Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat miercuri că a trimis un baros pentru a fi livrat Parlamentului European, ca o amintire întunecată a uciderii cumplite a unui luptător.
Ambasadorul Nathan Sales, coordonatorul echipei de contraterorism de la Departamentul de Stat, a calificat măsura drept „fără precedent", spunând într-o declarație că Mișcarea are „sânge nevinovat pe mâini". El a spus că ar fi legături între gruparea rusă și o serie de atacuri asupra solicitanților de azil în Suedia, în 2017, potrivit Radio Europa Liberă.
Mișcarea Imperială Rusă se autodefinește ca organizație „național-patriotică" și „monarhistă", care urmărește să restaureze în Rusia monarhia autocratică.
Gruparea dorește de asemenea ca Rusia să fie declarată stat mono-etnic, bazat pe ceea ce consideră a fi cele trei „ramuri" ale poporului rus: ruși, ucraineni și belaruși.
Departamentul de Stat al SUA în ultimul său raport anual privind terorismul publicat în noiembrie anul trecut a declarat că terorismul motivat de caracteristici etnice și rasiale a crescut alarmant în 2018, atât la nivel mondial, cât și în Statele Unite.
Washingtonul acuză gruparea că "oferă pregătire paramilitară neo-naziştilor şi suprematiştilor albi" în două centre din Sankt Petersburg şi că a instruit astfel suedezi care au comis apoi atacuri în ţara lor la sfârşitul anului 2016-începutul lui 2017, potrivit The New York Times.
Guvernul american consideră, de asemenea, că membrii acestei grupări ruse "joacă un rol important în încercarea de a-i ralia pe europeni şi americani într-un front comun împotriva celor pe care ei îi percep ca inamici".
Departamentul de Stat a inclus pe lista neagră pentru terorism şi trei nume specifice - Stanislav Anatolievici Vorobiev, Denis Valliullovici Gariev şi Denis Valliullovich Gariev - consideraţi lideri ai grupării.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat miercuri că a trimis un baros pentru a fi livrat Parlamentului European, ca o amintire întunecată a uciderii cumplite a unui luptător.
Președintele turc Recept Tayyip Erdogan a anunțat o „operațiune militară terestră” în nordul Irakului și nordul Siriei.
Parlamentul suedez a aprobat un amendament constituțional care include legi împotriva terorismului, ca răspuns la o condiție a Turciei pentru aderarea Stockholmului la NATO.
Relațiile dintre Turcia și Statele Unite ale Americii sunt la un nivel aproape prăbușit, fapt evidențial și de tragedia care a zguduit Istanbulul în acest weekend.
Mai mulți atacatori au deschis focul sâmbătă seara la un punct de control de securitate din Ierusalimul de Est.
Șeful Mossad, David Barnea a declarat că serviciile de informații israeliene au dejucat recent zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, în cadrul conferinței anuale a Institutului pentru politici antiteroriste de la Universitatea Reichman din Herzliya.
Doi angajaţi ai ambasadei Rusiei au murit luni într-o explozie în apropiere de misiunea diplomatică a ţării la Kabul, a anunţat Ministerul rus de Externe, precizând că există de asemenea "răniţi în rândul cetăţenilor afgani", potrivit Agerpres, care citează Reuters şi AFP.
O grupare jihadistă afiliată la Al-Qaeda a anunțat uciderea a patru mercenari din grupul aparținând companiei private ruse de securitate Wagner, într-o ambuscadă în centrul Mali, potrivit site-ului “SITE” specializat în monitorizarea activităților islamiste extremiste.
Talibanii au susţinut joi că nu au informaţii despre moartea liderului Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri, anunţată de preşedintele american Joe Biden în urma unui atac cu dronă efectuat de SUA în capitala afgană Kabul, relatează Agerpres, care citează agenţiile AFP şi EFE.
Liderul grupării Stat Islamic în Siria a fost ucis marţi într-un atac cu dronă al Forţelor Aeriene ale SUA, informează Agerpres, care citează Reuters şi AFP.
Gruparea teroristă Statul Islamic (Statul Islamic din Irak și Levant/Siria) a declarat o nouă „ofensivă globală” care urmărește să profite de „oportunitatea” creată prin faptul că Occidentul este preocupat de războiul aflat în desfășurare în Ucraina.
Organizaţia jihadistă Stat Islamic (ISIS) a promis duminică că va răzbuna moartea fostului său lider, decedat în februarie, şi le-a cerut susţinătorilor săi să profite de războiul din Ucraina pentru a-şi relua atacurile în Europa, transmite AFP.
