Anul trecut a devenit cel mai dificil pentru sistemul energetic al Ucrainei de la începutul războiului pe scară largă. În 2024, „inamicul a început să bombardeze încă din martie”.
"În diferitele regiuni ale Ucrainei, am putea face mult mai mult pentru a proteja vieţile dacă forţele aeriene ale vecinilor noştri europeni ar lucra împreună cu avioanele noastre de luptă F-16 şi cu apărarea noastră antiaeriană", a spus el într-un discurs difuzat pe Telegram, cerând "soluţii".
"Dacă această unitate a funcţionat atât de bine în Orientul Mijlociu, ar trebui să funcţioneze şi în Europa", a adăugat el, referindu-se aparent la ajutorul acordat Israelului de către aliaţii săi occidentali pentru a respinge atacurile aeriene recente.
"America, Marea Britanie, Franţa şi alţi parteneri au puterea de a ne ajuta să oprim terorismul. Avem nevoie de soluţii", a adăugat el.
Potrivit acestuia, Rusia a folosit luni peste 100 de rachete şi 100 de drone sinucigaşe, într-unul dintre cele mai mari atacuri din ultimele luni.
Ucraina şi-a îndemnat deja aliaţii europeni să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său prin intermediul sistemelor de apărare desfăşurate în Polonia şi România, ţări vecine, pentru a crea un sanctuar în care industriile, infrastructura energetică şi populaţia civilă să fie protejate.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat la sfârşitul lunii mai că nu există "niciun argument juridic, de securitate sau moral care să îi împiedice pe partenerii noştri să doboare rachete ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei de pe teritoriul lor", fără a specifica modalităţile de punere în practică a acestui scenariu.
De câteva luni, Volodimir Zelenski le cere partenerilor săi occidentali sisteme suplimentare de protecţie aeriană, dar acestea sosesc doar răzleţ.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Anul trecut a devenit cel mai dificil pentru sistemul energetic al Ucrainei de la începutul războiului pe scară largă. În 2024, „inamicul a început să bombardeze încă din martie”.
Lupte aprige au loc încă de la sfârșitul lunii decembrie în regiunea Donețk, la sud-vest de Pokrovsk, în satul Novovasylivka, unde au continuat până în Anul Nou.
Autoritățile locale din capitala Ucrainei au anunțat, pe 01.01.2025, că patru persoane au fost rănite la Kiev în urma unui atac al dronelor rusești efectuat în primele ore ale noului an.
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kyrylo Budanov, este convins că 2025 va fi mai bun pentru țara sa decât 2024. Pe de altă parte, Rusia va trebui să ia decizii foarte dificile, a spus Budanov.
Turcia și Qatar se îndreaptă pe mai mult de un front în Siria pentru a obține câștiguri politice și economice ca preț pentru sprijinul acordat facțiunilor armate care au răsturnat regimul președintelui Bashar al-Assad. Acestea încearcă să blocheze calea oricărei alte părți care ar putea concura cu ele în contractele de reconstrucție și infrastructură pentru facilități de servicii, în special în reabilitarea și exploatarea aeroporturilor siriene și accelerarea delimitării granițelor marine după ani de stagnare în acest dosar din cauza războiului civil și a disputei existente cu Assad.
Serviciul de presă al concernului Uralvagonzavod din Rusia a anunțat, pe 31.12.2024, închierea pe anul în curs a livrărilor de tancuri T-90M Proryv și T-72B3M către Ministerul Apărării. În mod tradițional, tancurile au fost decorate cu drapelul Rusiei și cu un pom de Anul Nou.
Pentru prima dată, ucrainenii au reușit să lovească o țintă aeriană cu o rachetă lansată de pe o navă fără pilot, au anunțat marți de serviciile de informații militare ucrainene HUR.
Ahmad al-Sharaa, liderul grupului Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care a răsturnat regimul lui Bashar al-Assad în Siria, i-a promovat pe camarazii săi loiali în rândurile armate, acordându-le grade de general și colonel. În acest fel, Ahmad al-Sharaa își construiește sprijinul puterii pe baza forțelor HTS.
