Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Erdogan și Putin au decis să aibă o întrevedere, după escaladarea conflictului în Siria
28 feb, 15:13
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin au convenit să aibă o întrevedere ''cât mai curând posibil'', a anunţat agenţia de presă turcă Anadolu, citată de Agerpres. Erdogan și Putin au purtat o discuție telefonică ca urmare a morții a cel puțin 33 de soldați turci în Siria.

Într-o convorbire telefonică desfăşurată azi, cei doi lideri au decis să se întâlnească, în urma morţii a cel puţin 33 de militari turci în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei, a afirmat Fahrettin Altun.

Delegaţii ale celor două ţări poartă, începând de miercuri, discuţii la Ankara despre situaţia din Idlib. Delegaţiile sunt conduse de adjuncţi ai miniştrilor de externe.

Turcia a suferit joi pierderi grele, după săptămâni de tensiuni în creştere la Idlib între forţele turce şi cele ale regimului sirian, care s-au înfruntat de mai multe ori de la începutul lunii.

După moartea a cel puţin 33 de soldaţi turci, Rusia, aliată a regimului sirian, a acuzat vineri trupele Ankarei că s-au aflat printre ''unităţile combatante ale grupărilor teroriste''.

Bombardamentele sângeroase de joi ridică la cel puţin 53 numărul militarilor turci ucişi în Idlib începând din februarie.

Ştiri Recomandate

Germania aprobă vânzarea unui submarin către Egiptului şi a patru nave de război Israelului
Coronavirus | Donald Trump către americani: Următoarele două săptămâni vor fi foarte, foarte dureroase
Rusia trimite în SUA un zbor cargo cu echipamente medicale în contextul pandemiei de COVID-19
Convoi rusesc de blindate, împotmolit în noroi după ce a fost blocat de US Army (VIDEO)
Aviația Israelului ar fi atacat o bază militară a trupelor lui Assad în Siria
Şapte cadre medicale de la Spitalul Militar Dr. Carol Davila au fost diagnosticate cu Covid-19
Alertă în US Navy. Peste 100 de marinari de pe portavionul USS Theodore Roosevelt sunt infectați cu Covid-19
Marinar de pe un submarin Royal Navy oferă sfaturi pentru a trece mai ușor de perioada de izolare