Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gruparea palestiniană teroristă Hamas lovește Israelul: Cel puțin 7 morți după ce Hamas a atacat o sinagogă
Terorism
Data actualizării:
Data publicării:
Un palestinian înarmat a împuşcat mortal şapte persoane vineri seară lângă o sinagogă din Ierusalimul de Est, în timpul rugăciunilor de şabat, după lovituri israeliene asupra Fâşiei Gaza, într-o nouă spirală de violenţă mortală între israelieni şi palestinieni, transmite Agerpres, care citează AFP.

Acest atac armat, al cărei autor a fost împuşcat, a avut loc în cartierul Neve Yaakov, colonizat de evrei în Ierusalimul de Est, parte a Oraşului Sfânt anexată de Israel, pe fondul apelurilor internaţionale de a preveni o nouă escaladare după 36 de ore de violenţă în Cisiordania, Fâşia Gaza şi Israel, şi în seara Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

"Este deosebit de josnic faptul că acest atac s-a produs asupra unui lăcaş de cult şi [în această] zi de comemorare" a genocidului evreilor de către nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU Antonio Guterres.

Potrivit Jerusalem Post atacul a fost revendicat de gruparea palestiniană Hamas.

"Şapte oameni nevinovaţi au fost masacraţi" de atacator, un palestinian de 21 de ani rezident în Ierusalimul de Est, care a deschis focul în stradă în jurul orelor 20.15 (18.15 GMT), a raportat poliţia.

Este "unul din cele mai grave atacuri pe care le-am suferit în ultimii ani", a declarat presei la faţa locului şeful poliţiei israeliene, Kobi Shabtai.

Potrivit poliţiei, "teroristul a fost neutralizat şi declarat mort" după o urmărire cu maşina şi un schimb de focuri cu poliţişti.

"L-am văzut pe terorist sosind cu maşina. S-a oprit în mijlocul intersecţiei, a deschis focul din maşina lui" şi a continuat să tragă în oamenii care se apropiau să-i ajute pe cei căzuţi, a declarat pentru AFP Shalom Borohov, un frizer de 48 de ani care locuieşte lângă sinagogă.

Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a spus că a identificat în total zece victime lovite de gloanţe, printre care un bărbat de 70 de ani şi un adolescent de 14 ani. Un fotoreporter al agenţiei France Presse a văzut la faţa locului trei cadavre întinse pe stradă.

 

Manifestări zgomotoase de bucurie în Cisiordania și Fâșia Gaza după atacul Hamas asupra Israelului



Vestea atacului a fost urmată de manifestări zgomotoase de bucurie la Ramallah şi în Fâşia Gaza, numeroşi rezidenţi fluturând drapeluri palestiniene, potrivit jurnaliştilor AFP.

În timp ce la locul tragediei, zeci de israelieni l-au întâmpinat pe premierul Benjamin Netanyahu strigând "Moarte arabilor!".

Într-un discurs televizat, Netanyahu a promis ulterior "acţiuni imediate", fără alte precizări, şi le-a cerut israelienilor să nu îşi facă dreptate singuri, ci să se bazeze pe armată şi pe poliţie.

Atacul de la Ierusalim "este o reacţie firească la crimele ocupaţiei (israeliene) împotriva poporului nostru palestinian", a declarat Hazem Qassem, purtătorul de cuvânt al mişcării islamiste palestiniene Hamas, amintind de moartea cu o zi înainte a nouă palestinieni în cursul unui raid al armatei israeliene la Jenin, în nordul Cisiordaniei ocupate.

Atentatul a fost condamnat de preşedintele american, Joe Biden, care i-a telefonat premierului israelian pentru a-l asigura de "angajamentul neclintit al Statelor Unite faţă de securitatea Israelului".

Joe Biden a criticat acest "atac terorist cumplit", numindu-l drept un "atac împotriva lumii civilizate", potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a confirmat programul şefului diplomaţiei americane, Antony Blinken, care urmează să plece de duminică în Egipt, apoi luni şi marţi la Ierusalim şi Ramallah.

În timpul acestui turneu în Orientul Mijlociu, Blinken va discuta despre "măsurile care trebuie luate pentru o diminuare a tensiunilor", a spus Patel.