După pierderile record suferite de armata Rusiei în acest an, conducerea de la Moscova a venit cu un nou plan de a atrage populația în rândul forțelor sale armate.
Personalul militar rus și-a exprimat o nemulțumire tot mai mare față de furnizorii chinezi, acuzându-i că vând echipamente prost făcute și componente nefiabile, în pofida încheierii unor contracte mari de achiziții.
Armata ucraineană mută Brigada 155 mecanizată, care este echipată cu tancuri germane Leopard 2 și obuziere franceze Caesar, în orașul strategic Pokrovsk.
Rusia este nemulțumită de propunerile de acord de pace cu Ucraina în forma în care acestea ar fi fost transmise din partea echipei președintelui american ales Donald Trump, după cum a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov pe 29 decembrie, potrivit agenției ruse de stat TASS.
Germania ar putea lua în considerare participarea la o misiune de menținere a păcii în Ucraina numai cu acordul Rusiei, a declarat Friedrich Merz, candidatul la funcția de cancelar al alianței CDU/CSU, pe 28 decembrie, potrivit Die Zeit. Declaraţiile sale au fost făcute în contextul publicării unor informaţii conform cărora Regatul Unit și Franța discută despre trimiterea de trupe pentru a monitoriza o încetare a focului în Ucraina, propuneri similare fiind presupuse a fi incluse în planul de pace al președintelui ales al SUA, Donald Trump.
Marea Britanie oferă Ucrainei 4,5 milioane de lire sterline (aproximativ 5,4 milioane în euro) pentru a ajuta la rezolvarea crimelor de război comise de forțele ruse în timpul invaziei.
Pe 27 decembrie 2024, un material video publicat pe rețelele sociale a arătat că sistemul THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) al armatei SUA a interceptat cu succes o rachetă balistică lansată de forțele Houthi din Yemen, care avea ca țintă Israelul. Acesta este primul caz operațional în care sistemul THAAD a fost utilizat pe teritoriul israelian, subliniind colaborarea în creștere între Statele Unite și Israel în domeniul apărării împotriva rachetelor.
Forțele ucrainene au atacat cu succes depozitul de drone explozive „Shahed” din regiunea ruseacă Oryol. Statul Major General (SMG) ucrainean și canalul ASTRA de Telegram au transmis, pe 28 decembrie, primele informații pe acest subiect.
La 24 decembrie 2024, Ministerul israelian al Apărării a anunțat extinderea programului său de achiziții de interceptoare Arrow 3 printr-un contract cu Israel Aerospace Industries (IAI). Acordul, semnat de generalul-maior (rez.) Eyal Zamir, directorul general al ministerului, vizează abordarea amenințărilor în creștere cu rachete, în special din partea mișcării Houthi din Yemen, prin refacerea și extinderea stocurilor existente de sisteme Arrow 3. Evenimentele recente, cum ar fi lansările de rachete care au vizat Eilat și Gush Dan, au subliniat utilizarea operațională a sistemului.
Ucraina a anunțat în ziua Crăciunului, pe 25 decembrie 2024, că o rachetă rusă ar fi intrat preț de două minute în spațiul aerian al României, trecând totodată aproximativ 140 kilometri deasupra R. Moldova, înainte să lovească în Ucraina infrastructură energetică critică, în Cernăuți.
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe un traseu către spațiul aerian național.
Forțele Aeriene Ucrainene au executat cu succes un atac de precizie asupra unei facilități militar-industriale din Kamensk-Shakhtinski, regiunea Rostov. Această facilitate a jucat un rol esențial în producția de combustibil solid destinat rachetelor balistice rusești. Aceste rachete au fost utilizate în mod constant de către Kremlin pentru a viza infrastructura civilă ucraineană, inclusiv spitale, clădiri rezidențiale și facilități din sectorul energetic.
