O flotilă de avioane F-35 aparținând Forțelor Aeriene Olandeze a aterizat în Polonia, acestea fiind pregătite ca împreună cu piloți și tehnicieni să asigure, timp de trei luni, misiuni de pe teritoriu polonez.
Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială - NORAD - a anunțat că miercuri a identificat două bombardiere rusești Tupolev Tu-95 și două avioane de vânătoare Sukhoi Su-35 în timp ce zburau în Zona de Identificare a Apărării Aeriene din Alaska, o zonă de spațiu aerian în care aeronavele trebuie să se identifice în interesul securității naționale nord-americane.
Statele Unite, ca răspuns la prezența aeronavelor rusești în apropierea Alaskăi, au trimis în aer un avion de avertizare timpurie Boeing E-3 Sentry, patru avioane de vânătoare F-16 și patru avioane de realimentare Boeing KC-135 Stratotanker.
Întregul incident nu a escaladat, deoarece avioanele rusești au rămas în spațiul aerian internațional și nu au încălcat spațiul aerian american sau canadian, potrivit NORAD, citat de Reuters.
Anunțul NORAD de joi vine în contextul în care Rusia a fost acuzată de intruziuni în spațiul aerian al statelor membre NATO, Polonia și Estonia.
Aliații s-au întâlnit ultima dată marți la cererea Estoniei, care a activat Articolul 4 după survolul rusesc. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat în numele statelor membre că acțiunile Rusiei „se intensifică”.
„Nu vrem să vedem ca acest model periculos al Rusiei să continue, fie intenționat, fie nu”, a spus Rutte. „Dar suntem pregătiți și dispuși să continuăm să apărăm fiecare centimetru din teritoriul aliat”.
Amintim că, la sfârșitul lunii august, au avut loc trei astfel de incidente într-o singură săptămână. Avioane de vânătoare americane F-16 au fost trimise de fiecare dată – pe 20, 21 și 24 august – pentru a intercepta avioane rusești Il-20 care operau în Alaska.
Avioanele rusești Il-20, cunoscute în jargonul NATO sub numele de „COOT”, au zburat în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ) din Alaska - sunt dotate cu echipamente electronice de colectare a informațiilor.
Avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene ale SUA sunt repartizate NORAD la baza Forțelor Aeriene Eielson de lângă Fairbanks, Alaska - probabilul punct de lansare pentru aeronavele americane.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
O flotilă de avioane F-35 aparținând Forțelor Aeriene Olandeze a aterizat în Polonia, acestea fiind pregătite ca împreună cu piloți și tehnicieni să asigure, timp de trei luni, misiuni de pe teritoriu polonez.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat ceea ce numesc oficial americanii „o posibilă vânzare militară străină către Polonia”. Mai exact e vorba de un contract de suport logistic și de susținere a avioanelor F-35, în valoare estimată de 1,85 miliarde de dolari, iar Congresul a fost notificat cu privire la vânzarea ce va urma, anunță DSCA, Agenția de Cooperare în Securitate și Apărare din cadrul Pentagonului.
Aerostar Bacău a anunțat finalizarea cu succes a procesului de mentenanță pentru încă o aeronavă F-16, care a fost reintegrată în serviciul operațional al Forțelor Aeriene Române.
Un avion de vânătoare F-16 al Forțelor Aeriene Poloneze s-a prăbușit în timpul unui antrenament pentru un show aviatic la Radom, în centrul Poloniei.
FCAS a fost gândit și pentru a a sigura Europei o mai mare independență față de avionul de luptă stealth F-35 al SUA, dar suferă de pe urma disputei franco-germane privind întâietatea în viitorul program.
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 28 august, în Baza 86 Aeriană Borcea. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare din cadrul Bazei 57 Aeriene „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu.
Azi-diminează, rachetele și dronele rusești au lovit în toată Ucraina, dar în special în zona capitalei Kiev, lovind în special zone rezidențiale. Până la ora 14:40, sunt 18 morți (inclusiv patru copii) și 38 de răniți, a scris șeful Administrației Militare a orașului Kiev, Timur Tkachenko.
