Iranul a prezentat un sistem mobil de rachete sol-aer cu rază lungă de acţiune, de fabricaţie internă, a anunţat joi media de stat iraniene, citate de Reuters.
scris de
S.I. Catalin
Postul de televiziune public iranian a transmis imagini cu preşedintele Hassan Rouhani participând la ceremonia de prezentare a sistemului Bavar-373, despre care presa de la Teheran susţine că este un concurent al sistemului de rachete rus S-300.
Anunţul a fost făcut într-o perioadă în care relaţiile între Washington şi Teheran sunt tot mai tensionate. În luna iunie, forţele iraniene au doborât în zona Golfului o dronă de recunoaştere militară americană, folosind o rachetă sol-aer. Iranul a susţinut că drona se afla deasupra teritoriului său, dar SUA au declarat că ea era în spaţiul aerian internaţional.
Prezentarea sistemului Bavar-373 a avut loc cu ocazia Zilei naţionale a industriei de apărare din Iran. În contextul sancţiunilor internaţionale, în special al embargoului internaţional asupra importurilor de arme, Iranul şi-a dezvoltat masiv industria de apărare.
Analiştii militari occidentali sunt de părere că deseori Iranul prezintă informaţii exagerate referitoare la capacităţile sale militare, deşi temerile despre programul iranian de rachete cu rază lungă de acţiune au contribuit la decizia SUA de a se retrage din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, document semnat în 2015 de marile puteri mondiale şi Teheran.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Recent a fost anunțată în SUA achiziția de sisteme antitanc americane de tip Javelin de către forțele armate române. Un număr mic însă de sisteme, fapt care a ridicat mai multe semne de întrebare. Potrivit informațiilor DefenseRomania din industria de apărare, acestea sunt destinate însă Forțelor pentru Operații Speciale (FOS).
România a primit deja patru sisteme Patriot; primul este deja operaționalizat. În plus, țara noastră a trimis Statelor Unite o cerere pentru încă trei sisteme Patriot și se așteaptă acceptul Washingtonului.
Polonia a primit un nou lot format din 18 obuziere de ultimă generație K9 Thunder, produse de gigantul coreean Hanwha. Obuzierele K9 de 155 mm s-ar putea regăsi și în dotarea Armatei României, Hanwha participând la licitația privind achiziția de obuziere.
Iminența unei confruntări militare cu Rusia și China determină SUA să schimbe modalitățile în care vor lupta. Este nevoie de un pumn blindat mai puternic, mai agil, dar și mai autonom. Forțele Terestre ale SUA (US Army) au validat cu succes o schimbare a structurii forțelor menită să îmbunătățească traversarea golurilor umede (cursuri de apă) în timpul operațiilor la scară mare.
Militarii români câștigă titlul de "Cel mai bun luptător" la categoria soldați în competiția cu același nume (Best Warrior Competition) organizată zilele trecute, de către Garda Națională a statului Alabama în Fort McClellan, Alabama, Statele Unite ale Americii, pentru al doilea an, consecutiv.
US Army a preluat primele rachete PrSM (Precision Strike Missile) care vor începe să înlocuiască vechiul sistem de rachete tactice cu lansare de la sol.
Proiectul viitorului tanc franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS), mai cunoscut şi sub denumirea de Eurotank, a fost prezentat din nou cu mare fast, împotriva zvonurilor cu privire la soarta acestui program major.
Rușii spun că au mers sub acoperirea întunericului să extragă vehiculul Bradley, aflat la aproximativ 500 de metri de forțele ucrainene, în așa-numitul ”no man's land” - un teritoriu disputat, dar care nu este controlat de niciuna dintre părți.
Washington Post a dezvăluit, într-o investigație amplă publicată în octombrie, modul în care Emiratele Arabe Unite și-au construit armata bazându-se pe militarii americani pensionați și consultanții străini, pe lângă un număr mare de mercenari care să lucreze în armata emirateză ca soldați.
În mijlocul apărării împotriva unui atac rusesc de-a lungul direcției Avdivka, vehiculul de luptă al infanteriei ucrainene M2 Bradley a suferit o lovitură directă de la o rachetă ghidată antitanc (ATGM).
An de an, parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României aduce premieri militare în ceea ce privește tehnica. În anii precedenți, Armata a defilat în premieră cu sisteme Patriot, sisteme HIMARS și, ducându-ne mai mult în urmă, avioane F-16 Fighting Falcon.
Legea prin care parlamentul bulgar a aprobat acordul de donație a 100 de transportoare blindate Ucrainei a fost respinsă de președintele bulgar Rumen Radev. El a justificat dreptul de veto spunând că parlamentarii bulgari nu sunt suficient de familiarizați cu termenii predării vehiculelor blindate. Cu toate acestea, șeful Parlamentului bulgar, Rosen Jeliazkov, și-a exprimat convingerea că deputații vor trece peste veto-ul președintelui.
Forțele militare ruse au dezvăluit o nouă măsură de apărare menită să contracareze dronele kamikaze ucrainene mici, dar mortale, care provoacă pierderi semnificative pe câmpul de luptă.
Polonia a semnat cu Coreea de Sud un contract în valoare de 2,6 miliarde de dolari prin care va cumpăra încă 150 de obuziere autopropulsate K9, a anunţat vineri guvernul de la Varşovia, potrivit Reuters și Agerpres.
România va primi în viitorul apropiat primul tanc american de tip Abrams din cele 54 achiziționate la nivel de batalion din Statele Unite ale Americii. Abrams va fi cel mai modern tanc din istoria Armatei României.
Parada militară dedicată zilei de 1 Decembrie - Ziua Națională a României, va bifa unele premiere. Printre premiere se numără și tehnica FOS (Forțelor pentru Operații Speciale). Astfel, forțele speciale române defilează în premieră pe sub Arcul de Triumf cu noile blindate americane JLTV achiziționate recent.
Într-un videoclip care a circulat ieri în mediul online se poate vedea cum unul dintre tancurile ucrainene de fabricație germană este lovit sistematic de artileria rusă în timp ce se deplasa izolat, pe timp de zi și în câmp deschis, undeva pe frontul de est din Ucraina.
În ediția din 23.11.2023, publicația americană Businnes Insider a semnalat faptul că, deși Statele Unite au livrat de ceva timp Ucrainei tancurile de tip Abrams M1A1, armata ucraineană nu le-a folosit încă în luptă.
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat că Serbia se apropie de finalizarea unui contract cu Algeria pentru furnizarea a 48 de obuziere autopropulsate pe roți NORA B52. Această informație, publicată pe Twitter pe 21 noiembrie 2023, marchează un progres substanțial în cooperarea militară dintre Serbia și Algeria.
Ministrul apărării Mariusz Błaszczak a anunțat că astăzi a fost recepționat, în portul polonez Świnoujście, din apropierea graniței polono-germane, un lot important de echipamente militare din Statele Unite.
Transportoarele blindate amfibii românești Saur 2 pot evita eșecul, iar industria de apărare din România e pregătită să pună umărul, având nevoie doar de „undă verde”.
Soldaților taiwanezi li se va permite în curând să se antreneze și să participe la pregătiri pe teritoriul american pentru a se pregăti în vederea unui posibil conflict armat cu China, potrivit informațiilor furnizate de The Defense Post.
După ce inițial consorțiul germano-danez-olandez a anunțat că va dona Ucrainei 100 de tancuri Leopard 1A5 de fabricație germană, cele trei state donatoare, împreună cu Danemarca, care operează independent – au adăugat alte 95 de tancuri Leopard 1, scrie Forbes.
Cinci militari din cadrul trupelor de operații speciale ale armatei americane au decedat în urma unui accident de elicopter care a avut loc pe 10 noiembrie în estul Mării Mediterane, după cum au declarat ieri oficiali americani.
Războiul din Ucraina a intrat într-o fază în care nu mai e posibilă o lovitură surprinzătoare care ar putea asigura o victorie rapidă. Iar comandantul șef al forțelor armate ucrainene, într-o analiză recentă pentru The Economist, Valeri Zalujnîi, a recunoscut că s-au aflat într-un impas.
Rusia a lansat un alt atac cu rachete în noaptea de 19 aprilie, lovind o clădire rezidențială din centrul orașului Dnipro , precum și alte obiective civile și de infrastructură din oraș și din regiune. În urma atacului, 8 persoane au fost ucise, inclusiv 2 copii, și zeci de persoane au fost rănite.
Syria TV, o rețea de televiziune siriană pro-opoziție lansată în martie 2018 la Istanbul, a relatat la 17.04.2024 (ora 19.51, ora Damascului) citând o sursă diplomatică europeană, că unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii a vizitat Siria și s-a întâlnit cu liderul sirian Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.
Hackerii coordonați de China pot pune la pământ sectoare întregi din infrastructura critică a SUA, lasă să se înțeleagă directorul FBI, care vine cu o declarație mai mult decât îngrijorătoare - China plănuiește să-și folosească grupările de hackeri, pe care le-a infiltrat deja în rețelele informatice ale companiilor de infrastructură critică, pentru a destabiliza SUA.
Atacul israelian ca răspuns la atacurile Iranului, riscurile unui război la scară largă, atitudinea Israelului față de Rusia, pozițiile Occidentului și ale lumii arabe - aceste subiecte au fost discutate cu diplomatul israelian și fost ambasador al Israelului în Rusia, Arkadi Mil-Man, într-un interviu acordat RBC-Ucraina. Atacul masiv cu rachete și drone lansat de Iran asupra Israelului în noaptea de 13 spre 14 aprilie a devenit instantaneu principala prioritate a agendei internaționale. Cu sprijinul mai multor țări occidentale și arabe, apărarea aeriană a Israelului a respins cu succes atacul şi înregistrând pagube minime.
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 19.04.2024, citând surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, că Regiunea Militară Leningrad, reînființată recent în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, a fost întărită cu noi formațiuni militare.
Argentina a cerut NATO să devină unul dintre „partenerii globali” ai alianței de securitate, a declarat joi ministrul Apărării Luis Petri, în timp ce țara sa caută modalități de a consolida legăturile cu SUA și Uniunea Europeană, raportează agențiile de presă.
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 18.04.2024, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că avioanele de vânătoare MiG-31I aparținând Aviației cu rază lungă de acțiune din cadrul Forțelor Aerocosmice au primit dispozitive pentru realimentarea în aer.
Rezultatul războiului din Ucraina va determina în mare măsură cum va arăta viitoarea ordine mondială. Aceasta este conform unui addendum secret la conceptul oficial de politică externă a Rusiei, document care a fost obținut de The Washington Post de la unul dintre serviciile europene de informații.
Israelul a efectuat un atac asupra Iranului într-o mișcare de ripostă la recentele atacuri iraniene asupra teritoriului său, conform declarațiilor unui oficial american de rang înalt citat de ABC News, potrivit Agerpres și AFP.
Ucraina a doborât pentru prima dată un Tu-22M3. potrivit Direcției Principale de informații a Armatei ucrainene (HUR/GUR), bombardierul strategic rus a fost distrus cu un sistem antiaerian S-200.
Din cauza atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei vecine, Polonia ar trebui să-și protejeze mai bine spațiul aerian, a declarat, zilele trecute, premierul polonez Donald Tusk, după o reuniune extraordinară a guvernului. La întâlnire au participat și cei mai înalți doi reprezentanți ai armatei.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 19.04.2024, că un bombardier cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse s-a prăbușit în ținutul Stavropol din sud-vestul Rusiei, pe teritoriul districtului Krasnogvardeysky.
Germania se grăbește în sprijinul Ucrainei și anunță că va trimite încă un sistem antiaerian IRIS-T. Trei sisteme de acest tip au fost deja transferate în Ucraina.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, pe 17.04.2024, drona de cercetare Nothrop Grumman MQ-4C Triton aparținând Forțelor Navale americane, care a sosit recent la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia, a îndeplinit prima misiune în zona Mării Mediterane.
Într-un interviu acordat Diario de Noticias la 12 aprilie 2024, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene din Portugalia, generalul Joao Cartaxo Alves, a confirmat că avionul de luptă Lockheed Martin F-35 Lightning II va fi înlocuitorul lui F-16M Fighting Falcon. Decizia face parte dintr-un efort de se menţine la acelaşi nivel, din punct de vedere al capabilităţilor militare, cu majoritatea aliaților europeni care au inițiat deja tranziția către F-35, potrivit generalului.
Ministerul Afacerilor Interne de la Priștina a condamnat reținerea cetățenilor kosovari la punctele de frontieră ale Serbiei și cere eliberarea imediată a acestora și a ofițerilor de poliție reținuți.
