Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul ucrainean al Apărării: Vom primi fie F-16, fie Gripen, discuțiile sunt în curs cu statele partenere din NATO
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Ucraina negociază în acest moment pentru a găsi ce tip de avion de luptă se potriveşte cel mai mult nevoilor sale, a precizat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez Mariusz Blaszczak, a anunțat vineri, 3 februarie, biroul de presă al Ministerului ucrainean al Apărării.
Avion Saab Gripen și F-16 Fighting Falcon
Avion Saab Gripen și F-16 Fighting Falcon

La o conferință de presă comună cu ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszak, Reznikov a spus că în prezent sunt în curs de desfășurare negocieri cu partenerii occidentali pentru a stabili ce trip de avion ar trebui să primească Ucraina. „Că va fi – F-16 sau Gripen – este o chestiune care se discută acum cu partenerii din țările NATO”, a spus Reznikov, potrivit Liga.net.

Trebuie precizat că, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, este unul dintre cei mai vocali oficiali ucraineni pe tema mult discutatului subiect al transferului de avioane de luptă către Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ignat, este al doilea oficial care concurează cu Reznikov la capitolul declaraţii pe tema transferului de avioane de luptă. Nici Reznikov, nici Ignat nu spun că avioanele de luptă de care Forțelor Aeriene Ucrainene au mare nevoie nu pot fi transferate peste noapte în Ucraina. 

Cu siguranţă cei doi oficiali ucraineni cunosc acest aspect, dar probabil mizează pe faptul că transferul de avioane de luptă către Ucraina trebuie să înceapă de undea....negocieri, declaraţii şi momentan promisiuni.

Este nevoie de „cel puțin cinci brigăzi, fiecare cu trei escadrile - acesta ar fi numărul de aeronave care ar putea proteja spațiul aerian al unei țări atât de uriașe precum Ucraina, bineînțeles împreună cu sisteme de apărare antiaeriană”, a declarat Iuri Ignat, săptămâna trecută, într-o emisiune.

 

Primele aeronave vor ajunge în Ucraina cel mai devreme în 2025

 

Din analiza publicației Defense Express, rezultă că primele aeronave vor veni cel mai devreme în 2025, ceea ce înseamnă că pentru actuala fază a războiului cu Rusia – anul 2023 și chiar 2024, nu sunt luate în calcul. De altfel, unii specialiști americani au precizat că în prezent, Ucraina trebuie să se concentreze mai mult pe mijloacele de apărare antiaeriană, faza actuală a războiului fiind, încă, una de negare a spațiului aerian din partea ambelor părți combatante.

De asemenea, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declart, în cadrul conferinței de presă comune cu omologul său polonez Mariusz Blaszczak, că Ucraina negociază cu partenerii săi pentru a obține arme cu rază lungă de acțiune de peste 150 km.

,,Le este frică de HIMARS, așa că și-au dus toate trenurile importante cu combustibil, muniție, posturi de comandă la 120 km de linia frontului. De aceea, discutăm cu partenerii noștri despre un mijloc de angajare cu o rază de acțiune de 150 km. Atunci vom putea lovi inamicul în locul în care îşi concentrează trupele și îl vom împiedica să continue această ofensivă", a declarat Reznikov.

De asemenea, ministrul a menționat că "inițiativa privind tancurile" s-a transformat deja într-o "coaliție a tancurilor", datorită căreia Ucraina va primi în curând tancuri la standarde NATO - Leopard, Abrams, Challenger și AMX-10, iar Polonia este unul dintre promotorii acestui demers.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planare, construite cu componente chinezești
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo își unesc forțele pentru a concura cu Starlink
”Gripen poate face întreaga Europă mai sigură”. Până la 150 de avioane, în cea mai modernă variantă (Gripen E), propunerea Suediei pentru Kiev
Noapte de coșmar la granița României: Atac masiv cu drone rusești la Dunăre, populația din Tulcea a primit RO-Alert
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk

Ştiri Recomandate

Șeful Armatei Ucrainei: Rușii sunt superiori la artilerie, dar 60% din lovituri sunt realizate de drone; acolo suntem la paritate
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
"Sarcofagul" de la Cernobîl nu mai este sigur, anunță ONU. Se impun reparații mai serioase după atacul rusesc din februarie 2025
Putin oferă Indiei acces nelimitat la petrolul rusesc; Modi spune că India nu este neutră, ci se află de partea păcii
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
Negocierile SUA–Ucraina avansează lent. Witkoff & Co vor să-i convingă pe ucraineni că e cel mai bun Plan de Pace, în timp ce Putin amenință cu scenariul Novorossiya
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Rusia a efectuat un nou atac masiv asupra Ucrainei cu rachete Kinjal, Iskander-M, rachete de croazieră și drone
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Unitatea de elită a României: JLTV au turele automatizate iar blindatele Polaris au fost parașutate cu succes. Forțele speciale excelează ca dotări și pregătire
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Combinația letală, rachete Meteor și F-35, tot mai aproape de realitate, iar România ar putea fi unul dintre beneficiari. Teste la sol, trecute cu brio, urmează zborul
O bază de submarine nucleare franceze, survolată de drone. Militarii au deschis focul
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
F-16 primesc "vedere" de F-35: Sistemul de țintire Sniper NTP partajează informații între avioane de a cincea și a patra generație
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Proiectul Talon: Un gigant american vrea să își ia revanșa și dezvăluie noul design de dronă-avion autonomă, pariind pe viteză și costuri reduse (VIDEO)
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Polonia își modernizează forțele terestre: Primele vehicule de luptă Borsuk au fost livrate într-un contract de 1,6 miliarde de dolari
Revoluția dronelor din Ucraina a spulberat iluzia securității europene: Vestul trebuie să se adapteze sau riscă ca armatele sale să devină irelevante
„Am văzut racheta trecând”: Cum a evitat la limită un pilot american de F/A-18 un incident fatal de tip „friendly fire” în Marea Roșie
Submarinele rusești, vânate de o Flotă Comună de nave britanice și norvegiene. Acordul, la pachet cu achiziția de fregate Type 26
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Gen. Petraeus: Cum să-l faci șah-mat pe Putin? Umblați la sancțiuni și la activele rusești înghețate
Ce au discutat liderii europeni cu Zelenski, în spatele ușilor închise? Merz, către Zelenski: Negociatorii SUA se joacă cu tine și cu noi
Polonia tocmai ce a semnat un contract istoric pentru 96 de elicoptere de atac AH-64 Apache. Dar de ce exact 96?
Întâlnirea de la miezul nopții: O dronă ucraineană a lovit în plin un avion MiG-29 rus (Video). Ucrainenii continuă să hărțuiască forțele ruse
pixel