Serviciul de presă al Flotei ruse din Oceanul Pacific (FROP) a informat, pe 14.04.2022, că submarinele diesel-electrice B-274 Petropavlovsk-Kamchatsky și B-603 Volkhov au executat lansări de rachete de croazieră Kalibr din acvatoriul Mării Japoniei, asupra unor ținte navale.
Cel puţin două persoane au murit şi zece au fost rănite într-un schimb de focuri joi în Tel Aviv, acesta fiind al patrulea atac ucigaş într-un mare oraş israelian în două săptămâni, relatează Reuters şi TPS Israel.
Liderul grupului Stat Islamic (ISIS), Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, care a murit în timpul unei operaţiuni americane în Siria, s-a aruncat în aer "într-un ultim gest disperat de laşitate", a declarat joi preşedintele american Joe Biden, care a afirmat că a preferat o operaţiune de comando pentru a reduce la minim numărul de victime civile, relatează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Forţele pentru operaţiuni speciale ale SUA au executat cu succes o misiune antiteroristă în nord-vestul Siriei, a anunţat Pentagonul, transmite Agerpres, care citează Reuters.
Federația Rusă a prezentat oficial în vara anului trecut noul său avion de generația a V-a - Su-75 Checkmate (Șah-mat), aeronavă menită să contracareze pe piața aviației militare avioanele de generația a V-a americane produse de Lockheed Martin, F-35 Lightning II.
Generalul-maior Yitzhak Brik, rezervist în armata israeliană, a susținut că armata nu este pregătită de război, în cazul unui conflict cu milițiile loiale Iranului în Siria, Yemen și Irak și mișcarea Hamas din Gaza.
Forţele armate ale SUA au întreprins o "amplă operaţiune aeropurtată" lângă Deir al-Zor, în estul Siriei, a anunţat luni agenţia de presă siriană SANA, preluată de Reuters, scrie Agerpres.
Documentele secrete care circulă despre cooperarea militară dintre Franța și Egipt, în apropierea Deșertului de Vest, în apropierea frontierei cu Libia, au stârnit controverse puternice și întrebări cu privire la numărul de civili egipteni care au fost victimele acțiunilor secrete.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a confirmat sâmbătă uciderea a patru femei afgane ale căror trupuri neînsufleţite au fost găsite la Mazar-i-Sharif, în nordul ţării, în contextul în care recent au fost raportate mai multe asasinate având ca victime activiste, transmite Agerpres, care citează AFP.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a anunţat joi condamnarea la moarte a şase bărbaţi acuzaţi de "colaborare" cu Israelul, potrivit unui comunicat al acestei grupări radicale, citat de AFP.
Armata americană a anunţat vineri uciderea unui important lider Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar, într-un atac cu dronă în Siria, la două zile după atacul împotriva unei baze din sudul ţării utilizate de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite, informează AFP şi Reuters.
Procurorii au arestat doi foști militari din Forțele Armate germane (Bundeswehr), acuzați pentru încercarea de a forma un grup terorist. Unitatea paramilitară urma să acționeze în Yemen și ar fi pus în pericol viețile civililor, potrivit unui articol al publicației Deutsche Welle.
Ancheta privind uciderea deputatului britanic David Amess, înjunghiat vineri în timpul unei reuniuni electorale, într-o biserică la aproximativ 60 km est de Londra, a fost încredinţată serviciilor antiteroriste, a anunţat vineri seara poliţia locală, relatează AFP.
Luptători ai grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS) din Afganistan au atacat forţele talibane în provincia Parwan din nordul ţării, a declarat vineri un purtător de cuvânt al talibanilor, potrivit Agerpres, care citează DPA.
Un soldat francez a fost ucis în lupte împotriva unui grup terorist armat în Mali, informează Agerpres, citând DPA.
Autoritățile sudaneze au confiscat toate bunurile, activele și proprietățile mișcării palestiniene Hamas din Sudan, elemente care au constituit timp de decenii o resursă importantă pentru activitatea grupării. Principalele active ale Hamasului din Sudan includeau hoteluri, proprietăți imobiliare, companii și terenuri.
Postul american Fox News a relatat că există o stare de îngrijorare în Statele Unite din cauza transporturilor "misterioase și suspecte" trimise de EAU în Afganistan, în urma retragerii americane, și că acestea ar fi putut cădea în mâinile rețelei Haqqani, care este aliată cu talibanii, și pe care Washingtonul o clasifică drept "teroristă".
Cel puţin şapte soldaţi pakistanezi au fost ucişi şi patru răniţi de talibani pakistanezi în cursul nopţii de marţi spre miercuri în cel mai sângeros atac petrecut în regiunea tribală frământată de la graniţa cu Afganistan, transmite Agerpres, care citează DPA.
