Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Coadă” la dronele turcești TB2. Baykar anunță că poartă discuții cu 10 state pentru contracte de vânzare
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Compania turcă Baykar Makina, producătorul celebrelor drone Bayraktar TB2, a anunțat că există discuții premergătoare semnării unor contracte cu 10 țări.
UAV-ul turc Bayraktar TB2, sursă foto: Baykar Makina
UAV-ul turc Bayraktar TB2, sursă foto: Baykar Makina

SelçukBayraktar, director în cadrul BaykarMakina, citat de Daily Sabah, precizează că sunt discuții între Baykar și 10 state pentru contracte privind vânzarea dronelor TB2. 

Înaltul oficial turc al producătorului de drone nu a precizat însă, din motive evidente ce țin de confidențialitatea contractului, și statele care poartă discuții pentru aceste drone.

 

TB2 se află deja în dotarea Armatelor a patru state

 

Bayraktar TB2 face deja parte din dotarea Armatelor din Azerbaidjan, Ucraina și Qatar. Și, bineînțeles Turcia. Dronele sunt combat proven după ce au fost utilizate nu numai în Siria și Libia de către Armata turcă, dar și de azeri în timpul conflictului din Nagorno Karabah.

Sursa citată amintește că între timp și Polonia a semnat un contract pentru achiziționarea TB2, devenind astfel prima țară a NATO care a achiziționat astfel de drone iar primele livrări vor ajunge în Polonia începând de anul viitor.

Așa cum subliniază foarte corect și sursa citată, printre cele 10 state la care oficialul Baykar Makina s-a referit, se numără cel mai probabil Letonia, stat care a sugerat că ar putea deveni al doilea membru al UE și NATO care va achiziționa UAV-urile turcești, dar și Albania, care ar putea fi interesată să încheie un acord pentru achiziționarea acestor tipuri de drone. 

 

Deși poartă în acest moment discuții cu 10 state pentru TB2, Turcia nu a dat presei numele lor. Ankara a anunțat însă că e al patrulea producător de UAV-uri la nivel mondial

 

Negocieri există așadar și cu alte state, dar numele e însă trecut la informații confidențiale.

Autoritățile din Turcia precizează că după ce Ankara a accelerat programul de producție de armament autohton, pentru a reduce dependența de arsenalul occidental, Turcia a devenit în scurt timp al patrulea producător mondial de drone la nivel mondial.

TB2 se află în dotarea Forțelor Armate ale Turciei începând din 2014, iar un an mai târziu pe UAV a fost integrat armamentul.

Unul din marile avantaje pe care drona turcă o are este fără îndoială prețul și, evident, raportul calitate preț.

Costul unei drone TB2 Bayraktar variază între 1-2 milioane de dolari, potrivit estimărilor analiștilor, în timp ce o aeronavă avansată realizată de compania americană General Atomics, de la care armata britanică a cumpărat o flotă de 16 exemplare, se ridică la 20 milioane de dolari.

Despre caracteristicile acestor UAV-uri, marile avantaje ale TB2 și modul în care Ankara utilizează dronele ca armă politică, DefenseRomania a publicat o amplă analiză:

O „Semilună a dronelor”. UAV-urile Bayraktar TB2, cheia diplomației și influenței Turciei în Orientul Mijlociu și Caucaz

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Obiectivul Rusiei pe 2025: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute

Ştiri Recomandate

Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
Estonia completează stocul de HIMARS cu sisteme sud-coreene Chunmoo. Oficialii baltici spun care sunt principalele diferențe
Franța pregătește urmașul pentru Charles de Gaulle și va lansa în 2038 cel mai mare portavion construit vreodată în Europa
Pot avioanele F-35 și rachetele Tomahawk să sperie cu adevărat Rusia? Cum se inspiră SUA din nouă precedente celebre când oferă garanții pentru Ucraina
pixel