În data de 27 martie 2025, a fost finalizat procesul de dislocare etapizată a întregului detașament „Carpathian Vipers” în Lituania, în baza aeriană Šiauliai, unde vor asigura Serviciul de Poliție Aeriană Întărită, în perioada aprilie – iulie 2025.
La Belgrad, Serghei Şoigu a fost primit de omologul său sârb Aleksandr Vulin, lor alăturându-li-se şi şeful Statului Major General al armatei sârbe, generalul Milan Mojsilovic, conform Tanjug.
O sursă din cadrul complexului militar-industrial rus declarase atunci, sub rezerva anonimatului, pentru RIA Novosti, că vizita lui Şoigu coincide cu data la care Rusia ar trebui să înceapă livrarea către Serbia a unor sisteme antiaeriene Panţîr-S1 (sistem combinat din rachete sol-aer şi tunuri), conform unui contract încheiat de cele două ţări.
În octombrie 2017, forţele aeriene sârbe au primite şase avioane MiG 29 din partea Rusiei în cadrul asistenţei tehnico-militare.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În data de 27 martie 2025, a fost finalizat procesul de dislocare etapizată a întregului detașament „Carpathian Vipers” în Lituania, în baza aeriană Šiauliai, unde vor asigura Serviciul de Poliție Aeriană Întărită, în perioada aprilie – iulie 2025.
România are în prezent două escadrile complete de F-16 Fighting Falcon, dislcocate la Borcea și la Câmpia Turzii, urmând ca a treia escadrilă să fie livrată în cursul acestui an. E vorba de 17 avioane care formează prima escadrilă, achiziționate din Portugalia în 2012 și 32 de avioane F-16 care formează următoarele două escadrile, achiziționate din Norvegia.
Comandamentul Aerian Aliat (AAC) al NATO, în cooperare cu Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos (RNLAF), urmează să desfășoare Ramstein Flag 2025 (RAFL25) în perioada 31 martie - 11 aprilie 2025.
În această săptămână este de așteptat ca U.S. Navy să anunțe contractantul pentru programul extrem de dorit de avioane de luptă stealth de nouă generație F/A-XX. Acest avion de ultimă generație va înlocui flota învechită de avioane F/A-18E/F Super Hornet și este conceput pentru a contracara amenințările în creștere, în special cele din partea Chinei în regiunea Indo-Pacific.
”Suntem în grafic”, precizează comunicatul ministerului suedez al apărării la întrebarea privind livrarea aeronavelor suedeze Saab 340B de tip AWACS, care vin echipate cu un radar ASC890.
China semnalizează că este pregătită să accelereze dezvoltarea avionului său de generația a șasea.
Președintele Donald Trump ia în considerare ridicarea sancțiunilor și reluarea vânzării de avioane de luptă F-35 către Turcia după o conversație cu președintele Recep Tayyip Erdogan.
Compania suedeză de apărare Saab oferă țărilor nordice aeronave de detecție GlobalEye, ca variantă la aeronavele Boeing E-3 Sentry AWACS.
În cursul zilei de sâmbătă, 22.03.2025, pe Internet a fost publicat un material video în care este prezentată aterizarea unui bombardier rusesc de tip Su-34 în condiții extreme. În pofida unor probleme tehnice, echipajul avionului de generația a patra a reușit să aterizeze aeronava “pe burtă”.
Forțele Aeriene Ucrainene au îndemnat cetățenii ucraineni să nu posteze pe rețelele de socializare videoclipuri care prezintă zboruri ale unor aeronave militare - inclusiv avioane F-16. Avertismentul a fost transmis la 21 martie prin intermediul biroului de presă al Forțelor Aeriene Ucrainene. În comunicat se menționează că difuzarea în mediul online a unor astfel de înregistrări video ar putea furniza informații importante armatei ruse. Chiar și câteva secunde de filmare disponibile în spațiul public ar putea oferi date cruciale inamicului.
