Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lovitură dată de SUA în Asia pentru contracararea Chinei: 31 de drone MQ-9B, achiziționate de India pentru 3 miliarde de dolari
Strategica
Data publicării:
Guvernul indian a aprobat, în sfârșit, achiziția a 31 de drone MQ-9B de la producătorul american General Atomics.
Dronă de tip MQ-9B SkyGuardian americană. Photo credit: General Atomics Aeronautical Systems
Dronă de tip MQ-9B SkyGuardian americană. Photo credit: General Atomics Aeronautical Systems

Tranzacția va primi undă verde în timpul vizitei în SUA (20 – 24 iunie) a premierului Narendra Modi, potrivit publicației Hindustan Times.

Acordul a fost aprobat pentru prima dată de Departamentul de Stat al SUA în 2017, pentru 22 de drone dar, în 2020 guvernul indian a majorat comanda la 30 de unități, estimate la un cost de trei miliarde de dolari. Un an mai târziu,

Departamentul de Stat și-a dat avizul pentru noua cerere, dar Ministerul indian al Apărării a întârziat luarea unei decizii finale de achiziție.

Pe 15 iunie, cu câteva zile înainte de vizita premierului Modi în SUA, Consiliul de Achiziție al Apărării (DAC), condus de ministrul Apărării Rajnath Singh, a aprobat o propunere de achiziție a unui total de 31 de drone, 15 MQ-9B Sea Guardians și 16 MQ-9B Sky Guardian din SUA.

Primul lot de 10 drone va veni fără arme și va fi destinat misiunilor de informații, supraveghere și recunoaștere. Cu toate acestea, toate dronele vor avea capacitatea de a transporta rachete și bombe ghidate cu laser, iar armele vor fi primite într-o etapă ulterioară, potrivit unor persoane  familiarizate cu problema.

 

Industria de apărare din India, implicată în programul de achiziție al dronelor MQ-9B

 

2. Drona MQ-9... (drona-mq-9b-seaguardian-sursa-foto-general-atomics_22510700.jpg)

Drona MQ-9B SeaGuardian Sursa foto: General Atomics

Totuși, India nu va cumpăra toate dronele și armele din SUA, acordul având un element de localizare în pachet, prin care muniția construită în India să poată fi montată pe drone. De asemenea, este posibil ca nu toate dronele să fie fabricate în SUA, au adăugat sursele sub protecția anonimatului.

India operează două drone Sea Guardian închiriate de la producătorul General Atomics, Forțele Armate indiene având experiență directă în manipularea dronelor MQ-9B din clasa HALE (de mare altitudine și anduranță lungă), care pot rămâne în aer până la 40 de ore. Marina indiană este mulțumită de performanța dronelor închiriate care oferă conștientizare în timp real a domeniului maritim din Asia de Sud-Est până în Africa.

Atât Sea Guardian cât și Sky Guardian pot desfășura misiuni de supraveghere strategică pe distanțe mari, angajare ținte aeriene inclusiv peste linia orizontului (dincolo de vizibilitatea directă), luptă antinavă și antisubmarin, război electronic, avertizare timpurie, căutare-salvare, umanitare etc.

 

Acordul face parte din strategia SUA de a contracara dominația Chinei

 

2. Dronă de t... (screenshot-2023-06-20-141329_41477200.png)

Dronă de tip MQ-9B SkyGuardian americană. Photo credit: General Atomics Aeronautical Systems

Președintele SUA, Joe Biden, a făcut din aprofundarea legăturilor de apărare cu India o prioritate pentru a contracara dominația în creștere a Chinei și s-a oferit să colaboreze în domeniul tehnologiei militare, chiar dacă celor două țări le lipsește o alianță oficială de securitate.

Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, și-a încheiat miercuri vizita de două zile la New Delhi, întâlnindu-se cu omologul său indian Ajit Doval, ministrul de externe Subrahmanyam Jaishankar și premierul Modi.