O rachetă rusească a survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Poliția de Frontieră din Moldova, dar și de Maia Sandu, președinta Republicii.
O rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al României, potrivit datelor oferite de partea ucraineană. Pe de altă parte MApN spune că sistemele de monitorizare ale României și ale aliaților din NATO nu au confirmat incidentul.
În cursul nopții și al dimineții de 25.12.2024, trupele ruse au executat un atac combinat cu rachete și drone asupra unor ținte de pe teritoriul Ucrainei. Au fost vizate, în principal, instalații de depozitare a echipamentelor militare și combustibilului, dar și obiective ale complexului energetic ucrainean.
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a recunoscut luni că ţara sa l-a ucis pe liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, în iulie, la Teheran, într-o declaraţie în care a ameninţat că va decapita conducerea rebelilor yemeniţi, scrie Agerpres și AFP.
Ucraina a primit un nou pachet extins de arme din Germania, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Kiev, informează Agerpres și DPA. Printre altele pachetul include tancuri Leopard 1A5, sisteme antiaeriene Gepard sau obuziere PzH 2000.
Pierderile înregistrate în rândul militarilor nord-coreeni care participă de partea Federației Ruse la operațiile militare împotriva Ucrainei sunt estimate la aproximativ 1.100 de persoane, după cum a informat luni, 23 decembrie, agenția Renhap, citând surse sud-coreene.
Pierderile înregistrate în rândul militarilor nord-coreeni care participă de partea Federației Ruse la operațiile militare împotriva Ucrainei sunt estimate la aproximativ 1.100 de persoane, după cum a informat luni, 23 decembrie, agenția Renhap, citând surse sud-coreene.
Un incident recent în care dronele ruseşti de tip FPV au atacat un tanc Abrams operat de forțele ucrainene în regiunea rusă Kursk evidențiază rezistenta tancului american, dar și ingeniozitatea echipajului, care a reușit să suporte multiple lovituri directe fără a suferi pierderi. Deși tancul a fost avariat, protecția tancului a permis echipajului să supraviețuiască, subliniind necesitatea modernizării echipamentelor de luptă pentru a contracara amenințările emergente precum dronele FPV.
Drone explozive ucrainene au lovit un depozit de petrol situat lângă orașul Orel, Federația Rusă.
Polonia a dat undă verde atât avioanelor de luptă de tip F-16 Fighting Falcon din dotarea Armatei poloneze, precum și sistemelor de apărare antiaeriene să doboare drone sau rachete rusești.
Racheta balistică Oreshnik folosită împotriva Ucrainei reprezintă o reală provocare pentru sistemele de apărare ucrainene, așa cum de altfel au recunoscut chiar și ucrainenii. Oreshnik are o capacitate majoră de distrugere și poate fi inclusiv integrată cu focos nuclear. Prezentată cu mare fast în presa de propagandă rusă, Oreshnik maschează însă un eșec al unei rachete intercontinentale care ar trebui să fie „imposibil de interceptat”: RS-28 Sarmat.
Situația se complică pentru Flota rusă aflată în AMrea Mediterană, după ce noile autorități de la Damasc au reziliat acordul privind închirierea portului Tartus.
Oficialii Securității Internaționale l-au îndepărtat pe adm. Linda Fagan din rolul său de comandant al Gărzii de Coastă, potrivit unei note trimise membrilor serviciului - prima concediere a unui ofițer militar de vârf sub administrația Trump.
Publicațiile rusești susțin că un avion american de cercetare a fost observat în zonele conductelor Turkish Stream și Blue Stream.
Noul președinte american Donald Trump a declarat că Danemarca nu este capabilă să păstreze Groenlanda, în jurul căreia navighează nave rusești și chineze.
Ungaria nu vrea să renunțe la gazul rusesc, chiar dacă asta înseamnă o dependență periculoasă față de Rusia.
În discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la Europa să crească cheltuielile pentru producția de armament și să dea dovadă de unitate în politica de securitate. În ceea ce privește procesul de pace din Ucraina, acesta a menționat că una dintre componentele garanțiilor de securitate pentru Kiev ar trebui să fie desfășurarea a cel puțin 200 000 de militari europeni pentru misiuni de menținere a păcii.
Micile avansuri ale unităților Forțelor Armate ale Federației Ruse în diferite sectoare ale frontului, observate de mai multe luni, încep să dea rezultate serioase, afectând cursul campaniei în ansamblu. Acest lucru a fost declarat la Radio NV de către expertul militar ucrainean, Denis Popovich, comentând ceea ce se întâmplă pe front.
Corporația germană de apărare KNDS Deutschland (Krauss-Maffei-Wegmann, KMW) a format un parteneriat cu un reprezentant ucrainean al industriei de apărare. Potrivit rapoartelor, firma nou formată se va concentra pe întreținerea și repararea echipamentelor militare furnizate de Germania pentru Forțele Armate Ucrainene.
Într-un demers neobișnuit, președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut noi propuneri pentru acțiunile de îmbunătățire substanțială a apărării naționale. Deși au trecut sub trei ani de la ultima revizuire a strategiei de apărare, conducerea Franței intenționează să actualizeze din nou documentele în acest sens, inclusiv cel de bază și anume Evaluarea Strategică Națională (în franceză, Revue nationale stratégique).
Principalii lideri europeni și-au declarat disponibilitatea și voința de a dezvolta cooperarea transatlantică cu noua administrație prezidențială a SUA, dar există și avertismente venite din Europa. La 21 ianuarie, principalul purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comisarul pentru economie și productivitate, a subliniat că UE și SUA sunt parteneri strategici și a afirmat că cooperarea este importantă „mai ales într-un moment în care regimurile autocratice sfidează din ce în ce mai mult ordinea internațională bazată pe reguli”.
Relațiile dintre Rusia și China nu sunt supuse situației mondiale sau factorilor politici interni. Cooperarea dintre Moscova și Beijing se bazează pe prietenie, încredere reciprocă, egalitate, sprijin și beneficii, a declarat președintele rus Vladimir Putin în timpul unui apel video cu omologul său chinez Xi Jinping.
La 18 ianuarie, aeronave ale Forțelor Aeriene Portugheze au efectuat o misiune de supraveghere a unei nave rusești de cercetare oceanografică care a pătruns în Zona Economică Exclusivă a Portugaliei. Nava, cunoscută pentru capacitatea sa de a investiga infrastructura subacvatică de importanță strategică, cum ar fi cablurile de telecomunicații aflate la mare adâncime, a stârnit îngrijorare din cauza tehnologiei complexe, care includea submersibile capabile să efectueze operațiuni la mare adâncime.
Șeful statului major al armatei israeliene, Herci Halevi, i-a informat pe Netanyahu și pe ministrul apărării că va demisiona începând cu 6 martie, relatează presa locală.
Armata României se află pe pe un drum bun în privința numărului de personal. În ultimul an, s-au alăturat forțelor armate peste 8 mii de persoane, iar numărul ieșirilor nu a depășit 3 mii de persoane.
Donald Trump a blocat ajutorul acordat de SUA altor țări pentru o perioadă de 90 de zile și a ordonat un audit al programelor. Unul dintre primele sale decrete după preluarea mandatului, președintele american Donald Trump a suspendat ajutorul pentru orice alt stat sau organizație. Aceasta măsură ridică întrebarea dacă acest lucru amenință situația din Ucraina, care a primit 66,5 miliarde de dolari sub formă de ajutor pentru armament din partea SUA începând din 2022.
Președintele american Donald Trump și-a manifestat interesul pentru un plan foarte ambițios de a înconjura SUA cu un sistem stratificat de apărare de tip „Iron Dome” (n.r. - Cupola de Fier), pe model israelian.