Parisul a condamnat "atacul terorist îngrozitor" din Ierusalimul de Est, iar Roma "un atac terorist laş", mai scrie AFP. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avioane ale armatei turce au lovit bazele kurzilor din nordul Irakului, ca răspuns la atentatul de duminică
Atentat terorist în centrul Ankarei, cu câteva ore înainte de discursul din Parlament al lui Erdogan
Un exercițiu militar demonstrativ al organizație paramilitare Hezbollah a simulat o incursiune pe teritoriul Israelului
Parlamentul Franței consideră că aşa-zisa companie militară privată rusă (PMC) Wagner Group este o organizație teroristă: Abuzurile grupului Wagner nu pot rămâne fără răspuns
Wagner taie și spânzură in Africa, în numele Moscovei: SUA partajează informații sensibile și vor să taie conducta cu bani pentru mercenarii lui Prigojin
Forțele militare ale SUA au ucis un lider de rang înalt al ISIS în urma unui raid aerian în nordul Siriei
Israelul atacă Fâșia Gaza și Liban. Armata confirmă raiduri aeriene după ce Hamas a lansat zeci de rachete spre Israel
NATO, prima reacție privind R. Moldova: Rusia nu are suficientă forță militară pentru a ataca Moldova și a încercui Ucraina
Gruparea palestiniană teroristă Hamas lovește Israelul: Cel puțin 7 morți după ce Hamas a atacat o sinagogă
Lovitură de stat dejucată în Germania: O grupare teroristă de extremă-dreapta intenţiona să răstoarne guvernul de la Berlin
Grupul rus de mercenari Wagner a fost adăugat pe ''lista neagră'' a SUA, alături de talibani şi gruparea Boko Haram
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Amenințare teroristă a Rusiei (Video). Prigojin, „bucătarul lui Putin”, a trimis un baros cu „sânge” Parlamentului European care se pregătea de un vot împotriva Wagner
Armata turcă se pregătește să intre în Irak și Siria. Erdogan anunță o operațiune terestră împotriva kurzilor, fără acordul Rusiei și SUA
Suedia îndeplinește condiția Turciei și aprobă un amendament constituțional pentru combaterea terorismului
Turcia refuză să accepte condoleanțe din partea SUA după atentatul care a avut loc la Istanbul
Atac armat în Ierusalimul de Est. Au fost vizați agenții israelieni de la un punct. Sunt victime
Mossadul a dejucat zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, inclusiv în Turcia sau Cipru
Un atacator s-a detonat în apropierea ambasadei Rusiei din Afganistan. Doi angajați ai ambasadei au murit
Grupare afiliată la Al-Qaeda anunță uciderea a 4 mercenari ruși Wagner în Mali
Talibanii ridică din umeri după operațiunea SUA în care a fost asasinat Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaeda
Înfrângerea totală a ISIS: Liderul Statului Islamic în Siria, ucis de o dronă în urma unei operațiuni a SUA
Statul Islamic amenință cu o nouă campanie de atacuri, speculând preocuparea generală pentru conflictul din Ucraina
Învins în Siria și Irak, noul lider al ISIS îndeamnă jihadiștii să reia atacurile în Europa pe fondul războiului din Ucraina
În timp ce Rusia nu oferă clarificări cu privire la pierderea crucişătorului Moskva, două submarine rusești au lansat rachete Kalibr în Marea Japoniei
Atentat la Tel Aviv. Un terorist a deschis focul în centrul Capitalei Israelului în timp ce localurile erau pline
Biden a confirmat că liderul ISIS a fost ucis într-o amplă operațiune a SUA. S-a aruncat în aer „într-un ultim gest disperat de laşitate”
Operațiune majoră a forțelor speciale ale SUA în Siria, dar americanii sunt „zgârciți” cu detaliile. Cea mai amplă operațiune din 2019 încoace
Are vreo șansă noul Su-75 Checkmate să învingă F-35? Rusia speră, dar experții nu pariază pe un proiect aflat doar pe hârtie
Israelul se teme de un atac nuclear. Scenariul pesimist al unui general israelian: Armata nu e pregătită de război

Ştiri Recomandate

„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
pixel