În teatrul de operațiuni al Mării Negre, unde tensiunile se măsoară nu doar în nave de război și rachete, ci și în mișcări discrete, o intercepție recentă a expus mai mult decât o simplă "rutină" de monitorizare. Pe 27 august 2025, un avion de patrulare maritimă P-8 Poseidon al Forțelor Navale Americane, decolat din baza Sigonella, a fost abordat de un avion de vânătoare rusesc, cel mai probabil un Su-30 (dupa alte surse de un Su-27).
Starship, cea mai mare și mai puternică rachetă din lume, a fost lansată din Texas și a efectuat un zbor de 60 de minute.
Avioane de luptă germane au fost trimise să intercepteze un avion de cercetare rusesc de tip Il-20 deasupra Mării Baltice pe 26 august, a informat Deutsche Welle (DW).
Gripen a reușit să „rupă” blestemul după 10 ani de înfrângeri în fața Rafale sau F-16 Fighting Falcon, după ce Thailanda a ales JAS 39 Gripen E/F în detrimentul F-16 Fighting Falcon Block 70. Iar din datele oficiale publicate de thailandezi se poate sesiza un mare avantaj al Gripen: Prețul avionului. Așadar, cât costă azi un JAS 39 Gripen, produs de suedezii de la Saab?
Armata SUA va efectua primele trageri din Europa cu rachete cu rază lungă de acțiune Spike NLOS de pe elicoptere AH-64 Apache Guardian. Acestea permit neutralizarea țintelor la distanțe de câteva ori mai mari decât armamentul folosit până acum de aceste elicoptere.
Avioane de vânătoare din cadrul Comandamentului Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) au interceptat duminică o aeronavă rusească în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ) din Alaska, a anunțat comandamentul într-un comunicat. Este cel mai recent incident de acest gen din ultimele zile.
Estonia, cu ajutorul Uniunii Europene și al Ucrainei, construiește un zid al dronelor care acoperă întreaga graniță de est și în apropierea orașelor importante.
Spania e prima țară care a spus „nu” avioanelor americane F-35, într-o declarație oficială a unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Madrid. Însă la doar câteva zile de la declarația controversată care a făcut vâlvă în presa internațională, Executivul spaniol vine cu o poziție ce lasă loc de interpretări. A început așadar F-35 reconquista în Spania?
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina atacă Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune. Folosește arme produse pe plan intern și nu își coordonează țintele cu Statele Unite, potrivit The Kyiv Post.
Ascensiunea economică, tehnologică și militară a Chinei cu greu mai poate fi negată. Iar spionajul militar e o componentă unde chinezii excelează. De la F-35 și până la „elicopterul viitorului”, chinezii reușesc să „copieze” tot. Ultima găselniță este elicopterul de ultimă generație S-97 Raider al Lockheed Martin.
La câteva luni după ce Pakistanul a folosit o rachetă chinezească cu rază ultra-lungă de acțiune pentru a doborî avioane de vânătoare indiene, cererile de finanțare din partea forțelor armate arată că SUA ar putea avea în curând propria armă avansată, după opt ani de dezvoltare: mult așteptata rachetă AIM-260.
Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 2:15 dimineața, pe bulevardul Arshakunyats din centrul Erevanului.
Avioanele de vânătoare Su-27 ale Forțelor Aeriene Ucrainene au fost echipate cu rachete de inducere în eroare americane ADM-160 MALD (Miniature Air-Launched Decoy), marcând prima utilizare documentată a acestor aeronave ca platforme de lansare pentru acest sistem.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, reprezentanții oficiali ai Forțelor Aeriene ale Ucrainei au anunțat, pe 23.08.2025, pierderea unuia dintre avioanele sale de vânătoare de tip MiG-29. Pilotul a murit într-un accident în timpul unei manevre de aterizare după un zbor de luptă, a informat DPA, citând armata ucraineană.
Guvernul britanic a anunțat că achiziționează șase sisteme suplimentare de apărare aeriană cu rază medie de acțiune Land Ceptor de la grupul european MBDA, ca parte a unei liste tot mai ample de activități menite să ajute la contracararea amenințărilor legate de sistemele de aeronave fără echipaj (UAS) și rachete. Contractul este evaluat la aproximativ 158 de milioane de dolari, potrivit informațiilor oferite de Ministerul Apărării.
