Azerbaidjanul recunoaște că a doborât elicopterul rus, dar spune că a făcut-o din greșeală
Azerbaidjanul a recunoscut doborârea elicopterului rus Mi-24. Azerii și-au prezentat condoleanțele cu privire la decesul echipajului elicopterului și spun că vor compensa Rusia pentru pierderea tehnicii militare.
Amintim că Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că un elicopter Mi-24 a fost doborât pe teritoriul Armeniei de un sistem portabil anti-aerian.
Elicopterul escorta un convoi militar.
Din păcate doi piloți au decedat, iar un al treilea militar rus se află în stare gravă.
Potrivit agenției de presă Tass, care citează Ministerul de Externe de la Baku, Azerbaidjanul a admis că a doborât elicopterul Rusiei, dar spune că a făcut-o din greșeală.
Baku nu a „explicat” greșeala.
Azerii și-au exprimat condoleanțele cu privire la decesul echipajului elicopterului rus doborât și au dat asigurări că vor compensa Moscova pentru pierderea tehnicii militare.
Până în prezent nu există niciun alt punct de vedere de la Kremlin.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News