Și totuși, americanul nu simțea de loc că este momentul să fie bucuros. URSS încă exista iar problemele Germaniei din mijlocul Europei deveneau cu adevărat strategice. Căderea comuniștilor germani din est provoca mutații militare și de securitate pe care administrația lui nu le putea analiza integral. Știind că urma să se prăbușească și ultima piesă a dominoului, cea mai grea dintre toate, puterea sovietică de la Moscova, Bush dorea o discuție amplă pentru a construi etapa finală a căderii sistemului sovietic. Obiectivul principal al americanului era să provoace o schimbare la Moscova care să nu îl oblige să plătească echilibrul nuclear mondial.
Bush Sr era aproape de ceea ce se numește un zgârcit patologic. Era frugal, modest ca îmbrăcăminte și avea o soție conservatoare din toate punctele de vedere. Mânca de cele mai multe ori “din traistă” cum s-ar zice, iar aparatul său administrativ era minimal. Avea doar trei consilieri principali, o secretară de zeci de ani, iar cafeaua era adusă în termos, de la reședință, adică era plătită din salariul său. Nu oferea decît ceai demnitarilor străini, iar celebra serată organizată pentru vizita suveranei britanice (care era considerată evenimentul istoric al fiecărei administrații americane) a rămas în istorie. Bush Sr a refuzat să semneze protocolul vizitei până când palatul Windsor nu a asigurat că securitatea reginei pe tărâm american va fi plătită frățește între cele două puteri. Despre cadouri, prima doamnă se spune că, excedată, a pus de la ea o sumă serioasă de bani pentru ca să nu se facă de rușine. Augustul soț nu dorise să aprobe cumpărarea, pentru consortul reginei, a unui set de porțelanuri considerate prea scumpe.
Ca atare, singura misiune pe care fostul spion CIA la Pekin, devenit președinte al SUA, o vedea la acel moment, era menținerea butonului nuclear sovietic sub o singură autoritate, la Kremlin, dar fără ca acest lucru să coste un dolar pe contribuabilul american. Restul, problemele economice, naționale sau ideologice din interiorul imperiului sovietic erau nimicuri de care nu dorea să se ocupe.
În luna Mai 1990 Casa Albă arăta ca o fabrică aflată în haos. Pe culoarele, altădată pustii, fuseseră adăugate birouri. Administrația Bush avea un cult pentru clădirile istorice, prima doamnă Barbara Bush ca ultima reprezentantă a unei vechi familii americane, refuzând orice fel de modernizări ale proprietăților prezidențiale. Ca atare, noii angajați, mai ales cei din departamentul de analiză și sinteză, lucrau fizic pe culoare. Informațiile cele mai sensibile ale puterii americane din acei ani, incluzând harta actualizată de două ori pe zi a poziționării submarinelor nucleare americane în lume (considerată, ca și astăzi, după valiza nucleară ca fiind al doilea mare secret strategic american) erau efectiv vehiculate, nu în birouri subterane sau celebrele black rooms (camerele negre) ci pe holuri. Celebrul bunker care adăpostea Situation Room avea aceleași scări de oțel pe care Truman le comandase iar holurile încă erau vopsite cu acel galben din timpul ultimei conflagrații mondiale.
Aghiotantul de la Secret Service, fapt unic în istoria Casei Albe avea un scaun în chiar dormitorul prezidențial. Motivul fusese simplu, la ordinul președintelui, pentru a face economie, luminile de pe holurile reședinței trebuiau stinse pe timpul nopții, astfel că purtătorul valizei nucleare a fost nevoit să își mute scaunul de pe hol în chiar dormitorul prezidențial, unde la numai 8 metrii dormea, fericit că nu plătește curentul prea mult, chiar Bush Sr.
Tocmai prin acele culoare subterane vechi și demodate, în acea lună de mai, trecea președintele american îmbrăcat într-un halat și în papuci. Președintele fusese trezit pe la ora 2 și 20 din dimineață. Era iritat de informația pe care tocmai o primise. Unul din sateliții de spionaj detectase ceea ce părea o explozie nucleară. Regiunea era Pakistan. După câteva zeci de minute de dezbateri, șefii de stat major ai armatei americane au decis să îl trezească pe președinte. Era pentru prima dată când, pe un teren aproape misterios pentru analiștii americani, avea loc un o explozie nucleară.
Memoriile Secretarului de Stat James Baker vor reaminti despre acea noapte complicată. Îmbrăcat și el cu ce apucase, luat pe sus pentru a fi adus la Casa Albă, pe drum se gândise la ce este mai rău. Pe masa de consiliu, atât președintele cât și secretarul său de stat vor afla cu stupoare că analiza tinerilor cu birourile pe holurile Casei Albe era mai mult decăt alarmantă.
La sfârșitul lunii mai 1990, comunitatea americană de informații avea date concrete că Pakistanul construise cel puțin șase și, poate, până la zece focoase nucleare. Analiștii erau convinși că unele dintre acele focoase au fost desfășurate pe avioanele de vânătoare F-16 fabricate de americani chiar în Pakistan. Acel contract militar fusese semnat de către Ronald Reagan. Cea mai gravă problemă pentru politica americană din regiune era că Benazir Bhutto, populistul prim-ministru al Pakistanului, fusese eliminată (sau alesese sa se retragă, pentru a nu fi ucisă) din procesul constituțional de autorizare a loviturilor nucleare.
