Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța pune sub semnul întrebării acțiunile Turciei în NATO. Ankara trebuie să decidă dacă vrea să întărească Alianța sau e împotriva ei
News
Data publicării:
Turcia ''trebuie să aleagă'' cu privire la integrarea în NATO a Suediei şi Finlandei, cu riscul de a ridica semne de întrebare cu privire la ''comportamentul'' său în cadrul Alianţei, a afirmat duminică şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, relatează Agerpres, care citează AFP.
Soldați turci și un portret al Mustafa Kemal Ataturk. Sursă foto: Ministerul Apărării din Turcia
Soldați turci și un portret al Mustafa Kemal Ataturk. Sursă foto: Ministerul Apărării din Turcia

„Secretarul general al Alianţei (Jens Stoltenberg, n.red.) se află în prima linie, dar ţine de Turcia să facă alegerile în faţa responsabilităţilor sale. Vrea să întărească Alianţa sau este împotriva ei? Ceea ce ar duce la întrebări cu privire la comportamentul său în calitate de membru al NATO'', a apreciat Catherine Colonna într-un interviu acordat Journal du Dimanche.

''Turcia este un membru important al Alianţei Atlantice'', a precizat şefa diplomaţiei franceze.''Finlanda şi Suedia au făcut o alegere istorică. Să le avem pe ambele în NATO ar fi un plus pentru securitatea noastră în Europa. Au făcut eforturi în discuţia cu Turcia'', a menţionat ea.

În pofida discuţiilor de lunea trecută, la Bruxelles, între Turcia, Suedia şi Finlanda, o deblocare rapidă a candidaturilor celor două ţări la NATO se anunţă complicată în apropierea unui summit al organizaţiei, între 28 şi 30 iunie, la Madrid.

Pe de altă parte, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat sâmbătă, după o discuţie telefonică cu prim-ministrul suedez Magdalena Andersson, că nu s-a înregistrat niciun progres în ce priveşte voinţa Suediei de a adera la NATO.

În contextul invaziei ruse în Ucraina, Suedia şi Finlanda au cerut să adere la NATO, dar se lovesc de opoziţia Turciei.

Aceasta acuză mai ales Suedia că adăposteşte militanţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de Ankara organizaţie 'teroristă'.

Suedia a fost una din primele ţări care au clasificat PKK drept 'organizaţie teroristă' încă din anii 1980. Însă, la fel ca multe alte state occidentale, şi-a exprimat sprijinul pentru miliţiile YPG, aliate ale PKK în Siria, care au luptat contra jihadiştilor din Statul Islamic mai ales alături de SUA


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Militarii francezi au urcat pe unul dintre petrolierele Flotei Fantomă a Rusiei (Video). Boracay, suspectat că era folosit pe post de portavion pentru dronele rusești
Viktor Orban spune că Ungaria nu e pregătită să renunțe la petrolul rusesc, lucru cerut de SUA
Proiectul de lege privind serviciul militar VOLUNTAR, discutat azi în Guvern. Patru luni de pregătire militară, în condiții similare cu cele ale militarilor profesioniști
Premiul Nobel: Miza personală a lui Donald Trump în geopolitică
Liderii UE se întâlnesc la Copenhaga pentru a discuta despre apărare şi Ucraina
Paradoxul GNL: Patru state UE au plătit Rusiei cu 13 miliarde de euro mai mult pentru gaz decât au ajutat Ucraina, dezvăluie Greenpeace
Polonia reține un ucrainean suspectat de sabotajul Nord Stream
Utilizarea activelor rusești înghețate nu e confiscare. Kievul va rambursa împrumutul după ce Rusia va compensa daunele, spune șefa Comisiei
”400 de F-35 mătură cerul”. Gen. Kellogg, mesaj către europeni: Sunteți mai buni decât credeți; raportul față de Rusia e de 4 la 1
Armata rusă începe să piardă teren în direcția Dobropilia, la 30 de km nord de Pokrovsk
Zaharova neagă orice implicare a Rusiei în alegerile din R. Moldova. Practic amenințarea rusă e doar în capul nostru, anunță Rusia în plin război de agresiune asupra Ucrainei
Cancelarul german spune că Europa se află acum într-o zonă gri: „Nu este în război... dar nu mai este în pace” cu Rusia
Planul de pace al lui Trump pentru Gaza: Eliberarea ostaticilor, amnistie și guvern palestinian de tranziție; se renunță la relocarea palestinienilor din Gaza
Rusia minează Balcanii: Preocupat de frații ortodocși, Lavrov cere ”reevaluarea” Acordurilor de pace de la Dayton
”Ajustăm producția fabricilor din rusia”: Uzina militară „Electrodetal B”, lovită de rachete de croazieră Neptune
Moscova nu renunță ușor la R. Moldova: "Diurnă" de 150 de euro pentru participanții la proteste
NATO discută un nou plan de doborâre a avioanelor rusești. Flota fantomă, folosită ca ”portavion” pentru dronele care hărțuiesc Europa
Ucraina creează o nouă structură în cadrul Forțelor Aeriene: Sisteme de apărare aeriană fără pilot
Moscova ajută militar China să pregătească invazia Taiwanului
Bătălia pentru Moldova. Rezultatele alegerilor parlamentare 2025 din R. Moldova: 99% din voturi numărate și game over: PAS majoritate absolută, partida pro-rusă, numărată la podea
A320, photo source: British Airways
EXCLUSIV
Dronă pe una din pistele Aeroportului Otopeni. Un avion de linie, nevoit să facă o manevră „go around” în timpul aterizării
Propaganda rusă / Foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
Atacuri cibernetice, alarme cu bombă, tensiuni sociale. Kremlinul atacă cu toate armele alegerile din Moldova. Angela Grămadă: Miza este uriașă
Generalul (r.) Florin Coldea transmite un mesaj oficial după decesul generalului (r.) Dumitru Dumbravă, cu activitate în cadrul SRI
Război diplomatic declanșat: Iranul își retrage ambasadorii din Germania, Franța și Marea Britanie pe muchia sancțiunilor ONU
Interferența clerului subordonat Moscovei în alegerile parlamentare din Republica Moldova pe înțelesul tuturor
Rusia isterizează Europa cu ”operațiunea drona”: Germania și Danemarca spun că au suspiciuni de sabotaj și spionaj
România confirmă că vrea să construiască o fabrică de drone cu fonduri SAFE, în parteneriat cu Ucraina
Partidul „Inima Moldovei”, membru al blocului „Patriotic”, a fost exclus din cursa electorală
În Estonia se poate: Parc industrial, dedicat sectorului apărării. România are minim un an de întârziere la Fabrica de pulberi de la Victoria
Lukașenko, chemat de urgență la Moscova, în timp ce Varșovia își avertizează cetățenii: Părăsiți imediat Belarusul