Rachetele PAC-3 Patriot, împreună cu radarul LTADMS, au o acoperire de 360 de grade. De asemenea, Statele Unite intenționează să crească puternic producția de rachete antiaeriene PAC-3 MSE.
Sikorsky a anunțat un nou contract cu US Army pentru modernizarea elicopterelor Black Hawk.
Țările europene vor ca Donald Trump să desfășoare avioane de vânătoare americane în România, ca parte a garanțiilor de securitate ale SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Serbia își dotează masiv armata cu echipament israelian, dar cantitatea nu e totul. Guvernul de la Belgrad pare că va primi de la Elbit un întreg ”pachet” de tehnologie militară, care include nu doar lansatoare, rachete și drone, ci și capacități de colectare informații și de război electronic.
Aeronavele IAR-99 Standard aflate în dotarea Bazei Aeriene de Instruire a Personalului Aeronautic "Aurel Vlaicu" se află într-un program de revitalizare care va conduce la prelungirea perioadei de operaţionalizare, dar termenul de livrare pentru cele cinci aeronave modernizate este, în continuare, o necunoscută.
Zborul face parte dintr-o serie regulată de misiuni ale Forțelor Operative de Bombardiere, despre care NATO a subliniat că au ca scop aprofundarea integrării și demonstrarea „unei puteri aeriene credibile și pregătite de luptă.
Dronele, în special cele combinate cu inteligența artificială, reprezintă principala amenințare imediată pe câmpul de luptă.
Cine se mai gândea că avioanele de vânătoare sovietice, scoase din uz de ani buni, mai pot stârni interesul? Se pare că da, cel puțin în Ungaria. O poveste demnă de un film de spionaj a apărut în presa maghiară, ridicând semne de întrebare serioase despre securitatea națională. Se pare că, acum aproximativ două săptămâni, piese de valoare au fost furate de la avioane MiG-29 dezafectate, aflate pe aerodromul militar Kecskemét.
Drone de atac în Polonia, avioane MiG-39 încalcând spațiul aerian al Estoniei, drone de supraveghere deasupra aeroporturilor din Copenhaga și Oslo: intruziunile pe teritoriul țărilor membre NATO s-au înmulțit în ultimele două săptămâni, punând întrebarea despre atitudinea de adoptat. Inclusiv în ceea ce privește posibila doborâre a avioanelor ruse care violează spațiul aerian aliat.
Su-57 e un proiect rus care a întâmpinat numeroase dificultăți tehnice, mai ales în ceea ce privește motorizarea avioanelor. Programul avionul de generația a 5-a rus e mult întârziat, numărul avioanelor livrate către Forțele Aeriene Ruse fiind redus iar sancțiunile impuse industriei aeronautice ruse au afectat și ele programul.
Vinerea trecută, spațiul aerian al Estoniei a fost scena unui episod tensionat. Trei avioane rusești MiG-31 au intrat adânc de opt kilometri în teritoriul NATO, fiind imediat interceptate de două aparate italiene F-35, identificate ca „Ghost 1” și „Ghost 2”.
Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) a observat miercuri patru aeronave rusești apropiindu-se de Alaska.
NORAD a trimis mai multe aeronave proprii, inclusiv avioane de vânătoare F-16, pentru a confirma identificarea acestora și a se asigura că nu au încălcat spațiul aerian american sau canadian.
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a avut pe ordinea de zi securitatea spațiului aerian național, s-a încheiat.
Ministerul rus al Apărării a publicat joi (25.09.2025) o schemă a teritoriilor eliberate în Ucraina până la 24 septembrie. Aceasta arată avansul trupelor ruse în 2025 și teritoriul total „eliberat”, adică ocupat, în zona așa-numitei operații militare speciale - acțiunea militară de agresiune prin invadarea Ucrainei pe scară largă în 24 februarie 2022.
Aspen European Strategic Forum 2025 a adus din nou în prim-plan și una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane, anume impactul tehnologiei asupra securității.