Absența primul ministru din linia de decizie nucleară odată confirmată, reprezenta o lovitură extrem de serioasă pentru politica americană a echilibrului nuclear global. Președintele pro-nuclear al națiunii, Ghulam Ishaq Khan, și armata pakistaneză, în frunte cu generalul de armată Mirza Aslam Beg, aveau mâinile, neîntrerupte, pe buton.
Iar SUA nu puteau intervenii niciodată la timp pentru a opri o reacție nucleară necontrolată din Pakistan. Nu existau îndoieli că India, cu arsenalul său nuclear, mult mai extins, era pregătită să riposteze la orice amenințare. George Bush Sr vedea cum strategia lui de control asupra procesului de dispariție a imperiului sovietic se destramă. Căci orice transfer de valiză nucleară sovietică trebuia urmărit și controlat de către Washington, în caz contrar, tehnologia sovietică ar fi fost vândută pe piața neagră a terorismului mondial. Și primul client ar fi fost grupările fundamentaliste pakistaneze. Testul nuclear pakistanez tocmai complica jocul pregătit de americani în ceea ce privește Moscova.
Criza nucleară pakistaneză din primăvara lui 1990 a consfințit un adevăr: coșmarul exportului nuclear devenise nu numai o realitate dar și o prezență pe care orice președinte american o va simți zilnic pe umerii săi.
Ieșind din bunker, Bush Sr va înțelege că nu căderea comunismului era victoria vieții lui. Comunismul reprezentase copilăria coșmarului pe care umanitatea îl începuse cu zorii secolului XX. Terorismul nuclear era maturizarea acelui coșmar, suma tuturor fricilor existențiale ale unei națiuni, iar SUA vor fi obligate să joace un rol crucial în a înțelege mecanismul acelei amenințări colosale, apoi fiind obligate să găsească resursele financiare pentru a lupta împotriva ei. Adică, SUA erau somate să devină puterea globală, autoritară și absolută a echilibrului nuclear. Exact ceea ce administrația lui nu dorea. Costurile financiare deveneau de neimaginat pentru un președinte ca Bush Sr.
Pentru simpul și unicul motiv că puterea nucleară a unei națiuni este absolută, butonul nuclear se află sub autoritatea unei singure persoane. Acela care posedă autoritatea supremă asupra valizei nucleare este șeful absolut al statului. Ludovic al XIV a inventat: Statul sunt eu! La timpul respectiv el încarna puterea divină și judiciară a regatului francez. În epoca modernă, Francois Mitterand, ultimul monarh al celei de-a cincea republică franceze va declara, fundamental, la fel: disuasiunea nucleară este decisă de președintele republicii și numai de el. Butonul nuclear, prin simbolistica sa, prin puterea, care este de fapt post factum, a unei națiuni aflate în imposibilitatea de a se mai apăra, reprezintă astăzi statul. Astfel psihologia celui care are în buzunar codul numeric fatal determină ultima decizie a statul pe care îl conduce.
După revoluție sanguinară din 1789, Franței i-a trebuit un secol, teroare genocidală, nenumărați consuli și lovituri de stat, 3 regi, 2 împărați și 3 republici pentru a reface puterea fundamentală a unui singur om. Apoi, un al doilea secol de înfrângeri și umilințe până la Charles de Gaulle. După construirea primei bombe atomice franceze, statul francez imaginat de regele soare, puterea centralizată a Franței au revenit acolo unde istoria o așezase firesc.
Acest proces istoric îl vor înțelege China și India. SUA vor realiza impactul puterii nucleare asupra arhitecturii sale constituționale abia la căderea comunismului, când vor realiza ca echilibrul terorii nucleare dintre cele două ideologii și organizări sociale aflate în conflict fusese doar apă de ploaie.
Abia sub Bush Sr elita americană va învăța că puterea nucleară a unui singur om devine izvorul de schimbare a structurii de decizie a unui stat. Rusia va face totul pentru ca pierderea URSS să nu o lase fără butonul nuclear. Coreea de Nord va muri de foame pentru a avea mult râvnitul buton. Israelul își va impregna supraviețuirea sa statală la nivel celular prin bomba atomică. Israelul etern va exista prin tocmai mânuirea focului prometeic. Personalizarea deciziei nucleare transcede astfel orice mecanism democratic, orice formulă ideologică, orice revoluție a maselor, orice arhitectură de relații internaționale.
A avea bomba atomică, pentru statele care au cunoscut neantul istoric sau se tem de el, reprezintă definiția supremă a permanenței lor. Acolo unde dialogul eșuează, butonul atomic decide. Butonul nuclear este statul. Cel care îl posedă și vremelnic este stăpânul absolut al istoriei. În primăvara atomică pakistaneză din 1990, Bush Sr exact acest lucru îl va înțelege. Zguduit de revelație, omul de stat american înțelege că timpurile lui au apus. Puterea emanantă din Biroul Oval va fi pentru totdeauna schimbată.
Sute de cărți au fost publicate, analize politice și militare considerabile au fost dedicate relațiilor strategice bilaterale dintre Pakistan și India, India și China sau China și Statele Unite. Din nefericire, pentru un fin cunoscător al dinamicii strategice dintre aceste patru puteri nucleare, nu există o soluție comună, după modelul imaginat în cadrul negocierilor cu fosta URSS. Nuanțele multiple, suprapunerile de culori, psihologia soluțiilor nu pot fi înțelese dacă ele sunt adresate intelectual doar pe bază strict bilaterală. În timp ce Pakistanul răspunde strategic la India, India răspunde raportându-se la Pakistan și China, care la rândul lor răspund ambelor spre India și Statele Unite. O permutare permanentă, un șah etern, pe care echilibrul nuclear nu îl mai poate cuprinde.
