Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Joe Biden: Autoritatea Palestiniană (Fatah) ar trebui să guverneze Fâșia Gaza și Cisordania după război. Lucrăm la soluția celor două state
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că Autoritatea Naţională Palestiniană (Fatah) ar trebui în final să guverneze Cisiordania şi Fâşia Gaza după încheierea războiului Israel-Hamas, relatează Agerpres, care citează Reuters.
Fâșia Gaza, Israel și Cisiordania / harta bbc.com
Fâșia Gaza, Israel și Cisiordania / harta bbc.com

"Pe măsură ce ne străduim pentru pace, Gaza şi Cisiordania ar trebui reunite sub o singură structură de guvernare, în cele din urmă sub o Autoritate Palestiniană revitalizată, în timp ce lucrăm cu toţii către o soluţie cu două state", a spus Biden într-un articol de opinie publicat în Washington Post.

"Nu trebuie să existe nicio strămutare forţată a palestinienilor din Gaza, nicio reocupare, nici asediu sau blocaj şi nicio reducere a teritoriului", a spus Biden.

Preşedintele Biden a folosit editorialul pentru a încerca să ofere răspuns la viziunea Statelor Unite pentru Gaza după ce conflictul se va termina.

Premierul Benjamin Netanyahu a spus că Israelul trebuie să îşi menţină "responsabilitatea militară generală" în Gaza "în viitorul apropiat".

Joe Biden a mai spus în articol că SUA sunt pregătite să emită interdicţii de vize împotriva "extremiştilor" care îi atacă pe civili în Cisiordania. Violenţa coloniştilor israelieni împotriva palestinienilor care trăiesc în Cisiordania ocupată de Israel a crescut după atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului.

"Am fost categoric cu liderii Israelului că violenţa extremistă împotriva palestinienilor din Cisiordania trebuie să înceteze şi că cei care comit violenţa trebuie traşi la răspundere", a scris preşedintele SUA.

Cisiordania, care găzduieşte trei milioane de palestinieni care trăiesc printre mai mult de jumătate de milion de colonişti evrei, "fierbe" de mai bine de 18 luni, stârnind îngrijorări internaţionale tot mai mari, pe măsură ce violenţa a escaladat după 7 octombrie. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
F-16 nu este un panaceu pe frontul din Ucraina, iar șeful Pentagonului le-a oferit ucrainenilor o explicaţie în acest sens
Armata ucraineană nu slăbește presiunea asupra Peninsulei Crimeea. Rușii susțin că au distrus patru drone maritime în partea de vest a Mării Negre
Armata Israelului a dislocat 100.000 de militari la granița cu Libanul. SUA îl temperează pe Netanyahu
Rusia refuză orice coexistență cu actualul regim din Ucraina și spune că are capacitatea de a rezista NATO „oricât va fi nevoie”
 Submarinul cu rachete balistice din clasa Ohio, USS Michigan / US Navy, flickr,  Lt. Tyheem Sweat
EXCLUSIV
Submarin nuclear din clasa Ohio cu rachete Tomahawk, dislocat de SUA în zona Orientului. Ben Hodges: De obicei nu anunțăm așa ceva. A fost intenționat
"Locomotiva" germană s-a urnit mai târziu, dar acum duce greul: Berlinul anunță încă 4 sisteme IRIS-T pentru Ucraina, într-o nouă tranșă de 1,3 miliarde de euro
Armata israeliană a capturat un sistem iranian de rachete Badr-3 în Gaza (Foto/Video)
După ce a început să primească arme din Occident, Armenia va livra Ucrainei tehnică militară de producție sovietică
Sistemul rusesc de război electronic Polye-21 blochează proiectilele Excalibur M982 de 155 mm trase de ucrainenii
Războiul electronic din Ucraina: Dronele germane le-au dat bătăi de cap rușilor care au creat „o bulă de unde radio”. Producătorul a adaptat UAV-urile
Erdogan își continuă derapajele împotriva Israelului. Turcia cere și ca „problema nucleară israeliană” să nu fie trecută cu vederea
Cum a transferat Polonia în secret Ucrainei MiG-29. Avioanele, demontate pe bucăți și lăsate într-o pădure de la granița cu Ucraina
Sprijin „neclintit” pentru Ucraina. SUA promit Armatei Ucrainei sprijin pentru nevoile militare urgente ale Kievului
Ucrainenii au aruncat în luptă mai multe IFV-uri Bradley și tancuri Leopard 2 pentru a apăra Avdiivka (Video)
Vești bune din Sud: Ucraina a împins armata rusă de ocupație până la 8 kilometri adâncime pe malul stâng al Niprului
Rușii anunță că un pilot ucrainean a „defectat” și a aterizat în Rusia cu un Su-27 după un scenariu cusut cu ață albă. Ucraina neagă denunțând o „operațiune psihologică” rusă
Joe Biden: Autoritatea Palestiniană (Fatah) ar trebui să guverneze Fâșia Gaza și Cisordania după război. Lucrăm la soluția celor două state
Rușii spun că au interceptat rachete Neptun și drone maritime lansate de Ucraina spre Crimeea. O dronă Global Hawk a SUA ar fi cules informații despre antiaeriana rusă 
Bătălia din Gaza: Israelul a ajuns la spitalul Al Shifa. IDF neagă că a dat ultimatum pentru evacuarea spitalului
Intrarea Israelului în Gaza: Cinci state semnatare ale tratatului Curții Penale Internaționale cer o anchetă privind „situația din statul Palestina”
Situația se complică pentru ruși: Pușcașii marini ucraineni fac progrese de-a lungul malului estic al Niprului
Cine mișcă-n front, merge la închisoare. Cel mai recent exemplu arată de ce Putin are zero opoziție: 7 ani de carceră pentru câteva hârtii anti-război
Forţele ucrainene pentru operaţii speciale publică noi imagini din timpul operaţiunilor desfăşurate în Peninsula Crimeea (Video)
Conflictul din Ucraina a forțat Rusia să-și reorganizeze Forțele Armate. În ultimul an și jumătate, Moscova a încercat să-şi transforme armata
Netanyahu trebuie să demisioneze imediat, insistă liderul opoziției israeliene, Yair Lapid
Ucraina anunță că a început producția la propriile drone în stil Shahed
Rusia a stocat peste 800 de rachete în Crimeea. Cât de pregătită este Ucraina pentru viitoarele atacuri
Rusia încearcă să preia inițiativa pe câmpul de luptă. Putin are nevoie de rezultate înainte de anunțul candidaturii la prezidențiale
După ce a spart gheața anul trecut - cu livrarea sistemelor S-300 - Slovacia face un pas în spate și notifică NATO că oprește ajutorul militar pentru Ucraina, acordat din stocurile Armatei
Forțele Armate ale Ucrainei transferă grupuri mici de pușcași marini peste Nipru. Au creat un cap de pod pe malul stâng

