Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria înăsprește legislația antiterorism după atentatul de la Viena
Terorism
Data publicării:
Parlamentul austriac a adoptat miercuri, sub focul criticilor, un "pachet antiterorism" decis de urgenţă după atentatul de la 2 noiembrie de la Viena în scopul consolidării supravegherii jihadiştilor, relatează AFP.

Legislaţia prevede instituirea unei supravegheri electronice pentru deţinuţii eliberaţi din închisoare şi crearea unei infracţiuni penale distincte pentru a condamna crimele motivate de "extremism religios", transmite Agerpres.

"Să pui înainte motivaţia religioasă este îngrijorător din punctul de vedere al drepturilor fundamentale", a comentat pentru AFP preşedinta Consiliului austriac al magistraturii, Sabine Matejka. De ce, în acest caz, "să nu ţinem cont de alte motivaţii, precum rasismul", a subliniat ea.

De asemenea, va fi înfiinţat un registru al imamilor, în timp ce moscheile vor fi obligate să prezinte guvernului date privind finanţarea.

Astfel de "dispoziţii nu există pentru alte religii", a subliniat într-un comunicat principala organizaţie care îi reprezintă pe musulmanii din Austria (IGGOe), denunţând o "discriminare instituţionalizată".

Ministerul Justiţiei a promis să examineze numeroasele critici apărute după prezentarea proiectului de lege, dar reforma decisă de cancelarul conservator Sebastian Kurz a fost aprobată în cele din urmă fără vreo schimbare majoră.

După atentatul care s-a soldat cu patru morţi în capitala austriacă, guvernul a fost puternic criticat pentru deficienţele sale în supravegherea celui care a deschis focul, care a fost condamnat în 2018 pentru că a încercat să se alăture grupării Statul Islamic (SI) în Siria.

Serviciile de informaţii au fost la curent cu o tentativă a sa de a cumpăra arme după ieşirea din închisoare şi cu contactele pe care le-a avut cu jihadişti din ţările vecine.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avioane ale armatei turce au lovit bazele kurzilor din nordul Irakului, ca răspuns la atentatul de duminică
Atentat terorist în centrul Ankarei, cu câteva ore înainte de discursul din Parlament al lui Erdogan
Un exercițiu militar demonstrativ al organizație paramilitare Hezbollah a simulat o incursiune pe teritoriul Israelului
Parlamentul Franței consideră că aşa-zisa companie militară privată rusă (PMC) Wagner Group este o organizație teroristă: Abuzurile grupului Wagner nu pot rămâne fără răspuns
Wagner taie și spânzură in Africa, în numele Moscovei: SUA partajează informații sensibile și vor să taie conducta cu bani pentru mercenarii lui Prigojin
Forțele militare ale SUA au ucis un lider de rang înalt al ISIS în urma unui raid aerian în nordul Siriei
Israelul atacă Fâșia Gaza și Liban. Armata confirmă raiduri aeriene după ce Hamas a lansat zeci de rachete spre Israel
NATO, prima reacție privind R. Moldova: Rusia nu are suficientă forță militară pentru a ataca Moldova și a încercui Ucraina
Gruparea palestiniană teroristă Hamas lovește Israelul: Cel puțin 7 morți după ce Hamas a atacat o sinagogă
Lovitură de stat dejucată în Germania: O grupare teroristă de extremă-dreapta intenţiona să răstoarne guvernul de la Berlin
Grupul rus de mercenari Wagner a fost adăugat pe ''lista neagră'' a SUA, alături de talibani şi gruparea Boko Haram
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Amenințare teroristă a Rusiei (Video). Prigojin, „bucătarul lui Putin”, a trimis un baros cu „sânge” Parlamentului European care se pregătea de un vot împotriva Wagner
Armata turcă se pregătește să intre în Irak și Siria. Erdogan anunță o operațiune terestră împotriva kurzilor, fără acordul Rusiei și SUA
Suedia îndeplinește condiția Turciei și aprobă un amendament constituțional pentru combaterea terorismului
Turcia refuză să accepte condoleanțe din partea SUA după atentatul care a avut loc la Istanbul
Atac armat în Ierusalimul de Est. Au fost vizați agenții israelieni de la un punct. Sunt victime
Mossadul a dejucat zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, inclusiv în Turcia sau Cipru
Un atacator s-a detonat în apropierea ambasadei Rusiei din Afganistan. Doi angajați ai ambasadei au murit
Grupare afiliată la Al-Qaeda anunță uciderea a 4 mercenari ruși Wagner în Mali
Talibanii ridică din umeri după operațiunea SUA în care a fost asasinat Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaeda
Înfrângerea totală a ISIS: Liderul Statului Islamic în Siria, ucis de o dronă în urma unei operațiuni a SUA
Statul Islamic amenință cu o nouă campanie de atacuri, speculând preocuparea generală pentru conflictul din Ucraina
Învins în Siria și Irak, noul lider al ISIS îndeamnă jihadiștii să reia atacurile în Europa pe fondul războiului din Ucraina
În timp ce Rusia nu oferă clarificări cu privire la pierderea crucişătorului Moskva, două submarine rusești au lansat rachete Kalibr în Marea Japoniei
Atentat la Tel Aviv. Un terorist a deschis focul în centrul Capitalei Israelului în timp ce localurile erau pline
Biden a confirmat că liderul ISIS a fost ucis într-o amplă operațiune a SUA. S-a aruncat în aer „într-un ultim gest disperat de laşitate”
Operațiune majoră a forțelor speciale ale SUA în Siria, dar americanii sunt „zgârciți” cu detaliile. Cea mai amplă operațiune din 2019 încoace
Are vreo șansă noul Su-75 Checkmate să învingă F-35? Rusia speră, dar experții nu pariază pe un proiect aflat doar pe hârtie
Israelul se teme de un atac nuclear. Scenariul pesimist al unui general israelian: Armata nu e pregătită de război

