Poți descărca aplicația:
Așa cum specialiștii militarii occidentali observă, Iranul si-a transferat atenția de la atentate care presupun resurse umane serioase și riscuri pe măsură către atacuri cu drone kamikaze, care presupun un nivel de expunere redus și sunt extrem de greu de prevăzut.
În războaiele cu drone, propaganda poate fi la fel de importantă ca avansurile tehnologice reale. Toată lumea care construiește drone pare să se copieze reciproc. De exemplu, modelul Iranian Shahed S-171-jet este o copie a dronei americane Sentinel, desfășurată prima dată de către Teheran în 2014. După capturarea unei drone intacte americane Sentinel, de către forțele militare revoluționare de la Teheran, specialiștii iranienei au transformat modelul lor, devenind mult mai letal, Saegeh purtând până la patru rachete, capabile să doboare avioane de luptă sau să scufunde vase comerciale.
Ca urmare a doborârii dronei americane de către Iran în 2011, bătălia pentru supremația aeriană s-a mutat dintr-o lume care, până la acel moment, avea o singură superputere din punct de vedere a producției acestei arme. Momentul 2011 va duce la divizarea pieței între mai mulți producători de drone. Acest moment critic al evoluției militare a creat mai multe superputeri în domeniul utilizării dronelor. Analiștii sunt convinși că succesele iraniene au creat o singură supraputere în domeniul atacurilor teroriste cu drone kamikaze. Iranul, prin faptul că a reușit să pună mâna pe tehnologia americană a reușit să se instaleze confortabil în poziția de supraputere a dronelor kamikaze. Din nefericire un român nevinovat a plătit cu viața aceasta brutală schimbare de echilibru în ceea ce va deveni războiul dronelor.
Acest lucru a schimbat fundamental ecuația și amenințările pe care le reprezintă dronele. Scopul strategic al Iranului este să creeze o armată independentă de drone, la fel cum a făcut Israel în anii 1980, oferind Teheranului impunitatea militară de care se bucurase anterior doar armata americană.
Ca atare Iranul va doborî nu numai modelul stealth Sentinel ci și modelul și mai letal Global Hawk în 2019. Copiind tehnologia americană, atât de ușor obținută, Iran va face primul său test strategic prin atacul cu drone ordonat în Yemen. O dată cu acest atac întreaga lume a intrat într-o revoluție militară care a schimbat peste noapte echilibrul terorii în Orientul Mijlociu, dar mai ales, echilibru instabil obținut ca urmare a războiului împotriva terorismului, purtat timp de două decenii de către SUA. Iran a obținut o poziție unică de șantaj, de presiune și de maximizare a opțiunilor sale militare în întreaga sa regiune.
Pentru a ajunge la punctul de a se confrunta, în același timp cu Israel și SUA, Iran a parcurs un drum lung și sângeros. După Revoluția Islamică din 1979, noua putere islamică de la Teheran a moștenit cele mai modern drone americane cumpărate de către fostul Șah, ca parte a modernizării forțelor aeriene regale.
Dar noii lideri iranieni nu au avut timp să învețe cum să le folosească. La 22 septembrie 1980, avioane de război irakiene au lovit Iranul și a început războiul Iran-Irak. La acel moment Irakul era un gigant tehnologic. In raport cu Iranul. Avea la dispoziție un imens arsenal de arme sovietice, extrem de eficiente la acel moment precum și un sistem de comandă militar foarte bine pus la punct. Noile gărzi revoluționare religioase iraniene au ales să se folosească de dronele găsite în depozitele șahului.
În 1986, Qasem Soleimani, viitorul lider IRGC (asasinat în Ianuarie 2020), și-a condus oamenii prin canalele navigabile care leagă Iranul de Basra din Irak. Îl însoțeau tinerii războinici iranieni cu dronele lor kamikaze. Nouă sute patruzeci de misiuni au fost executate de IRGC iar peste 50.000 de fotografii au fost făcute.
Publicarea lor în presa din întreaga lume, a reprezentant prima etapă din lungul război de propaganda pe care puterea de la Teheran îl va declanșa. La vremea aceea considerate arme exotice, dronele islamice își făceau intrarea în istoria militară a Orientului Mijlociu cu putere și mai ales cu o eficiență simbolică neașteptată. Eficiența atacurilor a fost la început redusă, dar Soleimani va reuși să producă destule daune armatei irakiene, mult superioară numeric și tehnologic, încât să devină primul cavaler al atacurilor cu drone din istoria regiunii. Ironia crudă a destinului va face ca el însuși să fie executat, decenii după atacurile sale, cu o dronă.
De- lungul timpului și ca urmare a izolării sale din ce în ce mai puternice pe piața internațională de armament, Iran a fost obligat să inoveze. În anii 1980, a construit Quds Mohajer, care a zburat pentru prima dată în 1985. În cele din urmă, inginerii iranieni vor construi sute de mici avioane fără pilot , care puteau fi transportate de doar doi soldați.