În grădinile care înconjoară Aiwan-e-Sadrun, palatul prezidențial din Islamabad, un singur om va decide că timpul modern nu mai permite jocul granițelor fizice. Biroul președintelui este imens, iar masa de consiliu, din marmură verde (culoarea Profetului) ornează centrul deciziei supreme. Într-una din zilele lui ianuarie 1972, Zulfikar Ali-Bhuto, așezat la celebra masă, va avea o discuție cu privire la securitatea țării sale.
După războiul cu India din 1971, Pakistan nu are solutii prea multe pentru a opri nu numai influența indiană dar, iar acest lucru este extrem de grav, apropierea dintre New Delhi si Beijing. Ciu EnLai, premierul chinez tocmai semnase cu India contracte economice masive și promisese să rupă India de influența sovietică. SUA semnalizaseră multă bunăvoință iar Pakistanul se vedea astfel izolat.
Bhuto va analiza din perspectiva regală și mistică, nu din cea democratică sau populară, supraviețuirea țării sale. Fără o viziune imperial-divină, care să traverseze secolele, pentru a înfrânge imperiile care vor veni sau vor pleca, țara lui nu va rezista. Hotărârea de a produce în secret bomba atomică și de a centra strategia de securitate națională pe amenințarea nucleară permanentă împotriva Indiei va face din acest politician victima armatei și serviciilor secrete pakistaneze.
După decenii, fiica sa, devenită prima femeie ministru al Pakistanului va refuza, așa cum îl informau serviciile de informații americane pe George Bush Sr să fie implicată în programul nuclear care a dus la execuția tatălui său. Construcția politică post independență a Pakistanului va fi complet erodată și anihilată prin apariția bombei atomice.
Iar celebrul „Bhuda zâmbind”, numele de cod al primului test nuclear indian din 1974, a fost elementul Sputnik, emoțional și religios, pentru ca Pakistan să facă orice pentru a avea bomba atomică. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Abdul Kadeer Khan, un cercetător pakistanez care lucra în Olanda la producerea centrifugelor nucleare civile este adus în secret înnapoi în țară.
Dar tocmai aici intervine istoria, căci, ironia sorții, bomba atomică pakistaneză este semnată de către India, Europa și SUA. „Budha zâmbind” este insulta supremă. Părintele bombei atomice din Pakistan este născut tot în India, pe timpul imperiului britanic, școlit în metalurgia materialelor speciale cu banii Londrei, născut din mama begumă moghală. Tehnologia nucleară este eminamente europeană, fară urmă de influență sovietică iar uraniumul îmbogățit necesar producerii bombelor este procurat din SUA.
1974 este și anul în care China devine pincipalul actor al dramei indo-pakistaneze, detronând SUA, UK și URSS printr-un singur gest. Prima bază militară cu rachete nucleare chineze este instalată în Tibet. Marile fluvii care hrănesc atît Pakistan cât și India vin tocmai din Everestul nepalez și tibetan. Adică din platoul atomic aflat sub autoritatea comunistă de la Beijing. Probabil fără să o dorească sau să realizeze importanța gestului său, tocmai fuga de butonul nuclear al lui Mao (care va transfera tocmai pe acoperișul lumii teribila armă) va implica defintiv și permanent China în mijlocul confruntării mondiale, cea pe care, peste decenii, o va continua și escalada Donald Trump.
Căci nimeni din Asia nu poate opri China capitalistă în demersul său economic și globalist. Triunghiul nuclear India-Pakistan-China depășește prin complexitatea sa dialogul cu care SUA erau obișnuite pe timpul confruntării cu URSS.
Donald Trump judecă acest complex nuclear tripatit, care pare atît de convulsionat ca și drumul pe care îl croiesc fluviile fundamentale care se adună din ghețarii himalaieni, doar din prisma experienței politice americane date de către confruntările din timpul războiului rece. Altceva nu știe, altceva nu a citit în arhivele monumetale ale Americii. De aceea alege să ridice India pentru a contracara economic China.
Greșeala strategică pe care o va face prin alegerea acestei politici este că Pakistanul musulman este mult mai periculos pentru pacea internă a unei Chine multinaționale, unde locuiesc milioane de musulmani. India nu reprezintă sub nicio formă un pericol la adresa unității teritoriale chineze.
Culoarul economic China-Pakistan, pe care președintele Xi îl va finanța cu sume enorme, este desenat tocmai pentru a apăra China de expansiunea unui islamism revoluționar, cu tentele sale deseori extremist-teroriste venite din Pakistan. Administrația Obama va înțelege această nuanță fundamentală și nu va încuraja niciuna dintre cele trei puteri nucleare din Asia.
Din contră va folosi Rusia pentru a echilibra stabilitatea nucleară a regiunii. Donald Trump, furibund în justificările sale cu privire la eșecul său din timpul crizei Covid-19, încearcă ridicarea economică a Indiei, uitînd că aceast fenomen va duce la o întărire a puterii nucleare de la New Dehli. Ca atare Pakistanul se va simții și mai amenințat de un eventual nou “Budha zâmbind”. Prin efectul de domino, Pakistanul își va întări colaborarea cu China, pentru a fi la paritate nucleară cu India, dezvoltând proiectele economice cu colosul asiatic, pentru a avea resursele finaciare de dezvoltare nucleară și convențional militară.
