Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 02.11.2020, echipaje ale bombardierelor de front Su-24M aparținând Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au desfășurat un exercițiu privind executarea unui atac cu bombe asupra navelor de luptă ale adversarului, în acvatoriul Mării Negre.
Potrivit planului exercițiului, drone de tip Forpost și Orlan au îndeplinit misiuni de cercetare și au descoperit pe mare o grupare de nave de suprafață a adversarului convențional.
Datele primite de la drone au fost transmise echipajelor bombardierelor, pentru întrebuințarea bombelor împotriva țintelor navale. Piloții avioanelor Su-24M au îndeplinit misiuni de instrucție privind intrarea pe cursul de luptă, executarea bombardamentelor și ieșirea de sub eventualul atac de răspuns.
Exercițiul s-a desfășurat în conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă și activităților zilnice ale Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.
Comentariul autorului: Exercițiul s-a desfășurat pe fondul prezenței în regiune a Grupării navale a NATO pentru lupta contra minelor (SNMCMG2), care a intrat în acvatoriul Mării Negre pe 29 octombrie. Din compunerea grupării fac parte: nava universală de transport Aliakmon a Forțelor Navale ale Greciei, dragorul Orion al Marinei franceze, dragorul maritim italian Alghero, dragorul de bază Duero aparținând Forțelor Navale ale Spaniei, respectiv navele Edremit M261 din Turcia și Viceamiral Constantin Bălescu din România.
Bombardierele de front de tip Su-24M aparțin Regimentului 43 Aviație de Asalt - Saki din cadrul Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN. În compunerea regimentului se află o escadrilă de aviație dotată cu avioane de vânătoare multirol Su-30SM și o escadrilă de aviație mixtă, în înzestrarea căreia se află avioane de bombardament Su-24M și aeronave de cercetare Su-24MR.
Dronele întrebuințate în timpul exercițiului provin de la escadrila de aparate de zbor fără pilot a Regimentului 318 Aviație Mixtă - Kacha al Aviației Navale și Apărării Antiaeriene a FRMN.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News