Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul saudit de externe: Israelienii nu pot călători în Arabia Saudită
28 ian, 11:04
Deţinătorii de paşapoarte israeliene nu pot călători în Arabia Saudită, potrivit ministrului saudit de externe, a relatat luni CNN, a doua zi după ce Israelul anunţase un decret fără precedent ce autorizează deplasarea cetăţenilor săi în regat, relatează France Presse.
Ministrul de externe al Arabiei Saudite, prinţul Faisal bin Farhan al-Saud

Duminică, ministrul de interne israelian Arie Dery "a semnat pentru prima dată un decret prin care îi autorizează pe israelieni să meargă în Arabia Saudită", un anunţ perceput ca un nou semn de apropiere între aceste două puteri regionale aliate cu Statele Unite şi adversare ale Iranului. "Politica noastră este constantă, nu avem relaţii cu statul Israel şi deţinătorii de paşaport israelian nu pot vizita regatul în acest moment", a declarat ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan al-Saud, într-un interviu acordat CNN, potrivit website-ului în arabă al canalului american, transmite Agerpres.

Decizia autorităţilor israeliene este de a permite eliberarea de permise de ieşire către Arabia Saudită "în scopuri religioase în timpul Hajj şi Umrah" - pelerinaje musulmane - sau "pentru participare la întâlniri de afaceri ori de a căuta investiţii".

Riadul nu întreţine relaţii diplomatice oficiale cu statul Israel. Istoric, ţările arabe au făcut din soluţionarea chestiunii palestiniene condiţia normalizării cu Israelul. "Cred că atunci când se va încheia un acord de pace între palestinieni şi israelieni, problema integrării Israelului în mediul său regional va fi pe masă", a adăugat prinţul Faisal, refuzând să comenteze iniţiativa preşedintelui american Donald Trump, potrivit CNN.

Vezi și: Cetăţenii israelieni primesc dreptul de a călători în Arabia Saudită

Ştiri Recomandate

Test cu drona PHASA-35 care are autonomie de până la un an de zile
Nicolae Ciucă: Militarul nu trebuie să mai fie pe ultima linie a grilei de salarizare
Preşedintele Bashar al-Assad se angajează să continue ofensiva în nord-vestul Siriei
Trupele daneze vor reveni la baza irakiană Al-Asad pe 1 martie
Nicolae Ciucă a primit aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Apărării
Șeful NATO respinge apelul lui Emmanuel Macron de a pune Franța în centrul strategiei europene de apărare
Cel puţin 24 de morţi şi 18 răniţi, într-un atac asupra unui sat din Burkina Faso
Talibanii anunţă finalizarea acordului cu SUA
UE prelungeşte cu un an sancţiunile împotriva Belarusului, inclusiv embargoul asupra armelor
Ministrul polonez de externe: Rusia este o amenințare la adresa Uniunii Europene
Cetățean iranian extrădat din Germania la bordul aeronavei ministrului iranian de externe
Armata siriană îşi consolidează controlul în provincia Alep
Militarii români din detaşamentul Carpathian Pumas au intervenit pentru a sprijini Forţele Armate Maliene
Rebelii houthi din Yemen au doborât un avion militar Saudit (Video)
Emmanuel Macron: Rusia va continua să încerce să destabilizeze democraţiile occidentale
EXCLUSIV
Dialogurile unui președinte american
Războiul din Siria: Donald Trump a cerut Rusiei să înceteze să susţină atrocităţile regimului Assad
Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au bombardat mai multe ținte în Yemen
Nou sistem de doborâre a dronelor, Drone Dome-L a fost testat în Israel
Rachetele antitanc Javelin ar putea fi fabricate și în India
Volodimir Zelenski: Nu cred în hârtii. O ţară este apărată de armată, de armele nucleare sau de NATO
Hamas a piratat telefoanele mobile a zeci de militari israelieni
US Marine Corps a efectuat teste cu noul elicopter CH-53K - video
Trupele americane în Africa: SUA vor face "ceea ce trebuie", asigură Pompeo
Trageri cu rachete Griffin de pe mai multe platforme - video
Ministrul Nicolae Ciucă subliniază necesitatea monitorizării atente a dezvoltărilor securitare din regiunea Mării Negre
Şeful Pentagonului: Huawei reprezintă o ameninţare pentru NATO
SUA anunţă că vor investi un miliard de dolari în proiecte energetice în ţările Iniţiativei Celor Trei Mări
Nouă civili au fost ucişi într-un atac american cu dronă în estul Afganistanului
Ministrul german al apărării afirmă că este nevoie de o acţiune comună în strâmtoarea Hormuz
Iranul nu exclude producerea unor acte de răzbunare contra SUA din partea populaţiei irakiene
Turcia susţine că diferenţele de opinie cu Moscova privind situația din Siria nu vor afecta achiziţionarea sistemelor S-400
EXCLUSIV
Corvetele pentru România sunt o prioritate pentru Damen
Marea Britanie a încheiat modernizarea elicopterelor Agusta Westland Merlin HC3/3A
Marina militară pakistaneză a recepționat prima corvetă fabricată în România
Pentagonul modernizează avioanele AWACS
Kuwait a refuzat două elicoptere Airbus H225M pentru defecțiuni din fabricație
Premierul Canadei cere Iranului o anchetă independentă asupra avionului de pasageri doborât cu rachete
US Army investește un miliard de dolari în dezvoltarea Precision Strike Missiles