Iranul a cerut Organizației Națiunilor Unite (ONU) să condamne amenințările israeliene împotriva Teheranului și să aducă sub supravegherea sa programul nuclear al Israelului, a informat presa de stat iranian ă, joi, citată de Reuters.
Primul Ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, a folosit o vizită la un reactor atomic israelian secret la sfârșitul lunii august pentru ai avertiza pe inamicii țării că dispunde de mijloace cu care îi poate distruge, ceea ce pare a fi o referință directă la presupus arsenal nuclear pe care Israelul îl deţine
"Membrii Organizației Națiunilor Unite nu ar trebui să închidă ochii la aceste amenințări și trebuie să ia măsuri pentru a elimina toate armele nucleare israeliene", a declarat pentru agenția de știri Fars, ambasadorul Iranului la Națiunile Unite, Gholamali Khoshrou, în scrisorile adresate secretarului general al ONU și consiliul de securitate.
Khoshrou a cerut Organizației Națiunilor Unite să forțeze Israelul să adere la Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT) și să aducă programul său nuclear sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), un organism de supraveghere atomică al ONU.
Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear, cunoscut și ca Tratatul de Neproliferare Nucleară (The Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons, de asemenea Nuclear Non-Proliferation Treaty :NPT sau NNPT) este un tratat internațional, deschis spre semnare în data de 1 iulie 1968 pentru a limita răspândirea armamentului nuclear.
Israelul, aflat în afara NTP, nu confirmă, dar nici nu neagă că ar avea arme nucleare, o politică de "ambiguitate" veche de zeci de ani, despre care se spune că ține vecini ostili sub control, evitând în același timp un şir de provocări care ar putea duce la o cursă a înarmărilor nucleare în Orientul Mijlociu.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News