Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Program Piranha 5. Primul lot de transportoare blindate, livrat până în februarie 2020
Industrie de apărare
Data publicării:
După ce a plătit milioane de euro penalități, General Dynamics susține că este în grafic cu livrările de blindate Piranha 5. 

Potrivit reprezentanților producătorului american, Armata României va recepționa primele 36 de transportoare până în februarie 2020. Inițial, acestea ar fi trebuit livrate la începutul acestui an, însă Armata le-a respins din cauza unor probleme la turelă și la sistemul de comunicații, potrivit unui material realizat de jurnalistul Adelin Perișor, potrivit stiri tvr.ro.

Youtube video image

 Un blindat Piranha 5 este testat în poligonul din Burglen din Elveția. Aici sunt verificate toate blindatele construite de General Dynamics și care urmează să fie livrate în România.

Trei transportoare blindate Piranha 5 sunt deja încărcate în camioane și urmează să fie trimise în țară chiar săptămâna aceasta. Potrivit producătorului, Armata va avea 23 de mașini de luptă din primul lot de 36. În total, Armata română va avea 227 de transportoare blindate, în valoare de 868 de milioane de euro.

General Dynamics a plătit deja 8,5 milioane de euro pentru că a întârziat cu aproape un an livrarea primului lot. Inițial, blindatele aveau probleme cu turela de 30 de mm și cu sistemul de comunicații.

Partenerul din România al General Dynamics este Uzina Mecanică din București. Aici au fost construite 2 stații moderne de sablare și vopsire, iar câteva zeci de muncitori au fost pregătiți de specialiștii elvețieni. În timp, participarea românească va crește în consistență.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nemesisul lui Su-57 rus vine tot de la un „35”, dar nu F-35. Su-57 ar putea fi îngropat pe piața externă chiar de un stat aliat Rusiei
Mai multe rachete Patriot pentru statele europene: Germania a lansat o investiție strategică care vizează îmbunătățirea capacităților de producție pentru sisteme-cheie de apărare
UE aprobă achiziția comună de rachete de apărare aeriană IRIS-T SLM pentru a contracara amenințările rusești
AH-64E Apache, photo: U.S. Army
EXCLUSIV
Azi Polonia cumpără Apache, dar România a ratat șansa să producă elicoptere de atac încă de acum 20 de ani. Americanii ne-au pus o singură condiție
Amiral Kuznețov are o „soră de suferință”. Aproape epavă, singurului portavion al Rusiei îi va fi greu să bată recordul crucișătorul nuclear Amiral Nakhimov
O nouă dronă rusească recuperată de ucraineni dezvăluie tactica Rusiei: Drone momeală de 1.000 de dolari, interceptate de rachete foarte scumpe
Rușii se pregătesec să mai arunce o corvetă din clasa Tucha cu rachete Kalibr în Marea Neagră. Prima a fost scufundată de ucraineni cu ATACMS, a doua lovită
România a anunțat oficial că semnează achiziția de F-35 săptămâna asta. Premierul României promite investiții majore în modernizarea Armatei
Sistemul de achiziții pentru apărare din Ungaria a fost spart de hackeri: Au dorit să obțină date sensibile și să creeze presiune publică
Rezerva calificată, noua soluție adoptată de industria de apărare franceză
Germania va transfera 4.000 de drone către Ucraina, ca o alternativă la rachetele Taurus
De ce Zumwalt se oprește la trei în SUA. Cifrele celei mai scumpe și moderne clase de distrugătoare construite vreodată sunt amețitoare
În plin război Ucraina vrea să vândă rachete cu rază lungă de acțiune: Primul stat din Europa care cumpără celebrele rachete Neptune?
Livrarea anumitor arme către Ucraina ar putea avea loc după încheierea mandatului lui Biden, afirmă Pentagonul
Francezii de la Thales și MBDA trimit sistemul de apărare antiaeriană SAMP/T în Grecia, în contextul unei concurențe acerbe cu sistemul israelian SPYDER
România achiziționează sisteme antiaeriene franceze Mistral 3. Achiziție comună cu mai multe țări din Europa, și prin bani europeni
China prezintă oficial J-20S, primul avion de luptă stealth cu două locuri din lume, considerat „rivalul lui F-22”
China ridică ștacheta: Al patrulea portavion chinez va avea propulsie nucleară. În lume doar două țări dețin astfel de nave iar una e SUA
Ucraina va primi 600 de bombe AASM din Franţa până la sfârșitul anului: Acestea nu sunt nou produse, ci provin din depozitele armatei franceze
Programul militar B-21 Raider, dedicat primului bombardier de generaţia a VI-a, este pe drumul cel bun: 5 miliarde de dolari economisiți pentru primele cinci loturi produse
O tehnologie militară din timpul Războiului Rece este readusă la viaţă: Forțele ucrainene utilizează proiectile ghidate prin laser M712 Copperhead împotriva țintelor rusești (Foto/Video)
Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.
EXCLUSIV
Coreea plusează prin livrare în timp record. Dacă România alege tancurile K2 Panther ele ar putea ajunge în țară chiar mai repede decât Abrams
Marea Britanie investește în avioanele de luptă F-35B și spune „nu” proiectului Eurofighter: Se urmăreşte consolidarea rolului de lider în luptă aeriană modernă
Sistemele ruseşti de apărare aeriană S-300 și S-400, în vizorul aviaţiei ucrainene: SUA începe livrarea de rachete avansate AGM-88E către Ucraina
Europa trebuie să accelereze: Rusia va produce, în 2025, cu 30% mai multe obuze decât toate țările UE
Recompensa rusă? Su-30SM și Su-35 „devin iraniene”. Primele informații despre producția sub licență a avioanelor de luptă rusești în Iran
Harpoon și Exocet, în fața unei noi generații de rachete: Teseo MK2/E. Caracteristicile rachetei după succesul primei lansări
Polonia nu se bazează doar pe HIMARS sau K239 Chunmoo și modernizează batalioane întregi de sisteme de artilerie WR-40 Langusta
Legendarelor C-130 Hercules li se va prelungi perioada de viață. Primul centru de excelență pentru înlocuirea cutiei aripii centrale a avioanelor
Franța a livrat Ucrainei primele drone kamikaze OSKAR la doar șase luni de la operaționalizarea acestora

