Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Justiţia franceză deschide o anchetă în urma plângerii unor jurnalişti ce ar fi fost spionaţi prin intermediul softului Pegasus
News
Data publicării:
Justiţia franceză a deschis marţi o anchetă în legătură cu afacerea Pegasus, urmând să examineze plângerea unor jurnalişti ale căror telefoane au fost spionate în contul Marocului, conform dezvăluirilor unui consorţiu media, transmite AFP.

Duminică, mai multe media, printre care Le Monde, The Guardian şi Washington Post, au dezvăluit că jurnalista Lénaig Bredoux de la Mediapart şi fondatorul site-ului de informaţii, Edwy Plenel, se numără printre cei peste 180 de ziarişti spionaţi în lume prin intermediul softului Pegasus, în contul diferitelor state, în cazul de faţă Maroc, transmite Agerpres.

În urma dezvăluirilor, site-ul Mediapart a depus plângere luni.

Vizate la rândul lor de această acţiune de spionaj atribuită Marocului, publicaţia Le Canard enchaîné şi fosta sa colaboratoare Dominique Simonnot, devenită Controlor general al închisorilor, şi-au anunţat intenţia de a depune plângere la rândul lor.

”Timp de mai multe luni, aparatul represiv al regatului Maroc a încălcat intimitatea a doi jurnalişti, a adus atingere meseriei de a informa şi libertăţii presei, a furat şi exploatat date personale şi profesionale”, a acuzat Mediapart într-un articol apărut luni.

Aceste informaţi sunt ”alegaţii mincinoase lipsite de orice fundament”, a reacţionat guvernul marocan, dezminţind că a achiziţionat ”softuri informatice pentru a infiltra aparate de comunicaţie”.

Potrivit Le Monde, pe lângă jurnalişti marocani, ”în jur de 30 de jurnalişti şi şefi din media franceze figurează pe lista ţintelor Pegasus, în redacţii diferite precum Le Monde, Le Canard enchaîné, Le Figaro sau AFP şi France Télévisions”, nu toţi fiind ulterior în mod necesar spionaţi.

Ancheta din Franţa vizează o listă de zece infracţiuni potenţiale, printre care 'atingere adusă vieţii private', ”interceptarea corespondenţei”, ”acces fraudulos” într-un sistem informatic şi ”grup infracţional”, detaliază comunicatul parchetului din Paris.

Ancheta se referă şi alte infracţiuni, ca introducerea, extragerea şi transmiterea frauduloasă de date, potenţial imputabile utilizatorilor Pegasus, precum şi 'punerea la dispoziţie şi deţinerea unui echipament' ce permite spionarea unui sistem de date, şi 'oferirea şi vânzarea fără autorizaţie a unui dispozitiv de captare de date', ceea ce s-ar putea aplica la comercializarea softului şi la intermediarii implicaţi.

Investigaţiile au fost încredinţate Oficiului central de luptă împotriva criminalităţii legate de tehnologiile informaţiei şi comunicaţiei (OCLCTIC), a precizat parchetul.

Conform anchetei publicate duminică de un consorţiu de 17 media independente, softul Pegasus, creat de compania israeliană NSO Group, ar fi permis spionarea telefoanelor a cel puţin 180 de jurnalişti, 600 de politicieni, 85 de activişti pentru drepturile omului, 65 de şefi de companii din diferite ţări.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rutte dă asigurări de la București că NATO va interveni într-o clipă în cazul unui atac asupra României: „Nimeni nu va încerca să testeze asta”
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
Mexicul respinge categoric o intervenție a Armatei SUA pe teritoriul său pentru a lupta împotriva cartelurilor de droguri
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Zidul Alianței în fața Rusiei: România nu doar că susține Santinela Estică, ci va fi parte a ei
Republica Moldova și Ucraina, în UE până în 2029? Condiția: Trebuie să accelereze reformele, spune Comisia Europeană
Bucureștiul, capitala Industriei de Apărare, timp de 2 zile: NATO aduce sute de companii din domeniul apărării
Indonezia va comanda suplimentar încă patru avioane militare de transport A400M
Eroare strategică și risc de compromitere a capacității defensive? Viitoarea rezervă voluntară a României riscă să fie formată doar din soldați, fără ofițeri
Și exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în Rusia
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
SUA și China au convenit să reducă tarifele vamale
Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Kremlinul nu-și lasă oamenii în urmă: Serviciile rusești vor să-l scape pe Potra de extrădare. Cazul aduce aminte de recuperarea omului lui Putin din Ucraina
Polonezii au ridicat MiG-urile 29 pentru a intercepta un Il-20 al Rusiei, care zbura cu transponderul oprit
Reacția NATO după retragerea a 40% din militarii americani din România: Ajustările SUA nu sunt neobișnuite, Alianța își păstrează capacitate de descurajare
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Moșteanu, despre retragerea militarilor americani: Steagul SUA va flutura în continuare în Romania. Principala forță de apărare e Armata României
Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare

Ştiri Recomandate

Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
Adio improvizații, bun venit industrie: Olanda oficializează ''scuturile anti-dronă'' pe obuzierele grele PzH 2000, inspirate de frontul ucrainean
Ucraina a mutat, mingea e în terenul Rusiei: Acord pe planul de pace al SUA. Zelenski se va deplasa la Casa Albă
Măcar turelele viitoarelor mașini de luptă să fie produse în România? Turela UT30 MK2 e deja integrată pe Redback, dar poate fi și pe Lynx sau ASCOD
Suedia își reconfigurează postura de apărare: Armata solicită rachete cu rază de 2.000 km, capabile să atingă Moscova
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare
Rusia a respins planul de pace al Europei. În paralel, versiunea SUA a fost redusă de la 28 la 19 puncte și ar putea fi mai favorabilă Ucrainei decât precedenta
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Șase drone ruse au survolat spațiul aerian al R. Moldova. Una a aterizat pe o casă
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
Două drone ruse au intrat din nou în spațiul aerian al României, în două incidente separate la Tulcea și Galați. Avioane Eurofighter și F-16, ridicate din nou
Un stat european ar putea da acces Ucrainei la sateliții săi, dacă SUA închid „ochii de pe orbită” pentru ucraineni
Lovitură masivă cu rachete și drone asupra Kievului: În capitala Ucrainei a fost oprită alimentarea cu energie electrică
Războiul din Ucraina capătă valențe noi: Militarii ucraineni cresc frecvențele de operare a dronelor, iar mijloacele rusești de război electronic sunt adaptate pentru combaterea acestora
„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
pixel