Cele două săptămâni de aur care pot decide viitorul regimului ayatollahilor: Cadoul lui Trump de care Iranul ar fi bine să profite
Iranul primește un cadou nesperat de la Trump: două săptămâni de aur. Dacă și cum folosește Teheranul această oportunitate va decide viitorul regimului ayatollahilor.
Președintele SUA, Donald Trump, a acordat, pe 19 iunie, un timp de gândire de două săptămâni regimului iranian pentru a renunța la programul de arme nucleare.
Decizia administrației americane vine după ce președintele Chinei, Xi Jinping, s-a implicat personal în sprijinirea Iranului. Liderul chinez, într-o discuție de joi cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, a adresat lui Donald Trump un mesaj indirect spunând următoarele: „comunitatea internațională, în special marile puteri, care au o influență specială asupra părților implicate în conflict, ar trebui să depună eforturi pentru a promova răcirea situației, nu invers”.
Cu toate acestea, intervenția lui Xi Jinping s-ar putea să nu fi fost nici pe departe cauza pentru care Donald Trump a acordat o șansă nesperată regimului ayatollahilor de a se salva. În acest sens, ar trebui reamintit că majoritatea experților în explozibili și bombardamente de mare putere au apreciat că distrugerea instalației iraniene de îmbogățire de la Fordow, adânc îngropată într-un munte, pare imposibilă din aer chiar și cu cele mai mari bombe convenționale deținute de SUA. Doar o acțiune la sol ar garanta distrugerea instalației, însă cu riscuri mari pentru forțele angajate care ar trebui să opereze sub focul armatei iraniene și într-un interval de timp destul de limitat.
Cele două săptămâni anunțate de Trump par să convină la toată lumea
În primul rând, regimul ayatollahilor are la dispoziție o perioadă de timp relativ mare, având în vedere circumstanțele existente, pentru a demonstra credibil că renunță la fabricarea de arme nucleare. Dar, mai important pentru regimul religios, decât potențiala armă nucleară, este faptul că se salvează pe termen scurt. Pe o perioadă mai mare de timp, regimul ayatollahilor va trebui să demonstreze că nu va mai deveni un perturbator de marcă în Orientul Mijlociu și Africa, retrăgându-și sprijinul pentru Hezbollah, Hamas, Houthi și alte miliții cu ajutorul cărora își impune voința prin mijloace violente.
În cel de-al doilea rând, se subînțelege că Israelul primește din partea SUA, două săptămâni, pentru a distruge instalațiile de rachete cu rază medie de acțiune, precum și alte facilități militare strategice ale Iranului.
SUA, cel de-al treilea actor major implicat, fără de care nu ar fi fost posibilă operația israeliană de anihilare a programului militar nuclear iranian, demonstrează că scopul urmărit este unul pur pragmatic, și anume în a determina Iranul să renunțe la înarmarea nucleară. Dar, dacă, regimul religios de la Teheran nu se conformează, SUA câștigă timp pentru a face să funcționeze un plan militar de a duce până la capăt distrugerea actualelor ambiții iraniene de a obține o armă nucleară. Bonusul pentru SUA și Israel, în situația în care Iranul refuză mâna întinsă de administrația americană, este că regimul religios al ayatollahilor își compromite credibilitatea chiar și în rândul cetățenilor iranieni iar căderea sa va fi acceptată mai ușor de principalii săi sprijinitori, Rusia și China.
În plus, SUA, suficient de sigure pe tehnologia militară pe care o dețin și care a făcut posibilă operația israeliană în Iran, își permit să demonstreze Chinei și Rusiei că nu acționează fără să țină cont de interesele lor stategice, dar există unele limite și, în plus, cele două ar trebui să se revanșeze. Presiunile recente ale Chinei la adresa Taiwanului, prin desfășurarea unui număr mare de avioane de luptă, devin clar legate de situația din Iran și nu fac decât să demonstreze situația ridicolă în care se pune Beijingul prin faptul că acționează în forță deși „recomandă depunerea de eforturi pentru a promova răcirea situației”.
În al patrulea rând, China și Rusia primesc și ele un cadou neașteptat din partea SUA pentru că administrația americană putea să intervină aerian și cu forțe speciale la sol, în Iran, fără să lanseze o invazie propriu-zisă, demonstrând că valoarea angajamentului sino-rus față de Iran este neglijabilă. Acest tip de intervenție militară americană în Iran nu este una pe termen lung care să vulnerabilizeze SUA. Riscurile pentru SUA ar fi minime, pentru că intervenția este una chirurgicală și seamănă mai degrabă cu asasinarea generalului Qasem Soleimani pe 3 ianuarie 2020. Deci, Rusia și China, aflate într-o situație jenantă pentru că nu pot face nimic pentru aliatul lor de la Teheran, pot să demonstreze în continuare țărilor BRICS că au situația sub control. Administrația Trump chiar le-a făcut un mare cadou.
Însă, dincolo de toate aceste calcule ale marilor puteri, nu trebuie uitat motivul pentru care Israelul a atacat Iranul, și anume iminența obținerii de către regimul de la Teheran a unei arme nucleare operaționale. În acest sens, ayatollahul are de convins opinia publică internațională de ce a avut nevoie să obțină uraniu înalt îmbogățit și de ce a trebuit să-și îngroape adânc sub un munte una dintre instalațiile de îmbogățire. Trebuie să fie credibil și, mai ales, trebuie să promită că nu va mai urmări obținerea armei nucleare și nu va mai amenința nefondat niciuna dintre națiunile lumii. În actualele condiții geopolitice, regimul ayatollahilor are o oportunitate unică, chiar istorică de a se salva.
Însă dintr-o perspectivă mai largă, orice regim autocratic este o piatră de moară legată de gâtul omenirii, iar orice secundă în care astfel de regimuri există, este un timp în care ele aduc amenințare și insecuritate la adresa oamenilor și le îngrădesc libertățile fundamentale.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News