„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
O coaliție bipartizană, transpartinică, din Congresul Statelor Unite, a lansat un avertisment dur la adresa Pentagonului, contestând planul administrației Trump de a retrage sute de militari americani din România. Într-un moment de tensiune maximă pe Flancul Estic, scrisoarea trimisă Secretarului Apărării, Pete Hegseth, semnalează o ruptură la Washington și o teamă palpabilă că decizia va fi interpretată de Moscova drept un "mesaj de retragere".
Soldați americani ai Diviziei 101 Aeropurtate (Air Assault) participă alături de militari români la un exercitiu terestru și aerian la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, România, 28 iulie 2022. Sursa Foto: dvidshub.net.
Mișcarea de protest din Congresul SUA, condusă de figuri cheie din comisiile de politică externă și apărare, precum republicanul Michael Turner și democratul Bill Keating, formalizează o îngrijorare profundă care transcende liniile de partid.
„Vă scriem pentru a ne exprima îngrijorarea serioasă cu privire la anunțul că Departamentul Apărării va retrage 700 de militari americani din România, de pe Flancul Estic al NATO”, se arată în scrisoarea citată.
Argumentul central al congresmenilor este că, "cu războiul din Ucraina încă în desfășurare, această mișcare subminează angajamentele americane față de Europa și alianța transatlantică".
Să nu oferim muniție suplimentară Rusiei: SUA nu se retrag din Europa

Avertismentul capătă o greutate suplimentară prin faptul că marchează o fisură notabilă în rândul republicanilor. Prezența unor nume ca Michael Turner și Brian Fitzpatrick pe listă indică un disconfort tot mai mare în rândul aripii de securitate națională a partidului față de postura militară "America First" a Casei Albe.
În timp ce administrația insistă că retragerea brigăzii de infanterie (aproximativ 700-800 de soldați) înapoi în Kentucky face parte dintr-un "proces deliberat de echilibrare" a posturii militare, cu focus pe priorități interne (granița) și regiunea Indo-Pacifică, congresmenii văd un cadou strategic oferit Kremlinului.
Aceștia subliniază că decizia "oferă muniție suplimentară Moscovei, sugerând că Statele Unite se retrag din Europa" exact când provocările rusești, de la incursiuni cu drone în Polonia și România, la violări ale spațiului aerian în Estonia - rămân "acute".
Surse din Congres indică faptul că se pregătește o legislație menită să blocheze retragerea, o acțiune care ar pune Congresul în conflict direct cu Pentagonul și Casa Albă.
Bucureștiul și NATO, între diplomație și semnal de alarmă

În timp ce la Washington tensiunea crește, la București și la Bruxelles, oficialii de rang înalt încearcă să minimizeze public impactul deciziei, deși în culise nervozitatea este evidentă.
Secretarul de stat pentru Apărare, Sorin Moldovan, a fost foarte direct într-o declarație pentru POLITICO, afirmând că decizia "poate fi anulată... și ar trebui anulată".
Deși Moldovan a recunoscut că, la nivel operațional, nimic nu s-a schimbat imediat, el a avertizat asupra pericolului strategic: "Simbolismul politic este puțin ciudat în acest moment... (riscă) să alimenteze propaganda rusă" despre lipsa de unitate a NATO. El a subliniat că amenințarea este "aici, pe flancul estic" și că războiul din Ucraina a devenit globalizat, cu sprijinul Coreei de Nord, Iranului și Chinei pentru Rusia.
"Securitatea noastră se bazează pe încrederea în aliați și contăm foarte mult pe sprijinul SUA", a concluzionat Moldovan.
În contrast puternic, președintele României, Nicușor Dan, vorbind alături de șeful NATO, Mark Rutte, a oferit asigurări publice. "Prezența americană este mai puternică decât în 2020. Deci nu există nicio îngrijorare, nicio grijă", a declarat miercuri președintele la Palatul Cotroceni.
Poziția sa a fost reflectată de șeful Alianței. "Ajustările trupelor americane nu e ceva singular, s-a întâmplat și înainte. Angajamentul președintelui Trump e total față de NATO", a insistat Mark Rutte, adăugând că NATO poate "scala" oricând prezența colectivă.
Rutte a încercat să mute focusul pe noile măsuri defensive ale Alianței, cum ar fi programul "Eastern Sentry" (care va aduce mai multe sisteme de apărare aeriană pe flanc) și extinderea exercițiilor militare din România de la 1.500 la peste 5.000 de militari.
Totuși, miza rămâne uriașă. Retragerea ar include forțe staționate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, un hub logistic vital pentru operațiunile la Marea Neagră.
În timp ce oficialii europeni încearcă să mențină un front unit și să liniștească publicul, politicienii de la Washington se întreabă dacă simbolismul retragerii "America First" nu se va transforma, în cele din urmă, într-o retragere strategică substanțială, cu consecințe directe pentru securitatea europeană.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News