Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ajung primele F-16 cumpărate de România din Norvegia. Forțele Aeriene vor primi primele 3 avioane săptămâna aceasta
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Forțele Aeriene Române vor primi săptămâna aceasta primele trei avioane de lupta F-16 cumpărate din Norvegia. Aeronavele sunt pregătite de zbor și, în funcție de condiţiile meteorologice, urmează să ajungă în Baza Aeriană 86 Fetești, a relatat jurnalistul Adelin Petrișor.
F-16 Fighting Falcon ale României. Photo credit: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene via ROAF
F-16 Fighting Falcon ale României. Photo credit: Bogdan Pantilimon, Statul Major al Forțelor Aeriene via ROAF

Potrivit Știrile TVR, cele trei avioane F-16 care vor veni din Norvegia fac parte din cea de-a doua escadrilă românească de "Fighting Falcon". În următorii ani, Forțele Aeriene Române vor avea în total 49 de astfel de avioane.

Cele trei escadrile ale Forțelor Aeriene Române își vor avea bazele la Fetești, Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu.

,,Până la jumătatea anului 2025, cel târziu, vor sosi toate aeronavele. Ar trebui să avem piloți pentru escadrila a doua la momentul în care se termină dotarea cu aeronavele escadrilei a doua și piloți pentru escadrila a treia când se termină dotarea", a precizat generalul Viorel Pană, şef al Statului Major al Forţelor Aeriene Române.

România urmează să primească din acest an primul lot din cele 32 de avioane de tip F-16 Fighting Falcon pe care le-a achiziționat din Norvegia.

România a achiziționat recent 32 de avioane F-16 Fighting Falcon din Norvegia, la un preț de 388 de milioane de euro, pentru a asigura tranziția către F-35. Cele 32 de avioane F-16 AM/BM norvegiene sunt în configurație M6.5.2, iar contractul include și motoare de rezervă și suport logistic.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare o escadrilă completă formată din 17 aeronave F-16 în configurație M5.2R, care vor fi modernizate la configurația M6.6.

Recent, Derco, o companie din grupul Lockheed Martin, a semnat un acord cu Aerostar S.A. pentru repararea trenurilor de aterizare, a roților și a frânelor în vederea asigurării mentenanței flotei de avioane F-16 a Forțelor Aeriene Române, reducând timpii de execuție și îmbunătățind logistica pentru pregătirea misiunii.

Potrivit gigantului american Lockheed Martin, prin utilizarea instrumentelor specializate, echipamentelor, documentației tehnice și instruirii furnizate de Derco, Aerostar va fi dotată cu cunoștințele și competențele necesare pentru a repara cu succes componente F-16.