Boeing a obținut contractul pentru a avansa dezvoltarea proiectului său F-47 pentru programul NGAD. În continuare vă prezentăm un rezumat al principalelor detalii publicate până în prezent despre acest program militar american. După luni de incertitudine, compania Boeing a obținut în cele din urmă contractul pentru dezvoltarea avionului de vânătoare cu echipaj uman Next-Generation Air Dominance al Forțelor Aeriene ale SUA. Președintele SUA, Donald Trump, împreună cu secretarul apărării, Pete Hegseth, și șeful Forțelor Aeriene ale SUA, generalul David Allvin, au făcut anunțul vineri din Biroul Oval, descriind noul F-47 drept primul avion de vânătoare din lume de generația a VI-a.
Sursele de monitorizare a aviației au semnalat faptul că, în ultima săptămână (în nopțile de 17 și 21 martie), au fost efectuate două misiuni de cercetare ale unui avion italian de tip CAEW (Conformal Airborne Early Warning), respectiv un Gulfstream E.550, în zona Mării Negre. Acestea se adaugă unei misiuni anterioare desfășurate pe 04 martie, aducând numărul total de astfel de zboruri la trei în ultimele trei săptămâni, după o lungă perioadă fără o activitate de acest gen în regiune.
Turcia se află într-un moment critic în elaborarea strategiei sale privind aviația militară, industria de apărare a țării evaluând cu atenție o propunere alternativă pentru achiziționarea avioanelor de luptă Eurofighter Typhoon. Consorțiul, compus din Airbus, BAE Systems și Leonardo, poartă discuții cu Turcia după ce aceasta a rămas fără acces la avioanele de luptă americane F-35 din cauza tensiunilor politice. În timp ce Turcia pregătește o contraofertă, viitorul capacității forțelor sale aeriene este în joc, Eurofighter oferind o opțiune extrem de avantajoasă.
Pentru a doua oară în ultimele luni, un avion de patrulare antisubmarin de tip Atlantique 2 aparținând Forțelor Navale ale Franței a fost iluminat de un radar de conducere a focului de pe o navă de luptă rusească, în timp ce zbura în spațiul aerian internațional deasupra Mării Baltice. Incidentul s-a produs 19 martie, când aeronava franceză a îndeplinit misiuni în cadrul operațiunii Baltic Watch.
Președintele Emmanuel Macron a anunțat redeschiderea Bazei Aeriene Luxeuil, care va găzdui 40 de avioane de luptă Rafale F5 nou construite, echipate cu rachete hipersonice cu încărcătură nucleară. Anunțul a fost făcut pe 18 martie 2025 iar Franța va investi 1,5 miliarde de euro în baza aeriană Luxeuil pentru a o dota cu cea mai nouă variantă a modelului Rafale din generația 4,5 a Forțelor Aeriene și Spațiale Franceze, care va opera cu rol de descurajare nucleară folosind racheta de croazieră hipersonică ASN4G.
Doi oficiali ai Forțelor Spațiale din SUA au dezvăluit recent că sateliții chinezi au fost descoperiți practicând așa-zisele „dogfight” în spațiu, simulând manevre de mare intensitate pentru a îmbunătăți capacitățile în potențiale conflicte orbitale.
Rusia a fost dintotdeauna o putere predominant terestră iar acest lucru nu se va schimba prea curând. Singurul domeniu naval în care Rusia excelează este cel al submarinelor, deși rușii visează la portavioane într-o ligă selectă dominată copios de americani. Azi Rusia deține un singur portavion, e vorba de bătrânul Amiral Kuznețov, care se află de ani de zile la cheu și care e foarte puțin probabil să mai joace un rol strategic major, nava fiind mistuită de incendii, rugină iar procesul de mentenanță și costurile mari sunt prelungite la nesfârșit. Și totuși rușii au două planuri mari pentru construcția unei noi generații de portavioane.