Ştiri Recomandate

De frica Ucrainei rușii extind Flota Mării Negre în Marea Caspică. Noua navă Tucha din clasa Karakurt e „bună de luptă”, dar departe de front
Ciudatul caz al unui F/A-18 doborât din „friendly fire”: SUA pierd un F/A-18E lovit din greșeală de o rachetă a crucișătorului USS Gettysburg
Comandă uriașă plasată pentru 145 de avioane F-35. Americanii vor construi o parte din ele și în Europa, dar și într-un stat din Asia
Polonia ne-a luat-o înainte și dă liber avioanelor F-16 și antiaerienei să doboare drone și rachete ruse, cu o condiție. În ce stadiu e proiectul României?
Arde, uite cum arde. Dronele ucrainene au atacat un depozit de petrol din regiunea Oryol din Rusia (Video)
Ungaria anticipează vremuri dificile și mizează pe România pentru a-și asigura livrările de energie. Vânzarea E.ON România nu e însă bătută în cuie
Franța retrage primul contingent din Ciad, ultima țară din Sahel care mai găzduia trupe franceze 
Unde pun rușii piciorul începe războiul. Un stat din Africa se teme că va fi următoarea țară răvășită de război după ce Rusia a mutat aici armele din Siria
Războiul aerian va arăta complet diferit. Dronele CCA vor revoluționa tot ce știm, dar SUA dau verdictul: F-35 nu va dispărea
Orașul rus Kazan, sub asediul atacurilor ucrainene. Drone kamikaze au lovit mai multe clădiri, zborurile de pe aeroport sunt suspendate (Video)
Rusia a reușit să trezească din somn puterea militară a Germaniei. Primele decizii: Submarine din clasa 212CD, modernizarea avioanelor Eurofighter sau rachete Patriot PAC-3
2% din PIB pentru Apărare e istorie. Trump setează un alt prag mult mai mare pe care țările din NATO trebuie să îl atingă
Masacrul comis de ruși și gropile comune de la Bucha. Înalți diplomați din Austria au vizitat locul masacrului de la Bucha, Ucraina
Se formează noua armată a Siriei. Fondatorul Armatei Siriene Libere: Lucrăm la integrarea facțiunilor și reintegrarea foștilor dezertori în noua armată
SUA oferă un ajutor militar către Taiwan de peste jumătate de miliard de dolari
Membri ai delegației SUA la AP NATO, reprezentanți republicani și democrați, „profund îngrijorați” de „dovezile convingătoare” că Rusia s-a implicat în alegerile din România
Noi schimburi de lovituri între Rusia și Ucraina: Rușii au atacat Kievul cu rachete Iskander și hipersonice Kinjal, în timp ce Ucraina a lovit cu ATACMS și Storm Shadow regiunea rusă Kursk
Prezența militară a SUA în Siria este mai mare decât cea declarată oficial. Pentagonul afirmă însă că asta nu are nicio legătură cu căderea lui Assad  
Carte de vizită pentru atât de criticatele F-16 ale României: F-urile aviației militare române vor apăra cele mai fierbinți regiuni ale Europei
Cu harta Rusiei în spate ce include teritoriile ucrainene ocupate sau anexate ilegal, Putin spune că regretă că nu a invadat mai rapid Ucraina
Noua rachetă balistică hipersonică Oreshnik le-a dat aripi rușilor. Rusia îndeamnă SUA să desfășoare sistemul THAAD în Ucraina și spune că S-400 ar fi superior acestuia
Pentru a contracara o posibilă agresiune militară rusă în Europa, Polonia vrea un ''scut de apărare estic'' la care să participe toate statele europene
Explozii masive în apropierea bazei Flotei ruse de Nord (Foto/Video): Nu este exclus ca regiunea Murmansk să fi fost atacată
Premierul portughez, în vizită la Caracal unde sunt dislocate trupe portugheze. Generalul Vlad, șeful Armatei, mulțumește pentru sprijinul acordat României de către Portugalia
Transferul planificat de avioane F-16 către Ucraina stagnează pe fondul unei decizii luate de Belgia: Există o lipsă de piloți instruiți și de piese de schimb esențiale
Armata SUA desfășoară noi lansatoare de rachete M270A2 pentru a spori capacitățile în Europa în materie de apărare în fața Rusiei
Trump „taie” de tot gazul rusesc în Europa. Președintele ales al SUA amenință cu taxe vamale dacă UE nu cumpără mai mult gaz și petrol din State
Regatul Unit trimite avioane Eurofighter Typhoon în Turcia. Se pregătește Ankara să achiziționeze avioane europene în detrimentul F-16?
Departamentul american al Apărării atenţionează: China devine lider mondial la capitolul sisteme balistice, având în dotare peste 3.000 de rachete
EXCLUSIV
Operațiunea Trandafirul, cum au fost arși morții împușcați la ordinul lui Ceaușescu și „turiștii” străini de la Revoluție | Procurorul Dan Voinea, la Obiectiv EuroAtlantic (I)
Forțele ruse continuă să împingă în regiunea Kursk. ”Toate unitățile au intrat în defensivă”, recunosc ucrainenii
pixel