Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Daniel Petrescu, șeful SMAp, înaintat în grad împreună cu alți înalți reprezentanți ai MApN, dar și din MAI și servicii
News
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de înaintare în grad a 44 de reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Pază şi Protecţie şi ai Serviciului de Informaţii Externe, între care se numără şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, prim-adjunctul şefului SIE, Eugen-Mihail Nedelcu şi adjunctul tehnic al directorului STS, Mihai Mădălin-Virgil.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat următoarele decrete:

* Decret privind înaintarea în gradul de general - cu patru stele a general locotenentului - cu trei stele Daniel Petrescu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent - cu trei stele a general-maiorului - cu două stele Viorel Pană din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent - cu trei stele a general-maiorului - cu două stele Gheorghiţă Vlad din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Gabriel-Nicuşor Anghel din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Adrian Brînză din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Victor Chiţu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Ionel Cristea din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Cristian-Daniel Dan din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Mircea Gologan din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Ciprian Marin din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Claudiu-Mihail Sava din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea George Spiridonescu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de contraamiral - cu două stele a contraamiralului de flotilă - cu o stea Ion-Cristian Lişman din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Mihai Burlacu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Liviu-Mihail Iancu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Ovidiu Lungu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Marinel Mare din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Dimitrie Gheorghe Maxim din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Liviu-Constantin Miţcan din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Constantin Nicolaescu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Sorinel Popescu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Gabriela-Elena Sîrbu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Florin Stan din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Gabriel Stancu din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelul Cornel Tonea-Bălan din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Constantin Vasilachi din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă - cu o stea comandorului Auraş-Liviu Coman din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă - cu o stea comandorului Iuri-Alexandru Covaleov din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind acordarea gradului de contraamiral de flotilă - cu o stea comandorului Nicolae Daniil Trică din Ministerul Apărării Naţionale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Mădălin-Virgil Mihai din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Marian-Cosmin Rădoi din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Manuela-Luana Sărăţeanu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de brigadă - cu o stea stele a colonelului Petrică-Ionuţ Găbureanu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de brigadă - cu o stea stele a colonelului Adrian-Paul Singheorghe din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de brigadă - cu o stea stele a colonelului Florin Manu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de brigadă - cu o stea stele a colonelului Ovidiu Văleanu din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind acordarea gradului de brigadă - cu o stea stele a colonelului Ion Raţă din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Marius Grecu din Serviciul de Protecţie şi Pază;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Cristian Badea din Serviciul de Protecţie şi Pază;

* Decret privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Alin-Dorin Chirilă din Serviciul de Protecţie şi Pază;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent - cu trei stele a generalului-maior - cu două stele Dan-Paul Iamandi din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-maior - cu două stele a generalului de brigadă - cu o stea Tiberiu-Silviu Dumitrache din Ministerul Afacerilor Interne;

* Decret privind înaintarea în gradul de general - cu patru stele a generalului-locotenent - cu trei stele Eugen-Mihail Nedelcu din Serviciul de Informaţii Externe;

* Decret privind înaintarea în gradul de general-locotenent - cu trei stele a general-maiorului - cu două stele Ioan-Octavian Briţa din Serviciul de Informaţii Externe. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cine sunt membrii delegației Congresului SUA care ajung în România. Delegația e bipartizană, formată din republicani și democrați
Poarta Focșanilor, călcâiul lui Achile? Francezii cartografiază în detaliu terenul potențialului câmp de luptă din România
”Nu vom lăsa Bruxellesul să ne oblige”. Orbán rostogolește propaganda Kremlinului și spune că aderarea Ucrainei la UE va distruge Ungaria
Ambasadorul SUA la Keiv a demisionat după trei ani în Ucraina
125%. Beijingul mărește taxele pentru bunurile americane. Președintele chinez rupe tăcerea și spune că țara sa ”nu va da înapoi niciodată”
Comandantul bazei SUA din Groenlanda a fost schimbat din funcție după comentarii etichetate de Pentagon ca fiind ”acțiuni care perturbă agenda președintelui Trump”
Reuniunea Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare NATO: România face apel pentru o apărare antirachetă unitară și consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic
Cincisprezece țări vor să trimită trupe în Ucraina, dar doar la încheierea unui acord de încetarea a luptelor
Răsturnare de situație: Trump s-a răzgândit și suspendă 90 de zile toate tarifele, cu excepția Chinei căreia i le-a urcat la 125%
Europa răspunde tarifelor într-o manieră creativă: Tarife de 25%, dar doar în statele republicane, lovind în electoratul lui Trump. Lista produselor vizate
Atașatul militar al României la Moscova și adjunctul acestuia, declarați persona non-grata de către MAE rus
Administrația Trump, război comercial pe toate fronturile: Șeful Pentagonului anunță că va ”recupera” Canalul Panama din mânile Chinei
China nu l-a sunat pe Trump ci a crescut și ea tarifele. Trump le cere marilor companii să se „întoarcă acasă” și să producă în State
UE aprobă propunerea privind taxele împotriva SUA. Trump, lovit acolo unde-l doare mai tare / China anunță taxe de 84% pentru importurile din SUA
Rușii au reluat ”eliberarea” de teritorii: Șeful Armatei Ucrainei anunță că noua ofensivă rusă a început
Cu AfD pe primul loc în sondaje, Germania este aproape de a avea un nou guvern
Trump crede că așa pedepsește China și ridică tarifele la 104%. SUA spun că „lovesc înapoi” după ce China a ripostat primelor tarife
Armata SUA își retrage trupele de la centrul polonez Jasionka, hub important pentru ajutorul militar acordat Ucrainei. Sarcinile, transferate europenilor
Volodimir Zelenski publică imagini cu militari chinezi capturați în uniforme rusești
Retrag americanii trupele din România? Bolojan clarifică situația oficială și face apel la declarația lui Rubio către Europa
Caravana Forțelor Aeriene ajunge în sud-estul României: zboruri demonstrative și oportunități pentru viitorii militari
Norvegia alocă încă 378 de milioane de dolari pentru obuzele furnizate Ucrainei
Europenii cer Statelor Unite predictibilitate. Finlanda crede că e nevoie de o "foaie de parcurs clară" privind o eventuală retragere americană din Europa
Lituania își face partea în Flancul Estic. Proiecte majore de infrastructură militară, pregătite pentru următorii ani
Atacurile asupra infrastructurii din spate au provocat Rusiei pagube de aproape un miliard de dolari, în jumătate de an
NATO, garantul apărării colective. La 21 de ani de la aderare, Bolojan confirmă că România va crește gradual bugetul apării care azi atinge 2% din PIB
Putin a anunțat războiul Rusiei împotriva Europei în 2008 din România. Marcăm Ziua NATO sub umbrela celei mai puternice alianțe militare din istoria omenirii
China „lovește” imediat înapoi și impune taxe vamale de 34% tuturor importurilor din SUA. Acțiunile marilor companii europene se prăbușesc după riposta Chinei
Consilierul pe securitate Mike Waltz avea o adevărată ”rețea subterană” de cel puțin 20 de chat-uri oficiale pe Signal, inclusiv privind Ucraina

