Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avioanele Gripen maghiare, activitate intensă în statele baltice
Forțele aeriene
Data publicării:
Ungaria a oferit publicității informații despre desfășurarea misiunii avioanelor Gripen în țările baltice.

Avioanele Gripen ale Ungariei, care desfășoară misiuni de poliție aeriană în statele baltice, au avut zeci de solicitări de intervenție de la începutul misiunii care a debutat în luna mai, a informat generalul Csaba Ugrik, comandantul misiunii.

Într-o conferință desfășurată în Lituania, generalul maghiar a precizat că avioanele de luptă ale Ungariei au efectuat peste 370 de decolări și au înregistrat peste 400 de ore de zbor în timpul misiunii de poliție aeriană.

Pe lângă interceptări și identificări ale aeronavelor care se apropiau de spațiul aerian al statelor baltice, prezența avioanelor de luptă maghiare în regiune a contribuit la consolidarea securității în Marea Baltică, a mai adăugat generalul Ugrik, potrivit Daily News Hungary.

 

Avioanele Gripen ale Ungariei, testate de ruși

 

Acesta a mai precizat că avioanele Gripen ale Ungariei au interceptat numeroase aeronave de marfă și de recunoaștere, precum  AN-24, AN-26, TU-214R, IL-18, IL-38 și IL-76, dar și bombardiere și avioane de luptă rusești, înclusiv avioane Su-24M, Su-27P, Su-30SM și Su-35S.

Generalul maghiar a subliniat importanța misiunii în cele trei state baltice, care nu dețin aeronave de luptă, poliția aeriană a spațiului lor fiind asigurată de misiuni NATO. Aderarea lor la cea mai puternică alianță militară din istorie a avut loc în 2004. Pe lângă misiunea de poliție aeriană, ungurii au participat și la execiții și antrenamente internaționale în statele baltice.

Începând cu luna mai Ungaria, conduce misiunile de poliție aeriană din statele baltice. Este a doua oară când Budapesta desfășoară astfel de misiuni în zonă. Ungurii au fost ajutați de Spania și Marea Britanie și au trimis patru avioane Gripen la Baza Aeriană Siauliai din Lituania.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Star Wars 2.0 | China susține că are deja un concurent la sistemul antirachetă ”Golden Dome”
Mirage 2000D, în noua configurare RMV sau pe scurt „Vânătorul de drone”. Ce îmbunătățiri au adus francezii după ce au studiat războiul purtat de ruși
Ucrainenii ne confirmă temerile: Eficiența Patriot s-a prăbușit la 6% după ce rușii au tras „lozul norocos” pentru rachetele hipersonice Kinjal lansate de pe MiG-31K
Britanicii au „scanat” Rusia. Avioane RC-135 și P-8 Poseidon, sprijinite de americani, au survolat granițele Rusiei. Tranzitând apoi România și Marea Neagră
Turcia chiar vrea Eurofighter. Iar dacă nu va ajunge la un acord pentru avioane noi, planul B sunt avioane la mâna a doua dintr-un stat surpriză
Accidentele aviatice se țin lanț în Rusia: Un avion de vânătoare MiG-31 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Lipețk din vestul țării
Germania pariază în continuare pe Eurofighter: Încă 20 de aeronave, livrate forţelor aeriene germane până în 2034
Reacția nervoasă a propagandei Rusiei la posibila livrare de Tomahawk către Kiev: Vom ataca Polonia
Bulgaria acuză că primul F-16, în cea mai modernă versiune Block 70 Viper, i-a fost livrat defect și are scurgeri de combustibil. De ce întârzie reparația
Drone suspecte survolează fabricile din Belgia, unde se produce FZ275 LGR - una dintre rachetele cele mai eficiente împotriva dronelor
80% din misiuni executate cu avioane F-16: Cum s-a adaptat Ucraina și a respins agresiunea rusă
Un sfert de escadrilă. Bulgaria primește încă două avioane F-16, dar Forțele Aeriene nu îndeplinesc încă misiuni de protecție a spațiului aerian
"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Se vinde „F-ul chinezesc” care a doborât primul Rafale din istorie. A doua țară din lume care cumpără avioane J-10 din China
Drone de război electronic, o "cărămidă" importantă pentru zidul de drone al NATO. "EW-UAS" se află în faza de teste
S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Putin: Dacă Trump livrează Tomahawk Ucrainei, va distruge relațiile cu Rusia
Europa, ”vizitată” iar dinspre Est: 25 de baloane meteorologice din Belarus au cauzat închiderea aeroportului din Vilnius
Rusia folosește în Marea Baltică tactici la limita războiului, acuză danezii / Kievul îi învață pe europeni cum să doboare dronele. ”Piloții de drone Sting au primit zeci de întrebări”
F-16 pakistaneze doborâte? India publică propriul bilanț, la câteva luni după scurtul război cu Pakistanul
Un model ce ar putea fi aplicat și de România? Ucraina țintește să devină „vioara întâi” în materie de drone, cu transfer tehnologic masiv din SUA
Se caută avioane Mirage 2000 pentru Ucraina. Un stat european spune că simte presiuni pentru a-și vinde flota de Mirage 2000
O nouă livrare în Europa de F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-16. Jumătate din numărul de avioane comandate de Slovacia a fost bifat
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Într-un final primul IAR-99 modernizat de Avioane Craiova a zburat și va efectua trageri în poligon. Rămân însă semne de întrebare privind întârzierile record

Ştiri Recomandate

Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Răspunsul UE la războiul hibrid al Rusiei: De ce noul „serviciu de informații” al Bruxelles-ului creează mai multe probleme interne decât rezolvă
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Vecinii înnoiesc flota, noi ne scufundăm în birocrație. Cum reușește Bulgaria să testeze fregate noi, construite acasă, în timp ce România încă face calcule
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Turcia prezintă primul obuzier autopropulsat produs în țară. T-155 TTA vrea să concureze Caesar și RCH 155
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
pixel