Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

Capitala enclavei Nagorno-Karabah, bombardată din nou
15 oct, 20:06
Capitala regiunii separatiste Nagorno-Karabah, Stepanakert, a fost din nou bombardată joi, primele lovituri asupra oraşului după intrarea în vigoare sâmbătă a unui armistiţiu temporar din raţiuni umanitare, potrivit autorităţilor locale şi unui reporter AFP la faţa locului.

Serviciul public pentru urgenţe din Nagorno-Karabah a anunţat pe Facebook că forţele azere au vizat 'ţinte civile' la Stepanakert. Un jurnalist al France Presse a relatat că a auzit nouă explozii puternice la scurt timp după ora 12:00 GMT în zona rezidenţială de la periferia oraşului, apoi a văzut fum ridicându-se spre cer, transmite Agerpres.

Stepanakert a fost bombardat de mai multe ori de la reluarea ostilităţilor între forţele separatiste susţinute de Erevan şi armata azeră în data de 27 septembrie. Bombardamentele au golit practic oraşul, majoritatea locuitorilor refugiindu-se în alte localităţi din Nagorno-Karabah sau în Armenia.

După încheierea unui armistiţiu 'umanitar', sâmbătă, cu medierea Rusiei, destinat să permită schimbul de prizonieri şi recuperarea trupurilor neînsufleţite de fiecare dintre părţi, situaţia a fost relativ calmă la Stepanakert.

În alte părţi de pe linia frontului luptele s-au reluat rapid, Azerbaidjanul şi Armenia acuzându-se reciproc de încălcarea armistiţiului şi că fiecare a ţintit zone locuite de civili.

Soldaţii azeri au avansat la nord şi sud de linia frontului, preluând sub control poziţii în Karabah şi în două districte care erau sub controlul forţelor armene de la sfârşitul primului război în 1994.

Premierul armean Nikol Pashinyan a recunoscut joi că forţele din Nagorno-Karabah au fost constrânse să se retragă de pe anumite poziţii, calificând situaţia 'foarte serioasă'.

Citește și: Azerbaidjanul susţine că a distrus două sisteme S-300 ale Armeniei (Foto/Video)

Crossuri parteneri

Ştiri Recomandate

România a primit încă două F-16. Țara noastră ajunge la 16 avioane de vânătoare F-16
Securitate energetică: Statul român vrea să preia 50% din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră
Experții români și americani au finalizat testele de acceptanță a primului sistem Patriot. Militarii vor urma o etapă de instruire
Lukașenko cere militarilor să lase protestatarii 'fără mâini' și avertizează că nu va 'lua prizonieri'
Situația de securitate în Donbas se deteriorează din nou. Doi militari ucraineni au fost uciși
UE este pregătită să ofere ajutor Greciei și Turciei după cutremurul din Egee
EXCLUSIV
Gazul European: Provocări europene și riscuri naționale (II) Drumul de ales
Statele Unite, dispuse să vândă 50 de avioane F-35 către Emiratele Arabe Unite
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCNews.ro
DCNews.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro