Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fregata „Regina Maria”, a treia misiune NATO din anul 2021, încheiată cu succes
Forțele navale
Data publicării:
Fregata „Regina Maria” (F-222) sosește luni, 6 decembrie, în portul militar Constanța, din Marea Mediterană, unde a participat, în perioada 27 octombrie – 30 noiembrie, la misiuni NATO de monitorizare a traficului naval, în cadrul unei grupări navale permanente a Alianței Nord-Atlantice, potrivit unui comunicat de presă al Forțelor Navale Române.

În perioada celor șase săptămâni de misiune NATO în bazinul estul al Mediteranei, fregata „Regina Maria” a parcurs peste 4.500 de mile marine în aproximativ 500 ore de marș. Concomitent cu misiunile primite de la Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM, Allied Maritime Command), nava militară românească a participat și la exercițiile multinaționale „Dogu Akdeniz 21”, organizat de Forțele Navale ale Turciei, și „NIRIIS 21”, organizat de Forțele Navale ale Greciei, alături de peste 50 de nave, 8 submarine și zeci de aeronave militare aliate și partenere.

Integrarea României în structura Nord-Atlantică, în anul 2004, a fost considerată unul dintre cele mai mari succese ale politicii românești de după anul 1989. Contribuția țării noastre la promovarea politicii de securitate a Alianței s-a extins şi dincolo de spațiul din bazinul Mării Negre. Militarii din Forțele Navale Române au participat, începând cu anul 2005, la misiuni și operații NATO în Marea Mediterana, Golful Aden, Oceanul Indian și Afganistan, pentru asigurarea securității membrilor Alianței.

În anul 2021, navele militare românești care fac parte din pachetul de forțe navale pus la dispoziția NATO au fost integrate de șase ori în grupări navale permanente ale Alianței și au executat, peste 130 de zile, misiuni în Marea Neagră și Marea Mediterana. Anul acesta, dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” a făcut parte, de trei ori, din gruparea navală permanentă a NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Countermeasures Group 2), iar fregata „Regina Maria” a participat, tot de trei ori, la misiunile grupării navale permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group 2).

În plus, fregata „Regina Maria” a deținut, în luna septembrie a acestui an, comanda Operației NATO „Sea Guardian”, desfășurată în Marea Mediterana, și a executat misiuni de monitorizare a traficului maritim și de combatere a acțiunilor teroriste pe flancul sudic al Europei, iar puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” participă, în perioada octombrie – decembrie 2021, la Operația Uniunii Europene „EUNAVFOR MED IRINI”, pentru impunerea embargoului armelor în largul coastelor libiene, în bazinul mediteranean.