Alianța Nord-Atlantică se pregătește activ inclusiv pentru un potențial atac rusesc asupra României, unul dintre pilonii sudici ai Flancului Estic al NATO.
Dronele cu fir reprezintă o inovație pe cât de simplă, pe atât de importantă în războiul din Ucraina.
Trupele ruse au devenit mai active de-a lungul întregii linii a frontului.
”Nu vom lăsa Bruxellesul să ne oblige să acceptăm aderarea Ucrainei la UE. Aceasta este o problemă uriașă, cu implicații pe scară largă pentru securitatea, economia și agricultura noastră”, a declarat astăzi premierul ungar Viktor Orban.
Avioanele suedeze JAS 39 Gripen au reușit recent să spargă gheața după aproape 12 ani în care au pierdut pe bandă rulantă toate competițiile împotriva F-16 sau a altor tipuri de avioane în cadrul unor programe de modernizare desfășurate de diferite state. Acum se pare că JAS 39 Gripen contestă chiar F-35, încercând să profite de noul context politic internațional.
Politicienii români par să se arate cu degetul când vine vorba de subiectul navelor de suprafață care ar trebui să intre în dotarea Armatei României. De la ce a plecat totul? De la achiziția unei corvete ușoare din Turcia.
Într-o mișcare care ar provoca, fără îndoială, o undă de șoc pe întreg globul și ar modifica fundamental peisajul geopolitic al Arcticii, rapoarte credibile, deși neconfirmate, și o serie de declarații subțiri formulate de la Washington au stârnit speculații intense cu privire la posibila anexare a Groenlandei de către Statele Unite. Deși dezmințirile oficiale rămân ferme, o confluență de imperative strategice, cuplate cu precedentele istorice și cu evoluția competiției dintre marile puteri, sugerează că ideea ca Groenlanda să devină parte a Statelor Unite nu este cu totul în afara sferei posibilităților.
Comandantul bazei Forțelor Spațiale americane Pituffik din Groenlanda, colonelul Susan Meyers, a fost revocat joi din funcție, la scurt timp după ce vicepreședintele SUA JD Vance a vizitat facilitatea, pe 28 martie.
Președintele chinez Xi Jinping a avertizat că țara sa „nu va ceda niciodată unui comportament nerezonabil” și i-a spus premierului spaniol Pedro Sánchez că Uniunea Europeană ar trebui să ajute China să reziste „bullying-ului tarifar unilateral” impus de președintele american Donald Trump.
Președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (AP NATO), deputatul Petre-Florin Manole (PSD), a participat, în perioada 5–6 aprilie, la reuniunea Comisiei Permanente, structura de conducere a Adunării.
Ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink, demisionează din funcția sa în urma unor dezacorduri tot mai mari cu administrația președintelui Donald Trump.
Un avion al Forțelor Aeriene Ucrainene a distrus un centru de comandă al unei companii rusești și o clădire care adăpostea personal militar al armatei ruse în teritoriul temporar ocupat al regiunii Herson. Un material video care surprinde momentul atacului a fost publicat pe canalul de Telegram Soniashnyk, afiliat Forțelor Aeriene Ucrainene. Se menționează că lovitura a fost efectuată de un avion de vânătoare MiG-29, folosind două bombe franceze AASM HAMMER. Imaginile arată cum, în urma unor lovituri precise, clădirile situate aproape una de cealaltă au fost distruse.
La 9 aprilie 2025, un raport al publicației online marocane Defense Arabic a dezvăluit că Algeria a finalizat o nouă bază aeriană militară la doar 72 de kilometri de granița marocană, o acțiune care a atras atenția întregii Africi de Nord și nu numai.
Cooperarea industrială în domeniul apărării aeriene europene a făcut un nou pas înainte odată cu semnarea unui acord strategic între compania norvegiană Kongsberg Aviation Maintenance Services și compania slovacă de apărare Letecke opravovne Trencín (LOTN).
Pe 9 aprilie, Biroul de informare privind apărarea națională al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze a anunțat elaborarea unei carte albe intitulată „Poziția Chinei cu privire la o serie de probleme legate de relațiile economice și comerciale cu SUA”.
Până la jumătatea anului 2026, Franța intenționează să testeze un sistem de rachete de artilerie dezvoltat pe plan intern ca alternativă la HIMARS-ul american, o decizie menită să ofere o variantă de alegere aliaților aflați în căutarea unei capabilități europene de acest tip. La acest moment, Direcția Generală pentru Armament (DGA) din Franța este în faza identificării soluțiilor tehnice care vor permite ca primul foc demonstrativ să aibă loc peste un an.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 11 aprilie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Președintele american Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv pentru o revizuire a regulilor care reglementează exporturile de echipamente militare pentru firmele americane din domeniul apărării.