În timpul recentelor exerciții militare în care 59 de aeronave chinezeşti au înconjurat Taiwanul, un UAV Wing Loong-2 și un UAV Wing Loong-10 au fost identificate în mod clar și fotografiate pentru prima dată de către armata taiwaneză. Forțele Aeriene Taiwaneze (RoCAF) au prezentat pentru prima dată imagini ale UAV-urilor chineze Wing Loong-2 și Wing Loong-10 (sau WZ-10) realizate cu ajutorul sistemelor electro-optice de la bordul avioanelor lor de luptă F-16V Viper și, respectiv, al avioanelor de supraveghere maritimă PC-3 Orion. Interceptarea a avut loc în timp ce RPC (Republica Populară Chineză) efectua exerciții navale și aeriene în jurul Taiwanului, Ministerul Apărării Naționale din Taipei declarând că a urmărit 59 de aeronave ale PLA și nouă nave ale Marinei PLA între 17 și 18 martie.
Aliații Americii se găsesc într-o situație de neconceput acum câteva luni. Posibila retragere a Statelor Unite din Europa ar putea veni la pachet și cu o serie întreagă de complicații referitoare la accesul necondiționat la tehnologia americană.
Semne de întrebare au apărut mai ales în privința celui mai important program de înarmare al europenilor, la care participă peste 10 state: F-35 Joint Strike Fighter, avionul ”invizibil” de generația a 5-a.
Odată cu pasul în spate făcut de SUA, Franța e una din cele mai active state în ceea ce privește o poziție clară privind descurajarea statului agresor rus. În acest sens politica Franței - putere nucleară - devine tot mai accelerată în contracararea Rusiei în Europa. Printr-o astfel de poziție Parisul nu avea cum să nu intre în „vizorul” propagandei ruse.
Ucraina a primit "mai multe" avioane de luptă F-16 suplimentare, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, fără a preciza numărul exact al acestora, relatează Agerpres și AFP.
China a investește enorm în tehnică militară de ultimă generație și, deși mai are mult de recuperat pentru a ajunge SUA, azi e cât se poate de clar că nu Rusia, ci China este statul care va contesta supremația americană la nivel mondial. În unele tehnologii emergente precum inteligența artificială chinezii au depășit deja SUA unde investesc mai mult.
În 2012 România a ales achiziția de avioane F-16 Fighting Falcon în uz, pentru a înlocui avioanele MiG-21 LanceR, a căror resursă fusese deja prelungită mult prea mult. Contractul pentru F-16 a fost semnat în 2013 iar azi avem două escadrile complete, urmând ca anul acesta să o avem și pe a treia. Dar, așa cum se știe, „pe masă” erau și avioane noi, atât F-16 cât și, mai ales Gripen. Alegerea a fost între F-16 și Gripen iar decizia o știm cu toții.
În timp ce lumea așteaptă să afle ce vor discuta președinții Trump și Putin cu privire la Ucraina, operațiunile militare la sol și în aer continuă neabătute. Astfel, astăzi, pe 18.03.2025, teatrul de operațiuni de la Marea Neagră a fost deosebit de interesant, deoarece două aeronave americane cu echipaj uman au operat în zonă. Este vorba despre un avion de cercetare radioelectronică Boeing RC-135V Rivet Joint și un avion de patrulare antisubmarin Boeing P-8A Poseidon.
După ce Rusia a lansat total neprovocat o operație de invadare a Ucrainei, punând în pericol securitatea în Europa dar și în întreaga lume, liderii politici și militari europeni împreună cu industria de apărare de pe bătrânul continent și-au intensificat eforturile de a realiza cât mai rapid posibil o rachetă de atac la sol/antinavă cu rază lungă de acțiune și cu grad mare de supraviețuire.
Pe fundalul retragerii trupelor ucrainene din regiunea Kursk, surse occidentale au informat despre apariția avioanelor rusești A-50U în direcția Sumy. Este posibil ca, în perioada următoare, aceste aeronave să fie folosite pentru a lansa lovituri precise împotriva Forțelor Armate ale Ucrainei.
Președintele francez Emmanuel Macron a reafirmat angajamentul Franței de a furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000, o promisiune care s-a concretizat prin livrarea către aceasta, la 6 februarie 2025, a primului lot de astfel de aparate, pilotate de ucraineni instruiți în Franța.
Forțele Aeriene ale Algeriei au început să opereze avioane de vânătoare rusești de tip Su-35SE iar primele aeronave primite de algerieni au fost desfășurate a baza aeriană Um al-Buahi, de unde zboară împreună cu avioanele Su-30MKA staționate aici de mult timp. Un material video care confirmă acest lucru a fost postat pe rețelele de socializare de surse locale algeriene.