Ştiri Recomandate

Un tanc Leopard în timpul unui exercițiu militar NATO în Korzeniewo, nordul Poloniei. Sursa foto: Wojtek Radwanski/Getty Images.
EXCLUSIV
NATO se luptă să se reconstruiască într-o lume tot mai plină de amenințări: Statele europene trebuie să depăşească bariera birocratică şi să treacă la reînarmare
Rusia se pregătește să ”elibereze” teritorii NATO: Armata rusă extinde baze militare la frontiera scandinavă și stochează aproape toată producția de tancuri T-90M
Pentru pe scenariu militar se pregătesc Statele Unite? O desfășurare permanentă a avioanelor F-35A în Coreea de Sud, luată în considere de U.S. Air Force
Nevoia de progres științific depășește toanele politice. O companie din Canada va dezvolta pentru aviația militară a SUA tehnologii cuantice de ultimă oră
Eșecul M10 Booker: Cum a ajuns SUA să construiască un tanc de care nu are nevoie. M10 trebuia să fie parașutabil, dar acum Armata îl refuză
Vine un sistem Patriot în cea mai modernă versiune în locul celui donat Ucrainei. SUA au aprobat vânzarea către România, dar plata o vor face trei aliați
Locomotiva militară a Europei? Berlinul cere UE activarea clauzei de urgență pentru a crește cheltuielile de apărare contra Rusiei
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Zelenski: Armistițiul propus de Putin pentru ca Rusia să celebreze Ziua Victoriei e o formă de manipulare
Atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România. Două F-16 și două Eurofighter au fost ridicate în aer
Pakistanul avertizează asupra unei posibile incursiuni militare indiene, pe fondul tensiunilor crescânde
Liberalii conduși de prim-ministrul Carney câștigă în Canada, arată sondajele
Ion Bazac, decorat cu titlul de Cavaler de Gran Croce de către Ambasada Italiei în România
,,A NATO Mare Nostrum” - De ce Rusia este tot mai interesată să-şi proiecteze puterea în Marea Baltică?
Aviația ucraineană distruge un centru rusesc de control al dronelor FPV (Video): Atacul a fost efectuat de un MiG-29, echipat cu două bombe ghidate AASM HAMMER
Franța și India semnează cel mai mare acord militar încheiat între cele două țări. Obiectivul principal: Rafale M
Restabilirea de către SUA a poziției de lider militar în faţa Chinei are un preţ: Congresul SUA propune o investiție masivă de 150 de miliarde de dolari în domeniul apărării
Rusia așteaptă un semnal din Ucraina cu privire la negocierile directe: “Moscova este gata să negocieze cu Kievul fără condiții prealabile”
Costurile de dezvoltare pentru avionul de luptă F-47 cresc cu 400 de milioane de dolari: Ce reprezintă cu adevărat programul NGAD pentru SUA?
Putin ordonă încetarea focului între 8 și 10 mai, cu prilejul Zilei Victoriei
„Probabil a bătut toate recordurile” - Un sistem NASAMS a doborât 11 rachete de croazieră rusești în mai puțin de 2 minute, afirmă Forțele Aeriene Ucrainene (Video)
Războiul intră într-o nouă eră: Cum se pregătesc companiile din industrie să înlocuiască militarii, cu vehicule autonome și AI ca nucleu al puterii de luptă
Confruntată cu o cerere uriașă, SUA intenționează să producă peste 100.000 de rachete HIMARS în următorii ani
Poziție rară a SUA după ce Coreea de Nord a recunoscut oficial că participă la războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei
Primul blindat 4x4 Cobra II „made in Romania”, în timp record. 90% e totul gata iar producția de serie începe anul acesta cu apogeul de 1.5 blidate pe zi
UE va prelungi schema de subvenții pentru muniție pentru încă un an
Cheltuielile militare mondiale, la un nivel record în 2024. Germania este campioana înarmărilor în Europa, spun datele SIPRI
Trump face valuri și spune că Zelenski e dispus să renunțe la Crimeea. Președintele SUA îi cere lui Putin să oprească focul
Război pe gheață: SUA au băgat frica în singura țară din Europa fără armată, dar membră NATO și o forțează să se înarmeze
Coreea de Nord dezvăluie noua navă de război construită în 400 de zile ”cu propria noastră tehnologie”
pixel