Ştiri Recomandate

Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
Arabia Saudită a fost desemnată de către SUA drept aliat major non-NATO. Dar ce presupune acest “statut”?Nicolae Iordan
Capcana „zonei gri”: De ce Rusia testează nervii NATO sub pragul Articolului 5 și de ce „calmul” nu mai e suficient
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
Bătălia de la Stalingrad, comparată de Putin cu războiul Rusiei din Ucraina. Paralela e greșită; dictatorul rus a uitat de ”cimitirul” Uniunii Sovietice 
Moment istoric: SUA au anunțat că vor vinde avioane F-35 Arabiei Saudite, decizie cu impact major în echilibrul de putere din Orient
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Un avion de luptă francez de tip Rafale, decolând de una din pistele Bazei Aeriene 86 Borcea, România. Foto: Ambasada Franței în România
EXCLUSIV
Cu Rafale și Gripen la negocieri: Ucraina și avioanele care poate nu vor zbura niciodată, dar pot schimba termenii finali ai războiului rus
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
S-70 Firehawk vin în Europa. Cehia a ajuns un acord pentru elicopterele Firehawk utilizate împotriva incendiilor forestiere
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Iluzia scutului de oțel și realitatea ,,podurilor de hârtie''. De ce NATO riscă să piardă războiul logistic cu Rusia înainte de a trage primul foc
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
„Adversarul a început pregătirile”. Când sabotajul rusesc devine preludiul invaziei și necesitatea unui Război Rece 2.0
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
Șah la rege cu barilul de petrol. Cum încearcă Statele Unite să "înfometeze" mașinăria de război a Rusiei înainte de iarna lui 2025
Rușii spun că serviciile ucrainene ar fi încercat să-l asasineze pe Șoigu într-un cimitir
NATO ezită cu aderarea, UE propune un plan B? Ideea lui Andrius Kubilius: Armata ucraineană, călită în luptă, să apere tot flancul estic
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Comisarul UE pentru Apărare: Provocările cu drone rusești din Polonia, România și baltice arată că Europa încă nu se poate apăra eficient de drone. ”Rușii învață. Noi?”
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Cum dispare încet, dar sigur mitul „mâinii forte” a liderului de la Kremlin
Gazprom accelerează proiectul conductei de gaze către China. Costurile sunt uriașe; doar faza de proiectate înghite miliarde de dolari
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Polonia, victima a două acte de sabotaj asupra liniilor de cale ferată din estul țării
pixel