Ştiri Recomandate

Lovitură de proporții: Europol a destructurat o rețea uriașă de „ferme de SIM-uri” care coordona 49 de milioane de conturi false la nivel global (FOTO)
Atac cu drone ucrainene asupra unui gigant industrial rusesc: Uzina de procesare a gazelor naturale din Orenburg, lovită la 1.000 de kilometri de graniță
SUA trimit un grup de bombardiere strategice în nordul Japoniei. În august, înainte de întâlnirea Trump - Putin, bombardierele americane au ajuns în Norvegia
Franța dă startul oficial la cel mai mare proiect militar naval al Europei: Portavionul nuclear PA-NG intră în faza de producție fizică
Rușii au stabilit un record în ceea ce privește numărul de bombe de aviație întrebuințate într-o zi: În 109 atacuri aeriene, au fost folosite 268 de bombe dirijate
Fără sprijin real american, Europa nu ține pasul cu cheltuielile uriașe necesare Ucrainei. Programul PURL are deja un deficit de circa două miliarde de dolari
Olanda, primul aliat european în programul de drone de luptă al SUA: F-35 primește un "coechipier loial" echipat cu Inteligență Artificială
Miliarde de dolari investite în van? De ce NATO a ignorat intensitatea războiul electronic (EW) rusesc, iar acum plăteşte un cost prea mare pentru interceptarea dronelor
Strategia Ucrainei: Cum vrea Kievul să "decolonizeze" Rusia pentru a-și asigura victoria
,,Războiul robotizat'' este aici: Sistemele care „prind” şi ,,lansează'' dronele din mers. O inovație militară care a stârnit deja interesul Armatei SUA
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Inovația care ,,stinge lumina'' Marinei Ruse: De ce drona ucraineană Magura a devenit coșmarul fiecărui amiral rus
"Doar Trump": Alexander Stubb avertizează că pace în Ucraina depinde de presiunea exercitată de SUA. Miză, garanțiile NATO și UE oferite
Investiție în teroare: Rusia extinde infrastructura de la baza Engels-2, centrul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei (FOTO)
Războiul dronelor impune schimbări majore: Armata SUA lansează TIC 2.0 pentru reconfigurarea rolul blindatelor pe câmpul de luptă
Zelenski a cerut Tomahawk la Washington. Răspunsul prudent al lui Donald Trump: „Nu ne este ușor să le dăm” (VIDEO)
Polonia, într-o cursă istorică a înarmării: Submarinele ORKA, între oferta Germaniei, tehnologia Franței și investiția în industrie a Coreei de Sud
Mega-fondul european pentru Ucraina: UE face pași înainte în transformarea activelor înghețate ale Rusiei și banilor din conturi private în ajutor
Furnizarea rachetelor Taurus către Ucraina devine şi mai complicată: O companie japoneză, implicată în dezvoltarea motorului noii rachete germane
Mai mult decât rachete: Tomahawk-ul american ca semnal de presiune geopolitică. Miza reală a întâlnirii Trump-Putin în Ungaria
Curajoasa „fantomă” care vrea să anuleze amenințarea cu rachete hipersonice a Rusiei: Investiția colosală a companie americane Raytheon în noul radar GhostEye
Statele europene, îndemnate să-și schimbe ,,mentalitatea pașnică'': Trei obiective cheie ale noii agresiuni rusești contra NATO
Au făcut-o din nou: Rușii și-au doborât propriul avion Su-30, în timp ce antiaeriana trăgea după dronele Ucrainei
Succesul „răsunător” al Rusiei după Alaska: Noua strategie a Ucrainei de a lovi devastator rafinăriile ruse în adâncimea Federației are la bază informații furnizate de SUA
Portdrapelul României în Europa? Singura armă modernă pe care o producem și o putem oferi altor state. A treia oară poate e cu noroc
Uite F-35, nu e F-35. Canada a anunțat oficial decizia marii dileme: Renunță sau nu la achiziția avioanelor F-35?
Zelenski a sosit în SUA unde s-a declarat surprins de discuția telefonică dintre Trump și Putin și întrevederea ce va avea loc la Budapesta
Trump și Putin se vor vedea din nou. De data aceasta aproape de România, la Budapesta, capitala Ungariei
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
„Ultima ofensivă a Rusiei” vs. „Ani de amenințare continuă”: Contradicțiile de la Kiev privind viitorul păcii in Ucraina
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
EXCLUSIV
Țara oamenilor obiecte, de la URSS la Federație. Cum a intrat Rusia în ultima fază a imperiului: Războiul total
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
pixel