Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Conflict diplomatic între China și Lituania pe subiectul Taiwanului. Beijingul și-a rechemat ambasadorul de la Vilnius
News
Data publicării:
China a anunţat marţi că îşi recheamă ambasadorul din Lituania, după ce ţara baltică a dat undă verde deschiderii la Vilnius a unei reprezentanţe a Taiwanului, insulă pe care China o consideră drept una din provinciile sale, relatează Agerpres, care citează France Presse.

Teritoriul insular, care dispune de monedă proprie, de steag, armată, diplomaţie şi de un guvern proprii, este de facto separat politic de China de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949.

Taiwanul, cu 23 de milioane de locuitori şi care se bucură de un sistem politic democratic, este recunoscut în mod oficial ca stat doar de câteva capitale.

La rândul său, Beijingul consideră insula drept parte a teritoriului său şi se opune oricărui schimb oficial cu autorităţile locale pe care nu le recunoaşte.

Anunţul din iulie privind deschiderea unei reprezentanţe a Taiwanului în Lituania a fost perceput de Beijing drept o provocare.

 

China își recheamă ambasadorul din Lituania



Ministerul chinez de Externe a anunţat marţi că îşi recheamă ambasadorul din această ţară baltică, denunţând o iniţiativă care "încalcă în mod sfidător" regulile de bază ale relaţiilor diplomatice între China şi Lituania.

De asemenea, Beijingul a ordonat Vilniusului să-şi recheme ambasadorul de la post în China.

Lituania şi-a exprimat "regretul".

"Respectând principiul unei singure Chine, [Lituania] este hotărâtă să dezvolte relaţii reciproc avantajoase cu Taiwanul", a reacţionat Ministerul lituanian de Externe într-un comunicat.

Deschiderea unei reprezentanţe a Taiwanului într-o capitală europeană ar fi o premieră în ultimii 18 ani.

Gestul este cu atât mai provocator pentru Beijing, cu cât aceasta va purta numele "Biroul de reprezentare a Taiwanului" şi nu "Taipeiului", după numele capitalei insulei, aşa cum este cutuma.

"Lituania doreşte să dezvolte cooperarea cu Taiwanul în multe domenii de interes comun", a declarat ambasadoarea Lituaniei în China, Diana Mickeviciene, pentru AFP, în luna iulie.

Diplomata precizase că ţara sa nu recunoaşte cu toate acestea independenţa Taiwanului.

Lituania, la frontiera cu Rusia, a anunţat în luna mai că va părăsi forumul "17 +1" care reuneşte China şi ţări din Europa Centrală şi de Est, considerându-l un factor de diviziune între europeni.

Fosta republică sovietică s-a angajat de atunci să îi livreze Taiwanului circa 20.000 de vaccinuri anti-COVID.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Armata din Myanmar a efectuat raiduri într-o facilitate de la granița cu Thailanda, folosită pentru fraude cibernetice
 Întrevederea Trump - Putin de la Budapesta, amânată: "Nu vreau o întâlnire inutilă"
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Aviația indiană, peste cea chineză, raportul care pătează imaginea dragonului asiatic. Mașinăria Beijingului se activează imediat și contestă "așa-zisul clasament" 
„Îl vom escorta, dar pe un scaun la Haga”. Sikorski spune că avionul lui Putin nu va putea survola Polonia
Lideri internaționali se reunesc la București pentru a dezbate viitorul Europei și al regiunii Mării Negre
,,Războiul maritim al sancțiunilor'': Cum vor statele europene să destructureze rețeaua de petroliere rusești sub pavilion fals
Armata Ucrainei. Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
De ce războiul din Ucraina nu se va încheia în următorii patru ani?
Parlamentul României, undă verde pentru achiziția de noi tancuri de luptă
Marea Britanie va avea o lege pentru doborârea dronelor
În lipsă de F-35, rușii zboară cum pot în modul ”stealth”: Poliția aeriană NATO interceptează constant aeronave rusești cu transponderele oprite
FN SCAR / ©: DefenseRomania
EXCLUSIV
Arme de asalt și mitraliere made în România, propunerea grupului de armament FN Herstal. Fabrica, vizitată și de ministrul Moșteanu
Khamenei îl ironizează pe Trump pentru declarațiile despre distrugerea industriei nucleare a Iranului: Continuă să visezi

Ştiri Recomandate

Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă
Revoluția de un milion de drone: Planul disperat al Armatei SUA de a recupera decalajul strategic și a tăia dependența tehnologică de China
EXCLUSIV
Aliații SUA primesc acces la echipamentul militar GPS de înaltă precizie. Schimbare firească de atitudine, sau un Cal Troian între parteneri?
Avertismentul tranșant al unui general american: „Cel mai mare risc în Pacific este inacțiunea”. De ce China obligă SUA la o transformare contra-cronometru
Militari polonezi stând într-un vehicul blindat în timpul ceremoniei de începere a misiunii Grupului de luptă al UE în cadrul Batalionului 6 Logistic din Cracovia, Polonia. Sursa foto: Dominika Zarzycka/SOPA Images.
EXCLUSIV
Radiografia unei oportunități ratate: Cum arată programul prin care Polonia își pregătește militar națiunea și ce ar trebui să copieze România urgent
Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina
Paradoxul „petrolului ieftin”: Viktor Orban obține derogare de la Donald Trump, dar sacrifică 19 miliarde de euro de la UE
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Radiografia colosului cu picioare de lut. De ce „invincibila” industrie de apărare a Rusiei, sufocată de datorii și dependentă de China, nu mai poate reface armata din 2022
Mize și piedici: De ce producția blindatelor germane Lynx în Ucraina este blocată de „detaliul” esențial numit finanţare
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
,,Supremația Patriot'', contestată pe frontul din Ucraina. Sistemul european SAMP/T se dovedește mai eficient împotriva rachetelor Iskander modificate de ruși
JAS 39 Gripen "Made in Ukraine": De ce acordul cu Suedia este un "game-changer" strategic absolut pentru ucraineni
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Rusia pregătește terenul pentru recrutarea din zonele ocupate ale Ucrainei. Regiunile anexate, incluse în Regiunea Militară Sud
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Ucraina a pulverizat un centru logistic vital al Rusiei (VIDEO): 1.000 de drone Shahed, distruse pe aeroportul din Donețk transformat în bază militară
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Industrializarea Siberiei cu veterani din război. Propunerea lui Șoigu trădează colapsul demografic al Rusiei
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Inovație după modelul Ucraina: Germania are o nouă armă anti-dronă. Sistemul Skyranger primește upgrade-ul mult aşteptat
Măcelul din Pokrovsk: Rusia își schimbă tactica și aruncă rezervele de elită în luptă, dar Ucraina transformă ofensiva într-un „cimitir al blindatelor”
Are Europa, de fapt, o armată? Studiul care arată deficitul uriaș de trupe și de ce depindem de SUA și de rezistenta Ucrainei pe front
Fake news major despre intrarea României în război. Ministrul Ionuț Moșteanu sesizează CNA și acuză o „formă de trădare morală” ce alimentează propaganda rusă
Jocul de-a războiul s-a terminat. Armatele viitorului se mută într-un spațiu virtual, un „metavers” militarizat
„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
pixel