Și totuși, americanul nu simțea de loc că este momentul să fie bucuros. URSS încă exista iar problemele Germaniei din mijlocul Europei deveneau cu adevărat strategice. Căderea comuniștilor germani din est provoca mutații militare și de securitate pe care administrația lui nu le putea analiza integral. Știind că urma să se prăbușească și ultima piesă a dominoului, cea mai grea dintre toate, puterea sovietică de la Moscova, Bush dorea o discuție amplă pentru a construi etapa finală a căderii sistemului sovietic. Obiectivul principal al americanului era să provoace o schimbare la Moscova care să nu îl oblige să plătească echilibrul nuclear mondial.
Bush Sr era aproape de ceea ce se numește un zgârcit patologic. Era frugal, modest ca îmbrăcăminte și avea o soție conservatoare din toate punctele de vedere. Mânca de cele mai multe ori “din traistă” cum s-ar zice, iar aparatul său administrativ era minimal. Avea doar trei consilieri principali, o secretară de zeci de ani, iar cafeaua era adusă în termos, de la reședință, adică era plătită din salariul său. Nu oferea decît ceai demnitarilor străini, iar celebra serată organizată pentru vizita suveranei britanice (care era considerată evenimentul istoric al fiecărei administrații americane) a rămas în istorie. Bush Sr a refuzat să semneze protocolul vizitei până când palatul Windsor nu a asigurat că securitatea reginei pe tărâm american va fi plătită frățește între cele două puteri. Despre cadouri, prima doamnă se spune că, excedată, a pus de la ea o sumă serioasă de bani pentru ca să nu se facă de rușine. Augustul soț nu dorise să aprobe cumpărarea, pentru consortul reginei, a unui set de porțelanuri considerate prea scumpe.
Ca atare, singura misiune pe care fostul spion CIA la Pekin, devenit președinte al SUA, o vedea la acel moment, era menținerea butonului nuclear sovietic sub o singură autoritate, la Kremlin, dar fără ca acest lucru să coste un dolar pe contribuabilul american. Restul, problemele economice, naționale sau ideologice din interiorul imperiului sovietic erau nimicuri de care nu dorea să se ocupe.
În luna Mai 1990 Casa Albă arăta ca o fabrică aflată în haos. Pe culoarele, altădată pustii, fuseseră adăugate birouri. Administrația Bush avea un cult pentru clădirile istorice, prima doamnă Barbara Bush ca ultima reprezentantă a unei vechi familii americane, refuzând orice fel de modernizări ale proprietăților prezidențiale. Ca atare, noii angajați, mai ales cei din departamentul de analiză și sinteză, lucrau fizic pe culoare. Informațiile cele mai sensibile ale puterii americane din acei ani, incluzând harta actualizată de două ori pe zi a poziționării submarinelor nucleare americane în lume (considerată, ca și astăzi, după valiza nucleară ca fiind al doilea mare secret strategic american) erau efectiv vehiculate, nu în birouri subterane sau celebrele black rooms (camerele negre) ci pe holuri. Celebrul bunker care adăpostea Situation Room avea aceleași scări de oțel pe care Truman le comandase iar holurile încă erau vopsite cu acel galben din timpul ultimei conflagrații mondiale.
Aghiotantul de la Secret Service, fapt unic în istoria Casei Albe avea un scaun în chiar dormitorul prezidențial. Motivul fusese simplu, la ordinul președintelui, pentru a face economie, luminile de pe holurile reședinței trebuiau stinse pe timpul nopții, astfel că purtătorul valizei nucleare a fost nevoit să își mute scaunul de pe hol în chiar dormitorul prezidențial, unde la numai 8 metrii dormea, fericit că nu plătește curentul prea mult, chiar Bush Sr.
Tocmai prin acele culoare subterane vechi și demodate, în acea lună de mai, trecea președintele american îmbrăcat într-un halat și în papuci. Președintele fusese trezit pe la ora 2 și 20 din dimineață. Era iritat de informația pe care tocmai o primise. Unul din sateliții de spionaj detectase ceea ce părea o explozie nucleară. Regiunea era Pakistan. După câteva zeci de minute de dezbateri, șefii de stat major ai armatei americane au decis să îl trezească pe președinte. Era pentru prima dată când, pe un teren aproape misterios pentru analiștii americani, avea loc un o explozie nucleară.