„Pentru ruși, nu suntem ființe umane, ne luptăm într-o echipă sinucigașă și nu le pasă dacă murim”, a declarat Zhou Ziqiang, un soldat chinez în serviciul rus care luptă în Ucraina, potrivit The Times.
Suedia a oferit Armatei Cehe un nou contract de închiriere pentru avioanele de luptă Gripen. Noua propunere este mult mai avantajoasă decât precedentele condiții, respinse public de ministerul ceh al apărării.
AUKUS se transformă dintr-un parteneriat tehnologic/militar, într-un test politic de încredere strategică între SUA și parteneri.
Aproximativ cincisprezece țări, ca parte a unei coaliții de partide dispuse, doresc să-și trimită soldații în Ucraina pentru a monitoriza respectarea acordului de încetare a luptelor.
Rachetele de croazieră Neptune au fost modernizate semnificativ, și dispun acum de o capacitate de lovire mult mai ridicată decât rachetele care au lovit nava Moskva acum trei ani.
Tancurile M1A2 Abrams SEPv3 recent achiziționate de Polonia au efectuat primele exerciții cu foc real, marcând o nouă etapă în procesul rapid de modernizare a forțelor terestre poloneze. Exercițiile, coordonate de personalul militar de la Centrul polonez de Instruire a Forțelor Terestre (CSWL) din Poznan și de Brigada 1 Blindată din Wesola, fac parte dintr-un program mai amplu de instruire lansat în urmă cu mai bine de trei ani. Aceste evenimente ridică, de asemenea, întrebări cu privire la sistemele de protecție ale flotei blindate a Poloniei în contextul amenințărilor moderne de pe câmpul de luptă.
Balcanii de Vest sunt descriși drept „următorul punct fierbinte” de către oficiali de la cel mai înalt nivel al guvernului britanic și, în contextul în care tensiunile sunt în creștere, Marea Britanie insistă ca toate cele șase state din regiune să adere la UE pentru a se feri de influența Rusiei.
Președintele Donald J. Trump a semnat, la 9 aprilie 2025, un ordin executiv intitulat „ Reforming Foreign Defense Sales to Improve Speed and Accountability”, o măsură care promite să remodeleze modul în care Statele Unite livrează echipamente militare aliaților lor din întreaga lume.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a efectuat primul interogatoriu a doi cetățeni chinezi capturați în timp ce luptau pentru Rusia în Ucraina, a declarat SBU la 9 aprilie. Kievul a anunțat capturarea celor doi luptători chinezi care luptau pe teritoriul ucrainean la 8 aprilie. Potrivit unui document al serviciilor de informații analizat de Kyiv Independent, cel puțin 163 de cetățeni chinezi lupta de partea Rusiei pe frontul din Ucraina.
Oficiali militari ucraineni, francezi și britanici au discutat despre solicitările Ucrainei pentru o potențială misiune de menținere a păcii, Ucraina urmărind să obțină forțe de menținere a păcii pentru a preveni o viitoare agresiune rusă.
Un institut rus de cercetare a făcut, pe 8 aprilie 2025, o dezvăluire surprinzătoare: Armata rusă a recunoscut oficial că se confruntă cu o lipsă critică de armură reactivă explozivă, cunoscută în mod obișnuit că ERA, pentru tancurile sale. Conform unui studiu realizat de NII Stali, un important institut rus de cercetare axat pe tehnologii, tehnicienii militari ruşi au fost nevoiți să improvizeze, dezvoltând un nou tip de blindaj reactiv neexploziv, sau NERA, și sugerând chiar că echipajele tancurilor să umple golurile dintre plăcile de blindaj ERA existente cu nisip sau ciment.
Președintele american Donald Trump a anunțat pe platforma Truth Social, o majorare spectaculoasă a tarifelor pentru importurile din China la 125%, în timp ce pentru toate celelalte zeci de alte țări a decis o pauză de 90 de zile. Deși mulți spun că decizia a fost luată după prăbușirea burselor, Casa Albă spune că de fapt acesta a fost de la început planul președintelui.
Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de acțiune pentru consolidarea infrastructurii în domeniul inteligenței artificiale, pentru a face din Europa un lider global în domeniu.
India a aprobat achiziționarea a 26 de avioane de luptă Rafale din Franța pentru Marina Indiană, au declarat miercuri sursele Reuters.