Generalul de flotilă aeriană (r) Laurențiu Simionescu, fost comandant al Bazei 90 de Transport Aerian Otopeni, în cadrul podcastului Obiectiv EuroAtlantic a abordat și subiectul multelor prăbușiri ale MiG-21 LanceR, mult timp „coloana vertebrală” a aviației militare românești.
Noul prim-ministru al Canadei, Mark Carney, i-a cerut ministrului Apărării, Bill Blair, să reanalizeze contractul de achiziție a avioanelor de luptă americane F-35 pentru a vedea dacă există alte opțiuni „având în vedere mediul în schimbare”, după cum a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al lui Blair. Anunțul vine la doar câteva zile după ce Portugalia s-a poziționat similar.
Ca o dovadă a performanțelor remarcabile obținute în lupta pentru apărarea spațiului aerian național, un sistem de apărare antiaeriană IRIS-T, operat de o unitate a Comandamentului Aerian Vest din cadrul Forțelor Aeriene Ucrainene, poartă acum cu mândrie însemnele cu siluetele țintelor inamice doborâte. Pe lansatorul acestui sistem modern, ucrainenii au pictat 32 de siluete reprezentând rachete de croazieră doborâte și o siluetă distinctă a unei drone de atac, fiecare marcaj simbolizând o "distrugere" confirmată în timpul atacurilor aeriene rusești.
Când Rusia a anexat Crimeea în 2014, a confiscat o mare parte din marina militară a Ucrainei, paralizând forțele navale ale Kievului. Zece ani mai târziu, din cenușa acestei lovituri strategice a răsărit o inovație remarcabilă: dronele maritime, arme cu un raport cost-eficiență de 200 la 1, care au reușit nu doar să alunge flota lui Putin din apele Peninsula Crimeea, ci s-au îndreptat chiar și împotriva forțelor aeriene rusești.
Unități ale Gărzii Naționale Ucrainene primesc acum tancuri Leopard de fabricație germană, parte a unei revizuiri tactice majore în modul în care Ucraina își desfășoară forțele blindate. Această schimbare strategică, raportată de publicația Forbes, vine după ce Ucraina a pierdut peste 1.000 de tancuri în fața atacurilor rusești cu drone, forțând liderii militari să regândească complet războiul cu tancuri pentru un câmp de luptă dominat de aeronave fără pilot.
Cotidianul britanic The Times a informat, în ediția din 13.05.2025, că Marina Regală a Marii Britanii intenționează să urmărească mișcările submarinelor rusești folosind Inteligența Artificială (AI).
F-47 este marele câștigător al programului NGAD, adică viitorul avion de luptă de generația a 6-a care va înlocui F-22 Raptor, considerat de mulți ca fiind și în prezent cel mai bun avion de luptă din lume. Și, în acest context, oficiali din SUA dezvăluie câteva noi date interesante despre ceea ceva fi F-47.
Despre primul avion de producție franceză de tip Rafale căzut în luptă s-au scris zeci de pagini și analize. Este vorba desigur despre un Rafale pierdut de India în timpul atacului asupra Pakistanului. Informația a fost ulterior confirmată și de oficiali americani, sub protecția anonimatului, pentru Reuters. Pe social media au apărut și imagini cu epava avionului, dar ele au fost puse sub semnul întrebării. O întreagă telenovelă la care India a reacționat.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat aprobarea celui de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Noile sancțiuni europene vor lovi flota fantomă a Moscovei. Noi bariere și pentru componente cu dublă utilizare folosite de industria militară rusească
Bosnia Herzegovina traversează o perioadă tot mai tensionată, iar apelurile la dialog și respectarea ordinii constituționale par să nu reușească să evite o destabilizare majoră în regiune.
Pentru prima dată în istoria UE, în Comisia Europeană a apărut un comisar pentru apărare. În această poziție a fost numit Andrius Kubilius, un politician lituanian, fost prim-ministru.