Astfel, China poate cere de la islamiștii pakistanezi intreruperea acțiunilor lor pe teritoriile uighure, fapt care va întări puterea centrală de la Beijing. Odată cu creșterea puterii Indiei, resentimentul islamic va fi extrem de sever, mai ales că vine pe filiera fundamentalist religioasă creștină pe care Donald Trump o încurajează în SUA. Fundamental, în loc să delocalizeze resursele ideologice și religioase ale diverselor facțiuni islamiste revoluționare, prin încurajarea Indiei, unde primul ministru Modi este un cunoscut naționalist hindus, SUA nu fac decât să multiplice resentimentele islamice.
Talibanii au venit din Pakistan, Osama bin Laden a fot executat în Pakistan, marele război antiterorist al lui Bush Jr a avut ca motivație tocmai existența rețelelor de extremism islamic din Pakistan. A crede că poți bloca China prin întărirea naționalismului economic hindus din India, înseamnă a nu realiza că de fapt oferi aceeași motivație pentru explozia din nou a terorismului internațional. Iar de data aceasta, Trump joacă pe o ecuație profund personalizată, căci toate cele patru puteri implicate în acest joc cu mărgele de sticlă sunt puteri nucleare, apte de a transfera tehnologie nucleară la actori non statali și inamici feroce ai tuturor celor patru.
Tensiunea de astăzi la granița dintre India și China, pe care tocmai Donald Trump, creatorul ei anunță că, dacă va fi chemat, dorește să o negocieze, este exact semnalul pe care Pakistanul îl va traduce ca un semnal al viitorului tensionat care vine. Încurajarea tendințelor expansioniste ale Indii înarmate nuclear până în dinți, atunci când toate estimările spun că arsenalul nuclear chinez este format doar din cîteva sute de ogive nucleare, reprezintă cel puțin o eroare de calcul juvenilă, de contabil de cartier.
Contradicția care aruncă în aer orice logică a mișcărilor din ultimile luni reiese tocmai din această definiție. Extremiștii care se nasc în regiunea respectivă sunt exact dușmanii totali ai fiecărui stat implicat. Iar Trump exact această contradicție nu o înțelege, provocând periculos echilibrul trilateralei nucleare din Asia. Orice foc pornit de acolo, dacă va fi oprit, va cere resurse financiare și economice enorme, iar prețul în victime umane va depășii cu mult cele mai negre estimări.
Având la bază analiza extrem de strâmtă a eșecului american din Afganistan, unde Trump efectiv aplică principiul unei fugi mai sănătoase, SUA formulează un atac anti-chinez care poate evolua esențial într-un conflict care să amenințe integritatea teritorială a Chinei. Iar dacă asupra unui aspect suntem cu toții de acord, este acela că Partidul Comunist Chinez tocmai prin războiul anti -japonez din secolul trecut, (care a fost de fapt un război de eliberare națională) a câștigat dreptul de a conduce țara. Cine își imaginează că un atac la adresa integrității statale chineze nu va deveni reperul moral salvator pentru perpetuarea la putere a comuniștilor la Beijing, înseamnă că nu înțelege nimic din istoria acelei țări.
Dacă Germania a renunțat la orice formă de tehnologie nucleară tocmai pentru a înnăbuși tendințele sale istorice în așteptare, de renaștere a lui Bismark (practic astăzi transformându-se într-o ligă a comercianților), China va utiliza puterea butonului nuclear pentru a își întări statul. Exact ca SUA, exact ca Pakistan, exact ca India. După eșecul previzibil al intervenției asimetrice americane din Hong Kong, după ce va eșua și mișcarea americană din Taiwan, cea mai periculoasă, care poate destabiliza orice înțelegere modială, mișcarea geo-strategică pe care o provoacă cu India va lăsa urme adânci. Trump nu va supraviețui politic îndeajuns să audă despre un alt președinte american care, în papuci de casă, va fi informat că „Budha zâmbind” a devenit chinez de-a dreptul.
Notă DefenseRomania: Textul analizei și opinia aparțin autorului, intertitlurile redacției
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Pe 28 august 2025, un eveniment naval de o importanță rară a marcat o nouă etapă în conflictul din Marea Neagră. Rusia a revendicat primul atac reușit cu o dronă navală împotriva unei nave de război ucrainene, o mișcare ce oglindește și, într-un fel, recunoaște eficacitatea tacticii pe care Ucraina a perfecționat-o în ultimii ani.
Arsenalul nuclear rusesc a fost aproape complet modernizat, iar operațiunea militară din Ucraina nu a dus la slăbirea acestuia, a declarat generalul-locotenent Andrew Jebara, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene ale SUA pentru Descurajare Strategică și Integrare Nucleară, relatează TASS.
În arhipelagul rus înghețat al Novaia Zemlia, acolo unde istoria a înregistrat cele mai mari explozii nucleare, liniștea a fost spartă de un concert de motoare și activități militare, sugerând un nou capitol în povestea celei mai controversate arme a lui Vladimir Putin. Informații obținute prin analiza imaginilor din satelit și a datelor de pe aplicaţiile care monitorizează traficul aerian indică pregătiri intense pentru testarea rachetei de croazieră cu propulsie nucleară, Burevestnik, supranumită de NATO "Skyfall".
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 29 august 2025, de la ora 11.00, o ediție a podcastului „Obiectiv EuroAtlantic”.
O campanie strategică, metodică și persistentă. Așa poate fi descrisă acțiunea forțelor ucrainene care, de la începutul lunii august, au intensificat atacurile cu drone împotriva infrastructurii energetice a Rusiei. Așa-zisa „superputere energetică” a lui Vladimir Putin pare să fie tot mai vulnerabilă, pe măsură ce atacurile reușesc să creeze penurii de combustibil, perturbând o industrie vitală pentru finanțarea mașinăriei de război a Kremlinului.
