Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MApN anunţă schimbarea comenzii Grupului de luptă al NATO în România

Data actualizării:
Data publicării:
Ceremonia de schimbare a comenzii Grupului de luptă al NATO (BGFP) dislocat în România a avut loc, vineri, în Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica", din Cincu, judeţul Braşov, eveniment ce s-a desfăşurat în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Iulian Berdilă, şi a comandantului Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE), general-maior Dorin Toma.

Colonelul Laurent Luisetti a preluat comanda Grupului de luptă al NATO în România de la colonelul Alexandre de Feligonde, precizează MApN într-un comunicat de presa.

,,Antrenamentele în comun cu aliaţii, coordonate şi conduse de Grupul de Luptă, cu Franţa ca naţiune cadru, au contribuit la creşterea capacităţii de reacţie. Grupul de Luptă EAGLE 3 şi-a asumat organizarea şi participarea la EAGLE ROYAL 23, un exerciţiu multinaţional cu trageri de luptă, care a testat şi perfecţionat interoperabilitatea sistemelor de artilerie. Sunt ferm convins că Grupul de Luptă EAGLE 4 va continua seria activităţilor de succes şi suntem nerăbdători să lucrăm alături de dumneavoastră pe parcursul lunilor viitoare", a spus comandantul HQ MND-SE.



Potrivit MApN, Grupul de luptă al NATO din România s-a constituit, începând cu luna mai a anului 2022, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră.

La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional.

BGFP contribuie la creşterea cooperării militare a României cu Franţa şi, implicit, la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici şi existenţa pe teritoriul naţional a unor structuri de luptă relevante contribuie la creşterea capacităţii de apărare şi descurajare în contextul războiului din Ucraina şi a crizei din regiunea Mării Negre.

Colonelul Alexandre de Feligonde a fost comandantul BGFP constituit din batalionul EAGLE 3 sosit în România în luna octombrie 2022. Pe timpul mandatului său, a contribuit la consolidarea Grupului de luptă dislocat în Cincu prin misiuni şi exerciţii derulate în context aliat cu trupele române, americane, olandeze, poloneze şi portugheze şi a coordonat activităţile de recepţie şi integrare a tancurilor Leclerc ce au intrat în dotarea batalionului francez în cursul lunii noiembrie anul trecut. Colonelul de Feligonde şi-a început cariera militară în anul 1998, s-a specializat în arma tancuri şi are mai multe misiuni externe la activ în Africa şi Orientul Mijlociu. În Franţa, comandantul francez îşi va continua activitatea la comanda Regimentului 1 Vânătoare, structură ce are în dotare tancuri Leclerc.

Colonelul Laurent Luisetti a preluat comanda Grupului de luptă NATO dislocat în România. Pe timpul mandatului său, colonelul Luisetti se va concentra în special pe întărirea capabilităţilor de artilerie şi de geniu ale BGFP. De asemenea, sub coordonarea Comandamentului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est, batalionul EAGLE 4, condus de colonelul Luisetti, va consolida legăturile cu forţele aliate dislocate în România printr-un program consistent de misiuni şi exerciţii. Colonelul Luisetti şi-a început cariera militară în urmă cu 26 de ani, este ofiţer de infanterie şi a participat la misiuni în teatre de operaţii din Africa, Orientul Mijlociu şi Balcanii de Vest, conform comunicatului MApN. 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ştiri Recomandate

Administrația Trump, acuzată că ar viza dezintegrarea Uniunii Europene prin „smulgerea” a patru state din bloc
Bătălia pentru legendarul A-10 „Mistreț”: De ce SUA refuză să renunțe la cel mai rezistent avion de atac la sol, în ciuda dorinței Forțelor Aeriene ale SUA
Planul Suediei pentru a ocoli blocajul industrial Gripen-E: Cum ar putea vechile modele „Charlie” să ajungă mai repede pe mâna Ucrainei
Sfârșitul armatelor clasice? Un singur om și un „roi” de drone operat de sisteme AI vor decide soarta unei armate pe viitorul câmp de luptă
Avertisment teribil de la șeful NATO: „Suntem următoarea țintă a Rusiei”. Cât timp avem să ne pregătim
Cum am ajuns în acest punct? Premieră absolută în spionajul european: Danemarca a ajuns să clasifice Statele Unite drept „ameninţare de securitate”
SUA și NATO monitorizează constant situația de pe flancul estic. Mai multe active ISR au activat în spațiul aerian al României și deasupra apelor neutre ale Mării Negre
Avertismentul unui fost comandant NATO: „America nu se poate apăra singură” fără aliații europeni, în fața unor viitoare amenințări de securitate
Primul atac ucrainean confirmat în Marea Caspică (VIDEO). O platformă petrolieră și o uzină chimică ale Rusiei au fost paralizate într-o singură noapte
Războiul s-a schimbat ireversibil: Momentul în care o dronă terestră ucraineană „Droid” spulberă un vehicul blindat al armatei ruse (VIDEO)
Rachetele cu APKWS au confirmat în Ucraina. Marina SUA comandă zeci de mii de kituri APKWS care pot fi folosite și contra dronelor
Efectele strategiei MAGA: Danemarca include SUA pe lista țărilor care pot reprezenta o potențială amenințare
A fost inaugurată una dintre cele mai mari baze din Orientul Mijlociu. Facilitatea are o suprafață totală de 42 de km pătrați
Există viață și după o posibilă retragere a SUA din NATO? Cât trebuie să investească Europa în următorul sfert de secol
SUA pune presiune pe Venezuela și confiscă un petrolier. Dacă Moscova și-a lăsat din brațe aliatul, ce a primit la schimb?
Războiul din Marea Neagră: Dronele ucrainene Sea Baby lovesc un petrolier strategic al „flotei fantomă” rusești (FOTO/VIDEO)
Rusia recrutează aproape cât numărul pierderilor, dar anunță că a îndeplinit planul: Peste 400.000 de militari s-au alăturat armatei ruse de la începutul acestui an
Războiul din Ucraina: Se pregătește un „plan de pace” în 20 de puncte pentru Statele Unite, în timp ce diplomația intră într-o fază critică
Reputatul think tank românesc NSC organizează conferința internațională „Reconstrucția Ucrainei: Securitate, oportunități și investiții”
Orizont 2029: Războiul invizibil și miopia strategică a Occidentului. Este un atac rusesc asupra NATO inevitabil?
„VLAH”: Debut oficial pentru primul blindat de luptă 4x4 produs 100% în România
Rusia pierde un pion important în Marea Neagră. Detaliile operațiunii SBU care a demascat transportul ilegal de cereale din Crimeea
Succes major pentru Damen în SUA (VIDEO): Designul ales de US Navy validează soluția propusă şi pentru Forțele Navale Române
Rusia creează o armată de drone în spatele frontului aproape de granița României. Informațiile arată că Transnistria va fi folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea Moldovei
Trupele ruse au primit în dotare noi bombardiere Su-34. Al șaptelea lot din 2025 a fost livrat Forțelor Aerocosmice
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Sursă foto: FORTER
EXCLUSIV
Recalibrarea prezenței militare SUA în Europa pune România în fața unor noi responsabilități strategice. Un punct de comparație necesar: Polonia
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
pixel