Trump a cerut țărilor membre NATO să aloce 5% din produsul lor intern brut pentru apărare, spre deosebire de cele 2% anterioare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind impunerea de măsuri provizorii în dosarul în care acesta contestă anularea alegerilor prezidenţiale din România.
Cu administrația Joe Biden s-a încheiat o eră, cea a președinților americani - fie republicani, fie democrați - ale căror viziuni politice au fost ancorate în logica Războiului Rece, cu Europa cap compas.
Turcia se laudă că primul avion de luptă fără pilot (UCAV) stealth Anka-3 a efectuat cu succes lansarea unei rachete.
Armata rusă aruncă în față valuri umane pentru a obține câștiguri teritoriale care să-i permită lui Putin o poziție mai bună în viitoarele negocieri.
„În întrevederea pe care am avut-o astăzi cu Ministrul de Externe și al Comerțului din Ungaria, Péter Szijjártó, am reafirmat angajamentul României pentru securitatea energetică a regiunii noastre și hotărârea de a elimina orice dependență de șantajul energetic al celor care ne-au ținut captivi timp de decenii”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Noul președinte american Donald Trump a spus că dorește să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin. El nu a menționat o dată, dar a spus că ar putea fi „foarte curând”.
Conflictul din Ucraina 'nu se va încheia mâine și nici poimâine', a atenționat luni președintele francez Emmanuel Macron, într-un avertisment abia voalat la adresa lui Donald Trump, care tocmai depunea jurământul în calitate de președinte al SUA și care a promis un sfârșit rapid al războiului, informează Agerpres și AFP.
În primele ore ale zilei de 15 ianuarie, Rusia a lansat un atac aerian complex împotriva Ucrainei, folosind peste 70 de drone de atac Shahed și mai mult de 40 de rachete de cel puțin 10 tipuri diferite. În timpul atacului a fost inclus un număr neconfirmat de rachete de croazieră Kh-55SM cu capacitate nucleară lansate din bombardierele strategice Tu-95MS. Atacul a vizat infrastructura de gaze din regiunile Harkov, Lviv și Ivano-Frankivsk din Ucraina, a recunoscut ulterior Kremlinul.
Epoca de aur a Americii începe acum, a declarat luni, în discursul său de învestire, Donald Trump, care a devenit cel de-al 47-lea preşedinte al SUA.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că este deschis dialogului cu administrația președintelui american Donald Trump, care va prelua din nou puterea astăzi, potrivit agenției de știri de stat TASS. CNN a raportat în weekend că Trump și-a instruit echipa să organizeze o convorbire telefonică cu șeful Kremlinului în primele zile după inaugurare.
Au început ceremoniile de învestire a lui Donald Trump în funcția de cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. La finalul ceremoniei Trump preia oficial puterea la Casa Albă pentru al doilea mandat, la patru ani după ce prima sa candidatură la realegere s-a soldat cu o înfrângere.
În timp ce autoritățile ucrainene își pun speranțele în puterea și asertivitatea președintelui ales al SUA, Donald Trump, trei orașe din estul țării sunt la câteva zile sau săptămâni distanță de cădere, potrivit editorialistului militar al publicației germane Bild, Julian Repke. În opinia sa, armata ucraineană duce o bătălie fără speranță în aceste așezări.
Armata României urmează să demareze mai multe programe de înzestrare și de modernizare anul acesta, iar printre ele se numără, în sfârșit, o veste bună pentru cea mai văduvită structură de forță din cadrul Armatei: Forțele Navale Române.
Războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei a fost dictat atât de luptele aeriene, cât și de câștigurile teritoriale de pe linia frontului. În timp ce ambele părți se bazează din ce în ce mai mult pe dronele de luptă, rachetele de croazieră și rachetele balistice rămân instrumente importante pentru lansarea de atacuri puternice. Pusă în faţa unor astfel de provocări strategice, Ucraina a făcut presiuni asupra partenerilor internaționali pentru a obține mai multe capacități de apărare aeriană, ca urmare a intensificării atacurilor ruse care vizează infrastructura energetică.