Acest demers fără precedent al UE a apărut după ce o parte a spectrului politic al SUA - căzând cu ochii larg deschiși în capcana întinsă de Rusia că Moscova nu e o amenințare și, totodată, crezând că apărarea lumii libere nu este aceeași în indo-pacific și Europa sau oriunde în lume - a trimis mesaje că SUA se vor retrage din Europa.
Rusia concentrează unități suplimentare în principalele direcții de atac din Ucraina, și anume în apropiere de Pokrovsk, Ceasiv Yar și Toretsk.
Mai multe invertoare și baterii provenite din China conțineau echipamente de comunicații care nu se aflau în fișa tehnică a produselor și care, teoretic, pot fi accesate sau controlate de la distanță.
Recent Ucraina a reușit o premieră în istoria militară: Drone maritime Magura 7, pe care au fost integrate rachete aer-aer americane AIM-9 Sindewinder au doborât deasupra Mării Negre două avioane Su-30 Flanker rusești. E incredibil cum o țară fără o flotă navală, fără nave de suprafață și submarine, reușește să țină în șah Flota rusă a Mării Negre, dar și să doboare avioane rusești, și toate astea doar cu drone maritime. Ucrainenii au explicat succesul dronelor Magura 7.
Cel puțin 50.000 de voluntari se înrolează în armata rusă în fiecare lună, a declarat președintele rus Vladimir Putin, la ordinul căruia a început războiul din Ucraina.
Cotidianul britanic The Times a informat, în ediția din 13.05.2025, că Marina Regală a Marii Britanii intenționează să urmărească mișcările submarinelor rusești folosind Inteligența Artificială (AI).
Un avion de antrenament militar japonez s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, au anunţat miercuri autorităţile nipone, după ce aparatul de zbor cu două persoane la bord ar fi căzut într-un lac, relatează Agerpres și AFP. E vorba de un T-4 Kawasaki, iar guvernul japonez a confirmat incidentul.
Franţa este "pregătită să deschidă" o discuţie privind desfăşurarea de avioane franceze înarmate cu "bombe" nucleare în alte ţări europene. Este ceea ce fac americanii fac în ceea ce privește umbrela atomică din perspectiva aviației militare. Dar cât de real este acest scenariu? Amintim că avioanele franceze Mirage 2000N și Rafale în standardul F5, cel mai modern standar al Rafale aflat în dezvoltare, integrează bombe nucleare.
În contextul alegerilor prezidenţiale din România, importanța strategică a țării noastre pentru SUA și NATO devine tot mai evidentă. Experţii subliniază că viitorul mediului de securitate din Marea Neagră se va decide în România, un aliat al SUA aflat în primă linie în fața agresiunii ruse. În ultimii ani, baza aeriană Mihail Kogălniceanu a devenit un hub esențial pentru operațiunile SUA și NATO, protejând libertatea de navigație și infrastructura critică.
Uniunea Europeană și Ucraina au făcut un pas important spre consolidarea colaborării în sectorul apărării, anunțând crearea unui Task Force UE-Ucraina dedicat extinderii cooperării dintre industriile de apărare europene și ucrainene. Anunțul a fost făcut în cadrul deschiderii celui de-al doilea Forum al Industriei de Apărare UE-Ucraina, desfășurat la Bruxelles. Charles Fries, Secretar General Adjunct al Serviciului European de Acțiune Externă, a declarat: "Astăzi lansăm un nou Task Force UE-Ucraina privind cooperarea în industria de apărare pentru a promova soluții concrete."
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că omologul său american Donald Trump trebuie să se convingă de faptul că președintele rus Vladimir Putin este cel care minte și că nu ucrainenii sunt cei care pun piedici unui posibil proces de pace, informează Agerpres și EFE.
La o lună de la debutul operației militare "Rough Rider", campania intensă de lovituri aeriene americane împotriva țintelor Houthi din Yemen, președintele Donald Trump aștepta rezultate concrete. Faza inițială, concentrată pe neutralizarea sistemelor de apărare aeriană și a liderilor Houthi, reprezenta doar prima parte a planului general al șefului Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), generalul Michael Kurilla, estimat la opt până la zece luni. Cu toate acestea, în ciuda a peste 1.000 de ținte atinse și a eliminării unor figuri cheie din centrul rebelilor Houthi, operațiunea s-a dovedit a fi mult mai costisitoare și periculoasă decât se anticipase.