Tensiunile la granița de est a NATO cresc. Aparenta „rutină” a interceptărilor aeriene ascunde o escaladare calculată a Moscovei, la care Alianța răspunde cu un amestec de forță discretă și diplomație rece. Mizele sunt însă uriașe, iar calmul strategic al Estoniei, o lecție pentru întreaga Europă.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a apărut în emisiunea „The Axios Show” în marja Adunării Generale a ONU de la New York, unde i-a spus gazdei Barak Ravid că nu are nicio intenție să rămână în funcție dacă se ajunge la o înțelegere cu Moscova. De asemenea, a promis că va solicita parlamentului ucrainean să organizeze alegeri după ce se va ajunge la un posibil armistițiu.
Campania forțelor speciale ucrainene, de degradare a capabilităților militare rusești din Crimeea, s-a intensificat în ultimele zile. Cea mai recentă misiune a militarilor ucraineni din Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării s-a finalizat cu distrugerea altor avioane și a unor radare de coastă.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a susţinut joi declaraţiile făcute săptămâna aceasta de preşedintele american Donald Trump, potrivit căruia ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice ar trebui să doboare dronele şi avioanele ruseşti dacă acestea intră în spaţiul lor aerian, dacă o astfel de măsură este necesară, relatează agențiile Agerpres și Reuters.
În data de 24 septembrie, Armata rusă a lansat un atac de precizie cu două rachete balistice Iskander asupra unei unități de instruire a Forțelor Terestre Ucrainene. Incidentul, confirmat de Forțele Armate ale Ucrainei, a cauzat victime, atât morți, cât și răniți, readucând în prim-plan vulnerabilitatea infrastructurii militare a Kievului.
Într-o lume a războiului de amploare, unde fiecare kilometru de pământ și fiecare secundă contează, există povești care sfidează logica și scriu istoria cu curaj. Una dintre ele, dezvăluită de o investigație a publicației RBC-Ukraine , vorbește despre o operațiune a Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR) care a lovit în inima mașinăriei de război rusești.
Forțele ucrainene au doborât un avion de luptă rusesc de tip Su-34 în regiunea Zaporojie în primele ore ale zilei de 25 septembrie, au anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei. Avionul Su-34 a fost doborât în jurul orei locale 04 dimineața în sectorul Zaporojie al liniei frontului, au declarat reprezentanții Forțele Aeriene. Avionul de război ar fi atacat orașul Zaporojie cu bombe aeriene ghidate în momentul atacului.
Orașul-port Tuapse, un hub logistic vital pentru exporturile rusești de petrol, cărbune și cereale, a fost atacat din nou de drone, iar exploziile au fost auzite clar de localnici. Martori oculari au distribuit pe rețelele de socializare imagini cu fum ridicându-se deasupra portului. Atacul este cu atât mai important cu cât vizează infrastructura petrolieră. Analiza realizată de CyberBoroshno, un proiect OSINT ucrainean, a confirmat că o dronă a lovit unul dintre pilonii de încărcare a petrolului, un punct nevralgic al portului.
Propunerile României pentru Programul SAFE, în baza căruia ţara noastră va beneficia de un credit de 16,6 miliarde de euro, vor fi elaborate până la jumătate lunii octombrie, a declarat premierul Ilie Bolojan.
La Aspen European Strategic Forum 2025, în cadrul panelului „Protecting Critical Infrastructure in the Black Sea”, conferință unde DefenseRomania a fost partener media, au fost direcții clare privind securitatea regiunii Mării Negre, atât din perspectiva militară, cât și a protecției infrastructurilor critice.
România are nevoie de parteneriate puternice, investiţii în tehnologie şi de un dialog constant cu aliaţii, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, care s-a aflat miercuri într-o vizită oficială în Luxemburg.
Agenția de presă Tass a informat că, pe 24.09.2024, armata ucraineană a lovit centrul orașului rusesc Novorossiysk. Rușii acuză că atacul a avut loc în mijlocul zilei de lucru.
Avioane de vânătoare rusești MiG-29 au ajuns în Iran ca parte a unui plan pe termen scurt de consolidare a forțelor aeriene, urmând ca avioane Sukhoi Su-35 mai avansate să urmeze treptat, a declarat marți un parlamentar iranian.
