Armenia a primit, vineri, primele avioane de vânătoare Su-30SM pe care le-a comandat din Rusia la începutul acestui an, potrivit Armedia.am și Defense News.
„Este cea mai importantă achiziție a noastră de anul acesta", a postat pe contul său de Facebook primul ministru al Armeniei, Nikol Pashinyan, împreună cu un videoclip care prezintă două avioane Sukhoi aflate în zbor.
Piloții au efectuat manevre și au prezentat capacitățile avioanelor înainte de aterizare. Numărul exact al avioanelor furnizate nu este clar în acest moment, precizează mai multe publicaţii mass-media din Armenia.
Ce se ştia anterior?
Ministrul Apărării, Davit Tonoyan, a declarat în cadrul expoziției internaționale de apărare IDEX-2019 ca Armenia intenționează să achiziționeze 4 avioane de luptă multirol ruse SU-30SM până la sfârșitul anului 2019 sau începutul anului 2020, dar, în general, Erevanul dorește să achiziționeze 12 astfel de avioane de luptă.
Punând toate aceste informaţii cap la cap, putem specula că Armenia a primit 2 din cele 4 avioane Su-30SM, aşa cum reiese şi din filmarea postată de primul ministru al Armeniei, Nikol Pashinyan, pe contul său de Facebook .
,,Avem o hotărâre de guvern care ne permite să achiziționam armament modern, dar nu avem încă contracte specifice. Avem de gând să achiziţionăm astfel de echipamente în 2022-2023. Mai exact, aceasta se referă la arme cu rază lungă de acțiuni", a declarat joi șeful Statului Major General al Armatei Armene, general-locotenent Artak Davtyan.
Avionul de vânătoare multirol, supermanevrabil, Su-30SM de generatia 4++ a fost dezvoltat de Biroul de construcții și proiectare Sukhoi și produs în serie la întreprinderea de Aviație din Irkutsk, filială a corporației Irkut. Ambele societăți fac parte din Corporația întrunită de construcții de avioane (OAK).
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News