Ministrul Economiei Radu Miruță a anunțat finalizarea discuțiilor privind construcția unei fabrici de pulberi în România, precizând că va fi „cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniție din lume”.
O declarație recentă a ministrului Apărării Ionuț Moșteanu, cu privire la tehnica militară trimisă de România către Ucraina, în cei trei ani și jumătate de război, face vâlvă în presă. Una dintre cele mai arzătoare întrebări este desigur ce tancuri a trimis România către Ucraina și dacă chiar a făcut-o.
Un raport elaborat de CENTER FOR DEFENSE REFORMS (CDR) face lumină asupra mașinăriei de război a Rusiei, dezvăluind cum a reușit Kremlinul să-și intensifice drastic atacurile cu drone asupra Ucrainei. Sub aparența inofensivă a unor "bărci cu motor", Rusia, cu sprijin masiv din partea Chinei, a pus la punct o producție în serie de mii de drone kamikaze de tip Shahed și derivatele lor, precum Harpy și Gerbera.
O navă sub pavilion străin, dar cu un echipaj rusesc, a devenit centrul unei anchete europene delicate, ridicând întrebări serioase despre strategia de război hibrid a Moscovei. Nava de transport maritim HAV Dolphin, navigând sub steagul Antiguei și Barbudei, este bănuită de serviciile de informații germane și olandeze că ar fi servit ca navă-suport pentru drone rusești de supraveghere, pe fondul unei creșteri alarmante a numărului de incursiuni cu drone deasupra facilităţilor militare din Germania.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit astăzi cu omologul său ucrainean, Denîs Șmîhal, pentru a discuta despre securitatea Ucrainei și despre pacea dorită de întreaga regiune.
Alianța Nord-Atlantică, adesea percepută ca o birocrație lentă și prudentă, a demonstrat recent o transformare remarcabilă. Într-o mișcare strategică ce redefinește conceptul de „rapiditate”, NATO a accelerat procesul de inovare, reușind să ofere soluții concrete pentru cele mai noi amenințări de pe câmpul de luptă ucrainean în doar câteva luni. Sub presiunea războiului de înaltă intensitate și a asimetriei de cost pe care o impun noile arme, Alianța a pus în funcțiune o ''mașinărie de răspuns'' bazată pe agilitate, cunoștințe operaționale și, cel mai important, pe o colaborare strânsă cu Ucraina.
Într-o lume care tânjește după soluții rapide și titluri optimiste, realitatea crudă a conflictului din Ucraina continuă să ne readucă cu picioarele pe pământ. Deși întâlnirea recentă dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin a alimentat speranțele unei păci iminente, declarațiile făcute de fostul director al CIA și generalul în retragere al Armatei SUA, David Petraeus, vin să spulbere toate aceste iluzii. Într-un interviu acordat ABC News, Petraeus a subliniat că obstacolul principal în calea păcii nu este altul decât președintele rus, Vladimir Putin, ale cărui cereri de bază rămân neschimbate și inacceptabile.
În ultima vreme s-au înmulțit evaluările unor analiști, care se promovează ca fiind neutri, și care încearcă să ne convingă de faptul că Rusia este un tăvălug care nu mai poate fi oprit. Situația de pe teren ne arată exact contrariul: realitatea e că în aproape 3 ani de război, mai puțin de 1% din teritoriul Ucrainei, a fost ocupat de trupele ruse.
Unul dintre cele mai surprinzătoare momente ale ultimelor zile a fost o postare a președintelui american Donald Trump pe platforma sa, Truth Social. Postarea, apărută joi dimineață, a generat un val de reacții, mai ales pentru că a apărut pe fondul discuțiilor de pace dintre Rusia și Ucraina, discuții în care chiar Trump este implicat.
În mijlocul unui conflict care a redefinit războiul modern, transformând drona într-un instrument strategic de maximă importanță, un scandal izbucnit la fabrica franceză Renault ridică o întrebare inconfortabilă: cât de adâncă este influența rusească în Europa, chiar și acolo unde te-ai aștepta mai puțin? Deși pare un simplu conflict de muncă, opoziția unor angajați Renault față de producția de drone pentru Ucraina pare a fi mult mai mult decât atât.
Războiul din Ucraina a rescris multe reguli ale conflictului modern, iar drona a devenit vedeta incontestabilă. De la drone de recunoaștere minuscule la "viespi" FPV (first-person view), aceste vehicule aeriene fără pilot au dovedit că pot paraliza mișcări de trupe, pot lovi zone care erau considerate pana recent de neatins și pot provoca o uzură constantă inamicului. Cu toate acestea, sub zumzetul omniprezent al dronelor se ascunde o întrebare fundamentală pentru Alianța Nord-Atlantică: pot aceste instrumente ieftine să înlocuiască artileria, tancurile și rachetele tradiționale, care costă milioane de dolari?
În contextul geopolitic actual, Germania face un pas major pentru a-și redefini rolul pe scena europeană și globală. Un document detaliat, redactat de Ministerul Federal al Apărării, dezvăluie o strategie masivă de înarmare, cu un buget estimat la peste 350 de miliarde de euro până în 2041. Suma este uluitoare și subliniază o schimbare de paradigmă în politica de securitate a țării, aliniată la viziunea noului cancelar, Friedrich Merz.
Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO, a lansat recent un apel șocant, dar deloc surprinzător: Ucraina nu poate primi garanții de securitate „de neclintit” fără ca națiunile europene să trimită trupe pe teritoriul său. Într-o declarație pentru BBC, fostul premier danez a subliniat că următoarele săptămâni vor fi decisive pentru a se constitui o „coaliție a celor dispuși” să acționeze. Aceste cuvinte, rostite la scurt timp după întâlnirile de la Washington și Alaska dintre liderii occidentali, scot la iveală o realitate dură: angajamentele verbale nu sunt suficiente, iar decalajul dintre retorică și acțiune în privința apărării Ucrainei este enorm.
În spatele cortinei de sancțiuni și declarații diplomatice, un război economic se desfășoară pe mările lumii, alimentând mașina de război a Kremlinului. Un raport recent al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR) scoate la lumină o rețea vastă și clandestină de nave, o "flotă fantomă" care transportă petrol, milioane de tone de cereale și cărbune furate din Ucraina, subminând eforturile internaționale de a izola Rusia.
După summitul cu Vladimir Putin, care a lăsat în urmă mai multe întrebări decât răspunsuri, Donald Trump a continuat spectacolul diplomatic la Casa Albă, întâlnindu-se cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu o serie de lideri europeni. Discuțiile, un amestec de declarații grandioase și ambiguități strategice, par să fi coagulat un singur punct ferm: Statele Unite nu vor trimite trupe la sol pentru a garanta securitatea Ucrainei. Așa a reieșit clar din interviul lui Trump pentru emisiunea "Fox & Friends", unde a oferit "asigurarea" sa solemnă că soldații americani vor rămâne departe de linia frontului.
Scena de la Casa Albă de pe 18 august a arătat ca un tablou cu totul diferit față de întâlnirea dezastruoasă din februarie. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, obișnuit cu discursuri pasionate despre situația disperată a țării sale, a apărut alături de președintele american Donald Trump într-o atmosferă relaxată și prietenoasă. O schimbare de atitudine care, deși n-a produs rezultate concrete, a fost percepută ca o victorie morală. Iar pentru cetățenii Ucrainei și pentru aliații săi, orice rază de speranță e binevenită.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat că țara sa trebuie să își extindă rapid armamentul nuclear și a catalogat exercițiile militare dintre SUA și Coreea de Sud ca fiind o „expresie evidentă a voinței lor de a provoca război”, a relatat marți presa de stat KCNA, citată de Reuters.
Donald Trump a ales, din nou, platforma sa de socializare pentru a da tonul unei zile cruciale la Washington, chiar înaintea întâlnirii cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și cu o serie de lideri europeni. Mesajul, sec și fără ocolișuri, a așezat povara încheierii războiului direct pe umerii Kievului: Volodimir Zelenski poate pune capăt conflictului „aproape imediat”, dacă vrea. Dar prețul, sugerează Trump, nu e negociabil: renunțarea la Crimeea și, mai ales, la aderarea la NATO.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o vizită premergătoare discuțiilor cruciale de la Washington cu președintele american Donald Trump. Într-o conferință de presă comună, liderii au subliniat necesitatea unei acțiuni unite și a unor garanții de securitate solide pentru Ucraina.
Scena politică internaţională a fost zguduită de un anunț cu greutate, venit direct de la agenţia Reuters: cererile lui Vladimir Putin pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, discutate cu Donald Trump la summitul din Alaska. Aceste „propuneri de pace”, așa cum le descriu surse anonime, ridică multe semne de întrebare și stârnesc îngrijorare în rândul liderilor europeni. Ceea ce a ieșit la iveală a fost un plan ce sună mai degrabă a un schimb inegal de terenuri decât a o soluție de pace echitabilă.
În ziua întâlnirii cu Donald Trump, președintele rus a făcut modificări legislative care vor permite companiei americane Exxon Mobil să își recâștige participația în proiectul de petrol și gaze naturale Sakhalin-1.
Au trecut două zile de la summitul Trump – Putin din Alaska și începe să se contureze principala condiție a Rusiei pentru a opri războiul din Ucraina. Ea ar fi retragerea fără luptă a trupelor ucrainene din regiunea Donețk ceea ce ar însemna predarea centurii de orașe-fortăreață Sloviansk – Kramatorsk – Konstantianivka – Drujkova.
O propunere surprinzătoare, dar cu potențial istoric, a apărut pe scena diplomatică internațională, în urma summit-ului din Alaska dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin. Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit, sâmbătă, că Statele Unite sunt pregătite să ofere garanții de securitate Ucrainei, o inițiativă salutată ca o „veste bună” ce ar elibera Europa de o responsabilitate exclusivă în sprijinul Kievului.
Liderii europeni au emis sâmbătă o declarație comună, salutând eforturile președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, dar au reiterat necesitatea unor garanții de securitate solide pentru Kiev și a unui veto rusesc asupra viitorului său în NATO și UE.
Cu ocazia Zilei Forțelor Armate Poloneze, celebrată la 15 august, Polonia a organizat o paradă militară de amploare în capitala sa, Varșovia, eveniment ce a marcat victoria țării asupra Armatei Roșii în Bătălia de la Varșovia din 1920. Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a reamintit semnificația istorică a evenimentului, declarând că „Rusia nu este invincibilă”.
Recent, tensiunile geopolitice au atins un nou punct critic, atunci când drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei. Incidentul, care nu a fost izolat, a declanșat o reacție imediată și fermă din partea Alianței Nord-Atlantice. Avionanele de vânătoare au fost ridicate de la sol, spațiul aerian a fost securizat, iar cetățenii de pe flancul estic au primit asigurarea că cerul lor rămâne apărat. Este o demonstrație a eficienței NATO Air Policing, o misiune esențială și continuă, menită să protejeze fiecare centimetru al teritoriului Alianței.