Memoriile Secretarului de Stat James Baker vor reaminti despre acea noapte complicată. Îmbrăcat și el cu ce apucase, luat pe sus pentru a fi adus la Casa Albă, pe drum se gândise la ce este mai rău. Pe masa de consiliu, atât președintele cât și secretarul său de stat vor afla cu stupoare că analiza tinerilor cu birourile pe holurile Casei Albe era mai mult decăt alarmantă.
La sfârșitul lunii mai 1990, comunitatea americană de informații avea date concrete că Pakistanul construise cel puțin șase și, poate, până la zece focoase nucleare. Analiștii erau convinși că unele dintre acele focoase au fost desfășurate pe avioanele de vânătoare F-16 fabricate de americani chiar în Pakistan. Acel contract militar fusese semnat de către Ronald Reagan. Cea mai gravă problemă pentru politica americană din regiune era că Benazir Bhutto, populistul prim-ministru al Pakistanului, fusese eliminată (sau alesese sa se retragă, pentru a nu fi ucisă) din procesul constituțional de autorizare a loviturilor nucleare.
Absența primul ministru din linia de decizie nucleară odată confirmată, reprezenta o lovitură extrem de serioasă pentru politica americană a echilibrului nuclear global. Președintele pro-nuclear al națiunii, Ghulam Ishaq Khan, și armata pakistaneză, în frunte cu generalul de armată Mirza Aslam Beg, aveau mâinile, neîntrerupte, pe buton.
Iar SUA nu puteau intervenii niciodată la timp pentru a opri o reacție nucleară necontrolată din Pakistan. Nu existau îndoieli că India, cu arsenalul său nuclear, mult mai extins, era pregătită să riposteze la orice amenințare. George Bush Sr vedea cum strategia lui de control asupra procesului de dispariție a imperiului sovietic se destramă. Căci orice transfer de valiză nucleară sovietică trebuia urmărit și controlat de către Washington, în caz contrar, tehnologia sovietică ar fi fost vândută pe piața neagră a terorismului mondial. Și primul client ar fi fost grupările fundamentaliste pakistaneze. Testul nuclear pakistanez tocmai complica jocul pregătit de americani în ceea ce privește Moscova.
Criza nucleară pakistaneză din primăvara lui 1990 a consfințit un adevăr: coșmarul exportului nuclear devenise nu numai o realitate dar și o prezență pe care orice președinte american o va simți zilnic pe umerii săi.
Ieșind din bunker, Bush Sr va înțelege că nu căderea comunismului era victoria vieții lui. Comunismul reprezentase copilăria coșmarului pe care umanitatea îl începuse cu zorii secolului XX. Terorismul nuclear era maturizarea acelui coșmar, suma tuturor fricilor existențiale ale unei națiuni, iar SUA vor fi obligate să joace un rol crucial în a înțelege mecanismul acelei amenințări colosale, apoi fiind obligate să găsească resursele financiare pentru a lupta împotriva ei. Adică, SUA erau somate să devină puterea globală, autoritară și absolută a echilibrului nuclear. Exact ceea ce administrația lui nu dorea. Costurile financiare deveneau de neimaginat pentru un președinte ca Bush Sr.
Pentru simpul și unicul motiv că puterea nucleară a unei națiuni este absolută, butonul nuclear se află sub autoritatea unei singure persoane. Acela care posedă autoritatea supremă asupra valizei nucleare este șeful absolut al statului. Ludovic al XIV a inventat: Statul sunt eu! La timpul respectiv el încarna puterea divină și judiciară a regatului francez. În epoca modernă, Francois Mitterand, ultimul monarh al celei de-a cincea republică franceze va declara, fundamental, la fel: disuasiunea nucleară este decisă de președintele republicii și numai de el. Butonul nuclear, prin simbolistica sa, prin puterea, care este de fapt post factum, a unei națiuni aflate în imposibilitatea de a se mai apăra, reprezintă astăzi statul. Astfel psihologia celui care are în buzunar codul numeric fatal determină ultima decizie a statul pe care îl conduce.