Ştiri Recomandate

China a „descoperit” că poate doborî noul bombardier B-21 de generația a 6-a al SUA cu arme hipersonice și AI. Războiul real nu e însă simulare
”Nu își mai fac iluzii. De la spital, direct în prima linie”. Numărul militarilor ruși care încearcă să dezerteze crește semnificativ
Secretarul de stat al SUA: Senatul ar deschide cutia Pandorei şi ar facilita continuarea agresiunii ruse dacă nu aprobă ajutorul pentru Ucraina
Emiratele Arabe Unite a angajat sute de veterani americani pentru a-și moderniza armata, inclusiv generali cu 4 stele din Armata SUA
Rusia încearcă să "înghețe" războiul din Ucraina înainte de efectuarea unui nou atac în primăvară
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
Italia se va retrage din Inițiativa Belt and Road a Chinei
Polonia pregătește un răspuns militar la militarizarea enclavei ruse Kaliningrad: Atenţia este îndreptată către coridorul Suwalki
Forțele Aeriene Ucrainene au anunțat când vor apărea primele avioane F-16 pe cerul Ucrainei: Piloții ucraineni nu sunt încă instruiți în România
Turcia a respins planul Israelului privind o zonă tampon pentru Gaza după război. Israelul a transmis planul mai multor state musulmane
Franța încearcă să convingă Marocul să îi construiască satelitul de spionaj atribuit inițial Israelului. Macron intervine oportun în sprijinul companiilor franceze
Forțele Aeriene Ucrainene anunță doborârea unui bombardier rusesc Su-24M în partea de vest a Mării Negre, în apropierea Insulei Șerpilor
Misiune complexă a unei drone americane RQ-4B în zona Mării Negre. Deși a început cu o serie de probleme tehnice, zborul a fost finalizat, inclusiv în spațiul aerian românesc
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Ministrul Tîlvăr: Ne așteptăm să primim la timp tehnica militară din SUA. Ce arme ar trebui să primească România în următoarea perioadă
Când UE dă rateuri, Finlanda ia problema pe cont propriu și crește producția de muniție pentru Ucraina
Cum pedepsește Bratislava trădarea: Un slovac, colaborator al spionajului militar rus, a primit o amendă de 15.000 de euro
Spania comandă sisteme de drone SIRTAP de la Airbus în valoare de peste o jumătate de miliard de dolari
Putin îi ia în vizor pe baltici, din cauza minorității ruse. Dacă Letonia „îi tratează pe rușii locali ca pe niște porci”, se va confrunta cu același „porc”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Noi dovezi că Ucraina a primit în secret ''drone momeală'' ADM-160 MALD de la SUA: Scopul utilizării, suprasaturarea sistemului rusesc de apărare aeriană
Principalul succes al Ucrainei este victoria pe plan maritim în Marea Neagră: Controlul Rusiei asupra Sevastopolului este tot mai slab
Două companii din Finlanda sunt suspectate că au livrat aproape 3500 de drone către Rusia
SUA în discuții pentru a forma un grup operativ de protecție a navelor comerciale în Marea Roșie
Polonia primește primele noi sisteme de rachete cu lansare multiplă HOMAR-K. Nu este exclusă achiziţia de rachete balistice KTSSM-II
Ucraina dezvoltă o nouă versiune a rachetei de croazieră anti-navă Neptune: Se lucrează activ la consolidarea capacităților de apărare aeriană
Livrarea de bombe de înaltă precizie GLSDB către Ucraina, amânată până în 2024. Ce schimbări pot apărea pe front?
România caută în SUA revitalizarea industriei de apărare naționale. Producția de muniție și investiții comune, discutate la Washington
Londra neagă că cel mai mare depozit de deșeuri nucleare din UK a fost ținta atacurilor cibernetice venite dinspre grupuri strâns legate de Rusia și China
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Rușii au pus muniții termobarice pe dronele kamikaze Shahed, crescând puterea de lovire a acestora
Cu un pas înaintea Chinei. AUKUS pune bazele sistemului militar de supraveghere spațială