Generalul-maior Iulian Berdilă, şef al Statului Major al Forţelor Terestre, a participat la patra etapă a proiectului ”Investments in a Safer Future”.
Generalul-maior Iulian Berdilă, şef al Statului Major al Forţelor Terestre, a participat la patra etapă a proiectului ”Investments in a Safer Future”.
Comandantul suprem al forţelor NATO în Europa, Tod Wolters, propune ca Alianţa Nord-Atlantică să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria din cauza înmulţirii numărului de trupe ruseşti în apropierea graniţei cu Ucraina, a relatat sâmbătă revista germană Der Spiegel, citată de Agerpres.
Statele Unite s-au declarat vineri pregătite să discute propunerile Rusiei menite să limiteze drastic în vecinătatea acesteia influenţa americană şi a NATO, dar au atenţionat încă o dată Moscova că o invazie asupra Ucrainei ar avea consecinţe ''masive'', potrivit Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Rusia a dezvăluit vineri propunerile sale pentru limitarea influenţei militare americane şi a NATO în vecinătatea sa şi doreşte să negocieze ''încă de sâmbătă'' cu SUA aceste măsuri pe care Moscova le prezintă drept esenţiale pentru evitarea unei escaladări, relatează Agerpres, care citează AFP şi EFE.
Plasat pe orbită de Uniunea Sovietică în 1982, satelitul Cosmos-1408, destinat culegerii de informații de origine electromagnetică, a fost dezintegrat, pe 15 noiembrie, de o rachetă rusească antisatelit cu ascensiune directă [ASAT], în timp ce orbita la o altitudine de 485 km.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat miercuri sprijinul Alianţei Nord-Atlantice pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Georgiei şi a subliniat că această ţară este unul dintre partenerii cei mai apropiaţi ai organizaţiei, indică un comunicat dat publicităţii pe site-ul NATO.
Viceministrul pentru afaceri externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a ameninţat luni cu un răspuns militar din partea Moscovei dacă SUA şi NATO nu reacţionează la solicitarea rusă de a primi garanţii de securitate pentru a evita ca Alianţa Nord-Atlantică să continue să se extindă spre est şi să se apropie mai mult de frontierele sale, transmite Agerpres, care citează EFE.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a opus vineri oricărei intervenţii a Rusiei în relaţiile dintre Alianţă şi Ucraina, refuzând să excludă o posibilă aderare a Kievului, aşa cum cere Moscova, relatează AFP.
Moscova a cerut vineri NATO să revoce angajamentul formulat în anul 2008 către Ucraina şi Georgia, conform căruia, într-o zi, aceste două ţări vor deveni membre ale Alianţei, şi, de asemenea, să promită Rusiei că nu va desfăşura în ţările din apropierea sa arme care pot ameninţa securitatea acesteia, transmite Agerpres, care citează agenţiile France Presse şi Reuters.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri că în regiunea Mării Negre există o competiţie geopolitică intensă şi a adăugat că alianţa, alături de partenerii săi, ia măsuri de descurajare, apărare şi rezilienţă.
Europa nu are nevoie de noi structuri pentru strategia de apărare a Uniunii Europene, a declarat vineri la Paris secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o zi după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut o regândire a apărării Uniunii Europene, relatează Reuters.
Preşedintele american Joe Biden a promis joi statelor membre NATO din Europa Centrală şi de Est "capacităţi militare suplimentare" şi s-a angajat să îi implice în deciziile referitoare la regiune, a declarat consiliera preşedintelui lituanian, Asta Skaisgiryte, transmite Reuters.
NATO trebuie să se adapteze la noile provocări şi ameninţări la adresa securităţii, a susţinut marţi ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak, în contextul creşterii tensiunilor între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia şi al crizei migranţilor de la frontiera dintre Belarus şi Polonia, informează Agerpres, care citează Thenews.pl.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ameninţat joi de la tribuna OSCE cu un nou conflict în cazul extinderii NATO spre Est, subliniind că promisiunile de aderare făcute Georgiei şi Ucrainei la summitul NATO de la Bucureşti în 2008 constituie o "mină" care a "detonat" deja în Georgia în 2008, scrie Agerpres, care citează transcriptului discursului șefului diplomației ruse susţinut la cea de-a 28 reuniune a Consiliului miniştrilor de externe a OSCE de la Stockholm postat pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, precizează că poziţia exprimată de Federaţia Rusă în raport cu sistemul antirachetă amplasat în România, parte integrantă a sistemului de apărare antirachetă al NATO, este complet eronată.