Acordul a fost semnat la câteva zile după ce primul Centru European de Instruire pentru F-16 a fost inaugurat la începutul acestei săptămâni la Baza Aeriană Fetești, în sudul României, și se bazează pe cei 26 de ani de cooperare a Lockheed Martin cu România în sprijinul apărării naționale, industriei și a mediului academic.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rebelii houthi au încercat să-şi măsoare forţa cu aviaţia militară a SUA: „Aproape au lovit” avioane F-16 şi F-35 americane în tipul Operation Rough Rider
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
Rachete AIM-120 pentru F-16 pe ambele maluri ale Dunării. Bulgaria urmează exemplul României pentru noile sale F-16 în cea mai modernă versiune posibilă
Pentru ce scenariu militar se pregăteşte Rusia? Mai multe bombardiere strategice Tu-95MS și Tu-22M3, dar și avioane MiG-31 purtătoare de rachete Kinzhal au fost desfăşurate în Siberia
Avioane Kaan cu motoare americane F110, integrate și pe F-15EX, dar turcii promit să rezolve rapid „problema”. Turcia a anunțat și când începe producția în serie
Succes în timp record: Cât le-a trebuit francezilor să integreze bombele de mare precizie AASM Hammer pe avioane MiG-29 ucrainene în timp record
Din cimitirul aviației, direct în Ucraina. De ce au scos SUA avioane din „cimitirul F-16” și le-au transportat în Ucraina
Nici nu a primit bine Bulgaria primul avion F-16 că l-a consemnat la sol: A fost identificată la bord o defecțiune a unuia dintre sisteme
Aeronavele de avertizare timpurie ASC 890, ''ochii din cer'' ai aviaţiei ucrainene: Apărarea aeriană a Ucrainei devine mai robustă, iar avioanele F-16 mai letale pentru ruşi
Rachete aer-aer AIM-120 pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei. Polonezii cumpără dublu față de noi, dar plătesc triplu
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești
O nouă rachetă pentru „uriașa” flotă de 20 de avioane Su-57. Rusia prezintă misterios un „proiect secret” care să răspundă armelor F-35 sau F-22
Franța și India semnează cel mai mare acord militar încheiat între cele două țări. Obiectivul principal: Rafale M
Aviația ucraineană distruge un centru rusesc de control al dronelor FPV (Video): Atacul a fost efectuat de un MiG-29, echipat cu două bombe ghidate AASM HAMMER
Confruntată cu o cerere uriașă, SUA intenționează să producă peste 100.000 de rachete HIMARS în următorii ani
Ce trebuie să învățăm din complicatul drum al Turciei către Eurofighter. Încă scrie „drum închis” în germană pe ușa care duce la Eurofighter
Polonia acuză că un elicopter militar rusesc a încălcat spațiul aerian de deasupra apelor teritoriale poloneze din Marea Baltică
În timp ce Patriotul european SAMP/T devine mai ager cu radarul Ground Fire 300, Thales convinge a cincea țară NATO să cumpere fratele mai mic: Ground Master 200
Continuă seria de pierderi usturătoare pentru Forțele Aerocosmice. Ucrainenii mai distrug un Su-30SM rusesc. L-au prins în baza aeriană Rostov-pe-Don
Portugalia, ţara de la care România a cumpărat primele avioane F-16, confirmă că F-35 este singurul avion de vânătoare de generația a V-a capabil să înlocuiască F-16
Rusia aduce un MiG-35 și un tanc T-90 în „curtea din spate” a SUA. Mesaj sau strategie pe termen lung în zona de influență americană?
Noi bombardiere modernizate rusești se vor alătura trupelor care lovesc Ucraina. Primul lot de aeronave Su-34M din acest an a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Un alt stat european este deranjat de politica lui Trump. După ce F-35 a fost numit „opțiunea Ferrari”, acum se cere renunțarea la avionul american printr-o petiție
S-au înecat la mal? Cine și de ce blochează pe ultima sută de metri achiziția Turciei de avioane Eurofighter, într-un moment dificil pentru aviația militară turcă
România va avea șapte sisteme PATRIOT. Ce știm despre programul de rachete și care sunt necunoscutele
Su-57 visează la performanțele F-35, dar rușii mizează pe cifre. Câte avioane ar putea arunca în luptă Rusia, dacă ar declanșa un război major
Trei F-16 ale Escadrilei 48 revin din Marea Britanie. F-urile au participat la exercițiul Ramstein Flag 2025, bazat pe lecțiile din Ucraina
SUA exersează noi tactici anti-dronă. Până când dronele MQ-9B și avioanele vor putea folosi arme laser, F-16 americane învață să lupte împotriva UAV-urilor
Un avion de generația a 6-a cum Europa nu a mai văzut, dar sunt probleme în paradis. Acuze între parteneri după fuziunea Tempest și F-X

