Cristi Diaconescu: Rusia nu mai poate câștiga convențional războiul din Ucraina. Politicienii și militarii ruși știu asta
În mod convențional Rusia nu mai poate spera la o victorie în războiul împotriva Ucrainei, consideră fostul ministru de Externe al României Cristian Diaconescu.
Declarații în acest sens Diaconescu a făcut la TVR Moldova, potrivit Știri.md.
„Soarta acestui război nu mai poate fi întoarsă printr-o luptă convențională și este o certitudine pe care o cunosc politicienii și militarii din Federația Rusă. Nu știu ce înzestrare mai are armata rusă, dar așa cum arată situația prin imposibilitatea de a găsi loc de dialog denotă faptul că acest război va mai dura”, a spus Diaconescu.
Director al Şcolii Doctorale „Ştiinţe militare şi de securitate”, Marin Butuc susține că atacurile cu rachetă lansate de Rusia în ultima săptămână sunt lipsite de logică și au doar menirea de a impresiona electoratul lui Putin din Rusia, deoarece un militar nu va cheltui o rachetă de zeci de mii de euro pentru a distruge un teren de joacă pentru copii de câteva sute de euro.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News