După revoluție sanguinară din 1789, Franței i-a trebuit un secol, teroare genocidală, nenumărați consuli și lovituri de stat, 3 regi, 2 împărați și 3 republici pentru a reface puterea fundamentală a unui singur om. Apoi, un al doilea secol de înfrângeri și umilințe până la Charles de Gaulle. După construirea primei bombe atomice franceze, statul francez imaginat de regele soare, puterea centralizată a Franței au revenit acolo unde istoria o așezase firesc.
Acest proces istoric îl vor înțelege China și India. SUA vor realiza impactul puterii nucleare asupra arhitecturii sale constituționale abia la căderea comunismului, când vor realiza ca echilibrul terorii nucleare dintre cele două ideologii și organizări sociale aflate în conflict fusese doar apă de ploaie.
Abia sub Bush Sr elita americană va învăța că puterea nucleară a unui singur om devine izvorul de schimbare a structurii de decizie a unui stat. Rusia va face totul pentru ca pierderea URSS să nu o lase fără butonul nuclear. Coreea de Nord va muri de foame pentru a avea mult râvnitul buton. Israelul își va impregna supraviețuirea sa statală la nivel celular prin bomba atomică. Israelul etern va exista prin tocmai mânuirea focului prometeic. Personalizarea deciziei nucleare transcede astfel orice mecanism democratic, orice formulă ideologică, orice revoluție a maselor, orice arhitectură de relații internaționale.
A avea bomba atomică, pentru statele care au cunoscut neantul istoric sau se tem de el, reprezintă definiția supremă a permanenței lor. Acolo unde dialogul eșuează, butonul atomic decide. Butonul nuclear este statul. Cel care îl posedă și vremelnic este stăpânul absolut al istoriei. În primăvara atomică pakistaneză din 1990, Bush Sr exact acest lucru îl va înțelege. Zguduit de revelație, omul de stat american înțelege că timpurile lui au apus. Puterea emanantă din Biroul Oval va fi pentru totdeauna schimbată.
Sute de cărți au fost publicate, analize politice și militare considerabile au fost dedicate relațiilor strategice bilaterale dintre Pakistan și India, India și China sau China și Statele Unite. Din nefericire, pentru un fin cunoscător al dinamicii strategice dintre aceste patru puteri nucleare, nu există o soluție comună, după modelul imaginat în cadrul negocierilor cu fosta URSS. Nuanțele multiple, suprapunerile de culori, psihologia soluțiilor nu pot fi înțelese dacă ele sunt adresate intelectual doar pe bază strict bilaterală. În timp ce Pakistanul răspunde strategic la India, India răspunde raportându-se la Pakistan și China, care la rândul lor răspund ambelor spre India și Statele Unite. O permutare permanentă, un șah etern, pe care echilibrul nuclear nu îl mai poate cuprinde.
În grădinile care înconjoară Aiwan-e-Sadrun, palatul prezidențial din Islamabad, un singur om va decide că timpul modern nu mai permite jocul granițelor fizice. Biroul președintelui este imens, iar masa de consiliu, din marmură verde (culoarea Profetului) ornează centrul deciziei supreme. Într-una din zilele lui ianuarie 1972, Zulfikar Ali-Bhuto, așezat la celebra masă, va avea o discuție cu privire la securitatea țării sale.
După războiul cu India din 1971, Pakistan nu are solutii prea multe pentru a opri nu numai influența indiană dar, iar acest lucru este extrem de grav, apropierea dintre New Delhi si Beijing. Ciu EnLai, premierul chinez tocmai semnase cu India contracte economice masive și promisese să rupă India de influența sovietică. SUA semnalizaseră multă bunăvoință iar Pakistanul se vedea astfel izolat.
Bhuto va analiza din perspectiva regală și mistică, nu din cea democratică sau populară, supraviețuirea țării sale. Fără o viziune imperial-divină, care să traverseze secolele, pentru a înfrânge imperiile care vor veni sau vor pleca, țara lui nu va rezista. Hotărârea de a produce în secret bomba atomică și de a centra strategia de securitate națională pe amenințarea nucleară permanentă împotriva Indiei va face din acest politician victima armatei și serviciilor secrete pakistaneze.