Procurorii germani îi acuză pe doi cetățenii germano-ruși că erau pregătiți să efectueze atacuri asupra unor situri militare americane aflate pe teritoriul Germaniei, utilizând explozibili și provocând incendii. Germania a arestat doi cetățeni cu dublă cetățenie germano-rusă, fiind suspectați că plănuiau acte de sabotaj asupra unor obiective militare americane aflate pe teritoriul țării pentru a submina sprijinul militar occidental acordat Ucrainei.
Think tank-ul românesc New Strategy Center, în parteneriat cu Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), au organizat în această perioadă o vizită de informare la Oslo, eveniment la care au luat parte mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului și nu numai. Programul a vizat gestionarea războiului politic în contextul conflictului din Ucraina iar o componentă importantă abordată în contextul războiului hibrid a fost reziliența.
Informațiile apărute recent dezvăluie o evoluție interesantă în ceea ce privește utilizarea flotei de avioane de luptă F-35 de către Forțele Aeriene Israeliene. Începând cu 7 octombrie, flota și-a intensificat activitatea, operând la o rată de cinci ori mai mare decât de obicei. Despre asta a vorbit și generalul Donald Carpenter, care se află la conducerea Joint Program Office [JPO] al F-35.
Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA, generalul David W. Allvin, a declarat la 16 aprilie 2024 în fața Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului (SASC) că Forțele Aeriene ale SUA (USAF) nu vor cumpăra mai mult de 100 de bombardiere strategice B-21 Raider, deoarece s-ar putea să vină cu ceva mai bun până când toate aceste aeronave vor fi construite.
Forțele Aeriene Române au confirmat că o dronă civilă a zburat la aproximativ 4-5 kilometri de turnul de control al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”.
Biden a subliniat în mod repetat necesitatea ca Congresul american să aprobe ajutorul Ucrainei până la sfârșitul săptămânii, pe fondul temerilor că țara rămâne fără muniții necesare pentru apărarea sa aeriană înainte de o potențială ofensivă majoră a Rusiei la începutul verii.
În cadrul unui summit desfășurat la Bruxelles la 17-18 aprilie, liderii UE au convenit asupra unei declarații privind continuarea asistenței "fără rezerve" pentru ca Ucraina să se apere împotriva agresiunii rusești și au promis asistență urgentă pentru a sprijini sectorul energetic ucrainean, care a fost vizat de noi bombardamente rusești. Instituțiile și guvernele UE s-au angajat să "consolideze furnizarea de ajutor umanitar și de echipamente de protecție civilă, inclusiv generatoare și transformatoare de energie electrică".
Think tank-ul românesc New Strategy Center, în parteneriat cu Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), au organizat în această perioadă o vizită de informare la Oslo, la care au luat parte mai mulți reprezentanți ai instituțiilor statului.
Forțele ruse nu au intervenit în conflictul de anul trecut, care a dus la recucerirea Nagorno-Karabah de către Azerbaidjan și la expulzarea în masă a etnicilor armeni.
Temele cele mai utilizate ale propagandei ruse în războiul informațional pe care îl desfășoară în România și în regiune, și combaterea acestui flagel, au fost expuse de către Ministerul Apărării Naționale în nordul Europei, în cadrul unui program ce a vizat gestionarea războiului politic în contextul conflictului din Ucraina.
O delegatie a industriei de apărare din România participă în perioada 17-20.04.2024 la a VI-a editie a expoziției ICDDA 2024 (Industrial Cooperation Days in Defense and Aerospace organizată la Ankara.
Noaptea trecută, aerodromul din Dzhankoy din Crimeea a fost atacat cu mai multe rachete lansate de ucrainenii. Au fost distruse 5 lansatoare ruseşti S-400 și S-300 și un radar. Atacul a fost efectuată de două rachete balistice tactice MGM-140 ATACMS. De asemenea, a fost lovit și un centru de reparare a echipamentelor militare.
Prim-miniștrii și președinții țărilor Uniunii Europene au convenit, la primele ore ale zilei de joi, să accepte noi sancțiuni împotriva Iranului, după atacul masiv din weekend, efectuat asupra Israelului.
Germania a lansat o nouă inițiativă pentru a asigura accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană de către Ucraina, de care are mare nevoie, a relatat la 17 aprilie publicația Tagesschau, citând purtătorii de cuvânt din cadrul Ministerului german de Externe și Ministerului german al Apărării.