Singura aeronavă de transport militar An-70 care a apucat “să vadă lumina zilei” a fost identificată în zbor spre Polonia, pe 15 septembrie, după cum a semnalat sursa de monitorizare Polish Military Radar pe contul său de X.
Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu și a grupării paramilitare a lui Horațiu Potra de către Parchetul General este mai mult decât un simplu dosar penal. Este o radiografie brutală a unei vulnerabilități naționale pe care o ignoram, pe care o minimizam de ani buni: România a fost, este și va rămâne o țintă predilectă a războiului hibrid dus de Federația Rusă. Iar acum, procurorul general Alex Florența a pus punctele pe „i”, demascând un mecanism complex, care a exploatat tocmai fragilitățile noastre ca societate.
Rusia și Belarus au exersat lansarea de arme nucleare tactice în timpul manevrelor militare comune. Potrivit Reuters, președintele belarus, Alexander Lukașenko, a declarat acest lucru astăzi (16.09.2025), precizând că exercițiul comun ruso-belarus nu este menit să amenințe pe nimeni. Anterior, Ministerul rus al Apărării anunțase că bombardiere strategice Tu-160 au îndeplinit misiuni de luptă deasupra Mării Barents, inclusiv lansarea de rachete de croazieră.
Într-un război modern, definit de precizia dronelor și de atacurile nemiloase cu rachete de croazieră, o piesă de artilerie antiaeriană dezvoltată în anii '60, la apogeul Războiului Rece, a devenit un simbol al rezistenței ucrainene. Este vorba despre sistemul Gepard, "micul vânător" autopropulsat, care demonstrează că ingeniozitatea și adaptarea pe câmpul de luptă pot învinge tehnologia nouă. Povestea sa nu este doar despre un succes militar, ci și despre o nouă formă de cooperare industrială, construită din mers, direct pe liniile frontului.
Pentru cei ce au ambiții de a fi putere mondială atunci ei să rezolve problemele grele ale omenirii, cum ar fi războiul din Ucraina cu un impact economic mondial mult mai mare decât tarifele impuse de Donald Trump. Problemele simple le poate rezolva oricine.
Bucureștiul cântărește cu prudență fiecare cuvânt, în timp ce ecourile războiului din Ucraina se aud tot mai puternic la graniță. Poziția președintelui Nicușor Dan, exprimată recent, a ridicat întrebarea dacă confirmă o abordare calculată, pragmatică, care evită escaladarea conflictului și menține un echilibru fragil între solidaritatea cu Ucraina și imperativul de a proteja teritoriul național sau este o ezitare pentru a nu escalada tensiunile din regiune?
Într-un apel disperat, dar plin de hotărâre, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat o poziție tranșantă din partea lui Donald Trump. Într-un interviu exclusiv acordat postului britanic Sky News, liderul de la Kiev a subliniat că singura cale de a pune capăt războiului este stabilirea unor garanții de securitate clare, garantate de Statele Unite și de aliații europeni, înainte de încheierea conflictului.
Thales a finalizat cu succes testele de acceptanță în fabrică pentru Sistemul de Misiune și pentru Sistemul de Luptă bazat pe platforma TACTICOS, destinat fregatelor Type 31 ale Marinei Regale.
Practic, după finalizarea testelor de acceptanță în fabrică, urmează ca sistemul TACTICOS să fie instalat pe nave.
Kremlinul încearcă să arunce asupra Occidentului vina pentru incursiunile cu drone de pe teritoriul României și Poloniei.
Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt trimiși în judecată pentru tentative de subminare a ordinii constituționale.
Corporația Aeronautică Unită (UAC) din Rusia a anunțat livrarea unui nou lot de aeronave Su-34 către Forțele Aerospațiale Ruse, aeronave esențiale pentru avansul trupelor rusești.
În timp ce aripa suveranistă din România susține că ”pacea-i pace” și că nu trebuie să ne înarmăm sau să avem legislație împotriva dronelor, discursul ”suveranist” din Polonia este aliniat cu poziția oficială a NATO și descrie Rusia drept principală amenințare pentru pacea în Europa.
"Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război, pentru că numai asta asigură pacea", este declarația președintelui Poloniei.
Armata israeliană a lansat marți noaptea o ofensivă terestră așteptată pentru a captura orașul Gaza.
Israelul a cerut tuturor locuitorilor din orașul Gaza să evacueze, dar 700 de mii de locuitori încă se află în oraș.
Ministerul britanic al Apărării a anunțat luni că avioanele de vânătoare Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF) vor efectua o misiune de apărare aeriană deasupra Poloniei, în cadrul misiunii Garda de Est a NATO.
Președintele american Donald Trump a semnat marți un ordin de desfășurare a trupelor Gărzii Naționale în Memphis, din statul Tennessee, pentru a ajuta la combaterea criminalității.
O dronă a fost neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din centrul Varșoviei, a anunțat premierul polonez Donald Tusk, un incident care subliniază fragilitatea securității regionale, în contextul unor tensiuni deja ridicate. Două persoane, cetățeni belaruși, au fost reținute, iar poliția investighează.
După ce a pierdut contractul pentru avionul de luptă de generația a șasea, F-47, în fața Boeing, Lockheed Martin revine în forță cu o propunere strategică: o versiune îmbunătățită a popularului F-35, denumită „a cincea generație plus”. Această mișcare ingenioasă nu doar că ar putea recupera terenul pierdut, dar ar putea oferi Departamentului Apărării o soluție mai rapidă și mai economică pentru a-și moderniza flota aeriană.