După decenii, fiica sa, devenită prima femeie ministru al Pakistanului va refuza, așa cum îl informau serviciile de informații americane pe George Bush Sr să fie implicată în programul nuclear care a dus la execuția tatălui său. Construcția politică post independență a Pakistanului va fi complet erodată și anihilată prin apariția bombei atomice.
Iar celebrul „Bhuda zâmbind”, numele de cod al primului test nuclear indian din 1974, a fost elementul Sputnik, emoțional și religios, pentru ca Pakistan să facă orice pentru a avea bomba atomică. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Abdul Kadeer Khan, un cercetător pakistanez care lucra în Olanda la producerea centrifugelor nucleare civile este adus în secret înnapoi în țară.
Dar tocmai aici intervine istoria, căci, ironia sorții, bomba atomică pakistaneză este semnată de către India, Europa și SUA. „Budha zâmbind” este insulta supremă. Părintele bombei atomice din Pakistan este născut tot în India, pe timpul imperiului britanic, școlit în metalurgia materialelor speciale cu banii Londrei, născut din mama begumă moghală. Tehnologia nucleară este eminamente europeană, fară urmă de influență sovietică iar uraniumul îmbogățit necesar producerii bombelor este procurat din SUA.
1974 este și anul în care China devine pincipalul actor al dramei indo-pakistaneze, detronând SUA, UK și URSS printr-un singur gest. Prima bază militară cu rachete nucleare chineze este instalată în Tibet. Marile fluvii care hrănesc atît Pakistan cât și India vin tocmai din Everestul nepalez și tibetan. Adică din platoul atomic aflat sub autoritatea comunistă de la Beijing. Probabil fără să o dorească sau să realizeze importanța gestului său, tocmai fuga de butonul nuclear al lui Mao (care va transfera tocmai pe acoperișul lumii teribila armă) va implica defintiv și permanent China în mijlocul confruntării mondiale, cea pe care, peste decenii, o va continua și escalada Donald Trump.
Căci nimeni din Asia nu poate opri China capitalistă în demersul său economic și globalist. Triunghiul nuclear India-Pakistan-China depășește prin complexitatea sa dialogul cu care SUA erau obișnuite pe timpul confruntării cu URSS.
Donald Trump judecă acest complex nuclear tripatit, care pare atît de convulsionat ca și drumul pe care îl croiesc fluviile fundamentale care se adună din ghețarii himalaieni, doar din prisma experienței politice americane date de către confruntările din timpul războiului rece. Altceva nu știe, altceva nu a citit în arhivele monumetale ale Americii. De aceea alege să ridice India pentru a contracara economic China.
Greșeala strategică pe care o va face prin alegerea acestei politici este că Pakistanul musulman este mult mai periculos pentru pacea internă a unei Chine multinaționale, unde locuiesc milioane de musulmani. India nu reprezintă sub nicio formă un pericol la adresa unității teritoriale chineze.
Culoarul economic China-Pakistan, pe care președintele Xi îl va finanța cu sume enorme, este desenat tocmai pentru a apăra China de expansiunea unui islamism revoluționar, cu tentele sale deseori extremist-teroriste venite din Pakistan. Administrația Obama va înțelege această nuanță fundamentală și nu va încuraja niciuna dintre cele trei puteri nucleare din Asia.
Din contră va folosi Rusia pentru a echilibra stabilitatea nucleară a regiunii. Donald Trump, furibund în justificările sale cu privire la eșecul său din timpul crizei Covid-19, încearcă ridicarea economică a Indiei, uitînd că aceast fenomen va duce la o întărire a puterii nucleare de la New Dehli. Ca atare Pakistanul se va simții și mai amenințat de un eventual nou “Budha zâmbind”. Prin efectul de domino, Pakistanul își va întări colaborarea cu China, pentru a fi la paritate nucleară cu India, dezvoltând proiectele economice cu colosul asiatic, pentru a avea resursele finaciare de dezvoltare nucleară și convențional militară.
Astfel, China poate cere de la islamiștii pakistanezi intreruperea acțiunilor lor pe teritoriile uighure, fapt care va întări puterea centrală de la Beijing. Odată cu creșterea puterii Indiei, resentimentul islamic va fi extrem de sever, mai ales că vine pe filiera fundamentalist religioasă creștină pe care Donald Trump o încurajează în SUA. Fundamental, în loc să delocalizeze resursele ideologice și religioase ale diverselor facțiuni islamiste revoluționare, prin încurajarea Indiei, unde primul ministru Modi este un cunoscut naționalist hindus, SUA nu fac decât să multiplice resentimentele islamice.
