Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cu noul portavion construit autohton INS Vikrant, India a intrat într-un club select în care suflă în ceafa rivalei China
Forțele navale
Data publicării:
Regiunea Indo-Pacifică devine tot mai aglomerată în ceea ce prviește portavioanele. India a introdus în serviciul Marinei INS Vikrant, noul său portavion și, astfel, a intrat într-un club cu adevărat select.
Portavionul indian INS Vikrant, foto: Ministerul Apărării din India via Wikipedia
Portavionul indian INS Vikrant, foto: Ministerul Apărării din India via Wikipedia

În cursul săptămânii trecut, așa cum anunța și DefenseRomania, în prezența premierului Narendra Modi, Marina indiană a introdus în serviciu noul său portavion INS Vikrant.

Momentul e unul important și pentru industria de apărare din India, întrucât portavionul a fost construit autohton.

Costul navei s-a ridicat la aproximativ 3 miliarde de dolari. 

Din acest punct de vedere India va putea să își proiecteze forța militară și în oceane, unde China rivală domină. În zona lanțurilor montane India și China au dispute teritoriale care nu de puține ori au escaladat militar.

În ceea ce privește capacitatea de a construi și opera portavioane, India intră astfel într-un club select și foarte restrâns.

India e printre puținele state care dețin mai mult de un portavion (SUA - 11, China - 3, Marea Britanie - 2, Italia - 2) și a treia țară din lume după Marea Britanie și China care a reușit să construiască un portavion în ultimii trei ani.

CITEȘTE ȘI: China are capacitatea de a dispune de cinci portavioane până în 2030. În ciuda ascensiunii chineze, SUA rămân „regina oceanelor”

 

2. INS Vikran... (india-portavion-ins-vikrant_72327900.jpg)

INS Vikrant, foto: Ministerul Apărării din India

 

Cu 11 portavioane, SUA rămân „regina oceanelor”

 

SUA dețin în prezent 11 portavioane care  dau măsura forței uriașe navale impresionante a Marinei americane. Pe lângă portavionul în sine, nava e însoțită de un grup de luptă naval format la rândul lui din distrugătoare, fregate, submarine, nave de alimentare, nave de muniție etc.

Practic, pe lângă mobilitatea în ceea ce privește deplasarea, forța militară a unui grup de luptă condus de un portavion e cu adevărat impresionantă.

În ceea ce privește Federația Rusă, aceasta nu doar că nu face parte din cercul select al statelor care dețin mai mult de un portavion, dar în pofida planurilor ambițioase de construcție a acestor nave în țară, Rusia riscă să fie inclusiv „retrogradată” de pe lista statelor care dețin cel puțin un portavion în contextul în care Moscova se zbate să salveze nava Amiral Kuznețov. 

În contextul sancțiunilor și a costului mare generat de invadarea Ucrainei, e greu de crezut că Rusia va aloca fonduri mari în direcția navei.

CITEȘTE ȘI: În timp ce Amiral Kuznețov este o epavă ''în curs de modernizare'', rușii visează la un portavion nou cu catapulte electromagnetice


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Bizar: Un avion F/A18 și un elicopter MH-60R Sea Hawk de pe portavionul american USS Nimitz s-au prăbușit în două incidente separate la 30 de minute distanță
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Un submarin, o problemă mai adâncă: Întreținerea deficitară a flotei ruse de submarine Kilo, accelerată de evacuarea forțată din baza Tartus
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
„În căutarea celui mai apropiat mecanic”: Submarinul rusesc avariat „Novorossiysk” devine motiv de ironie la vârful NATO
Submarinul rusesc Novorossiisk, a ieșit din nou la suprafață în largul coastelor Franței. Moscova neagă o posibilă avarie
Demostrație de forță pe mare: Fregata franceză Alsace a interceptat cu o rachetă Aster 30 o țintă supersonică lansată de un avion Rafale
Un portavion nou „stricat”: Informații secrete publicate arată defecțiuni mari cu sistemul rus de navigație și aterizare de pe portavionul indian INS Vikrant
Escaladarea tensiunilor în Marea Chinei de Sud: Avioane de vânătoare chineze au simulat atacuri asupra portavionului britanic HMS Prince of Wales
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
„Nu aluminiu, ci oțel gros!”: Donald Trump a trasat deja un nou plan pentru U.S. Navy - de a reînvia cuirasatele pentru ,,flota modernă'' a SUA
La un pas de o tragedie de proporții: Probleme mari tehnice cu noul submarin rus Novorossiysk care a pierdut combustibil și nu a mai putut intra în imersiune
Cimitirul de sub apă. Viceamiralul Mihai Panait, șeful Marinei României: De la începutul războiului rus în Ucraina, 50 de nave au fost scufundate în Marea Neagră
Dincolo de manevrele militare Neptune Strike 25-3: Mesajul strategic al NATO, de la Marea Mediterană la Marea Baltică
O nouă țară se alătură clubului select de state care dețin portavioane. Cine țintește achiziția navei Giuseppe Garibaldi și devine „new entry” al portavioanelor
Fregatele Type 31 ale Marinei britanice se apropie de intrarea în serviciu, odată cu validarea sistemelor de misiune și luptă TACTICOS
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Nava rusească MPSV07 aflata în vizorul unei drone ucrainene: Sursa foto: Captura de ecran - material video publicat de Serviciul ucrainean de Informatii Militare (GUR) pe pagina sa oficiala de Facebook.
EXCLUSIV
Atac surpriză ucrainean la Novorossiisk (VIDEO): O dronă ucraineana avariază în Marea Neagră o navă rusească destinată utilizării în zona arctică
Australia va avea ”zeci” de submarine autonome: Primul lot de ”Ghost Shark”, produs de Anduril pentru 1,1 miliarde de dolari
Ce știm de corveta Hisar cumpărată de România: Nava vine cu o dronă Bayraktar care se va „conecta” cu celelalte achiziționate și armament turc. Rachetele NSM vor fi integrate
Apuntare pe pilot automat pe cea mai mare navă pe care Europa a văzut-o vreodată. Avioanele Rafale M vor ateriza automat pe portavionul PA-NG
Parlamentul dă undă verde pentru achiziția corvetei ușoare din Turcia. Termenul de livrare pentru nava din clasa ”Hisar” este extrem de scurt

Ştiri Recomandate

TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
pixel