Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bombardiere rusești Tu-22M3 continuă să lovească periodic Insula Șerpilor
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Forțele Aerocosmice ale Federației Rusă execută în continuare lovituri asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean din zona Mării Negre, inclusiv în regiunea Odesa și pe Insula Șerpilor. În acest scop sunt întrebuințate rachete de croazieră (Kh-22), rachete antiradar (Kh-31P) sau bombe de aviație cu module universale de planare și corecție din familia FAB.

Cea mai recentă dintre aceste lovituri a avut loc, în noaptea de 24 octombrie, în jurul orei 01:00, asupra fortificațiilor construite pe Insula Șerpilor. Atacul a fost executat de bombardiere supersonice cu rază lungă de acțiune Tu-22M3, care au folosit două rachete de croazieră Kh-22.

Lovitura aviației ruse a fost confirmată indirect și de reprezentanții oficiali ai Forțelor Aeriene ale Ucrainei. Astfel, în bilanțul prezentat în dimineața zilei de 24.10.2024, referitor la atacurile rusești din timpul nopții, s-a precizat că Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au lansat două rachete de croazieră Kh-22. Potrivit precizărilor oficialilor militari ucraineni, acestea au fost lansate de bombardiere Tu-22M3, care au evoluat în zona Mării Negre.

 

Rușii acuză armata ucraineană că folosește insula pentru activități de sabotaj în zona Mării Negre

 

După cum susține partea rusă, în ultima perioadă, Insula Șerpilor a devenit un important centru logistic al SOF (Forțele pentru Operații Speciale) și GUR (Direcția principală informații) aparținând Ministerului Apărării al Ucrainei.

Infrastructura de pe insulă a fost folosită în mod activ pentru sprijinirea unor operațiuni navale, respectiv lansarea de drone maritime sau debarcarea de trupe pe coasta de vest a Peninsulei Crimeea.

În consecință, loviturile cu rachete de croazieră asupra Insulei Șerpilor vizează distrugerea infrastructurii militare ucrainene și prevenirea desfășurării altor acțiuni de sabotaj ale Ucrainei de pe această insulă.

Atacurile constante asupra Insulei Șerpilor au fost declanșate de aviația rusă în luna august a acestui an. Pe lângă bombardierele Tu-22M3, la misiunile din zonă au participat și avioane de vânătoare Su-30SM aparținând aviației Flotei ruse din Marea Neagră. Acestea din urmă au folosit rachete antiradar Kh-31P.

În seara zilei de 10 august, un avion de vânătoare Su-30SM s-a prăbușit într-un raion maritim situate la jumătatea distanței dintre localitatea Odesa și coasta de vest a Peninsulei Crimeea (aproximativ 70 de kilometri vest de Cap Tarhankut), după un atac cu rachete asupra Insulei Șerpilor.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO

Ştiri Recomandate

IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Norvegia schimbă doctrina de apărare: Se caută rachete cu rază lungă capabile să lovească inima flotei rusești din Arctica
Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Rusia încearcă să revină în Marea Mediterană: O fregată și un submarin urmează să ajungă din nou în pozițiile pierdute după divergențele cu Siria
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Marea Britanie pregătește o rețea hibridă de nave, avioane și drone care să contracareze submarinele rusești
Ucrainenii publică fotografiile "de prezentare" cu drona navală care a speriat Aviația rusă: Magura V7 dotată cu rachete AIM-9 Sidewinder
Israelul anunță că va rămâne în sudul Siriei și solicită crearea unei zone tampon
„Sunt puțin dezamăgit.” Trump crede că Zelenski încă nu a citit propunerea de pace a SUA. Președintele ucrainean este primit luni de aliaţii săi europeni
pixel