Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jocurile Invictus. OUG pentru militarii răniți

Data publicării:
Guvernul a dat o OUG pentru sprijinirea militarilor răniți participanți la Jocurile Invictus. 

Guvernul României a adoptat în şedinţa de miercuri, 10 octombrie, o ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Scopul OUG

Actul normativ adoptat urmăreşte îmbunătăţirea cadrului legal aplicabil în domeniu, astfel încât să fie cuprinse elementele de suport legal necesare participării militarilor invalizi şi răniţi, precum şi a însoţitorilor acestora, la evenimentul competiţional "Invictus Games" şi la alte evenimente sportiv-recreative în ţară şi străinătate care vizează recunoştinţa cuvenită acestora, reinserţia socio-profesională, precum şi recuperarea lor fizică şi psihică.

Drepturile personalului MApN trimis în misiune în străinătate

Astfel, pentru evenimentele sportiv-recreative organizate în ţară sau în străinătate de către Ministerul Apărării Naţionale sau de către alte organizaţii naţionale ori internaţionale cu care acesta cooperează, invalizii şi răniţii participanţi la acţiuni militare şi, după caz, însoţitorii acestora, membrii de familie, precum şi persoanele cu atribuţii în procesul de pregătire şi desfăşurare a respectivelor evenimente, beneficiază de drepturile stabilite pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale trimis în misiune temporară în străinătate.

Fondurile destinate achiziţiei de echipamente sportive, dispozitive şi a altor materiale necesare desfăşurării antrenamentelor şi participării la activităţi complementare evenimentelor sportiv-recreative menţionate, precum şi fondurile necesare asigurării transportului, acreditării, cazării, diurnei şi a altor bunuri şi servicii, prevăzute de lege, pentru competitori, rezerve, staff tehnic şi alte persoane care fac parte din delegaţie, se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.

17 - 29 octombrie, jocurile Invictus în Australia

România a fost reprezentată în anul 2017 la jocurile Invictus de la Toronto, Canada de 15 militari răniţi, care au participat la șase discipline sportive individuale - tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism şi înot. La acestea s-a adăugat, ca sport de echipă, volei din poziţia şezând.

În acest an, echipa României formată din 15 militari răniţi, însoţiţi de de staff-ul tehnic, vor participa în perioada 17 – 29 octombrie, la jocurile Invictus organizate în Sydney, Australia.

Participarea delegaţiei României la aceste jocuri arată valorile specifice militarilor români: spiritul de învingător, coeziunea luptătorilor şi solidaritatea umană.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planar, construite cu componente chinezești
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
Războiul cognitiv, cea mai mare parte din războiul hibrid din regiune. Societățile, obligate să treacă la o gândire strategică
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
Furie la Moscova, după sancțiunile americane asupra Lukoil și Rosneft: Trump a declarat război Rusiei
Tehnologia face diferența (FOTO): Drona ucraineană „Sea Baby” 2.0 rescrie strategia navală în Marea Neagră, devenind principala ameninţare la adresa Flotei ruse
Summit important la Bruxelles. Mai multe țări țin piciorul pe frână, însă doar două au o agendă pro-Kremlin
Capacitatea de apărare a NATO, confirmată de generalul Dorin Toma: Vă pot spune cu toată convingerea că putem respinge orice potențială agresiune asupra României
Avertisment de pe scena Forumului Aspen-GMF București. Lordul McConnell: „Urmează o nouă eră de instabilitate globală”
A început producția pentru România a obuzierelor K9 și a vehiculelor de alimentare K10. Când va fi mutată în țară producția
”Aveți mai mult decât orice altă țară din Europa". Diaspora trebuie folosită pentru a promova România, crede Charlie Ottley
O explozie puternică a avut loc la o uzină militară din apropierea orașului rusesc Celiabinsk (FOTO/VIDEO)
Primul transport China - Europa pe traseul nordic a durat jumătate din timpul pe ruta clasică (VIDEO). “Drumul Mătăsii de Gheață” trece însă prin Rusia
Sfârșitul răbdării: Donald Trump sancționează companiile Rosneft și Lukoil, recunoscând eșecul ,,diplomației'' cu Vladimir Putin
Geopolitica europeană la răscruce | "Gata de un şoc în 3-4 ani": Avertismentul Franței despre o posibilă agresiune militară rusă
pixel