Talibanii au venit din Pakistan, Osama bin Laden a fot executat în Pakistan, marele război antiterorist al lui Bush Jr a avut ca motivație tocmai existența rețelelor de extremism islamic din Pakistan. A crede că poți bloca China prin întărirea naționalismului economic hindus din India, înseamnă a nu realiza că de fapt oferi aceeași motivație pentru explozia din nou a terorismului internațional. Iar de data aceasta, Trump joacă pe o ecuație profund personalizată, căci toate cele patru puteri implicate în acest joc cu mărgele de sticlă sunt puteri nucleare, apte de a transfera tehnologie nucleară la actori non statali și inamici feroce ai tuturor celor patru.
Tensiunea de astăzi la granița dintre India și China, pe care tocmai Donald Trump, creatorul ei anunță că, dacă va fi chemat, dorește să o negocieze, este exact semnalul pe care Pakistanul îl va traduce ca un semnal al viitorului tensionat care vine. Încurajarea tendințelor expansioniste ale Indii înarmate nuclear până în dinți, atunci când toate estimările spun că arsenalul nuclear chinez este format doar din cîteva sute de ogive nucleare, reprezintă cel puțin o eroare de calcul juvenilă, de contabil de cartier.
Contradicția care aruncă în aer orice logică a mișcărilor din ultimile luni reiese tocmai din această definiție. Extremiștii care se nasc în regiunea respectivă sunt exact dușmanii totali ai fiecărui stat implicat. Iar Trump exact această contradicție nu o înțelege, provocând periculos echilibrul trilateralei nucleare din Asia. Orice foc pornit de acolo, dacă va fi oprit, va cere resurse financiare și economice enorme, iar prețul în victime umane va depășii cu mult cele mai negre estimări.
Având la bază analiza extrem de strâmtă a eșecului american din Afganistan, unde Trump efectiv aplică principiul unei fugi mai sănătoase, SUA formulează un atac anti-chinez care poate evolua esențial într-un conflict care să amenințe integritatea teritorială a Chinei. Iar dacă asupra unui aspect suntem cu toții de acord, este acela că Partidul Comunist Chinez tocmai prin războiul anti -japonez din secolul trecut, (care a fost de fapt un război de eliberare națională) a câștigat dreptul de a conduce țara. Cine își imaginează că un atac la adresa integrității statale chineze nu va deveni reperul moral salvator pentru perpetuarea la putere a comuniștilor la Beijing, înseamnă că nu înțelege nimic din istoria acelei țări.
Dacă Germania a renunțat la orice formă de tehnologie nucleară tocmai pentru a înnăbuși tendințele sale istorice în așteptare, de renaștere a lui Bismark (practic astăzi transformându-se într-o ligă a comercianților), China va utiliza puterea butonului nuclear pentru a își întări statul. Exact ca SUA, exact ca Pakistan, exact ca India. După eșecul previzibil al intervenției asimetrice americane din Hong Kong, după ce va eșua și mișcarea americană din Taiwan, cea mai periculoasă, care poate destabiliza orice înțelegere modială, mișcarea geo-strategică pe care o provoacă cu India va lăsa urme adânci. Trump nu va supraviețui politic îndeajuns să audă despre un alt președinte american care, în papuci de casă, va fi informat că „Budha zâmbind” a devenit chinez de-a dreptul.
Notă DefenseRomania: Textul analizei și opinia aparțin autorului, intertitlurile redacției
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Administrația Trump a dezvăluit o nouă Strategie de Securitate Națională (NSS) care marchează o ruptură dramatică față de consensul transatlantic tradițional, oferind o evaluare sumbră a viitorului Europei și sugerând că continentul se află într-un proces de „declin civilizațional” accelerat de migrație.
