Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Blinken: Orice agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei va conduce la un răspuns serios
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Orice nouă "agresiune" a Rusiei împotriva Ucrainei ar conduce la un răspuns "serios", a avertizat marţi la Riga şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, pe marginea unei reuniuni ministeriale a NATO, informează France Presse.

"Orice escaladare din partea Rusiei ar fi de mare îngrijorare atât pentru Statele Unite, cât şi pentru Letonia, iar orice nouă agresiune ar avea consecinţe serioase", a spus el într-o conferinţă de presă cu omologul său leton Edgars Rinkevics.

Secretarul de stat nu a vrut să spună mai multe despre natura unei eventuale riposte, precizând că doreşte mai întâi "să consulte" aliaţii Statelor Unite din cadrul NATO marţi şi miercuri în capitala Letoniei.

"Suntem foarte îngrijoraţi de mişcările pe care le vedem" din partea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, a reiterat el.

"Am văzut de mai multe ori strategia Rusiei", ce constă din "a crea provocări" care să justifice acţiunile Moscovei, a estimat Antony Blinken, potrivit Agerpres.

De asemenea, Antony Blinken a avertizat încă o dată că Washingtonul lucrează în coordonare cu Uniunea Europeană la noi sancţiuni împotriva Belarusului, acuzat că foloseşte migranţii în mod "cinic" ca "arme" pentru a-şi destabiliza vecinii europeni.

 

Ucraina a emis o nouă atenţionare cu privire la desfăşurările de trupe ruse

 

Ucraina şi-a îndemnat luni aliaţii să acţioneze repede pentru a descuraja Rusia de la orice invazie, estimând că o ofensivă a Moscovei ar putea fi declanşată "cât ai clipi", într-un moment în care mişcările de trupe ruse îngrijorează Occidentul.

"Ar fi mai bine să se acţioneze acum, nu mai târziu" pentru "a reţine Rusia", a declarat şeful diplomaţiei ucrainene Dmytro Kuleba, în timpul unei conferinţe de presă online.

Potrivit lui Kuleba, Rusia a comasat circa 115.000 de militari lângă Ucraina, precum şi în Crimeea, peninsula anexată de Moscova de la Ucraina în 2014, şi în teritoriile aflate sub controlul separatiştilor în estul Ucrainei.

"Ceea ce noi vedem este foarte serios. Rusia a desfăşurat o amplă forţă militară lângă frontiera ucraineană. Aceasta include tancuri, sisteme de artilerie, sisteme de război electronic, forţe aeriene şi navale", a enumerat Kuleba.

În acest context, o eventuală ofensivă rusă poate fi lansată "literalmente cât ai clipi", a estimat ministrul ucrainean.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
După întâlnirea cu Trump de la Casa Albă, președintele sirian al-Sharaa se alătură coaliţiei antijihadiste. Bază militară SUA lângă Damasc, una dintre propuneri
Dronă prăbușită în România în timpul unui nou atac masiv rus la Dunăre împotriva Ucrainei. Eurofighter și F-16 nu au putut decola din cauza vremii
Ucraina a atacat cu drone navale portul Tuapse. Rușii susțin că avariile au fost generate de "unda de soc"
Explozii în portul strategic Tuapse. Rusia, lovită din nou de drone în "pilonul" petrolier al maşinăriei sale de război de la Marea Neagră
Iadul de la Pokrovsk. Căderea frontului sau răsturnare de situație?
Șeful armatei Ucrainei: Orașul Pokrovsk este sub control, intensitatea atacurilor inamice a scăzut
Israelul declară că nu dorește trupe turcești în Gaza
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
SUA vor stabili o prezență militară în Siria. Obiectivul e procesul de pace cu Israelul
Rusia acuză că soldații ei sunt uciși în Ucraina de muniția și armamentul livrat de „fratele sârb”. Rușii arată pisica vecinilor noștri
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Arde marea rafinărie Lukoil din regiunea rusă Novgorod. Peste 50 de drone ucrainene au lovit puternic uzina rusă
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Cât de mult avansează de fapt Rusia în Ucraina. După o încetinire în septembrie, progresul rus în Ucraina a revenit în octombrie la media înregistrată în 2025
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
Rusia anunță că forțele sale de ocupație avansează în interiorul orașului ucrainean Pokrovsk
87 de rachete Iskander și 14 hipersonice Kinjal, lansate de ruși în 30 de zile. Calculele arată o intensitate de cinci ori mai mare după acumularea stocurilor
Bilanțul după o noapte grea pentru ruși: Dronele ucrainene au lovit portul Tuapse, substații electrice, depozite și baze ale armatei. Inclusiv un petrolier
Tactica Stalingrad, dar cu rușii pe partea atacatorilor. Ucraina spune că nu e încă încercuită: „Pokrovsk? Îl ținem! Mirnograd? Îl ținem. Nu există blocate sau încercuiri”
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Desant la Pokrovsk al forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă

Ştiri Recomandate

Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
„Am văzut racheta trecând”: Cum a evitat la limită un pilot american de F/A-18 un incident fatal de tip „friendly fire” în Marea Roșie
Submarinele rusești, vânate de o Flotă Comună de nave britanice și norvegiene. Acordul, la pachet cu achiziția de fregate Type 26
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Polonia tocmai ce a semnat un contract istoric pentru 96 de elicoptere de atac AH-64 Apache. Dar de ce exact 96?
Întâlnirea de la miezul nopții: O dronă ucraineană a lovit în plin un avion MiG-29 rus (Video). Ucrainenii continuă să hărțuiască forțele ruse
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Putin spune că Rusia va ocupa întregul Donbas ucrainean, fie „prin forța armelor” fie prin retragerea Armatei ucrainene
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Ucraina expune „călcâiul lui Ahile” al sancțiunilor occidentale: 13 companii care ţin în viaţă producţia rachetelor rusești Iskander-M operează liber
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Nouă „Armată de Drone” a Statelor Unite: Pariul de un miliard de dolari care vrea să rescrie regulile războiului modern
Belarus: Sau cum să-ţi asumi rolul de „fabrica din umbră” a mașinăriei de război rusești
Putin a ordonat direct otrăvirea cu Noviciok a agentului dublu rus GRU Serghei Skripal, relevă rezultatul unei anchete britanice
Mimetism militar la Phenian. Noua rachetă a Coreei de Nord pare o „copie fidelă” a tehnologiei occidentale
Drona de atac „Nightmare”, testată pe frontul din Ucraina, primește aprobarea pentru a fi utilizată de Armata SUA
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
pixel