Participarea echipajelor navelor militare românești la misiunile și operațiile Alianței Nord-Atlantice contribuie la dezvoltarea nivelului de interoperabilitate dintre militarii din Forțele Navale Române și partenerii NATO și UE, precum și la promovarea valorilor democratice ale Alianței Nord-Atlantice.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Canalul Panama, cel mai strategic coridor maritim din lume, la degetul mic al Statelor Unite: Forţele americane vor avea acum o prezenţă militară sporită
O navă rusească de cercetare radioelectronică a desfășurat “acțiuni ofensive” în apropierea coastelor Irlandei
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat moartea unui pilot de F-16. Deși nu se spune nimic despre aeronavă, se speculează că aceasta a fost doborâtă de forțele ruse în nordul Ucrainei
Coreea de Sud vrea să sprijine Statele Unite să contracareze China pe mare: Plan ambiţios pentru construirea a cinci distrugătoare Aegis
Toată lumea arată cu degetul către altcineva. În 2016 România semnase pentru patru corvete Sigma, care azi ar fi fost toate în Marea Neagră
Transferul submarinelor SUA în Australia ar putea fi reevaluat. Washingtonul vrea asigurări că aliații nu vor ezita să se implice într-o confruntare contra Chinei
La trei ani de la scufundarea epică a navei Moskva, rachetele Neptune dispun de îmbunătățiri semnificative. Șeful Forțelor Navale ale Ucrainei: Neptune sunt mai mult decât rachete anti-navă
Așa arată viitorul Armatei SUA: Drona Surveyor cu velă de 13 metri destinată războiului antisubmarin și tehnologie de ultimă oră a unui gigant european
Informațiile DefenseRomania, confirmate. Ilie Bolojan a explicat de ce România a ales să cumpere o corvetă din Turcia deși produce nave de luptă în țară
Rusia accelerează construcția celei mai mari nave de desant de la Războiul Rece, după ce Ucraina a scufundat Moskva (Foto)
Rusia urmărește submarinele Marii Britanii: Au fost găsiți mai mulți senzori care urmăreau activitatea Royal Navy
Pot rachetele balistice Fateh-110 și dronele să scufunde un portavion american din clasa Nimitz?
Danemarca are planuri „urgente” de a cumpăra 26 de nave militare: Decizia este o reacţie care răspunde amenințările venite din partea Rusiei și a SUA
Pentru ce scenariu militar se pregăteşte U.S. Navy? SUA desfășoară al doilea portavion în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor în creștere
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Cum își găurește România colacul de salvare. Avem noi informații despre corvetele cumpărate din Turcia: Fără rachete NSM?
Navă de patrulare din clasa Hisar, cunoscută și sub denumirea de corveta ușoară. Nava OPV TCG Akhisar, foto source: ASFAT
EXCLUSIV
Ciudatul caz al unei singure corvete: Misterioasa corvetă pe care România o cumpără e din Turcia și cunoaște clasa și specificațiile
Rusia anunță schimbări majore în conducerea și structura Marinei: Până în 2027 brigăzile de infanterie marină vor fi reorganizate în divizii
Se șicanează noii prieteni: Un avion rusesc Il-38 a trecut razant pe lângă portavionul american USS Carl Vinson (Video). Rușii au fost escortați de F-35 și F-18
Inovaţia tehnologică în domeniul militar a depăşit graniţele frontului din Ucraina: Taiwanul adoptă tactici ucrainene pentru a lovi nave ale marinei chineze
Unul dintre cele mai mari grupuri de nave rusești a tranzitat Canalul Mânecii, posibil transportând echipamente militare către Ucraina (Imagini din satelit)
Dimensiunea flotei de bombardiere a U.S. Air Force trebuie reevaluată. General american: Nu este vorba de un Război Rece 2.0, dar avem nevoie de 145 de aeronave stealth B-21 Raider
Submarinele Olandei vor fi echipate cu sonare Thales. Tehnologia este folosită inclusiv pe submarinele Scorpene, propuse și României
O victorie europeană în fața SUA: Avioanele Rafale M „bat” F/A-18E Hornet și vor fi integrate pe portavioanele unei puteri militare mondiale
Demonstrație de forță a SUA în peninsula coreeană: Portavionul Carl Vinson ajunge în Coreea de Sud, la câteva zile după ce Phenianul a testat rachete strategice
Cazuri misterioase de sabotaj asupra navelor de luptă germane: Așchii metalice aruncate în motor sau sistemul de apă potabilă contaminat
Olandezii au nave de luptă de ultimă generație „made in Romania”. Nava Den Helder construită la Galați a fost livrată Marinei Olandei
Portavionul USS Harry S. Truman se întoarce la baza grecească Souda pentru evaluarea avariilor suferite în urma coliziunii cu cargoul care venea spre Constanța
Portavionul american USS Harry S. Truman s-a ciocnit cu o navă cargo în apropiere de Port Said
Rusia își consolidează prezența aproape de Cornul Africii: Acord cu Sudanul pentru înființarea unei baze navale la Marea Roșie
Marea Britanie pregătește „Wasp” și „Snapper” - două tipuri de drone maritime care vor fi livrate Ucrainei