Un fost comandant al forțelor terestre ale Rusiei a lansat o critică neobișnuit de dură la adresa Kremlinului și a serviciilor ruse de spionaj, afirmând că planificarea invaziei militare pe scară largă a Ucrainei s-a bazat pe calcule catastrofal de greșite și pe o subestimare profundă a rezistenței de la Kiev.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 5 decembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
În timp ce Statele Unite negociază peste capul Europei, președintele Alexander Stubb livrează verdictul de care liderii UE se temeau cel mai mult: epoca „păcii juste” a apus, iar supraviețuirea, nu dreptatea, devine noua monedă de schimb. Avertismentul venit din partea președintelui Finlandei, Alexander Stubb, nu este doar o analiză academică în paginile publicate într-un articol din revista Foreign Affairs, ci un diagnostic clinic al unui pacient aflat în stare critică: ordinea liberală post-1945.
Într-un conflict care a depășit deja borna celor trei ani și a devenit sinonim cu tranșeele înghețate și duelurile de artilerie, o statistică surprinzătoare oferită de un general de top al NATO rescrie manualele de tactică militară. Potrivit generalului-maior Maik Keller, comandant adjunct al noii misiuni de asistență a NATO pentru Ucraina (NSATU), forța de drone a Kievului, deși minusculă din punct de vedere numeric, a devenit cel mai letal instrument de pe front.
Deși discuțiile de la Moscova, din 2 decembrie, dintre delegația americană și președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu par să fi adus pacea mai aproape, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, susține, într-un interviu pentru Fox News, că s-au făcut „progrese” către încheierea războiului.
Maratonul diplomatic de cinci ore desfășurat marți la Kremlin, între președintele rus Vladimir Putin și trimișii speciali ai președintelui american Donald Trump, s-a încheiat exact așa cum a început: fără nicio mișcare semnificativă, fără un acord și fără vreun semn că Moscova ar fi dispusă să își reconsidere cererile maximaliste.
Este timpul ca UE să renunțe la strategia ei eșuată de „reacționează, speră, repetă”, consideră directorul Institutului pentru Studii de Securitate al UE (EUISS), Steven Everts.
Iluzia că Unchiul Sam va veni întotdeauna să ne salveze s-a risipit în noroaiele de la Cincu, în urma simulării unor manevre militare efectuate în cadrul Dacian Fall. Într-un amplu reportaj al agenției americane Bloomberg se precizează că scenariul testat de NATO ne arată o Europă descoperită, obligată să înfrunte o eventuală invazie rusă bazându-se strict pe propriile forțe convenționale, în timp ce sprijinul american, altădată automat, devine o variabilă incertă, limitată strict la logistică și nu la bocanci pe teren
Încă de la începutul anului trecut, relațiile egipteano-turce au cunoscut o schimbare strategică rapidă, reflectată clar în sectoarele militar și de apărare.
Presa germană a informat că, pe 28 noiembrie, în Polonia a fost activată apărarea antiaeriană după ce au fost detectate activități intense ale aviației rusești în apropierea flancului estic al NATO.
Vocile care contează la Kiev și în cancelariile occidentale încep să articuleze cu voce tare ceea ce istoricii militari intuiau deja, dar politicienii refuzau să accepte: războiul din Ucraina nu se va încheia cu o paradă a victoriei în Piața Roșie și nici cu prăbușirea imediată a regimului de la Kremlin.
Recentele anunțuri venite de la Kiev, Stockholm și Paris privind posibila achiziție a unui număr impresionant de avioane de luptă europene - 100 de Rafale și până la 150 de Gripen - au generat mult entuziasm în spațiul public. Un total de 250 de aparate de zbor sună, într-adevăr, spectaculos. Totuși, dacă privim situația la rece, dincolo de retorica politică și de scrisorile de intenție, realitatea este mult mai nuanțată.
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Președintele american Donald Trump a avut o discuție telefonică duminică cu omologul său rus, Vladimir Putin, a declarat șeful de cabinet al Casei Albe, fără a oferi alte detalii, cu puțin timp înainte de o întâlnire planificată cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în Florida.
Forțele aeriene chineze și ale Emiratelor Arabe Unite au încheiat exercițiul comun "Falcon Shield 2025", care a avut loc în Emiratele Arabe Unite (EAU) între 9 și 22 decembrie 2025, într-o mișcare ce reflectă aprofundarea parteneriatului de apărare dintre cele două țări. Prezența Chinei în EAU cu un așa dispozitiv e o premieră, iar în timpul exercițiului avioanele chineze J-10 au zburat alături de Mirage 2000 de producție franceză are Emiratelor, nu însă și cu F-16 pentru care americanii au impus „restricții”.
