Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța și SUA au semnat un acord pentru consolidarea cooperării forțele speciale ale celor două puteri
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul francez al Apărării Florence Parly şi omologul său american Lloyd Austin au semnat, la Washington, o nouă foaie de parcurs pentru cooperarea dintre forţele lor pentru operațiuni speciale. Potrivit Agerpres, care citează AFP, cele două state încearcă să își consolideze eforturile internaționale în lupta antijihadistă.
Forțele speciale SUA, sursă foto: U.S. Army Special Operations Command - Facebook
Forțele speciale SUA, sursă foto: U.S. Army Special Operations Command - Facebook

Semnarea acestei convenţii şi vizita ministrului Florence Parly survin într-un moment în care Statele Unite se retrag din Afganistan şi Franţa îşi reduce prezenţa militară în Sahel.

''Am semnat împreună cu Lloyd Austin o convenție pentru consolidarea cooperării forţelor noastre speciale. În faţa terorismului, forţele noastre speciale au dezvoltat o adevărată fraternitate de arme'', a indicat Florence Parly pe Twitter, după întrevedere.

''Această convenţie va aprofunda legăturile excepţionale care au fost stabilite'', a dat asigurări ministrul francez, fără a oferi mai multe detalii.

Textul convenţiei nu se referă la o anumită regiune, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Anton Semelroth, cele două ţări fiind angajate în lupta antijihadistă în teatre de operaţiuni foarte diferite și nici nu au fost făcute publice detalii tehnice cu privire la actul semnat.

 

Franța și SUA nu renunță la eforturile lor în combaterea terorismului



Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că cel mai îndelungat război al Americii se va încheia în curând, odată cu retragerea trupelor americane din Afganistan, până la 31 august.

La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că Franţa va începe închiderea bazelor din nordul Mali în a doua jumătate a anului 2021, ca parte a reducerii anunţate a prezenţei militare franceze în Sahel.

Dar Washingtonul şi Parisul nu vor să renunţe la eforturile lor în materie de combatere a terorismului.

În cursul unui schimb de opinii cu grupul de reflecţie Consiliul Atlantic, după vizita efectuată la Pentagon, Florence Parly a citat operaţiunea Takuba, o unitate a forţelor speciale europene care ar urma să instruiască armata din Mali în lupta împotriva jihadiştilor, ca un exemplu ''remarcabil şi concret'' de cooperare.

"Sprijinul SUA pentru operaţiunile noastre în Sahel este crucial", a adăugat ea. Citând alte misiuni comune desfăşurate în ultimii ani, ministrul francez a spus: ''Cooperarea noastră operaţională dă rezultate concrete. Şi va continua să facă acest lucru''.

CITEȘTE ȘI: Problema Sahel și incertitudini privind „Operațiunea Barkhane”. Franța rămâne angajată în combaterea terorismului


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro
Până cumpără România MLI-uri, ar putea fi dezvoltate variante fără pilot: Japonezii de la Mitsubishi au prezentat primul proiect-concept
Încleștarea titanilor la granița rusă: Competiție între Leopard 2, Challenger 2, AMX-10 sau Centauro (Video). Ce tanc ar reprezenta România?
MRAP, scos spectaculos de sub foc inamic (VIDEO). Un blindat M1224 ucrainean lovit de ruși a ieșit spectaculos din ambuscadă
Încă o țară din Flancul Estic vrea sisteme cu rază lungă împotriva rachetelor balistice rusești. În afară de PATRIOT, opțiunile sunt limitate
Cele 70 de tone ale Abrams le dau bătăi de cap și americanilor, nu doar României: „Covor” metalic special pentru tancuri Abrams în SUA
Cel mai negru scenariu: Câte tancuri și piese de artilerie poate Rusie produce până în 2027 pentru un război major în Europa. Există însă o condiție esențială
De la „anticul” AK-47 la RPL-20. Kalașnikov se laudă cu noua mitralieră dezvoltată pentru ruși în baza războiului din Ucraina și anunță când începe producția în serie
Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Sistemele Piorun sunt la mare căutare pe frontul din Ucraina. Un stat NATO, convins să cumpere câteva sute de sisteme de tip MANPAD
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
Armata britanică trimite Ucrainei zeci de machete-momeală, la pachet cu adevăratele tancuri Challenger 2 sau obuziere AS90
Armata rusă așteaptă lansatoarele iraniene. Fath-360 pot fi camuflate în camioane comerciale obișnuite și vor prelua din sarcinile Iskander
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Orice e bine primit. SUA au construit tancuri M10 Booker cu care nu au ce face, dar prima care ridică mâna e Ucraina
Artileria e regina iar francezii spun că au caimacul. Franța a livrat 78 de obuziere Caesar și dezvăluie câte a pierdut Ucraina în luptă
HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise
România încă așteptă înlocuirea bătrânului Jder iar un mic stat baltic se mișcă bine: Va produce o treime din cele 1.000 de mașini de luptă CV90 ce vor ajunge în Est
Sistemul Patriot pe care îl vom achiziționa costă mai puțin decât a anunțat SUA. România confirmă că el va fi achitat de state aliate

Ştiri Recomandate

Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
Războiul cognitiv, cea mai mare parte din războiul hibrid din regiune. Societățile, obligate să treacă la o gândire strategică
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
O explozie puternică a avut loc la o uzină militară din apropierea orașului rusesc Celiabinsk (FOTO/VIDEO)
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
Iranul, la un pas de reluarea ambițiilor nucleare? Reconstrucția misterioasă de la complexul Taleghan-2, sub ochii Israelului și ai lumii occidentale
Crime de război rusești la Pokrovsk. Atacarea civililor, o practică generalizată în Armata rusă
Rusia începe producția de masă a bombelor aeriene cu o rază de aproape 200 km, anunță serviciile ucrainene. Cum pot fi combătute KAB-urile rusești
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Un „păianjen” fabricat în România? Peste 25 de firme românești, gata să se implice în producția în țară a Redback, dacă România va opta pentru mașini de luptă Redback
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
India și SUA se apropie de un acord comercial istoric. Taxe de 16%, în schimbul reducerii importurilor de petrol rusesc
Undă verde de la deputați: Stagiul militar voluntar, pasul către întinerirea rezervei Forțelor Armate Române
Rusia a desfășurat exercițiul nuclear anual: Rachete balistice și de croazieră au fost lansate de pe uscat, din aer și de pe mare
Efortul de război al Kremlinului începe să fie erodat de tensiuni financiare și opoziție internă
pixel