Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Finlanda a pus paie pe foc cu transferul de avioane de luptă F/A-18 către Ucraina: Mișcare politică cu scop electoral înainte de alegeri
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Cu ocazia unei vizite oficiale la Kiev, la 10 martie, cu câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare care se anunță strânse, șefa guvernului finlandez, Sanna Marin, a dorit fără îndoială să își sporească cota de popularitate declarând că Finlanda ar fi dispusă să ofere Ucrainei avioanele de vânătoare F/A-18 Hornet pe care Forțele Aeriene Finlandeze sale se pregătesc să le înlocuiască în curând cu F-35A Lightning II. Cu toate acestea, declaraţiile premierului sunt criticate de partidele de opoziţie şi chiar de către partenerii săi politici, precum și de o parte a presei.

Publicaţia franceză Opex 360 precizează că, într-adevăr, șefa guvernului finlandez, Sanna Marin este acuzată că ar fi făcut această propunere fără să se fi sinchisit să se consulte cel puţin cu președintele Finlandei, Sauli Niinistö, cu ministrul său al apărării, Antti Kaikkonen, cu oficialii militari din conducerea forţelor armate.

Conform articolului 93 din Constituția finlandeză, președintele Republicii, în colaborare cu guvernul, conduce politica externă a țării. În mod evident, doamna Marin a încălcat această regulă, precizează publicaţia Opex 360.

"Nu a existat nicio discuție cu nimeni despre transferul de avioane F/A-18 Hornet către Ucraina", a declarat  președintele Finlandei, Sauli Niinistö. Premierul "nu a discutat acest aspect cu mine sau cu comandantul forțelor armate", a declarat Ministrul finlandez al Apărării, Antti Kaikkonen.

Premierul finlandez, Sanna Marin, a declarat, la 10 martie, că Finlanda ia în considerare trimiterea de avioane de luptă în Ucraina dacă se va crea o coaliție internațională.

"Cred că am putea discuta despre avioanele de vânătoare Hornet - dacă ar fi posibil să le oferim Ucrainei'', a declarat atunci Sanna Marin.

Declarația a stârnit uimire. Pe lângă ministrul Apărării, Antti Kaikkonen, președintele Finlandei, Sauli Niinistö, și comandantul Forțelor Aeriene Finlandeze, Juha-Pekka Keranen, a negat că ar fi existat discuții privind oferirea avioanelor de luptă Hornet către Ucraina.

 

Finlanda are în serviciu 62 de avioane de luptă F/A-18 Hornet

 

În prezent, forțele aeriene finlandeze au în serviciu 62 de avioane de luptă F/A-18 Hornet. ,,Vom primi avioane F-35 începând din 2026. Până atunci, avem nevoie de Hornet pentru a ne proteja țara", a declarat ministrul finlandez al apărării.

"Am ajutat mult Ucraina prin livrarea de echipamente și vom continua să facem acest lucru. Dar evaluarea mea este că acum ar trebui să ne gândim la alte mijloace decât Hornet", a precizat Antti Kaikkonen într-un interviu pentru ziarul Iltalehte.

În cadrul programului HX, Finlanda a comandat 64 de avioane F-35A de la producătorul american Lockheed-Martin pentru a înlocui cele 55 avioane F/A-18 Hornet operaţionale ale Forţelor Aeriene Finlandeze, care vor ajunge la sfârșitul duratei lor de viață în 2030.

Mikko Savola, care a ocupat funcția de adjunct al Ministrul finlandez al Apărării, timp de câteva săptămâni la începutul acestui an, a fost mai dur cu Sanna Marin. "Nu poți face promisiuni sub impulsul momentului", a spus el.

Cu toate acestea, deși unele țări au declarat că vor analiza orice solicitare cu privire la transferul de avioane de luptă [inclusiv F-16] către Ucraina, Kievul nu a avut succes până acum cu acest demers, deoarece Statele Unite se opun deocamdată unor astfel de livrări. Iar propunerea doamnei Marin este cu atât mai neinspirată cu cât Finlanda trebuie să primească aprobare și de Washington pentru a putea transfera avioanele F/A-18 Hornet.

În plus, livrarea de avioane de luptă este una, dar pregătirea piloților și personalului tehnic este alta. Ca să nu mai vorbim de infrastructură și lanțurile logistice care trebuie puse la punct pentru ca aceste avioane să poată fi operate de către Forţele Aeriene Ucrainene.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Bombardiere strategice americane B-52H au fost dislocate în Spania pentru misiunea “Bomber Task Force 26-1” în teatrul de operații european
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA

Ştiri Recomandate

Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Dronă Shahed cu rachetă aer-aer la bord: informațiile militare ucrainene oferă detalii despre cea mai recentă modificare UAV-urilor rusești
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Stil ofensiv sau defensiv la jocurile de cazino?
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
pixel