din umbră” continuă să crească, spune unul din marii comercianți de țiței ai lumii
Administrația Trump a lansat „Midway Blitz” la Chicago. Operațiunea vizează „imigranți ilegali criminali periculoși”
Orban visează iar la împărțirea Ucrainei: „Rusia, Occidentul și zonele tampon”
Gherasimov a primit ”Oscarul” pentru întreaga carieră: Putin îi acordă ”Ordinul Curajului”, pentru vitejia arătată în îndeplinirea datoriei militare
Guvernul Bayrou a căzut. Macron, obligat să caute al patrulea prim-ministru în 12 luni
”Beneficiile” graniței comune cu Rusia: Un elicopter MI-8 rusesc încalcă spațiul aerian estonian
Fostul director adjunct al SIS Moldova, acuzat de trădare, a fost prins pe aeroportul Timișoara
Cum ajunge Rusia să dețină doar etnici ruși în teritoriile ocupate ale Ucrainei: Epurare etnică mascată prin pașaportizare cu forța
Merz provoacă frisoane la Kremlin, care și-a pus în mișcare mașinăria de propagandă: „Inuiții în vârstă își exprimă dezgustul"
Resturi de dronă cu inscripții chirilice, găsite în Polonia
De ce Aviația Strategică a Rusiei dă rateuri: Mai multe bombardiere Tu-160 au avut mari probleme tehnice în timpul unui atac asupra Ucrainei
Orban spune că Ucraina va fi împărțită în trei și anunță „haos în Ungaria” dacă opoziția va reuși să-l învingă în 2026
Generalul Sîrskîi, șeful Armatei Ucrainei: Rusia are o superioritate de 3 la 1 în oameni și arme pe front. În zonele ofensivei se ajunge și la 6 la 1. Ucraina însă rezistă
Un ofițer de intelligence prezintă indicii că Rusia pregătește un război major. Dacă va fi luată decizia nebună de a „intra” în Europa, rușii nu o vor face prin România
Misterul unor MiG-29 ale unui aliat al Rusiei, văzute azi luptând sub comanda Ucrainei. Cum au pus mâna ucrainenii pe cel puțin 3 avioane MiG-29
Trump spune că e pregătit să treacă la o nouă etapă de sancțiuni împotriva Rusiei, după bombardamentele intense împotriva Kievului
Lovitură strategică la inima industriei petroliere rusești (FOTO/VIDEO): Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au scos din funcțiune rafinăria petrolieră Ilsk
În noaptea celui mai mare atac efectuat de Rusia asupra Ucrainei, cel puțin o dronă rusească a intrat în spaţiul aerian al Poloniei
F-35, un proiect „cu aripile frânte”? Un recent raport dezvăluie întârzieri, costuri nejustificate și un program de modernizare blocat
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Noua politică externă a SUA, un viraj brusc care influenţează relaţia cu Europa: Elbridge Colby, arhitectul noii strategii care abandonează „îngrădirea” Chinei
Prețul cinic al războiului din Ucraina: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare, ignorând nemulțumirea internă
Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Atacurile nocturne ale rușilor au provocat cel puțin doi morți și 17 răniți în capitala Ucrainei
Statele Unite, avertizate de un fost comandant al NORAD: „Trebuie să putem primi un pumn în nas și să ne ridicăm”
Compania Romaero: Miracol sau rezultate financiare promovate cu surle și trâmbițe? Cifrele dau speranțe, dar politica își bagă coada
pixel