Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Israelul avertizează Hamas cu un ''răspuns puternic'' dacă încalcă armistiţiul
Terorism
Data publicării:
Israelul va răspunde ''foarte puternic'' dacă mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, încalcă armistiţiul aflat în vigoare de vineri, a avertizat marţi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul de stat american Antony Blinken, aflat în vizită în Israel, transmite AFP.
Tanc Merkava al Israelului, sursă foto: Wallpaper via. Israel Today
Tanc Merkava al Israelului, sursă foto: Wallpaper via. Israel Today

"Dacă Hamas întrerupe armistiţiul şi atacă Israelul, răspunsul nostru va fi foarte puternic", a declarat Netanyahu în urma întrevederii sale cu Blinken ce are loc în a cincea zi de la debutul armistiţiului încheiat după 11 zile de ciocniri intense între militanţi palestinieni şi armata israeliană, soldate cu peste 200 de morţi, în mare majoritate palestinieni, transmite Agerpres.

La rândul său, şeful diplomaţiei americane a asigurat că Washingtonul va face demersuri pe lângă partenerii săi pentru a sprijini reconstrucţia în Gaza, în cadrul eforturilor de a susţine armistiţiul, subliniind însă că SUA vor să evite ca Hamas, pe care o consideră organizaţie teroristă, să poată beneficia de această asistenţă.

"Ştim că pentru a împiedica revenirea la violenţă trebuie să folosim spaţiul creat pentru a reglementa o serie de probleme şi provocări profunde. Iar acest lucru începe cu remedierea situaţiei umanitare grave din Gaza şi începerea reconstrucţiei", a spus Blinken.

Washingtonul se va preocupa să strângă sprijin internaţional pentru Gaza şi va avea o proprie contribuţie "semnificativă", ce urmează să fie anunţată mai târziu marţi, a menţionat secretarul de stat american.

Blinken avea prevăzută tot pentru marţi o întrevedere cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas la Ramallah, în Cisiordania.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avioane ale armatei turce au lovit bazele kurzilor din nordul Irakului, ca răspuns la atentatul de duminică
Atentat terorist în centrul Ankarei, cu câteva ore înainte de discursul din Parlament al lui Erdogan
Un exercițiu militar demonstrativ al organizație paramilitare Hezbollah a simulat o incursiune pe teritoriul Israelului
Parlamentul Franței consideră că aşa-zisa companie militară privată rusă (PMC) Wagner Group este o organizație teroristă: Abuzurile grupului Wagner nu pot rămâne fără răspuns
Wagner taie și spânzură in Africa, în numele Moscovei: SUA partajează informații sensibile și vor să taie conducta cu bani pentru mercenarii lui Prigojin
Forțele militare ale SUA au ucis un lider de rang înalt al ISIS în urma unui raid aerian în nordul Siriei
Israelul atacă Fâșia Gaza și Liban. Armata confirmă raiduri aeriene după ce Hamas a lansat zeci de rachete spre Israel
NATO, prima reacție privind R. Moldova: Rusia nu are suficientă forță militară pentru a ataca Moldova și a încercui Ucraina
Gruparea palestiniană teroristă Hamas lovește Israelul: Cel puțin 7 morți după ce Hamas a atacat o sinagogă
Lovitură de stat dejucată în Germania: O grupare teroristă de extremă-dreapta intenţiona să răstoarne guvernul de la Berlin
Grupul rus de mercenari Wagner a fost adăugat pe ''lista neagră'' a SUA, alături de talibani şi gruparea Boko Haram
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Amenințare teroristă a Rusiei (Video). Prigojin, „bucătarul lui Putin”, a trimis un baros cu „sânge” Parlamentului European care se pregătea de un vot împotriva Wagner
Armata turcă se pregătește să intre în Irak și Siria. Erdogan anunță o operațiune terestră împotriva kurzilor, fără acordul Rusiei și SUA
Suedia îndeplinește condiția Turciei și aprobă un amendament constituțional pentru combaterea terorismului
Turcia refuză să accepte condoleanțe din partea SUA după atentatul care a avut loc la Istanbul
Atac armat în Ierusalimul de Est. Au fost vizați agenții israelieni de la un punct. Sunt victime
Mossadul a dejucat zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, inclusiv în Turcia sau Cipru
Un atacator s-a detonat în apropierea ambasadei Rusiei din Afganistan. Doi angajați ai ambasadei au murit
Grupare afiliată la Al-Qaeda anunță uciderea a 4 mercenari ruși Wagner în Mali
Talibanii ridică din umeri după operațiunea SUA în care a fost asasinat Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaeda
Înfrângerea totală a ISIS: Liderul Statului Islamic în Siria, ucis de o dronă în urma unei operațiuni a SUA
Statul Islamic amenință cu o nouă campanie de atacuri, speculând preocuparea generală pentru conflictul din Ucraina
Învins în Siria și Irak, noul lider al ISIS îndeamnă jihadiștii să reia atacurile în Europa pe fondul războiului din Ucraina
În timp ce Rusia nu oferă clarificări cu privire la pierderea crucişătorului Moskva, două submarine rusești au lansat rachete Kalibr în Marea Japoniei
Atentat la Tel Aviv. Un terorist a deschis focul în centrul Capitalei Israelului în timp ce localurile erau pline
Biden a confirmat că liderul ISIS a fost ucis într-o amplă operațiune a SUA. S-a aruncat în aer „într-un ultim gest disperat de laşitate”
Operațiune majoră a forțelor speciale ale SUA în Siria, dar americanii sunt „zgârciți” cu detaliile. Cea mai amplă operațiune din 2019 încoace
Are vreo șansă noul Su-75 Checkmate să învingă F-35? Rusia speră, dar experții nu pariază pe un proiect aflat doar pe hârtie
Israelul se teme de un atac nuclear. Scenariul pesimist al unui general israelian: Armata nu e pregătită de război

Ştiri Recomandate

Întâlnire Trump-Zelenski, în Florida. Trump a vorbit telefonic cu Putin înainte de întâlnirea cu Zelenski
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
pixel