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a insistat miercuri că Rusia "nu are niciun drept de veto" în cazul în care se va decide ca Ucraina să devină parte a NATO, relatează agenţia de presă Agerpres, care citează EFE şi publicaţia Ukrainska Pravda.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins miercuri acuzaţiile că Alianţa Nord-Atlantică provoacă Moscova cu exerciţiile sale militare din Marea Neagră şi a afirmat în schimb că Rusia se foloseşte de exerciţiile sale militare pentru a simula atacuri asupra ţărilor vecine, relatează Reuters.
Ministrul Bogdan Aurescu a participat, la Riga, în Letonia, la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre ale NATO, unde a pledat pentru un nou concept strategic, adaptat la provocările actuale, şi pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe întreg flancul estic, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, se va întâlni joi la Stockholm cu omologul său rus Serghei Lavrov, pe fondul unor noi tensiuni militare la graniţa dintre Rusia şi Ucraina, a anunţat miercuri un oficial din cadrul Departamentului de Stat, informează AFP şi Reuters.
Ucraina este un partener NATO ''foarte important'' şi Alianţa va oferi ţării sprijin politic şi practic, a afirmat marţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, referindu-se la preocupările legate de ameninţările ruseşti la adresa ţării, relatează Reuters.
Aflat la Riga, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat după întâlnirea sa cu președintele Letoniei, Egils Levits, că, în caz de nevoie, în țara baltică pot fi trimiși în scurt timp peste 40.000 de militari, după cum a relatat Delfi.lv.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va participa, marţi şi miercuri, la Riga, în Letonia, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, reuniunea fiind un reper important în pregătirea negocierii Noului Concept Strategic al NATO, precum şi a Summitului NATO de la Madrid din 2022.
UE şi NATO s-au angajat duminică să îşi consolideze cooperarea în combaterea ameninţărilor hibride cu ocazia unei vizite comune în Lituania concentrată în principal pe criza migranţilor din Belarus şi pe consolidarea prezenţei militare ruseşti în apropierea graniţei cu Ucraina, transmite AFP.
Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, a atenţionat că actuala criză a migraţiei de la frontiera estică a Uniunii Europene (UE) nu s-a încheiat, în condiţiile în care oameni continuă să încerce să intre ilegal pe teritoriul blocului comunitar dinspre Belarus, informează duminică Agerpres, care citează DPA.
Armata rusă monitorizează distrugătorul american cu rachete ghidate USS Arleigh Burke, după ce acesta a intrat joi în Marea Neagră pentru a patrula împreună cu aliaţii NATO, a relatat agenţia de presă TASS, citând Ministerul rus al Apărării, potrivit Agerpres și Reuters.
Ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis a declarat miercuri, la Washington, că Lituania este foarte îngrijorată de acumularea trupelor ruseşti la graniţa de est a Ucrainei, iar summitul NATO de săptămâna viitoare va încerca să găsească modalităţi de a descuraja Rusia şi de a consolida graniţele alianţei, informează Reuters.
Ambasadorul rus Valeri Kuzmin a vorbit despre securitatea la Marea Neagră și a denunțat politica Bucureștiului cu privire la apropierea de SUA. Diplomatul rus a denunțat solicitările ministrului Bogdan Aurescu către Washigton în ceea ce privește o prezență mai solidă a SUA în țara noastră și a reluat retorica cu privire la faptul că instalația Aegis Ashore de la Deveselu reprezintă o amenințare pentru Federația Rusă.
România şi Polonia sunt preocupate de desfăşurările ameninţătoare de forţe ruseşti în proximitatea Ucrainei şi la Marea Neagră, a afirmat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, într-o declaraţie susţinută alături de omologul său polonez, Zbigniew Rau.
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să întreprindă "paşi concreţi" pentru a soluţiona criza migraţiei de la frontiera cu Republica Belarus, a declarat duminică premierul polonez Mateusz Morawiecki, adăugând că Polonia, Lituania şi Letonia ar putea cere consultări în baza articolului 4 al Tratatului Atlanticului de Nord, informează Reuters.
Statele Unite îşi vor continua politica de a fi alături de aliaţii şi partenerii lor de la Marea Neagră pentru a întări disuasiunea şi pentru a garanta că acţiuni precum cele desfăşurate în ultimii ani de Rusia în regiune nu vor merge mai departe, a declarat sâmbătă, într-un interviu pentru Agerpres, chargé d'affaires ad-interim al Ambasadei SUA în România, David Muniz, care a mai spus că autorităţile americane colaborează activ cu autorităţile de la Bucureşti pentru ca România să avanseze spre Programul Visa Waiver.