Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia continuă operațiunea în Siria, în ciuda acordului. Aviația a bombardat Bab al-Kheir, ucigând mai mulți civili
News
Data actualizării:
Data publicării:
Șeful Observatorului Sirian pentru drepturile Omului a anunțat că aviația turcă a bombardat orașul Bab al-Kheir, care se află la est de Ras al-Ayn ucigând mai mulți civili, transmite agenția Tasnim.

Cel puțin cinci civili au fost uciși vineri în timpul atacurilor aeriene turcești din nordul Siriei, în timp ce confruntările sporadice continuă cu forțele kurde, în ciuda anunțului privind încetarea focului. Reporterii Reuters au transmis că au putut fi auzite focuri de mitralieră în orașul Bab al-Kheir, situat în apropierea graniței cu Turcia.

Civilii au fost uciși în urma atacurilor aeriene turcești asupra orașului Bab al-Kheir, care se află la est de Ras al-Ayn, potrivit Rami Abdel Rahman, șeful Observatorului sirian pentru Drepturile Omului.

Rapoartele vin doar la 13 ore după ce Turcia a acceptat să „întrerupă” atacul timp de cinci zile, permițând luptătorilor kurzi să se retragă într-o „zonă sigură” determinată la nord de Siria.

 

Negocieri

 

În timp ce orașe din Siria erau bombardate de aviația turcă, la Ankara aveau loc negocieri între președintele Recep Tayyip Erdogan și o delegație din SUA condusă de Mike Pence. Aceastea au ținut mai mult de cinci ore. 

Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a declarat jurnaliștilor că incursiunea Turciei "va fi oprită complet" și luptătorii vor fi retrași.

Totuși, anumite detalii privind retragerea par a fi contestate între părțile acordului.

Pence a spus că acordul obligă Turcia să nu se angajeze în operațiuni militare în orașul de frontieră sirian Ayn al-Arab, cunoscut și sub numele de Kobani. Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a spus însă că Ankara nu a luat niciun angajament cu privire la acest oraș.

De asemenea, vorbind joi, Mazlum Abdi, comandantul Forțelor Democrate Siriene care conduce forțele kurde din regiune, a declarat pentru un post de televiziune că grupul va accepta acordul, dar că este limitat doar la zonele de frontieră care se desfășoară între Ras al-Ayn și orașul Tal Abyad.

Turcia a lansat invazia asupra Siriei pe 9 octombrie cu presupusul obiectiv de a crea o „zonă sigură” la sud de granița sa cu Siria. Ankara spune că forțele kurde care operează în zonă sunt teroriști legați de grupul de militanți ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care caută să formeze o regiune kurdă autonomă în Turcia din 1984.

Președintele sirian Bashar al-Assad a respins obiectivele anunțate de Ankara în Siria: „Indiferent ce sloganuri false ar putea fi alcătuite pentru ofensiva turcă, este o invazie flagrantă și o agresiune”, a spus el.

Vezi și: Acord între Turcia și kurzi pentru încetarea focului, după intervenția SUA. Turcia își suspendă ofensiva în Siria


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Putin s-a întâlnit de ziua lui cu comandanții militari: “Rusia își menține inițiativa strategică în războiul cu Ucraina”
Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian
În Bavaria polițiștii germani vor putea să tragă în drone
Marea naționalizare a lui Vladimir: Rusia anunță cum răspunde înghețării activelor sale și sancțiunilor de către Occident
Președintele Serbiei: Toate țările se pregătesc de război. Singura întrebare e cine va lupta alături de cine
România și Coreea de Sud, ”umăr la umăr”. Cum se consolidează cooperarea industrială și de apărare dintre cele două state
Raidurile cu drone rusești obligă Germania să instaleze sisteme de detecție cu laser pe aeroportul din München
„Căderile de la ferestre continuă” la Moscova. Fostul director al editurii Pravda s-a sinucis
Muniție pentru propaganda Kremlinului: Angela Merkel vede Polonia și balticii ca principali vinovați pentru războiul din Ucraina
Nicușor Dan anunță noua echipă de consilieri de la Cotroceni. Marius Lazurca, responsabil de politica externă, iar noul consilier pentru afaceri europene este Valentin Naumescu
Criză politică în Franța: Premierul Sebastien Lecornu, apropiat al lui Macron, a demisionat la mai puțin de 30 de zile de la învestire
Armata Federației Ruse, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
De ce mai vrea Rusia câteva luni de război?
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Hegseth l-a demis pe șeful Statului Major al Marinei SUA, John Harrison
Rușii au atacat în valuri. Ținte din vestul Ucrainei, lovite cu rachete Kalibr, Kinjal, Kh-101 și drone kamikaze
Cehia virează spre Orban și Fico? Partidul eurosceptic al fostului premier Andrej Babis câştigă alegerile în Cehia
Rusia a executat, zilele trecute, un atac de amploare asupra infrastructurii energetice din estul Ucrainei
”Înainte erau decisive doar oțelul și praful de pușcă”. Olanda schimbă abordarea în domeniul cibernetic: Forțele armate, pregătite nu doar pentru apărare, ci și să perturbe activitățile inamicului
Rușii au lovit cu drone un tren aflat în gară. A doua dronă a atacat în timp pasagerii erau evacuați; zeci de persoane au fost rănite
Bătălia pentru spațiu. Marea Britanie susține că Rusia îi vizează săptămânal sateliții militari
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Raportul anulării alegerilor din România. Top 3 cele mai clare dovezi ale implicării unui actor străin, statal
Provocări și pe orbită. Rusia încearcă constant să perturbe în spațiu funcționarea sateliților militari ai Marii Britanii
Belgia, ultima victimă a dronelor rusești care au isterizat Europa
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc
Putin spune că Rusia nu a provocat niciodată vreun război și de fapt „tigrul de hârtie” e NATO
Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
Venezuela condamnă un presupus zbor ilegal al unui avion de vânătoare american în largul coastei sale
Ungaria va cumpăra gaze de la compania franceză Engie, dar nu renunță la gazul rusesc
Sancțiunile nu funcționează? Aviația civilă din Rusia, nevoită să-și ”canibalizeze” opt aeronave Boeing pentru piese de schimb

Ştiri Recomandate

România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
Războiul cognitiv, cea mai mare parte din războiul hibrid din regiune. Societățile, obligate să treacă la o gândire strategică
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
O explozie puternică a avut loc la o uzină militară din apropierea orașului rusesc Celiabinsk (FOTO/VIDEO)
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
pixel