Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Statele Unite, avertizate de un fost comandant al NORAD: „Trebuie să putem primi un pumn în nas și să ne ridicăm”
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Statele Unite trebuie să devină mai reziliente în fața amenințărilor la adresa propriei securităţi, în contextul în care angajamentele militare globale pun o presiune imensă pe capacitatea de apărare a națiunii, a avertizat generalul în retragere Glen D. VanHerck, fost comandant al Comandamentului de Nord al SUA (NORTHCOM) și al Comandamentului de Apărare Aerospațială al Americii de Nord (NORAD).
F-22 Raptor, sursă foto: US Air Force
F-22 Raptor, sursă foto: US Air Force

Într-o recentă conferinţă organizată la Institutului Mitchell, VanHerck, care a condus cele două comandamente nordice americane între 2020 și 2024, a subliniat că Statele Unite trebuie să fie pregătită să „primească un pumn în nas, fie că este vorba de un atac cibernetic sau de un atac cinetic convențional, să se ridice și să riposteze”, potrivit The War Zone.

Generalul a adăugat că o națiune suficient de rezilientă pentru a descuraja un atac convențional ar asigura, prin definiție, o stabilitate strategică, o stare pe care SUA nu a atins-o încă.

Una dintre principalele vulnerabilități, a explicat generalul, este că, deși protejarea patriei este prioritatea principală a Departamentului Apărării, resursele și forțele americane sunt dispersate pe întreg globul. Mii de trupe sunt staționate în zeci de țări, iar cerințele lor intră adesea în conflict cu cele ale comandanților regionali.

„Sincer, politica depășește în prezent capacitatea forței comune”, a afirmat VanHerck. Această discrepanță forțează decizii dificile, existând riscul ca, în mijlocul unei crize, planurile operaționale să devină inexcutabile din cauza alocării insuficiente a resurselor.

 

Statele Unite au lacune în supravegherea zonei arctice

 

O altă problemă majoră a fost abordată de generalul de brigadă în retragere Houston Cantwell, un înalt oficial al Institutului Mitchell. Acesta a atras atenția asupra lacunelor uriașe în sistemul de supraveghere din regiunea arctică, zona considerată cea mai probabilă cale de atac.

În ciuda investițiilor de miliarde de dolari în sisteme radar, incidentul cu balonul spion chinezesc din 2023 a scos la iveală o vulnerabilitate critică: incapacitatea de a procesa cantități masive de date. Anumite date, care ar fi putut detecta balonul mai devreme, au fost filtrate pentru a nu supraîncărca procesul de analiză.

„Pur și simplu, SUA nu au o cunoastere suficientă asupra zonei arctice”, a precizat Cantwell, autorul unui nou studiu pe această temă.

Generalul a subliniat că rachetele de croazieră avansate și dronele amenință interesele vitale ale SUA, iar sistemele radar actuale nu pot detecta multe dintre aceste amenințe. „În multe cazuri, nu am ști de un atac aerian până când rachetele nu ar lovi țintele.”

 

Lecțiile din Ucraina și Orientul Mijlociu

 

Invitații la seminar au analizat lecțiile desprinse din războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu. „Sincer, nu vrem să ajungem ca la Kiev”, a declarat Cantwell, făcând referire la bombardamentele constante cu rachete și drone pe care Rusia le lansează asupra capitalei ucrainene. El a menționat că Israelul, în schimb, a demonstrat importanța vitală a conștientizării situației.

În timpul atacurilor din aprilie și octombrie 2024, sistemul israelian a detectat și interceptat sute de rachete și drone. Cantwell a explicat că o rețea stratificată de senzori și schimbul rapid de informații au fost esențiale. „Dar radarele moderne au fost fundamentale pentru succes, deoarece nu poți răspunde la ceea ce nu poți vedea.”

Chiar și sistemul de apărare antiaeriană al Israelului nu este infailibil. Cantwell a amintit că, în timpul atacurilor iraniene, unele rachete au reușit să treacă, deoarece Israelul a trebuit să aleagă ce ținte să apere, în funcție de valoarea lor strategică și de numărul limitat de interceptoare disponibile.

„O discuție similară va trebui să aibă loc și în America”, a spus Cantwell. Asta înseamnă că Statele Unite vor fi nevoite să stabilească care sunt prioritățile strategice pe care trebuie să le apere.

 

Viitorul apărării americane: Golden Dome și E-7 Wedgetail

 

În ceea ce privește ambițiosul sistem de apărare antirachetă Golden Dome propus de președintele Donald Trump, VanHerck a considerat că este fezabil, cu anumite excepții.

În timp ce sistemele actuale de apărare, inclusiv capacitățile Aegis Ashore, pot fi integrate, tehnologia pentru capabilitățile spațiale este încă în curs de dezvoltare.

Cu toate acestea, el a avertizat că proiectul trebuie să pornească de la o politică clară, care să stabilească ce amenințări și ce obiective vor fi apărate.

Cantwell a adăugat că este vital să se restabilească finanțarea pentru avionul de avertizare și control aerian E-7 Wedgetail, un program pe care Pentagonul intenționează să-l anuleze. Cantwell consideră că acest avion este esențial pentru asigurarea unei supravegheri aeriene continue, mai ales în fața amenințărilor din ce în ce mai complexe.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei

Ştiri Recomandate

Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
pixel