Cu o săptămână mai devreme, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a petrecut două zile la New Delhi și a anunțat o foaie de parcurs comună pentru cooperarea la nivelul industriei de apărare, oferind un impuls ambițiilor Indiei de a produce mai multe arme în țară, încercând să reducă dependența tradițională a Indiei față de importurile de arme din Rusia, potrivit Reuters.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pacea, o promisiune aruncată de la mii de kilometri. Poate un summit „direct” cu Zelenski la Washington să salveze Ucraina?
Ministrul ceh, o voce hotărâtă în corul criticilor: „Problema este imperialismul rus, nu dorința Ucrainei de a trăi liber”
Putin și Trump / Foto: Casa Albă, X
EXCLUSIV
De la covorul roșu la zero acorduri: De ce a eșuat summitul de pace din Alaska și ce înseamnă asta pentru Ucraina
Summit Alaska: Miza economică a lui Vladimir Putin și eforturile de a deturna discuțiile despre războiul din Ucraina
Statele Unite includ pe lista neagră burse rusești de criptomonede. Ele finanțează atacuri cibernetice și contribuie la eludarea sancțiunilor
De ce reabilitează NATO vechile căi ferate ale Europei? O Rusie agresivă nu este doar un simplu avertisment, ci o amenințare iminentă
EXCLUSIV
Summitul din Alaska: De ce planul de pace al Rusiei înseamnă, de fapt, capitularea Ucrainei
Marea Neagră, un „câmp de luptă” în expansiune: România, prin vocea ministrului român al Apărării, cere patrule pentru protecția rutelor comerciale
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Efectul de bumerang al tarifelor americane riscă să lovească în industria de apărare: Renunţă sau nu Elveţia la achiziţia de avioane F-35?
Serviciile norvegiene de informaţii consideră Rusia cea mai mare amenințare pentru Norvegia: Putin crede că țara să se află într-un conflict permanent cu Occidentul
Ce vrea Ucraina de la întâlnire Trump-Putin care îi poate distruge suveranitatea: O pace durabilă, susținută de garanții de securitate, este unul dintre obiectivele sale
O pace „à la Trump”: Statele Unite vor garanta securitatea Ucrainei, dar fără implicarea NATO. Ce facem cu „liniile roșii” ucrainene?
Manevrele ruso-belaruse “Vest-2025” vor include simularea de atacuri cu arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune “Oreshnik”
Tehnică militară rusă distrusă în timpul invaziei din Ucraina. Sursă foto: DefenceView
EXCLUSIV
De ce nu mai sunt „cruci” în cimitirul de tancuri din Ucraina. Rusia a pierdut în iunie 22 de tancuri, dar problema rămâne. Hossu: Calitativ, Polonia va fi mai puternică
Summit-ul Trump-Putin: Alaska, un front geopolitic reînviat la granița fragilă dintre Est și Vest
„Să nu repetăm un Munchen 1938”. Avertismentul istoric care zguduie Europa înaintea întâlnirii Trump-Putin: Granițele internaționale nu trebuie schimbate prin forță
Sursa foto: global.espreso.tv.
EXCLUSIV
Un ministru al Apărării dintr-o țară NATO a încercat să oprească propaganda rusă. Laboratorul de fake news care a lovit Slovacia: Cum se uită istoria și se rescrie prezentul
Imagine cu caracter ilustrativ (generată de AI). Photo source: FreePik
EXCLUSIV
Orizontul negru al Ucrainei: Un dictat de la Trump și Putin?
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Pacea cinică impusă Ucrainei: Sunt ucrainenii obosiți de război şi pregătiți pentru încheierea conflictului cu orice preț?
Rusia utilizează acum un „mini Storm Shadow”: O nouă rachetă de croazieră, similară conceptual cu modelul ucrainean „Peklo”
Senator american din aripa dură anti-Putin: Rusia și Ucraina ar trebui, probabil, să facă schimb de teritorii pentru a ajunge la încetarea focului
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Soarta Ucrainei, decisă la Alaska peste capul Kievului. Planul lui Trump: Pace cu teritorii cedate și o notă de plată pentru Europa
Sursă foto: U.S. Department of Defense (DoD) Facebook
EXCLUSIV
Războaiele Americii și adevărata natură a adversarului ei
Escadrila 48 Vânătoare a României. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
România nu intră în război 2.0. Rusia trece de Armata română și „cucerește România în 3 ore”, exact cum a cucerit Ucraina în trei zile
Dronă rusă Geran 2 (Shahed)
EXCLUSIV
Experiment militar misterios al Rusiei: În premieră linia întâi ucraineană de pe frontul larg a fost lovită cu drone Shahed
Rusia pregătește un test iminent pentru racheta cu propulsie nucleară ''Burevestnik'' în Arctica
Cabinetul de securitate israelian aprobă preluarea totală a controlului militar asupra Gazei
EXCLUSIV
Războiul cognitiv pe care riscăm să-l pierdem în fața Rusiei. Sau cum vrea Rusia să-și atingă obiectivele militare fără să tragă un glonț în direcția Vestului
„Victoria nu poate fi obținută în defensivă”: Generalul Oleksandr Sîrskîi a confirmat că Ucraina pregătește noi operațiuni în timp ce diplomația se intensifică