Asamblate la locul de inițiere a atacului, datorită imposibilei lor detectări radar sau prin metode umane clasice, Mohajer a devenit cu timpul una dintre cele mai mari amenințări teroriste pentru regiune. În 1986 a apărut produsul original iranian, care putea fi asamblat doar cu tehnologia locală denumită HESA Ababil. Au fost construite aproximativ 400 de drone Ababil.
Pentru a înțelege gravele pierderi tehnologice și militare suportate de către lumea occidentală la căderea șahului Pahlavi, compania HESA, care a construit modelul original, a fost fondată într-o fostă fabrică americană Textron, cunoscută pentru asamblarea de elicoptere Bell înainte de revoluția islamică.
Drona Ababil era un produs al vagabondajului tehnologic (termen folosit și astăzi pentru a caracteriza lipsa de unitate tehnologică a unui produs), tehnicienii iranieni efectiv adunând de aici și de acolo diverse elemente disparate. Arătând mai mult ca o rachetă de croazieră, drona poate fi lansată de catapulta de pe un camion. Astfel se obținea nu numai viteza de amplasare a dronei ci și dispersarea ei pe un câmp strategic larg, ca atare mult mai greu de distrus printr-o singură lovitură a unei tehnologii aeriene superioare, cum este cea israeliană spre exemplu. Astfel de drone similare au fost exportate în Liban și Yemen și folosite de grupările para militare pro iraniene de-a lungul următoarelor decenii.
Deși mai puțin cunoscut, specialiștii intelligence susțin ca Iran ar fi câștigat și o perspectivă informațională despre tehnologia folosită de către dronele israeliene prin intermediul a două aparate care au fost doborâte în Irak în războiul din 1991.
În ultimii ani, Iran ar fi putut avea acces la resturile modelului Predator în anul 2015, când unul a fost pierdut în Siria sau la modelul ScanEagle și Reaper doborâte în Yemen. Pentru înțelegerea aerodinamicii dronelor, tehnicienii iranieni nu au avut probleme să descifreze secretele datorită pozelor și prezentărilor publice.
Acolo unde au avut nevoie de informații directe, la care au avut acces ca urmare a incidentelor pe care le-am menționat mai devreme, a fost efortul de a construi rezistența dronelor sale și menținerea abilitățile lor de a efectua supravegherea, de a retransmite comunicațiile sau de a viza inamicii. De exemplu, tipul de materiale compozite, îndrumări și electro-optică pe care le aveau industriile de înaltă tehnologie din SUA și Israel nu sunt disponibile unui Iran aflat de decenii sub cele mai drastice sancțiuni internaționale tehnologice.
Cu toate acestea Iran a reușit să-și transforme modele Ababil și Mohajers în UAV-uri avansate. În 2008, forțele de menținere a păcii ONU au întrebat despre dronele pe care le-au văzut folosite în Sudan. Guvernul le-a spus că sunt Zagils, un model iranian Ababil-3 care a fost redenumit . Două astfel de drone au fost doborâte de grupările rebele aflate în plin conflict. Venezuela a cumpărat, de asemenea, Mohajer-2 iranian în 2007 pentru a le folosi pentru supravegherea granițelor sale.
Iranul a construit mai multe generații din fiecare dintre aceste drone între anii 1980 și 2010. Toate au fost inițial limitate în raza lor de acțiune. În plus, rezervoarele lor erau mici . limitându-le astfel autonomia de zbor. După o tăcere de aproape un deceniu, la una din celebrările revoluției islamice din 2020, așa cum Iranul a obișnuit lumea, gărzile revoluționare au dezvăluit o gamă largă de noi modele Ababil-3 pentru forța aeriană și armată, susținând că dețin noi capacități tehnologice pentru asigurarea ghidajului GPS. Iranul dovedea clar că trecuse la etapa superioară tehnologică necesară nu numai obținerii supremației aeriene în regiune dar și deschizând practic drumul extinderii influnței sale peste granițele Orientului Mijlociu.
A arătat, de asemenea, o nouă dronă Karrar, asemănătoare unei rachete de croazieră. Teheranul a susținut că ar putea zbura 1.500 de kilometri și că dronele sale au atins acum înălțimi de trei kilometrii. Dronele iraniene prezentate aveau tehnologie avansată în utilizarea imaginilor video, a GIS și în creșterea autonomiei peste o sută de kilometri. Atât Israel cât și SUA au realizat că un nou jucător important în domeniu intrase în arenă. Iar gândurile acestuia nu erau deloc pașnice sau civilizate.
Scopul strategic declarat al Iranului, după crearea acestei noi forțe militare a dronelor, este de a le folosi pentru a își exploata poziția de putere maritimă regională. Teheran a schițat un arc de țări în care dorește să-și proiecteze influența sa militară.
