Turcia intenţionează să producă în comun cu Rusia rachete S-400, a declarat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, după ce ţara sa a recepţionat săptămâna trecută primele componente pentru aceste sisteme antiaeriene cumpărate din Rusia, în pofida avertismentelor SUA, relatează agenţia Reuters.
Vorbind la o acţiune de marcare a trei ani de la puciul eşuat împotriva sa, Erdogan a precizat că livrările de rachete S-400 contractate pentru armata turcă se vor derula până în luna aprilie 2020. ,,Obiectivul nostru acum este producţia în comun cu Rusia. O vom face'', a mai spus preşedintele turc.
El afirmase anterior că nu crede că Washingtonul va impune sancţiuni Ankarei din cauza achiziţiei de rachete ruseşti, întrucât SUA şi Turcia sunt ''aliaţi strategici''.
Statele Unite au ameninţat cu astfel de sancţiuni, evocând concret eliminarea Turciei din programul avionului invizibil F-35. Washingtonul susţine că, dacă acest avion ajunge în dotarea armatei turce, operatorii ruşi care îi vor instrui pe militarii turci să folosească rachetele S-400 ar putea afla secrete tehnologice ale acestui avion.
Potrivit Ministerului turc al Apărării, luni a aterizat la o bază militară de lângă Ankara al nouălea avion care a adus în Turcia componente pentru sistemele S-400.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News