Ştiri Recomandate

Lovitură strategică la inima industriei petroliere rusești (FOTO/VIDEO): Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au scos din funcțiune rafinăria petrolieră Ilsk
În noaptea celui mai mare atac efectuat de Rusia asupra Ucrainei, cel puțin o dronă rusească a intrat în spaţiul aerian al Poloniei
F-35, un proiect „cu aripile frânte”? Un recent raport dezvăluie întârzieri, costuri nejustificate și un program de modernizare blocat
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Noua politică externă a SUA, un viraj brusc care influenţează relaţia cu Europa: Elbridge Colby, arhitectul noii strategii care abandonează „îngrădirea” Chinei
Prețul cinic al războiului din Ucraina: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare, ignorând nemulțumirea internă
Noii „ochelari de super-soldat” ai Armatei SUA: Rivet și Anduril, pariurile Pentagonului pe inteligența artificială de pe front
Parteneriat strategic: F-15EX și drona „fantomă” MQ-28, noua ofertă primită de Polonia de la compania Boeing
Atacurile nocturne ale rușilor au provocat cel puțin doi morți și 17 răniți în capitala Ucrainei
Statele Unite, avertizate de un fost comandant al NORAD: „Trebuie să putem primi un pumn în nas și să ne ridicăm”
Compania Romaero: Miracol sau rezultate financiare promovate cu surle și trâmbițe? Cifrele dau speranțe, dar politica își bagă coada
Mândria turcă pe șenile: Producția în serie a tancului Altay a început, un vis de „100 de ani” devenit realitate
Planul Poloniei de a deveni o forță regională: Achiziții de bombe GBU-39B pentru avioanele F-35 și F-16, dar și investiții record în industria de apărare
Tehnologie la schimb pentru sisteme de rachete: O nouă abordare a Statelor Unite pentru a continua sprijinul militar acordat Ucrainei
Resetarea pieței de armament: De ce cred Statele Unite că decizia de a clasifica dronele drept „avioane” va schimba balanța puterii militare la nivel global
Blindat Cobra II ce va fi livrat Armatei României, produs de Otokar. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Mișcări de „trupe” în industria de apărare. Automecanica SA Mediaș, unde vor fi produse blindatele Cobra II ale României, nu renunță la achiziția Popeci Utilaj Greu
Ca urmare a presiunilor recente ale armatei ucrainene asupra apărării antiaeriene a Rusiei, dronele Bayraktar TB2 au revenit pe frontul din Ucraina
Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Reactivarea unei facilităţi militare strategice din perioada Războiul Rece (FOTO/VIDEO): Franța modernizează vechiul radar ,,Nostradamus'' pentru a detecta rachete hipersonice ruseşti
Propuneri de pace la masa negocierilor: Un "plan B" pentru Ucraina, cu trupe din Bangladesh și garanții de securitate fără NATO?
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Adio, securitate americană? Statele Unite taie ajutorul militar pentru țările de la granița cu Rusia, forțând un test de maturitate al apărării europene
Războiul te învață: Ucraina e lider nu doar la drone, dar produce obuziere cât Germania și Franța la un loc
Două F-16 venezuelene au survolat provocator distrugătorul american USS Jason Dunham. „Spectacol de forță” în Caraibe unde tensiunile ating un nou nivel
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
Rusia amenință că forțele de menținere a păcii din Ucraina sunt ținte legitime. Ce contingent va fi dislocat, cine trimite trupe și care va fi rolul României
Viitorul apărării antiaeriene e racheta PAC-3 MSE a Patriot, care a interceptat deja hipersonice ruse Kinjal: Cel mai mare contract din istorie pentru PAC-3 MSE
Armata română, Bogdan Bucur
EXCLUSIV
Cum s-a prăbușit România Mare: Alianțe, „trădări”, mituri și istoria folosită ca „armă”. Istoricul Bogdan Bucur vine la Obiectiv EuroAtlantic
Armata israeliană anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza
Dronele și rachetele rusești au lovit estul Ucrainei / Rafinăria din regiunea rusă Riazan și un depozit de petrol din Luhansk, atacate cu drone
SUA elimină treptat din 2026 fondurile de securitate pentru statele ce se învecinează cu Rusia. Nu România va fi cea mai afectată, ci statele baltice
Trump chiar schimbă numele Pentagonului; modificările ar putea costa sute de milioane de dolari
Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
pixel