Harta desenată de către Teheran începe cu „străinătatea apropiată” în Irak și se extinde în Siria, Liban, Yemen, Sudan, Gaza și Afganistan. Desigur dușmanul fundamental este Israel și prezența militară a SUA în regiune. Arabia Saudită nu numai că devine țintă necesară, conform strategiei militare iraniene dar este prima pe podiumul țărilor adversare, pentru parteneriatul strâns al saudiților cu Washington. Astfel, conform logicii iraniene Golful Persic și Golful Oman sunt primele spații maritime care se vor afla sub survolul dronelor kamikaze iraniene. Proiecția de putere militară a Teheranului nu mai este doar propagandă, dar devine extrem de reală.
Pentru a-i provoca pe americani, Iranul a stabilit o rețea de baze de drone de-a lungul și la sud de Strâmtoarea Hormuz. O nouă pistă de aterizare a fost construită la Jakigur în 2015.
Pe 12 ianuarie 2016, Iranul a trimis o dronă să survoleze legendarul portavion USS Harry Truman și numai puțin cunoscutul portavion francez Charles de Gaulle. Iranul a trimis noul său Shahed 129 pentru a efectua zborul , ceea ce a demonstrate că Iranul testa capacitățile dronei. Apoi, au trimis o dronă Sadegh zumzăind peste USS Nimitz în august 2017 în Golful Persic, în aprilie 2019 susținând că au zburat fără a fi reperați de către tehnologia americană peste USS Eisenhower.Mesajul este clar pentru toată lumea, Iran se impune direct în coastele Omanului și peste strâmtoarea Hurmuz. Nici o putere militară occidentală sau regională nu va putea opri avansul iranian în regiune. Se spune ca dronele ucid tăcut. Iranul a reușit să transforme aceste arme tăcute și atât de letale în cele mai comunicative forme ale propagandei sale.
Problema cu care se confruntă SUA, Israel și alte țări este că nu există o apărare imediată și eficientă împotriva atacului cu drone. Toată lumea a cheltuit energie și timp pentru a echipa militar dronele în vederea uciderii dușmanului uman de pe teren.
Iranul, cu ale sale drone kamikaze, a intrat pe un câmp tactic unde nu există astăzi o tehnologie anti dronă efectivă. Iran a lovit exact unde doare cel mai mult, atunci când dronele sale au penetrat sistemul de apărare aerian ultramodern saudit cumpărat din SUA, lovind unul dintre cele mai mari parcuri petroliere din regat. Atunci Teheranul a dovedit că opțiunea sa strategică de a dezvolta drone kamikaze care să lovească infrastructura economică a unui stat, mai degrabă decât oameni, este cea care va face cel mai mult rău regiunii.
Cazul vasului comercial unde comandatul român și-a pierdut viața demonstrează pericolul noului război iranian dus cu drone.
Agenția de știri Reuters a relatat că Turcia și-a extins exporturile de drone militare prin negocierea unor acorduri cu Marocul și Etiopia, după ce aceste aeronave și-au demonstrat performanțele în conflictele internaționale.
Statele Unite au propus să despăgubească financiar familiile civililor afgani ucişi 'din eroare' într-un atac american cu dronă la sfârşitul lunii august la Kabul, a anunţat Pentagonul, potrivit unui comunicat citat sâmbătă de AFP, potrivit Agerpres.
Avioanele de luptă britanice, Typhoon, dislocate în estul Mediteranei au participat la primul exercițiu din ultimii 20 de ani, în spațiul aerian al Egiptului.
Pe 15 octombrie, ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a efectuat o vizită oficială la Varșovia, la invitația omologului polonez, Mariusz Błaszczak.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 15.10.2021, o navă de luptă a Flotei din Oceanul Pacific a oprit încercarea unui distrugător al US Navy de a trece frontiera de stat a Federației Ruse în Marea Japoniei.
Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită de rămas bun în Turcia, a salutat sâmbătă la Istanbul "foarte buna colaborare" cu această ţară, fără a-şi ascunde însă criticile în ce priveşte drepturile omului şi libertăţile individuale, relatează Agerpres, care citează AFP şi dpa.
Racheta Precision Strike (PrSM), care este așteptată să intre în echiparea Forțelor Terestre americane în 2023, a doborât, pe 13 octombrie, recordul la distanță într-un test de zbor efectuat la baza militară Vandenberg, California, potrivit unui comunicat de presă al companiei Lockheed Martin.
Franța a pierdut ceea ce presa a numit „contractul secolului” după ce Australia a rupt contractul cu Naval Group pentru construcția a 12 submarine convenționale din clasa Barracuda, optând pentru submarine nucleare americane, decizie care vine în contextul noii alianțe din Indo-Pacific dintre Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Australia (AUKUS).