Un nou atac de proporții al dronelor ucrainene face 120 de victime chiar din rândul serviciului rus de informații militare GRU.
Regatul Unit a anunțat duminica aceasta că a semnat un contract comun de achiziții publice cu Germania, în valoare de 52 de milioane de lire sterline (70 de milioane de dolari). E vorba despre achiziția sistemelor RCH 155 de "artilerie avansată montată pe vehicule blindate", care pot trage în timp ce se află în mișcare și lovi ținte aflate la o distanță mai mare de 70 km.
Schimbă Putin albul în negru privind apărarea antibalistică? Îi refuză Ucrainei un potențial statut occidental? Descrie deja NATO ca pe o amenințare și o prezintă rușilor drept sperietoare? Prefigurează deja ruperea Ucrainei?
Ar fi prima dată când trei țări balcanice produc împreună un vehicul blindat militar.
Tensiuni în creștere între Turcia și Israel, pe fondul dislocării sistemelor radar turcești în Siria.
Președintele american Donald Trump a stârnit valuri înainte de Crăciun când a anunțat aprobarea unei noi clase de nave de luptă care îi vor purta numele, precizând că „nu a mai existat niciodată ceva asemănător” cu aceste nave. Prima navă din „clasa Trump” va fi USS Defiant, însă marea întrebare e dacă SUA chiar au nevoie în războiul modern de astfel de nave sau e mai degrabă un moft personal? Și, desigur, dacă proiectul chiar va fi realizat și la ce costuri.
Elveția nu ar putea să se apere împotriva unui atac major, a declarat sâmbătă șeful forțelor armate elvețiene, generalul-locotenent Thomas Süssli, pentru ziarul Neue Zürcher Zeitung.
Amenințarea din partea Rusiei face necesară creșterea cheltuielilor pentru apărare pentru Elveția. El a avertizat că a te baza pe statutul neutru al țării ar putea să nu merite dacă aceasta nu este susținută de capacitatea de a se apăra.
Somalia a cerut Israelului să revoce recunoașterea regiunii autoproclamate Somaliland, numind acest act o „agresiune” și o încălcare a suveranității teritoriale a Somaliei. Într-un interviu acordat Al Jazeera sâmbătă, Ali Omar, ministrul de stat pentru afaceri externe al Somaliei, a subliniat că guvernul va folosi toate mijloacele diplomatice pentru a contesta ceea ce a numit o „interferență externă” în afacerile interne ale țării.
Prima parte parte a fortificațiilor antidrone ale Poloniei ar putea fi gata în șase luni sau chiar mai devreme, a declarat ministrul adjunct al Apărării Naționale, Cezary Tomczyk.
Rușii susțin că au capturat încă două orașe importante din estul Ucrainei - Mîrnohrad în regiunea Donețk și Huliaipole în regiunea sudică Zaporojie.
În urma pierderii orașului Siversk din regiunea Donețk, Ucraina îi demite pe comandanții a două brigăzi care apărau orașul, a relatat sâmbătă Ukrainska Pravda, citând surse din armată.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă la Halifax, în Canada, pentru a se întâlni cu premierul Mark Carney, o escală înainte de întâlnirea sa prevăzută pentru duminică, în Florida, cu omologul său american Donald Trump.
Chiar dacă Lukașenko pozează în mediator, Belarusul e un adevărat "portavion" al Rusiei: participă activ atât la agresiunea Ucrainei, cât și la intimidarea statelor Europei.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul american Arhivele de Securitate Națională (ASN) au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președințelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Într-un anunț oficial din 23 decembrie, Rusia a confirmat dezvoltarea unui submarin nuclear strategic de generație a cincea, o mișcare care subliniază angajamentul Moscovei de a-și menține credibilă descurajarea sa nucleară pe mare, în ciuda sancțiunilor, presiunii industriale și accelerării modernizării navale a NATO.
Informațiile au fost prezentate de Nikolai Patrușev, președintele Consiliului Naval al Rusiei și consilier prezidențial, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 125 de ani de la înființarea Biroului Central de Proiectare ”Rubin”, unul dintre cele mai importante centre de cercetare și dezvoltare navală din Rusia.
