Iran, acord nuclear. UE, provocare majoră din partea SUA, după decenii
Divergențele dintre UE și SUA după decizia lui Donald Trump de a scoate țara din acordul nuclear cu Iranul, dar și noile sancțiuni impuse de către Washington, conduc către un scenariu cu care UE nu s-a mai confruntat de decenii.
După decizia lui Trump de a scoate SUA din acordul nuclear cu Iranul, Uniunea Europeană s-a poziționat categoric împotriva acestei decizii și a anunțat că interzice sancțiunile SUA.
Este pentru prima oară, după lungi decenii, când UE se confruntă cu o asemenea provocare din partea Statelor Unite ale Americii.
Prin vocea lui Jean-Claude Juncker, UE a anunțat că protejează "întreprinderile europene, în special întreprinderile mici și mijlocii".
Comisia Europeană a inițiat procesul care îi permite să blocheze efectele extrateritoriale ale sancţiunilor americane pentru companiile europene care vor să investească în Iran, așa cum anunța Jean Claude Juncker în urmă cu câteva zile.
Comisia Europeană este decisă să ”acționeze” pentru a proteja companiile europene și să apeleze la ”procesul legii de blocaj din 1996” care urmărește să neutralizeze efectele extrateritoriale ale sancțiunilor americane și să continue cooperarea cu Iranul.
Această decizie condamnă la incerditudine juridică companiile care fac afaceri atât în Statele Unite, cât și în UE. Iar cazul Marii Britanii care urmează să iasă din Uniunea Europeană este cel mai elocvent.
UE evocă un regulamnet care datează din 1996, care a fost inițial un răspuns la embargoul asupra Cubei. Această lege ”de blocaj” permite companiilor și instanțelor europene să nu se supună reglementărilor privind sancțiunile adoptate de țări terțe și stipulează că niciun verdict al unor tribunale străine nu s-ar aplica pe teritoriul Uniunii Europene.
Dezacordul cu SUA privind embargoul asupra Cubei a fost totuşi rezolvat la nivel politic şi prin urmare eficacitatea regulamentului nu a fost niciodată testată. Dar astăzi însă situația este mult mai complexă iar UE se află pentru prima dată în situația în care se confruntă cu o asemenea provocare după decizia președintelui Trump și anunțarea de către SUA a unor noi sancțiuni împotriva Iranului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News