Un an de la demararea ofensivei ucrainene în regiunea rusească Kursk, o operațiune considerată de mulți o premieră strategică, fostul comandant-șef al Forțelor Armate Ucrainene, Valeri Zalujnîi, rupe tăcerea. Într-un editorial publicat de publicația ucraineană ,,Oglinda Săptămânii'' (Mirror of the Week), Zalujnîi, acum ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, oferă o evaluare lucidă și, pe alocuri, dură a costurilor umane și tactice rezultate în urma desfăşurării acestei ofensive. Comentariile sale contrastează puternic cu optimismul oficial al succesorului său, Oleksandr Sîrskîi.
Horațiu Potra a fost reținut în Dubai.
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a participat marți la o reuniune a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite la sediul ONU din New York. Urmând cea mai recentă abordare lansată de președintele Trump, cea de avertizare directă a Rusiei, Rubio a sugerat Moscovei să încheie războiul pe liniile actuale.
La conferința Air, Space, and Cyber Conference 2025, de la Washington D.C., publicaţia americană The War Zone am avut ocazia să stea de vorba cu col. Timothy „Diesel” Causey, comandantul ,,Escadrilei 494 de Avioane de Luptă'', și cu maiorul Benjamin „Irish” Coffey, șeful de Stat Major al unității. Cei doi au povestit despre momentele de maximă tensiune de pe 13 aprilie 2024, când Iranul a lansat un atac masiv cu drone kamikaze Shahed-136, dar și cu rachete balistice și de croazieră.
Sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina continuă greu, dar din fericire continuă pe multiple planuri, iar cel mai recent contract de 26 de milioane de dolari, acordat de Forțele Aeriene ale SUA către gigantul Lockheed Martin, subliniază o nouă etapă în adaptarea Ucrainei la standardele occidentale. Această sumă considerabilă nu este destinată achiziționării de noi avioane, ci finanțării unui aspect aparent tehnic, dar absolut vital: crearea documentației de operare și mentenanță, personalizată pentru flota de F-16 a Ucrainei.
Alegerile parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc în data de 28 septembrie au o miză geopolitică foarte mare. Dacă alegerile vor fi câștigate de către proeuropenii din Partidul Acțiune și Solidaritate atunci va însemna continuarea parcursului european. Pentru Rusia va în însemna pierderea cu adevărat a Transnistriei.
Forțele ucrainene au executat, la sfârșitul lunii august, un atac un puternic atac cu drone asupra poligonului militar rusesc de la Molkino, aflat în regiunea Krasnodar, reușind să distrugă mai multe componente ale sistemului de rachete tactice Iskander. Acesta este considerat a fi un succes major pentru Kiev, mai ales că sunt primele imagini confirmate ale unor astfel de distrugeri.
Declarațiile recente ale secretarului de stat american Marco Rubio au adus clarificări importante în dezbaterea privind reacția NATO la incursiunile aeriene rusești. Într-o perioadă marcată de tensiuni crescute în Europa de Est, cu avioane rusești care testează frecvent granițele Alianței, Rubio a explicat că răspunsul standard rămâne interceptarea, nu doborârea.
Corporația de stat Rostec din Federația Rusă a anunțat, pe 24.09.2025, că Întreprinderea de aviație Yuri Gagarin (KnAAZ) din Komsomolsk pe Amur a produs și predat Ministerului rus al Apărării un nou lot de avioane de vânătoare multifuncționale de tip Su-35S.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a transmis în intervenția sa importanța alianțelor strategice în contextul războiului din Ucraina și al provocărilor regionale, în cadrul Aspen European Strategic Forum 2025, la panelul „The Power of Alliances to Protect and Prevail”.
La Aspen European Strategic Forum 2025, eveniment la care DefenseRomania e partener media, Mircea Geoană, fost Secretar General adjunct al NATO și președinte al Institutului Aspen în România, a subliniat rolul crucial al Europei în competiția globală dintre marile puteri.
Într-o escaladare fără precedent a conflictului, campania Ucrainei împotriva infrastructurii energetice rusești a început să-și arate efectele devastatoare. Loviturile cu drone asupra rafinăriilor de petrol, o sursă vitală de venit pentru Moscova, au redus capacitatea de rafinare și au provocat o criză internă, afectând direct economia și calmul social. Războiul s-a mutat acum în interiorul Rusiei, iar consecințele sunt tot mai greu de ascuns de propaganda Kremlinului.