Ştiri Recomandate

SUA „arată pisica” Rusiei printr-o declarație surprinzătoare despre Ucraina și rachete Tomahawk. Strategie de negociere sau Trump chiar și-a pierdut răbdarea?
Iranul și-a pierdut încrederea în S-300 rusești și preferă lansatoarele Chinei pentru a-și reconstrui apărarea aeriană distrusă de atacurile Israelului
Ambasadorul Franței în România: Nu suntem aici să atacăm pe nimeni ci să protejăm Alianța. Puterea nucleară a Franței contribuie la descurajare și la securitatea mondială
Atac al Rusiei cu număr record de drone: Peste 700 de drone, lansate spre vestul Ucrainei, la sute de km de linia frontului. Polonia a ridicat din nou avioane F-16
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Sistem de apărare antiaeriană de tip MANPAD Mistral 3. Photo source: MBDA
EXCLUSIV
Cum au ajuns sistemele Mistral 3 subiect de război politic. Ambasadorul Warnery: Nu e o „afacere” între Franța și România. Prețul e unic pentru toate statele implicate
Virajul lui Trump: Președintele SUA reia ajutorul pentru Ucraina, dar pune presiune pe Germania să suporte transferul unor sisteme Patriot
Netanyahu s-a întâlnit cu Trump la Casa Albă pentru a doua zi la rând
O ameninţare de securitate pe care nu avem voie să o ignorăm| Cum au ajuns România şi Ucraina ţinte ale unui război hibrid planificat la Budapesta
Bruiajul rusesc a doborât din greșeală o dronă proprie de tip Altius aflată în teste, care a căzut peste o clădire rezidențială (Foto/Video)
Viitorul ,,avionului de luptă european'' FCAS este pus sub semnul întrebării: De ce nu reuşesc Franţa şi Germania să ajungă la un numitor comun?
O navă chineză din Mare Roșie, atac cu laser asupra unei aeronave germane. Berlinul l-a convocat pe ambasadorul chinez
Ce înseamnă să fii jucător-cheie în ecuația de securitate a flancului estic al NATO: Polonia a inaugurat oficial ,,Academia de sisteme HIMARS''
Mesajul de descurajare al NATO pentru Rusia: Avioane de luptă de au transformat Finlanda în vârful de lance al fancului nordic
Între ciocan și nicovală: Companiile germane din industria de apărare spun că vor fi afectate dacă se introduce recrutarea obligatorie
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Un război mult mai complicat. Petr Pavel: E imposibil ca Ucraina să câștige acest război doar pe câmpul de luptă. Dar și Rusia și-a atins limita
Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România. Colaj DefenseRomania via Statul Major al Forțelor Armate Franceze
EXCLUSIV
Cum a ajuns achiziția României de sisteme Mistral temă a războiului hibrid. Dezinformare, relația cu Franța și securitatea Europei | Interviu Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România
Avioanele Gripen chiar sunt pe val: JAS 39 Gripen a „învins” din nou F-16, într-o piață dominată istoric de influența SUA. Istoria se schimbă
Suedia cumpără muniție de artilerie în valoare de jumătate de miliard de euro de la companii din Germania și Norvegia
UE pregătește cele mai dure sancțiuni împotriva Rusiei din ultimii trei ani
SUA s-au răzgândit. Pentagonul va trimite mai multe arme defensive Ucrainei
Rebelii yemeniți reiau atacurile în Marea Roșie. O navă a fost scufundată de un atac combinat, cu rachete, drone navale și UAV-uri
Rușii își cresc prezența în Armenia? Presat de pierderile din Ucraina, Ministerul rus al Apărării ”umflă” numerele de la Baza 102 de la Gyumri
Benjamin Netanyahu l-a nominalizat oficial pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace
Avioanele F-35 ale NATO vor proteja ajutorul militar destinat Ucrainei: „În acest fel, ținem literalmente la distanță amenințarea rusă”
Goana Poloniei după obuze de 155mm: Varșovia pompează peste o jumătate de miliard de euro pentru a deveni o ,,fortăreață a producţiei de muniții''
Marea Britanie oprește producția avionului Eurofighter Typhoon din cauza lipsei comenzilor, punând la îndoială angajamentul sau faţă de apărarea europeană
Încă o moarte suspectă în Rusia: Ministrul transporturilor s-a sinucis la scurt timp după ce a fost demis din funcție. Anterior, acesta a fost guvernator al regiunii Kursk
Noua eră a artileriei americane (Foto/Video): Pentagonul mizează pe racheta de precizie PrSM pentru a reconfigura sistemele HIMARS
Războiul ,,hibrid al avioanelor'', purtat pe frontul comerţului cu armament: Franța acuză China de sabotarea reputației avionului Rafale
pixel