Cel mai mare exerciţiu militar al NATO, monitorizat de secretarul general al Alianţei
Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, se află printre mai mulţi oficiali ai organizaţiei care s-au deplasat în Norvegia pentru a asista la cel mai mare exerciţiu militar al NATO de după Războiul Rece, informează marţi dpa.
Exerciţiul, cu nume de cod Trident Juncture, a început la sfârşitul săptămânii trecute. În jur de 50.000 de militari, 10.000 de vehicule militare şi mai mult de 300 de aparate de zbor şi nave iau parte la el. Exerciţiul se desfăşoară pe uscat, pe mare, în aer şi va implica şi capabilităţi cibernetice.
Scopul lui este de a exersa răspunsul NATO la un atac asupra unuia dintre membrii săi.
În afară de cele 29 de ţări membre ale NATO, ţări partenere precum Finlanda şi Suedia au contribuit cu forţe la acest exerciţiu, care se va desfăşura până în 7 noiembrie.
Demonstraţia militară de marţi a fost pusă în scenă lângă oraşul norvegian Trondheim, unde Stoltenberg are de asemenea programată o întrevedere cu ministrul norvegian al apărării, Frank Bakke-Jensen.
Jens Stoltenberg, fost premier al Norvegiei, a sosit în această ţară luni.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News