În noiembrie 2022 România semnase un contract pentru 32 de avioane F-16 Fighting Falcon achiziționate din Norvegia, echivalente Block 15 și modernizate în programul MLU (Mid-Life Upgrade). Livrările acestor avioane au început din 2024.
Departamentul de Război al Statelor Unite (Pentagonul) a lansat recent GenAI.mil, o platformă de inteligență artificială destinată personalului armatei americane.
Trăim în două realități paralele: Pe de o parte agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei care a declanșat cea mai mare criză de securitate de după 1945 în Europa și care îngrozește statele europene cu privire la ambițiile militare pe care rușii le au și le pregătesc pe bătrânul continent și pe de altă parte (i)realitatea rusă care trăiește în paradigma cetății asediate cu o Europă ce pregătește agresiunea împotriva ei.
Un grup de senatori americani din partidele Republican și Democrat a emis o declarație pe 25 decembrie prin care condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei în timpul Crăciunului.
China a criticat din nou vehement joi cel mai recent acord de vânzare de arme americane către Taiwan, o mișcare despre care China spune că aduce conflictul mai aproape.
Înaintea unei noi întâlniri între președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski, rușii au lovit violent capitala Ucrainei.
Înainte de a se întâlni duminică cu Volodimir Zelenski, care va fi înarmat cu noi propuneri pentru a pune capăt războiului cu Rusia, preşedintele american Donald Trump l-a avertizat vineri pe omologul său ucrainean că nimic nu este garantat până când nu îşi va da "acordul", notează Agerpres și AFP.
Guvernul japonez a aprobat vineri un buget record pentru următorul an fiscal, care prevede alocări-record pentru apărare, în contextul în care tensiunile cu China continuă să crească, Beijingul acuzând săptămâna aceasta Tokyo că „alimentează o cursă a înarmării spațiale”.
Spania își reevaluează în mod vizibil postura de apărare pe flancul sudic, în contextul schimbărilor rapide ale mediului de securitate din Africa de Nord și al modernizării accelerate a Forțelor Armate Regale ale Marocului.
Madridul consideră că vechile concepte de descurajare nu mai sunt suficiente și că este necesară o adaptare la un spectru de amenințări complex, specific așa-numitei „zone gri”.
Zelenski s-ar putea întâlni cu Trump la 28 decembrie, la Mar-a-Lago, în ceea ce este, probabil, încă o încercare a administrației americane de a forța încetarea conflictului din Ucraina.
Rusia și-a reafirmat, zilele acestea, una dintre condițiile pentru a opri atacurile: cedarea completă a Donbasului și reafirmă în presa internă că ar putea exista chiar și un "schimb de teritorii". De fapt, schimbul se referă tot la teritorii ucrainene, din care Moscova ar putea accepta să se retragă.
Într-un demers fără precedent, ONG-ul Arhivele de Securitate Națională (ASN) ale SUA au publicat, pe 23 decembrie, transcrierile fidele ale întâlnirilor președintelui SUA, George W. Bush cu omologul rus, Vladimir Putin din 2001 până în 2008.
Documentele au fost cerute la publicare în noiembrie 2023. Biblioteca George W. Bush a răspuns în iunie 2024 că estimează că acestea ar putea declasificate pentru publicare în aproximativ 12 ani. Cu toate acestea, Arhivele cu ajutorul firmei de avocatură Goodwin Procter au convins instanța federală să aprobe publicarea mult mai devreme decât se estima.
Netanyahu lansează cel mai mare proiect de apărare din istoria țării pentru a reduce dependența de furnizorii străini.
Rusia atacat din nou Ucraina cu drone, dar și cu rachete de croazieră Kalibr lansate de pe submarinele din Marea Neagră.
Noi atacuri cu drone au fost înregistrate asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în cursul nopţii de joi spre vineri, fiind transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru populaţiei, informează Ministerul Apărării Naţionale.
În noaptea de 24 decembrie, Forțele de Apărare ale Ucrainei au lovit un loc rusesc de depozitare și întreținere pentru nave fără echipaj în zona Myrne a Peninsulei Crimeea ocupată temporar.