Serviciul de informații al Apărării (GUR) din Ucraina a publicat imagini care confirmă utilizarea inovatoare a sistemelor sale de rachete antiaeriene cu rază lungă de acțiune S-200 pentru atacuri împotriva forțelor rusești. Înregistrarea video, făcută publică azi, prezintă procesul complex de pregătire a acestor rachete pentru lansare, incluzând încărcarea lor pe platforma de lansare, culminând cu secvența de lansare propriu-zisă.
NATO trebuie să implementeze schimbări drastice la nivelul capabilităților sale de război electronic (EW) dacă dorește să învingă Rusia într-un viitor posibil conflict, avertizează un reprezentant al Alianței. Acesta a subliniat incertitudinea privind accesul pe viitor la sistemele militare americane. Bas Nieuwenhuijse, președintele departamentului maritim EW al NATO, a declarat în cadrul unei conferințe organizate la Roma că, deși o victorie este posibilă, aceasta necesită o schimbare fundamentală în modul în care NATO operează într-un mediul de luptă bazat pe război electronic și în ceea ce privește capabilitățile EW maritime.
Oficiali din Franța și Cipru au convenit furnizarea către Armata cipriotă a 40 de noi rachete antiaeriene Mistral.
La 6 mai 2025, secretarul Armatei SUA, Daniel Driscoll, a anunțat o schimbare semnificativă în desfășurarea operațională a tancurilor de luptă principale M1 Abrams, recunoscând natura evolutivă a războiului modern. Inspirându-se din lecțiile conflictului din Ucraina, Driscoll a subliniat necesitatea ca tancurile să se adapteze la amenințarea crescândă reprezentată de dronele ieftine. Această pivotare strategică subliniază angajamentul Armatei de a-și păstra capacitățile blindate, abordând în același timp provocările emergente de pe câmpul de luptă.
Europa încearcă să conecteze industriile statelor europene cu industria de apărare ucraineană. În fond, un exemplu de succes; azi, în contextul a mai bine de trei de de agresiune militară rusă, Ucraina are capacitatea de a-și produce 40% din armamentul necesar în țară. Și, se pare, ar fi existat discuții cu privire la un proiect comun româno-ucrainean privind producerea unui anumit tip de proiectil.
Belgia va achiziționa între 200 și 300 de rachete antiaeriene poloneze Piorun, care și-au dovedit eficiența în luptă în Ucraina.
Noul lider sirian Ahmed al-Sharaa încearcă să-l îmbuneze pe Donald Trump și ar putea să-i propună câteva afaceri de nerefuzat".
Cu o lună înainte de summitul de la Haga, Președintele Comitetului Militar al NATO declarat că nu are nicio indicație că Statele Unite își vor retrage forțele dedicate planurilor de apărare ale alianței și le vor muta în zona indo-pacifică.
Moscova are nevoie de minerale critice pentru a-și susține producția industriei de apărare, iar Statele Unite pot oricând să închidă robinetul industriei militare a Rusiei.
Membrii clubului de motocicliști ”Lupii Nopții”, pro-Putin, au plantat puieți de alun în Brest, Belarus, lângă granița cu Polonia. ”Lupii Nopții” sunt o organizație strâns legată de Kremlin, promovând sentimentul naționalist rusesc, care a contribuit inclusiv la invazia Crimeei prin patrularea străzilor peninsulei cu soldați fără însemne trimiși din Rusia. Celebri omuleți verzi.
Pe piața de armament tocmai a fost prezentat un nou obuzier de 155 mm. E vorba de Nemesis, un produs dezvoltat de General Dynamics European Land Systems (GDELS), filiala europeană a gigantului american.
Președintele american Donald Trump s-a oferit luni să participe personal la posibile discuții dintre Ucraina și Rusia care vor avea loc în Turcia la sfârșitul acestei săptămâni.