În spațiul public, de multe ori, se vorbește despre politică externă în termeni de mari alianțe, tratate și declarații solemne. Dar, în culisele industriei de apărare, unde se fac afaceri de miliarde de euro și se pun la cale parteneriate pe termen lung, discursul este mult mai direct și, de multe ori, mai onest. O dovadă în acest sens o reprezintă recenta ieșire publică a lui Armin Papperger, CEO-ul gigantului german din industria de apărare, Rheinmetall.
Am aflat de la guvernul României ca o dronă aeriană rusească explozivă a stat nestingherită în spațiul aerian al României timp de aproape o oră după care a intrat în spațiul aerian ucrainean.
Pornind de la cel mai recent incident, în care Forțele Aeriene ale Ucrainei au pierdut un avion de vânătoare de tip Su-27 în regiunea Zaporojie, presa poloneză a prezentat un bilanț al tehnicii de aviație distruse sau avariate de la începutul invaziei militare ruse în februarie 2022.
Statisticile prezentate de presa poloneză, care par mult mai apropiate de realitate, diferă fundamental de cele prezentate de partea rusă.
Decizia Uniunii Europene de a construi un „zid de drone” la granița estică, cu o implicare directă a Ucrainei, este răspunsul logic la o serie de provocări tot mai acute. Pe 10 septembrie, nouăsprezece drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez, iar câteva zile mai târziu, România a confirmat o intruziune similară. Aceste incidente, deși aparent minore, au arătat o vulnerabilitate majoră a NATO: capacitatea Moscovei de a testa apărarea alianței cu echipamente ieftine, care obligă la un răspuns costisitor.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este în război cu Rusia și participă efectiv la acesta prin furnizarea de sprijin direct și indirect Ucrainei, a declarat luni (15.09.2025) purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției de stat TASS. Cu puțin timp înainte, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, avertizase că Moscova va considera protecția spațiului aerian ucrainean de către forțele NATO ca o declarație de război, potrivit rapoartelor DPA și ale revistei Newsweek.
Franța, una dintre puterile nucleare ale Europei, a decis să trimită un mesaj clar, concretizând promisiunile președintelui Emmanuel Macron. Avionul Rafale, capabil să transporte arme nucleare, a aterizat pe teritoriul polonez, o decizie simbolică menită să reasigure aliații de pe flancul estic al NATO și să demonstreze că Parisul este gata să joace rolul de garant al securității continentului.
Afirmațiile părții ruse cu privire la „date nesatisfăcătoare” sau „neconfirmate” fac parte dintr-o practică rusească bine-cunoscută de denaturare a faptelor existente, cu scopul de a evita responsabilitatea pentru încălcarea gravă a normelor dreptului internațional, continuarea agresiunii armate, se arată în comunicatul Ambasadei Ucrainei.
Șefa Comisiei Europene a ținut un discurs, la un an după raportul Draghi. Mesajul politic este clar: „business as usual” nu mai este suficient.
Inițiativa Readiness 2030, instrumentul SAFE și accentul pe reducerea dependențelor externe sunt pilonii principali ai acestei noi viziuni.
Războiul cel de toate zilele pe care Rusia îl oferă, cu un rar cinism, întregii lumi, costă, doar în Ucraina, 172 de milioane de dolari, a anunțat șefa Comisiei parlamentare pentru buget, Roksolana Pidlasa, pe pagina sa de Facebook.
De cealaltă parte, cheltuielile Rusiei pentru războiul cu Ucraina au fost de 150 de miliarde de dolari (aproape 411 milioane de dolari pe zi).
Într-un context regional tot mai tensionat, marcat de acțiunile militare ale Chinei și de arsenalul în creștere de drone al Coreei de Nord, Japonia își reevaluează fundamental strategia de apărare. O națiune pacifistă, constrânsă istoric de Constituție, se pregătește să investească masiv în tehnologii de ultimă oră pentru a-și securiza granițele. Piesa centrală a acestei noi viziuni este un proiect ambițios, un „scut” modern, adaptat la realitățile războiului din secolul XXI: sistemul Synchronized, Hybrid, Integrated and Enhanced Littoral Defense (SHIELD).
Sistemele actuale nu a fost gândite pentru doborârea dronelor, utilizarea rachetelor antiaeriene costisitoare fiind nesustenabilă într-un război de mare intensitate.
Dronele rusești din România și Polonia nu sunt o coincidență. Incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian polonez și românesc sunt testări din partea Federației Ruse.
Expertul militar german, Julian Röpke, a ajuns la concluzia că Federația Rusă și Republica Belarus simulează un atac asupra țărilor NATO în cadrul exercițiului strategic Vest-2025 (Zapad).
Analistul german consideră că forțele aliate din Rusia și Belarus, care spun că practică apărarea regiunii Kaliningrad în timpul manevrelor, se pregătesc, de fapt, să străpungă coridorul Suwalki, care se întinde de-a lungul graniței dintre Lituania și Polonia. Potrivit lui Röpke, Moscova și Minskul vizează cea mai îngustă zonă dintre enclava rusă și Belarus.
Reîntoarcerea în masă a veteranilor ruși provoacă îngrijorare la cele mai înalte niveluri ale societății ruse. Chiar și președintele Vladimir Putin se teme de acest lucru. Prin urmare, potrivit Reuters, Kremlinul, la cererea conducătorului său, a elaborat un plan pentru a ajuta veteranii să se integreze în societatea civilă. Printre altele, aceștia urmează să participe la structurile politice.