Ştiri Recomandate

Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Rusia continuă atacurile masive asupra Ucrainei. Capitala Kiev a fost supusă unor puternice lovituri cu rachete și drone
Rusia ar vrea să transforme Ruta Mării Nordului într-un al doilea Drum al Mătăsii și invită ”țările prietene” să participe
Foto: Expoziția BSDA 2016, la Romaero
EXCLUSIV
Industria din România, sugrumată de „bariera 50%” iar șansa pentru a salva industria o mai avem doar 5 luni. Exemplul Aerostar vs. Romaero
Cursa înarmărilor nucleare. Raport SIPRI: “Toate puterile nucleare ale lumii își întăresc sau își modernizează arsenalele”
Iranul se pregătește să renunțe la Tratatul de neproliferare nucleară. În paralel, Teheranul cere medierea statelor din Golf și e dispus să facă concesii
Cazul H215 arată „marea” viziune strategică a României: Alegem elicoptere din aceeași generație cu cele din dotare, când toată lumea se îndreaptă spre noua generație
F-35 zboară peste Teheran? Peste 50 de avioane de luptă ale Israelului au survolat capitala Iranului și au lovit masiv, antiaeriana nu face față
Trump ar putea fi dispus să impună sancțiuni Rusiei în următoarele săptămâni
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Coincidență sau intenție? Rușii au lovit clădirea Boeing din Kiev
SUA trimit zeci de avioane de realimentare aeriană; Portavionul USS Nimitz a părăsit Marea Chinei de Sud, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Ambasadorul Israelului în România: Iranul a fost la câțiva centimetri de arma nucleară. Rachetele balistice iraniene pot lovi Bucureștiul sau Parisul
Summitul G7 vrea să pună presiune pe Rusia prin sacțiuni pentru a o forța să negocieze oprirea războiului. Marele semn de întrebare rămâne poziția SUA
Israelul face ravagii în Teheran: A fost lovit sediul MAE iranian și eliminați șefi ai servicilor de informații. Populația părăsește capitala, sunt voci care îl contestă pe Khamenei
Polonia îşi construiește o armată de mii de drone: Un gigant tech american vrea să producă alături de industria poloneză de apărare
Cursa înarmării hipersonice: Noua rachetă „Dark Eagle” a Armatei SUA, proiectată pentru a descuraja Rusia şi China
Atacul Iranului asupra Israelului: Rolul neaşteptat pe care sistemul Iron Dome l-a jucat împotriva rachetelor balistice (Foto/Video)
NATO face o demonstraţie de forţă la Gurile Dunării: Cum testează exerciţiul militar "Saber Guardian 25" capacitatea de apărarea în faţa unei posibile agresiuni ruseşti?
Armata SUA, 250 de ani: O aniversare marcată de parada lui Donald Trump și protestele "No Kings" (Foto/Video)
Lovitură grea pentru Rusia în Mali: Corpul African pierde mercenari și un bombardier rusesc Su-24
Profitând de mutarea atenției către conflictul din Orientul Mijlociu, rușii au atacat masiv Ucraina cu rachete și drone, pentru a treia oară în ultimele două săptămâni
Statele Unite au prezentat o nouă rachetă de croazieră nucleară stealth. Este concepută pentru a trece de cele mai bune apărări aeriene din lume
Sistem rusesc de rachete S-300, prezentat la o paradă militară organizată la Teheran: Sursa foto: Agenția iraniană de presă IRNA.
EXCLUSIV
Eroarea strategică a Rusiei ar putea duce la sacrificarea regimului ayatollahilor din Iran
IRIS-T își dovedește superioritatea: Sistemul german de de apărare antiaeriană înlocuiește S-300 și stabilește un nou standard pe frontul din Ucraina
Mașina de război a Rusiei se alimentează cu petrol: În pofida sancțiunilor occidentale, exporturile au crescut cu 18%
Imagini din satelit de aproape ale instalației nucleare Natanz din Iran, în urma atacurilor israeliene de noaptea trecută. Imaginile de înaltă rezoluție arată pagube vizibile la mai multe structuri de pe amplasament. Sursa foto: X/War Mapper.
EXCLUSIV
Analiză Militară | Imaginile din satelit confirmă: Israelul a lovit cu precizie facilităţile militare iraniene din Kermanshah și Natanz (Foto/Video)
F-35 al Forțelor Aeriene Belgiene / Foto: US Air Force, Katelynn Jackson 1
EXCLUSIV
România va avea F-35, dar avioanele vin cu multe alte provocări. Ce trebuie făcut pentru a ne pregăti din timp să nu riscăm ca birocrația să țină F-35 la sol
Industria de apărare ucraineană pregăteşte o surpriză Rusiei: Racheta balistică Sapsan va intra în producția de serie după ce a fost testată în luptă
Israel vs. Iran, pe înțelesul tuturor. Ioana Constantin Bercean: Războiul poate fi câștigat doar cu implicarea SUA. Urmează cel mai greu test pentru Trump
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
pixel